O dilemă lingvistică

De-o vreme, diverse asociații antisemite (Liga împotriva defăimării, Centrul pentru Monitorizarea și Combatarea Antisemitismului și or mai fi și altele) cer Academiei Române să menționeze în DEx faptul că cuvântul “jidan” este rasist și antisemit. Cuvântul fiind deja catalogat drept peiorativ în dicționar, dar asociațiile cu pricina sunt de părere că nu este suficient.

Movitația este, citez: termenul “era auzit de evrei atunci cand erau urcati in trenurile mortii”, referindu-se la masacrarea a sute de mii de evrei romani in cel de-Al Doilea Razboi Mondial.

Așa o fi. Nu comentez, că n-am priceperea și cunoștințele necesare – și, implicit, nu mă declar nici pro nici contra acestei idei. Să fie la ei acolo.

Dar am o dilemă.

Dacă te cheamă, să zicem, Jidanu Marian, ce faci ? Vei fi obligat să-ți schimbi numele ? Vei fi arestat, pentru antisemitism ? Sau ?

 

Pregătiri pentru Ice Age. Azi, criosauna

– Băi, nu e normal. Și nu e sănătos. Eu nu mă bag, le ziceam

Și ei râdeau. Naivii…

Păi ziceți voi – cum vă sună ideea de a vă expune corpul la -180 de grade Celsius ? Nu sună cel puțin greșit ?

Tot drumul au râs de mine. Alina și Răzvan, Oana, Liviu. Că sunt fricos. Că nu mi se poate întâmpla nimic rău.

Mno, mă copii, cine a fost PRIMUL care a intrat în criosaună ? Exact:

E și o filmare cu mine, da’ nu pot să v-o arăt, că în jumate din ea o rog pe tanti de-acolo să oprească drăcovenia, că era friguț – și mi-aș strica imaginea de macho dur ca oțelul Krupp.

Criosauna e, pe scurt, opusul saunei clasice. Intri într-un tub, dezbrăcat (nu chiar la rușinica goală, cu chiloței și niște ghete groase de lână). Stai acolo între 100 și 180 de secunde, cum te ține. Pe tine se pompează, din când în când, jeturi foarte scurte de aburi de azot cu temperatura de -180 de grade. Senzația e foarte asemănătoare cu cea pe care o ai când te bagi la duș și primul jet de apă e rece. Un pic ți se taie respirația, o fracțiune de secundă. În rest, e foarte fain. Da, e friguț un pic, da’ când ieși simți, literalmente, că te-ai născut din nou.

Ajută la o infinitate de chestii. Slăbești (arzi 1.000 de calorii la o ședință – ca o comparație, eu ard 80 de calorii în 15 minute pe bandă – pentru că creierul dă comandă de încălzire rapidă cânt simte frigul ăla), cam 7-10 kg în 10 ședințe. E bun pentru recuperare (îți cam trece orice durere), pentru piele, pentru odihnă, pentru de toate.

Criosaună există în București, în Iași, și acum și în Cluj, la Heavenue.

Io zic să-ncercați, e o experiență cu care eu, cel puțin, nu credeam să mă întâlnesc vreodată.

Avantaje nebănuite ale sportului

V-am mai zis că de-o vreme merg la Gimmy, ca să fie bine.

Ei bine – o iau un pic pe ocolite – eu la Cluj locuiesc într-un bloc nou, aflat într-o zonă nouă, aflată în plin praf de construcții în plin avânt de dezvoltare economică. Motiv pentru care se construiesc 3 case/miniblocuri pe o rază de 50 de metri în jurul balconului meu. Oamenii care lucrează la ele sunt extrem de conștiincioși. Atât de conștiincioși, încât o vreme i-am bănuit că n-ar fi români. Ei încep lucrul cu precizie în fiecare zi la ora 7.15. Dar știți cum ? La toate cele 3 case, deși sunt echipe diferite, firme diferite etc. Toate 3 echipele de muncitori încep să lucreze la ora 7.15, de luni până sâmbătă inclusiv. Cu sfințenie. Ar trebui premiați sau ceva.

