Tradiționalul articol de sfârșit de an

© Andrei Stancu | Dreamstime

Bine, titlul în sine e o minciună – nu am o tradiție a articolului de sfârșit de an. Dar am mai făcut, uneori. Nu în ultimii ani. Dar n-are nimic, important e să ne simptem bine, cred.

N-a fost un an rău. Adică a fost chiar un an bun, mult mai plin de lucruri faine decât alți ani. Adevărul e că viața mea s-a schimbat mult în bine cu Luminița, că eu îs un puturos, dar ea mă împinge să fac chestii – și, de dragul ei, le fac.

Și uite așa ne-a ieșit un an plin de exeperiențe. A fost un an tare obositor, dar într-un sens bun.

Ia să facem o retrospectivă, că n-am mai făcut până acum.

Gata. Doamne, ce frumos e să faci retrospective! E prima oară când fac și, foarte posibil, și ultima! 🙂

2017 a fost fain. A fost anul în care au apărut Bacalaureat-ul lui Eftimie și Epoca Inocenței a lui Adi. Profit de ocazie să vi le recomand din nou.

Anul în care am lansat un proiect nou, care nu-i interesant pentru nimeni, dar cu care o să insist și anul viitor – Trololo.

Anul în care în viețile noastre au apărut Ton și Yola și Xena și Yoda (pe ăștia ultimii 2 încă nu-i știți, dar o să-i știți bine anul viitor, promit), așadar anul în care am învățat ceva nou despre mine – că pot iubi cu adevărat niște pisici. Care eu credeam că pot iubi doar căței. Dar nu, iată că nu.

A fost anul de recălătorit prin Transilvania mea dragă.

A fost anul în care am schimbat 3 case, dar hei, eu toată viața am schimbat case 🙂

Hai, să fiți sănătoși și să ne auzim cu bine. Vă pupă Crivăț de nu vă vedeți!

 

 

(P) De ce e bine să alegi originalul? Pentru că merită

Una dintre nevoile pe care ajungi să le conștientizezi la un moment dat, în viață, e nevoia de a printa niște hârtii.

Sigur, sunt companii mari unde se printează mii sau zeci de mii de pagini pe zi. Acolo sunt alte nevoi.

Dar mai sunt și oameni simpli, ca mine, care au nevoie de câteva pagini printate lunar. Un contract, o factură, o chitanță care trebuie depusă.

Și mai sunt și firme mici, cu câțiva angajați, care au necesități de printare destul de reduse. Dar care trebuie totuși să-și facă treaba, nu? Că altfel stă economia în loc.

Pentru categoriile astea, Brother a lansat o gamă, Tonerbenefit – o gamă laser mono ale cărei consumabile să fie foarte accesibile. Tonerele pentru această gamă au un preț recomandat de 99 de lei și pot printa 1500 de pagini. Costurile de printare/pagină sunt, astfel, foarte reduse.

Spre exemplu, sunt disponibile imprimanta HL-1222WE și multifuncționalul DCP-1622WE, cu o viteză de 20 de pagini pe minute, contectivitate wireless și cu posibilitatea de a printa de pe mobil, prin aplicația gratuită iPrint&Scan. Iar de anul viitor vor fi lansate alte trei modele Tonerbenefit, capabile să printeze 2000 de pagini, cu viteze de până la 24 de pagini pe minut.

Și merită alese (echipamentele și tonerul original) pentru că vin cu o garanție de până la 3 ani.

Mai multe detalii aici.

Eu folosesc o astfel de imprimantă acasă de vreo 2 luni și sunt foarte, foarte mulțumit de ea. Așa că vă recomand echipamentele Brother din experiență personală, nu din vorbe.

Cum am petrecut de Black Friday 2017

foto: © Eleni Seitanidou

Din motive care nici măcar nu merită povestite, s-a întâmplat ca ieri să mă culc pe la 8 seara. Motiv pentru care m-am trezit azi pe la 4 fără ceva.

Și ce să și faci, într-o astfel de zi, la 4 dimi, când Luminița doarme și eu nu vreau s-o trezesc? Păi, m-am dat pe emag, așteptând să înceapă Black Friday.

Și eram ferm decis că nu-mi iau nimic, iar în 30 de secunde după ce-a început am reușit să-mi iau doar 3 produse, voiam 4, dar al 4-lea s-a dus de suflet, ca să zic așa.

