Abia ajuns în București anul trecut (din nou, după 12 ani de umblat pe alte coclauri, mai frumoase), am descoperit acest loc care avea, atunci, ce coincidență, tot 12 ani – The Harbour.

Și am fost atunci la ziua lor și mi-a plăcut – și-am zis atunci că mă simt ca acasă, chit că fusesem doar de câteva ori, totuși.

Dar în anul ce-a trecut de-atunci până acum, locul chiar mi-a devenit acasă.

Sunt puține locuri pe unde ies eu în oraș pe-aici, mereu am fost așa, mi se lipesc niște locuri de suflet și le rămân fidel sau ceva, rar calc prin altele. Ei bine, cred că 75% din ieșirile mele în oraș în ultimul an cu iubita, cu prietenii, cu amicii, pentru întâlniri legate de job sau chiar singur (da, e genul de loc unde n-am o problemă să merg singur, sigur-sigur găsesc pe cineva cu care să stau la povești) au fost la Harbour. E cam ca atunci când merg în vizită la părinți – oamenii știu ce vreau să mănânc, ce beau, la ce râd, la ce nu, de astea. Ca o familie.

Spre disperarea Ioanei (șefa la pirați!), care cred că mai are foarte puțin până mă bate pentru asta, în majoritatea cazurilor îmi iau ficat de vițel cu sare grunjoasă. Să nu-l ratați, este efectiv de excepție. Dar am această problemă, mie-mi plac și alte mâncăruri de-ale lor. Rața cu varză e ceva senzațional, jur că n-am mâncat veci varză mai bună ca aia. Nu mai zic de borșul de gâscă dolofană, jnițelul Harbour (al doilea în lista preferințelor mele), jumătatea de pui cu sos de muștare (ok, al treilea), burgeri, coaste, somon, tocănița marinărească și alte chestii de-ți vine să le mănânci cu tot cu farfurie. Dar nici la ficatul ăla nu pot renunța, mama lui de ficat, că zici că l-a trimis Zeus din Olimp, cadou pentru muritorii de rând. Și-atunci am dezvoltat o strategie care s-a dovedit câștigătoare – când merg cu cineva, insist să-și ia orice altceva în afară de ficat. Și gust de la ei, frățiwear, și uite așa la fiecare vizită mănâc și ficat, și alt fel care-mi place, win-win, nene!

En fin. Au făcut 13 ani și am fost acolo. Sper să fim sănătoși și să facem și majoratul împreună.

Până atunci, aveți/n-aveți drum prin Piața Amzei din București, nu-i ratați. Vorba lui Sergiu V. , e genul de loc unde aș duce unde am dus de fiecare dată oaspeții din alte orașe.