Ei bine… eu mă trezesc la 6. La 6.45 plec la sală. Când plec eu, e liniște totală.

Vă dați seama ce țeapă uriașă le trag ? De două săptămâni, nici una dintre echipe n-a mai reușit să mă trezească. De două săptămâni, le dau cu flit la plecare.

Și dacă nu mergeam zilnic la Gimmy, n-aș fi cunoscut niciodată bucuria asta.

Voi, cei care aveți vecini care dau cu bormașina zilnic la ora 8… să mă credeți, senzația e foarte plăcută. 🙂

Rețeta unui week-end perfect

#truestory

Ingrediente

  • 2 flăcăi faini, cu idei faine – Groparu și Ștefan Teișanu
  • o pensiune frumoasă într-un colț de lume – Pensiunea Dobra din Gârda de Sus
  • domnișoare, doamne și domni cât cuprinde: doamna și domnul Chinezu, doamna Marta, domnul Manafu, doamna și domnul Gaben, doamna și domnul Mihai “Ștefan Murgeanu” Pap, domnișoara Peschetta, domnul Petreanu, domnul Hădean cu domnița, domnul și doamna Eftimie, doamna Groparu, doamna Teișanu, doamna și domnul Ghizi, încă 2 doamne și 2 domni ale căror nume acest Crivăț n-a fost în stare să le rețină (da, așa-i de tăntălău)
  • opțional, un Crivăț, după gust

Ca garnitură, o gașcă mortală de prunci fantastici de vârste diferite, multă pădure, un ghețar, două peșteri, aer foarte curat, o zi de luni liberă și lipsă aproape totală a semnalului de telefon sau de internet. Plus o gazdă de excepție

Rețetă

Se pornește vineri dimineață din București către Gârda de Sus. Se înjură bine Valea Prahovei, se face o pauză la Brașov, la o pastramă de berbecuț alături de dl. Petcu, se pornește către Alba, se înjură maxim Primăria din Sebeș, se ia o amendă pentru viteză în pădurile dinainte de Abrud (lol, zic) și se ajunge pe noapte în Gârda de Sus, aproape ultimul din grup.

Se stă la povești în grup restrâns, despre copii și bloggeri și multe altele, până dimineața. Se doarme într-un pat adevărat, cu perne adevărate, nu ca alea de prin hoteluri – se doarme tun, zic.

Se trezește odihnit, se uimește Groparul un pic cu faptul că acum Crivățul poate face plimbări lungi pe jos fără să se plângă. Meritul Gimmy. Se povestește frumos tare cu Groparul respectiv despre viață, oameni, prieteni și bloggeri. Se distrează grupul cu un Crivăț cântând “vine rața”

Se merge la prânz într-o grotă de lângă Peștera lui Ionele. Se mănâncă plăcinte coapte pe lespede și balmoș. Se mănâncă prea multe plăcinte coapte pe lespede. Se merge la somn de frumusețe. Se trezește pe seară. Se regretă plăcintele de la prânz. Se face o plimbare nocturnă cu lumea. Se bagă în patul ăla fain, regretând în continuare plăcintele de la prânz.

Se trezește vioi. Se pleacă la Ghețarul Scărișoara. Se coboară în peșteră pe 270 de trepte abrupte. Se uimește iar Groparul, folosind un Crivăț care urcă cele 270 de trepte înapoi fără să se plângă și fără să se oprească pentru pauze. Chiar și Crivăț se uimește astfel. Foarte tare, chiar. Meritul Gimmy din nou.

Se merge la prânz. Se stă la povești tare faine despre oameni, viață, prieteni și bloggeri cu domnu’ Gaben. Se mănâncă porumb la grătar. Se stabilește în comun acord și deplină întelegere cu domnii Groparu și Gaben că așa arată o duminică perfectă.

Se râde, se veselește, se face luni și se pleacă acasă.

Dap. Așa arată un week-end perfect.

 

 

Ce mai vindem credincioșilor ?