Dar nu asta vream să zic. Ci că, fiind ușor plictistit între 4 și 6.53, am făcut un fel de live pe facebook cu BF, pe care-l pun aici ca să mai râd și anii viitori de ce mult pot eu abera aiurea pe interneți.

Așadar, iată!

(notă – acum 5 minute, când am început acest articol, eram ferm convins că pot face embed la postare. nu pot, așa că pun un screenshot și-un link, că sunt simpatice comentariile)

 

 

Cum a fost cu Bac-ul la Cluj

Eu și Eftimie ne știm de mulți ani. Și, de când ne-am cunoscut, am realizat că ne place maxim să stăm la povești absurde când suntem împreună pe undeva.

Spre exemplu, acum multă vreme, într-un balcon boem din cartierul Răcădău, orașul Brașov, am stat la povești de astea până pe la 3 dimineața. Și mi-a spus, mai în glumă, mai în serios, ce idee are el pentru o carte. Ca urmare, o vreme mai târziu, a apărut Arhanghelul Raul, cel mai bine vândut roman SF românesc în ultimul an.

În februarie, a venit în vizită la mine și-am povestit iară. Era deja un succes Arhanghelul, mi-a zis că are o idee de continuare. Și a apărut Bacalaureat.

Roman care mi-a plăcut din stadiul de PDF, pe care l-am ras efectiv în câteva ore dintr-o noapte. Mi-a plăcut tare.

Și în infinita lui înțelepciune, s-a gândit Eftimie că poate n-ar fi rău să lanseze Bacalaureat chiar la Cluj, orașul meu de suflet – zis și făcut, suit la ore mici ale dimineții într-un Vitara (mulțumim, Rădăcini și Suzuki România) și plecat acasă, cum ar veni (că acolo mi-i mie acasă, mno).

Nici n-a ajuns bine autorul în orașul toamnei nebun de frumoase – dar ce zic eu nebun, era dementă rău toamna la Cluj în ziua aia – că a și fost chemat la televizor, la NCN

Și-apoi, a doua zi, la lansare. Cu Liviu și Alina ca gazde, ceea ce-a transformat totul într-o discuție de neuitat, cu râși și cu glume și cu oameni care au făcut cunoștință cu universul Eftimian prima dată, dar și cu oameni care-l știau de multă vreme- a fost fain, lumea a fost mulțumită și-a cumpărat cele două cărți, i-ar noi am cunoscut un puști de 9 ani mai deștept decât noi doi la un loc – efectiv ne-a învățat un pic de istorie, pe bune (servus, doamna Holmo, să-ți trăiască ficiorul, îi fain tare!)

Și-așa a fost cu Bac-ul la Cluj. A urmat o seară de petrecut la locul nostru secret din Cluj și-un drum odios de aglomerat înapoi.

Cartea poate fi comandată de-aici. E spumoasă, e amuzantă, e alertă, mi-a plăcut, dacă agreați stilul lui Eftimie, o să vă placă tare tare.

Ah, să nu uit. Mi-a povestit pe drum volumul 3. O să fie APOCALIPTIC! Muhaha!

Adevăratul hotdog dacic

foto: © Bhofack2

Nu, nu e ăsta din poză 🙂

Se știe că istoria e scrisă de învingători. Iar noi, românii, suferim poate cel mai tare din această cauză, deși n-am fost niciodată învinși cu adevărat.

Istoria noastră a fost scrisă și rescrisă de – nimeni altul! – miliardarul american George Soroș. De la romani încoace tot încearcă să ne distrugă!

Vă explic. Istoria “oficială” zice cum regele Decebal, atacat, s-a retras la Sarmizegetusa, iar romanii au început să asedieze citadela, după ce-au învins Blidaru, Costești și celelalte cetăți de apărare. Mai spun oamenii ăștia că după ce-a căzut Sarmizegetusa, Decebal a fugit din cetate cu câteva căpetenii, ca să organizeze rezistența din interior.

Ei bine… stați jos? NU A FOST DELOC AȘA.

Iată ce s-a întâmplat în realitate. Când a căzut Cetatea, Degebal l-a chemat la el pe Davos, căpetenia kapnobatailor și l-a întrebat dacă se mai poate face ceva. Acesta i-a răspuns ceva de genul “- nu, Rege, ți-am spus de ani de zile, ăsta e sfârșitul”

Atunci, Regele Decebal, încercănat, bărbos, s-a uitat în ochii lui Davos și i-a zis – ok, atunci să facem ultimul lucru pe care trebuie să-l facem pentru acest popor.

