Eftimie a scris o carte SF. Pe care am și citit-o, că nu degeaba am făcut amândoi lumină Hărmanului (în perioade diferite, dar energiile pozitive rămân pentru totdeauna).

Se numește Arhanghelul Raul și mi-a plăcut tare.

Cel mai tare mi-a plăcut pentru că, deși știam unele idei care apar în carte (pentru că mi le-a povestit la niște nenumărate beri în seri lungi de aberat pe la Brașov, nu pentru că nu-s noi, că îs), totuși mi le-am imaginat în cu totul altfel și prezentarea lor în carte m-a surprins – evident, plăcut.

Mi-a plăcut pentru că are niște idei proaspete, amuzante. Care nu-s luate din cărți citite de el, ci sunt gândite de el. Pentru că e scrisă cu bucurie, cu nerv, pentru că transformă niște amănunte sordide din viețile noastre de zi cu zi în borne valorice. Pentru că omul are, categoric (și așa cum știam deja) și verb, și umor, poate uneori prea subtil (am un pariu cu mine însumi, că multă lume nu va înțelege referința la un anume personaj secundar care apare, vorba lui, ca un Easter Egg pe-acolo). Este o carte savuroasă. Este, cum ar zice chiar autorul, o carte cinstită.

Vă arăt un fragment la care eu am râs cu lacrimi, în repetate rânduri.

La Uzinele Electroputere Craiova s-a construit în 1980 prima locomotivă diesel cuantică, considerată o minune a tehnicii și a eficienÅ£ei la vremea aceea. Întrucât nu avea nevoie de cale de rulare electrică, putea fi folosită pe orice fel de traseu feroviar, atâta timp cât ecartamentul era cel potrivit. Un plin de motorină îi asigura transport în timp de până la două săptămâni faÅ£ă/spate. Generatorul diesel asigura atât mișcarea în planul fizic, cât și încărcarea motorului puls de timp, pentru salturi de mici dimensiuni. Locomotiva s-a stricat de două ori în trecut și o dată în viitor, asta însemnând că România a avut, într-un anumit moment, patru locomotive capabile de călătorie în timp, toate stricate. Aflate pe aceeași linie, locomotivele s-au ciocnit, creând astfel un paradox temporal și numeroase pagube materiale. Din piesele rezultate s-a construit ultima locomotivă a timpului, care se află în mod constant în revizie în depoul București. Întrucât la construcÅ£ia ei s-au folosit piese din perioade diferite, cu caracteristici subcuantice diferite, partea mecanică nu funcÅ£ionează niciodată corect. Geamurile și ușile nu se închid, lichidul de frână dispare constant, uleiul este ori prea vâscos, ori prea fluid, iar unul dintre pistoane refuză să existe în actualul continuum spaÅ£iu–timp, reducând considerabil viteza acesteia.

Mno, am râs cam la toată cartea, care totuși rămâne un SF serios, cu acțiune intensă, cu apocalipsă, cu o călătorie în timp, cu personaje clar conturate, cu tot ce trebuie. O carte la care îmi doresc tare să citesc volumul 2 și poate chiar și 3.

O puteți precomanda aici (și vă recomand tare s-o luați, e o carte altfel)

PS: am vrut să scriu niște rânduri și despre cum a fost la RomCon 2016 – Convenția Națională de SF, cică-, cât de triști erau câțiva oameni de pe-acolo, de care n-ați auzit niciodată, cât de convinși că ei înseamnă ceva important, cât de hotărâți că nu există umor în SF – dar am decis că nu merită să pângăresc articolul despre o carte care mi-a plăcut.