În fiecare an, de Sfânta Maria, la Mănăstirea Nicula se adună zeci de mii de credincioși ortodocși, să se roage la icoana făcătoare de minuni.

Localnicii (dar și alți români, din București, din Baia Mare, de oriunde), plini de pioșenie și respect pentru sărbătoare, ies în calea pelerinilor cu tot felul de lucruri de vânzare trebuincioase celor care vin acolo.

Spre exemplu, ieri, cei veniți să asiste la slujbă puteau cumpăra tot felul de artefacte specifice unui astfel de moment. Ghiozdane cu Hannah Montana, bijuterii din pietre semiprețioase, odorizante de apartament și alte lucruri care sunt TOTAL în spiritul credinței ortodoxe. (sursa)

Adică dacă tot vii să te speli de păcate, să te cureți spiritual, să fii mai aproape de Divinitate, nu te-ai întoarce acasă cu mâna goală, nu ? Că degeaba ai mers la icoana făcătoare de minuni dacă nu te întorci acasă cu ceva de arătat la prietenele tale de la țară. Ui’, fă, am fost la Nicula, m-am rugat, place ce inel dă arjint mi-am luat ?

Că doar așa ne învață Biblia. Crede, roagă-te, pocăiește-te și poartă genți cu Hannah Montana.

PS: eu nu sunt un om religios, dar sunt credincios. Și chestiile de genul celor de mai sus mi se par așa… cumva în contradicție cu spiritul creștin. Rău de tot. Da’ poate doar sunt eu îngust la minte.

Vrei să fii în blogroll-ul lui Arhi ?

Este foarte simplu!

Donează minim 5 euro pentru Claudiu și Arhi te pune în blogroll până în septembrie. (dacă faceți click pe link, puteți vedea și cum puteți dona)

Claudiu are o poveste absolut impresionantă. Sincer, când am aflat de el, mi-am reconsiderat o mulțime de chestii în viață. O puteți citi aici, pe larg, eu vă spun doar atât – omul a avut un accident, a rămas complet paralizat și acum ține un site de afilieri. Pe care scrie cu un soft de recunoaștere a vocii. Literă cu literă. Să “scrie” un articol durează 6-7 ore. Dap.

 

Am oarece curiozitate

Să spunem că cineva, la un moment dat în viață, îți face un rău. Nu contează că mic, că mare, că a fost, că n-a fost – contează doar că tu l-ai perceput, la vremea aia, ca pe un rău.

Ce-i mai înțelept să faci ? Să lași lucrurile să se estompeze, cu timpul, și să ajungi măcar la relații de bună ziua, din nou, cu omul ăla ? Sau e indicat să-l scoți (pe om) din viața ta pentru totdeauna ?

Să mă înțelegeți bine, slavă Domnului, nu sunt în vreo situație de asta. De dilemă, adică. Există 2-3 oameni care nu vor mai fi în viața mea nici dacă încep să-mi aducă ofrande zilnice, în rest în viață am știut trece peste toate multe. Sunt doar curios ce credeți voi, atâta tot.

Revoluția cuvântului irefutabil

Am dezvoltat teoria de mai jos după minute întregi de gândire profundă.

Din punctul meu de vedere, teoria de mai jos este absolut imbatabilă. Totuși, pentru a preveni criticile pe care oameni răi și invidioși i le-ar putea aduce, am supus-o atenției unor doamne și domnițe de mare finețe din acest online. Toate, fără excepție, au fost de-acord cu ea. Asta ca să calmăm preventiv spiritele ce se vor aprinde, da ?

Bun, să dezvoltăm. Avem cuvântul irefutabil. Ce înseamnă el ? Dexonline ne zice:

IREFUTÁBIL, -Ă, irefutabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi combătut sau respins, de necombătut; absolut convingător. – Din fr. irréfutable, lat. irrefutabilis.

Ei bine, astăzi, în această zi care va rămâne în istoria gramaticii limbii române, vin și vă spun vouă, cititorilor: este greșit! Definiția oficială, unanim acceptată, este absolut incorectă și anormală. Iată de ce.