Știți că dacii aveau un tunel subteran secret, da? Ei bine, există o singură hartă a lui, la Biblioteca Secretă a Vaticanului. Dacă vă întrebați de ce arată așa, e pentru că dacii erau, în general, cam bețivi (credeți că Burebista le-a ars viile ca să-i dea pe bere? Nici poveste, s-a enervat că nu pot duce un amărât de tunel drept pe sub munți).

Ei, și-au ieșit ei la Mălăiești (azi jud. Hunedoara) unde aveau o cetate secretă, despre care dacii de rând nici nu știau că există. Și-acolo i-au chemat pe dacii de rând din Sălașu de Sus și le-or zis – dacilor de rând, haidați numa’ un pic până sus în cetate, să vă lăsăm arta sfântă, de la Zamolxe – arta de a face virșli.

Și dacii de rând or zis – băh, stai, ce cetate? Și ce-i aia virșli? Și s-au dus, mai mult de curiozitate.

Și așa au apărut, copii, acei minunați cârnați de oaie/capră și porc, și-a rămas tradiția la ei din neam în neam, mai puțin vreo două neamuri care s-au mai mutat pe la Brad și prin alte 2-3 localități din Hunedoara. Apoi Decebal s-a întors cu Davos la Sarmi, au plecat și aia fost.

Bun, ăsta a fost primul pas în invenția hotdogului.

Rețetă de hotdog chiar așa cum făceau dacii

Se iau, în primul rând, niște virșli.

De unde-i luați? Well, dacă nu v-a dat bunul Dumnezeu niște prieteni în zonă, să vă aducă atunci când vin la București, nasol – mergeți până acolo, la Hunedoara, și luați. Aia e. Csf. N-ai csf.

Se iau, așadar, și se pun la fiert. Cât stau ei la fiert, se aromează niște ceapă tăiată solzi cu un pic de cimbru, un pic de sare, un pic de ulei de-al lui Hădean (în cazul absurd în care nu știați, nene, dacii găteau NUMAI cu Oloi Tomnit de Hădean, mă rog, pe vremea aia îl făcea un bun de-al lui, Moș Hădeanula îi zicea) și niște oțet balsamic (dacii îl importau din Modena, Italia de azi). De asemenea, se taie felii subțiri de roșii de Gurbănești (dacii foloseau numai roșii de Gurbănești, acolo era cel mai mare CAP pe vremea lor) și felii subțiri de castravete murat (musai în saramură, dacii nu puneau castraveți în oțet).

Când minunile alea de virșli sunt aproape gata se despică cu pumnalul sica două baghețele cu susan și se țin în abur, deasupra oalei în care fierb preagustoșii.

Apoi, fiți atenți, e foarte importantă ordinea: mai întâi, se pune superdeliciosul în chiflă. Peste el, se pune muștar de Cluj (e evident, sper, că dacii foloseau muștar de Cluj, nu de Tecuci – era mai aproape, aveau și salină acolo…), apoi se presară ceapa aromată de care ziceam mai sus. Punem încetuc și feliuțele de roșii și desăvârșim absolut lucrarea noastră cu feliile de castravete.

Trei note importante de final.

Ketchup? Limpede că nu, am demonstrat fără putință de tăgadă că dacii nu puneau ketchup pe hotdog

Ceapă caramelizată în loc de ceapă aromatizată? Dacii au dezbătut mult această problemă și-au ajuns la concluzia că, dacă nu-ți bat romanii cu manubalista în ușa cetății și ai 40-50 de minute libere, da, pui ceapă caramelizată. Dacă nu, faci varianta rapidă, să ai timp să papi și să fugi în tunelul secret subteran.

Ardei iute? Sigur, dacă vă place iute. Evident!

Hai, s-aveți poftă.

Winter… is not coming

Amu-s câteva zile de când am dat asta pe facebook

Am primit, apoi, mai multe detalii de la oamenii care organizează această campanie excelentă.

Campania se adresează tuturor celor cărora le place „pe bune” gama Krushers și vor să se bucure de băutura preferată indiferent de anotimp. Așa că au apelat la Fuego, un fel de vestitorul iernii, pentru că “împodobește, mamă, bradul!”. Ideea e simplă – îl ții pe om ocupat, ca să nu se apuce de împodobit bradul, așa că nu mai vine iarna, așa că te mai poți bucura o vreme de gama Krushers de la KFC

Între timp, oamenii au amânat iarna cu 1553 de ore – l-au pus pe Fuego să facă tot felul de chestii ca să nu se apuce de brad. Și omul a făcut!

Ia vedeți aici, poate-i dați și voi ceva treabă de făcut!

nici nouă nu ne-a fost ușor să ne obișnuim cu gândul că da, vom face o campanie pentru KFC cu celebrul Fuego! L-am contactat și am avut plăcuta surpriză de a descoperi, în spatele artistului serios, un om cu simțul umorului! Deși am lansat-o de doar câteva zile, campania a cucerit internetul!” ne-a spus Adela Dan, Head of Content UMStudios România.

Ei bine, asta mi-a și plăcut – omul a avut umor și autoironie și-a pus mâna la alungarea iernii!

Hai, îi dați să facă treabă? Că dacă nu… merge și împodobește bradul!

Need help: aparat de tuns

foto: © Kcalpesh

Am un aparat de tuns pe care-l folosesc fix, dar fix de 10 ani. De-a lungul vremii și de-a lungul mutărilor în enshpe mii de orașe, am pierdut cam toate accesoriile lui – mai am doar peria de curățat.

Am decis că poate e vremea să caut altul. Doar că nu știu ce caut. Așa că vă cer sfatul.

M-am uitat pe secțiunea de aparate de tuns și nu mă prind ce vreau exact.

Așa că apelez la voi – am nevoie de un aparat care știe să facă mai multe. Să tundă barbă la zero, părul de pe cap (da, sunt chel, haha, ce amuzant, dar am și eu păr, pe laterale), să aibă un capăt pentru nas și urechi. Să aibă acumulator și să nu ciupească.

Ce-mi recomandați? Voi purta recunoștință omului cu soluția salvatoare, promit.

Mulțumesc

Conferința F64 Photo Story – Begin your journey

Dragi prieteni cu pasiuni fotografice, oamenii de la F64 organizează, pe 5 octombrie, o conferință pentru cei la început de drum în arta foto.

Se numește, cum ziceam în titlu, F64 Photo Story – Begin your journey și găsiți aici toate detaliile.

Vor fi 5 speakeri: Nick Driftwood (ambasador Panasonic), Vlad Eftenie, Laura Mușuroaea, Andrei Baciu și Daniel Chindea și vor vorbi despre arta fotografică, dar și despre diferențele dintre mirorless și DSLR sau despre vlogging.

În acest moment, prețul / participare este de 139 de lei, iar studenții au o ofertă specială

Iar eu vă ofer 3 invitații dacă-mi spuneți, în comentarii la acest articol (nu pe fb) de ce v-ați apucat de fotografiat. O să aleg câștigătorii după bunul meu plac și o să-i anunț pe adresa de e-mail pe care mi-o lasă la comentariu. Succes!

Transilvania Train 2017: călătoria

episodul 1 | episodul 2

Acesta este episodul 3. Doamne, că mult am întârziat cu el, dar am o perioadă mai complexă, sper să mă iertați, dacă e.

Așadar, călătoria cu Transilvania Train – unde eu am mers fiind invitat de Timișoreana, care vă mulțumesc – a început într-o joi dimineață, pe un peron rece al gării Brașov, unde nu cunoșteam pe nimeni în afară de Mihnea. (s-a dovedit ulterior că era în grup un prieten foarte vechi, dar, pentru că nu l-am văzut de mai bine de 7 ani, a fost nevoie de-o jumătate de zi să-l recunosc. Dar să trecem peste, servus, Ursu). Plus că m-am și împrietenit cu alți oameni pe drum, oameni pe care sper să-i revăd mai degrabă curând, dacă e.

Deci, plecat-am vreo 100 de oameni de la Brașov, într-o dimineață de joi, în sunet de fanfară

Ne-au suit oamenii de la Free Spirit și Globe 365 în tren și am pornit. Pe drum, peisaje faine (defileul Racoș e awesome!) acompaniate de povești despre sași și istoria lor. Am vizitat Cloașterf și Criț (vă recomand Casa Kraus din Criț, fain loc, excelentă mâncare, oameni tare primitori) și Viscri și Saschiz, apoi ne-am oprit la Sighișoara.