Când o domniță mai slobodă la gură vede un bărbat sexy, dezirabil din punct de vedere sexual (ca brad pitt, sau ca mine peste trei-patru luni), domnița cu pricina spune că acel bărbat este, mă scuzați, “futabil”. Acesta este un fapt de viață care nu poate fi combătut.

Ei bine, să presupunem că domnița cu pricina ajunge să aibă relații intime, sexuale (normale și de altă natură) cu distinsul domn. În urma acestui moment de descătușare a pasiunii, există două posibile urmări: a) Domnița va fi satisfăcută (poate chiar încântată), b) domnița nu va fi satisfăcută (ba uneori chiar și mai rău).

Acum – atenție! Dacă n-ați dat recent bacalaureatul, știți, desigur, că prefixul “re”, adăugat unui cuvânt, dă înțelesul de repetiție. Exemple: re-venire; re-naștere; re-locare et caetera.

Urmând acest fir logic indestructibil, urmare a situației a) descrise mai sus, domnița va afirma cu convingere că domnul care a avut onoarea de a se bucura de sufletul și trupul ei este “re-futabil”. Adică este de dorit și a doua oară. E logic, da ?

Ei bine, așa cum prefixul “re” presupune repetiția, tot așa prefixul “i”, adăugat unui oarece cuvânt, dă întelesul de antonim, de negație. Exemple: i-matur, i-real, i-responsabil et caetera.

Urmând în continuare firul logic indestructibil, urmare a situației b) de care ziceam, domnița va transmite prietenelor domniei sale că bărbatul respectiv este “i-re-futabil”. Adică nu dorește să întrețină relații intime o a doua oară cu respectivul reprezentant al sexului opus sieși.

Sper că-i clar acum. Teoria de mai sus se aplică, exact la fel, și la feminin.

Definiția logică a cuvântului irefutabil(ă) ar trebui să fie “persoană cu care nu este de dorit să ai relații sexuale mai mult de o singură dată”.

QED

Cum am început să merg la sală

Știu că pentru mulți (din cei care știu cum arăt, zic) am dat dovadă de iresponsabilitate, da’ eu mereu am fost mulțumit de cum arăt. De cum arăt în ultimii 5-6 ani, că înainte eram oarece schilod și nu-mi plăcea.

Da, sunt burtos. Așa, și ? Cui nu-i place, să meargă sănătos către mămica lui. Există oameni (și chiar și femei) care mă plac așa cum sunt, mă simt foarte bine, analizele mi-s (aproape) perfecte, deci chiar n-am nici o problemă cu asta.

Am alte două nemulțumiri, însă. Prima e că, de când n-am mai făcut sport (da, știu că pare dubaș, da’ eu chiar am făcut sport, mai multe sporturi chiar) mi s-au subțiat brațele și mi se pare că-s total nepotrivite cu mine, că nu-s ale mele. A doua e că n-am rezistență la efort. În Redescoperă România, eram mereu codașul grupului când urcam vreun deal, sau cărarea către vreo cetate. Apoi, în liceu am fost în echipa de baschet a liceului (rezervă, da’ oricum… ). În Cluj, o samă de oameni faini ies frecvent să joace baschet, și mie mi-e dor, da’ nu m-am băgat niciodată, că știu că n-am ce căuta între ei.

Puneți cap la cap toate astea cu faptul că m-a disperat Alexa cu cât de mișto va fi noul Gimmy din Polus. Pe blogul lui, pe twitter, pe orice, Gimmy în sus, Gimmy în jos. M-a convins însă total cu postul ăsta. După ce l-am citit, mi-am adus aminte de câte ori am auzit oameni care merg la sală frecvent (ca Vali Bosioc) vorbind despre cât de bine te simți după 2 ore de exerciții. Mi se părea aberant să te simți fresh după ce-ai scos untul din tine.