Am avut parte, în tren, de lecția de bere – predată de meșteri berari de la Timișoreana. Ia uitați ce atent am studiat!

Oamenii chiar știau multe despre bere și m-am bucurat să stau la povești cu ei. Și au învățat pe toată lumea cum se toarnă corect o bere într-un pahar

Și aparent oamenii au profitat de ocazie

Am fost așteptați la Mediaș de soldați care s-au luptat cu săbii și domnițe care au dansat dansuri medievale, după care ne-am dus care încotro – vorba vine, unii au mers la un atelier de prelucare a fierului, alții la un atelier de rotărie – au fost cam 10 ateliere de astea (ierburi magice, țigle, țesătorie, atelier de gătit, echitație, arbori seculari, chiar și-o vânătoare de comori în Mediaș). Eu am fost la două – prelucrarea lemnului la Biertan și fabricarea teracotei la Mediaș

La primul, am fost întâmpinați de un domn, Ion Constantinescu. Artist cu multiple preocupări, om incredibil de fain, a restaurat o casă veche de 300 de ani – în stilul în care a fost construită inițial, desigur. Lucrează la ea de 25 de ani, n-a terminat. În rest, restaurează mobilă veche, sculptează, pictează, restaurează lemn și ne-a făcut o demonstrație de litografie.

Ăsta a fost rezultatul

În viața mea nu m-am gândit cum se fabrică teracota. Adică nu mi-am pus problema, știți? Până am ajuns la oamenii ăștia

Care fac lucruri de astea

Și unde am lucrat cu mânuțele mele placa asta

La Sebeș, am fost așteptat așa cum (mi) se cuvine!

Am vizitat Cetatea Alba Carolina (unde am văzut, pentru prima oară, schimbarea gărzii)

Și la Sibiu ne-am bucurat de-o dimineață cu soare și muzică.

Sunt câteva highlight-uri din călătoria asta. Dar au mai fost multe locuri faine vizitate. Plus oamenii, plus atmosfera – toate astea sunt lucrurile care mă determină să vă recomand călduros ediția din august 2018

Să vizitați Transilvania și să vă bucurați de ea!

 

Transilvania Train 2017 – Conceptul

Știindu-mă pasionat (ca să nu zic bolund) cu poveștile Transilvaniei, oamenii de la Timișoreana m-au invitat într-o uimitoare călătorie cu Transilvania Train. După ce-am chibzuit cu înțelepciune aproape o jumătate de sfert de secundă, am zis hotărât da și-am pornit la drum.

După ce-am pornit, am început să mă întreb, totuși – ok, dar ce-i acest Transilvania Train?

Este primul tren turistic românesc. O idee a lui Cristian Pitulice, “pasionat de trenuri de când era mic”, și pusă în practică alături de agențiile Free Spirit și Globe 365, cu sprijinul CFR și al unor companii care au înțeles cât de fain poate să iasă. Ei bine, oamenii ăștia, organizatorii, s-au agitat atât de tare, că a ieșit mai mult decât fain.

Trenul a plecat din Brașov în sunet de fanfară, cu covoare roșii (dar vă povestesc mâine cum a fost călătoria în sine) și a parcurs, timp de 4 zile, 700 de kilometri prin Transilvania, cu opriri în diverse sate și orașe. Din gările respective, cei 100 de călători erau preluați cu autocarele și duși să viziteze diverse obiective turistice (biserici, muzee, cetăți, meșteșugari, o grămadă de lucruri). În fiecare seară, turiștii din tren au fost cazați în hoteluri de 3 și 4 stele din Sighișoara, Alba-Iulia, Sibiu, au fost ospătați cu tot felul de minuni și, în general, au fost super bine îngrijiți.

Dar și în tren participanții au avut parte de o grămadă de chestii faine. Pe lângă poveștile pe care le spunea Cristi Pitulice (un manager de proiect ușor dictatorial, dar altfel simpatic și plin, dar plin de povești, legende și istorie, o plăcere să-l asculți povestind despre locurile prin care treceam), au fost degustări de vinuri, degustări de bere, discuții ample pe teme istorice, priveliști incredibile și-o atmosferă foarte faină de tabără cu oameni mișto.

Despre cele peste 10 localități vizitate și despre multitudinea de workshop-uri organizate vă povestesc mâine, ok?

Azi vă zic doar că această călătorie îi, o spun fără teama că exagerez, una dintre cele mai faine pe care le-am făcut în ultimii ani.