Am fost apoi la deschidere și am rămas cu gura căscată – pentru că, sincer, deși n-am practicat vreun soi de sport în ultimii ani, în săli am mai ajuns, din diverse motive, dar așa sală eu încă n-am văzut. (pozele sunt făcute de Marcel de la Studioul – click pe ele pentru mărire, că merită)

Am început să merg a doua zi după deschidere. Dimineața, că mi-am amintit că am citit cândva la Vali că dimineața e cel mai recomandat.

Am dat peste 2 super instructori, Marius și Dana. Au stat și mi-au explicat pas cu pas cum trebuie să încep, ce trebuie să fac, cum nu mă pot apuca de orice chestie din prima zi, cum trebuie s-o iau ușor. Pe amândoi i-am disperat, efectiv, cu întrebări – sunt soiul ăla neplăcut de om care trebuie să priceapă tot ce i se întâmplă – și vă jur că nici unuia nu i-a dispărut zâmbetul de pe chip nici măcar o fracțiune de secundă. Oamenii efectiv se bucură când văd un gras ca mine interesat de mișcare și de exerciții. S-au oferit chiar să-mi facă un program personalizat de exerciții – că eu nu pot face, evident, ce-ar putea face un om care mai merge la fotbal, sau la baschet, sau care se mișcă din când în când.

Mă credeți sau nu, în fiecare dimineață de la 7 la 8.30 trec prin măcar jumătate din aparatele din sală. Sunt mândru de mine că am putut trece lejer peste momentul cel mai neplăcut al fitness-ului – febra musculară criminală care apare în primele 2-3 zile. Sunt mândru de mine pentru că în prima zi am făcut 7 minute de bandă și apoi am zis că mor, iar acum fac lejer 15-20 de minute. Mă motivează faptul că simt că, de la o zi la alta, pot mai mult.

Dar cel mai tare mă motivează faptul că, după cele 90 de minute de sală, mă simt în super formă toată ziua. Sunt trist că săptămâna asta nu pot merge decât 2 zile, că în rest voi fi plecat din Cluj, dar deja Marius mi-a aranjat un program, la revenire, cu care să recuperez zilele pierdute.

Băi, să mă credeți, ăsta nu e vreun soi de advertorial. Dimpotrivă, m-aștept să mă înjure un pic Liviu printre dinți că am scris că m-a disperat cu promovarea (băh, o ziceam într-un sens bun, să știi, da ?). E doar manifestarea unui om care a descoperit o bucurie nouă în viață. Bucuria de a se mișca. Încă nu se văd rezultatele, e prea devreme, nu mi-a scăzut burta la jumătate, nu am – încă – bicepșii lui Rafael Nadal (aveam eu cu Mile o glumă pe tema asta), da’ simt în interiorul meu că se schimbă lucruri. Și e bine.

Așa că vă recomand căduros, dacă ați fost putori ca mine, să v-apucați să vă mișcați. O să vă placă. Și dacă sunteți din Cluj, la fel de călduros vă recomand Gimmy. Și mai ales intructorii de-acolo.

Să vă mai spun că abia aștept să înceapă cursurile de Muay Thai ? 🙂

 

Bariere inutile

Doresc să precizez, de la bun început, că în postul ăsta sunt un pic razna.

Asta pentru că în ultimele săptămâni din viața mea sunt un pic razna și fac lucruri care n-ar trebui făcute și nu fac lucruri care ar trebui făcute, experimentez trăiri noi sau de multă vreme uitate. Și trăiesc toate astea din plin și mă bucur de ele, bune sau rele.

N-a înțeles nimeni nimic, așa-i ? Perfect, nici eu nu înțeleg nimic.

Aaaaanyway. Avem poza de mai jos, făcută cu noul meu Nokia E7

Ce-avem noi aici ? Avem o casă de pe strada Republicii din Cluj. Care casă are o curte mare. ÎN curtea aia, deci interiorul ei, sunt niște bariere. Două, mai exact, de-a dreapta și de-a stânga cășii.

Mie mi se pare bariera aia de-o inutilitate exemplară. Ruben, de exemplu, e de părere că ziua se deschid porțile, iar bariera are rostul ei (să nu intre oricine în curtea instituției cu pricina). Eu rămân la părerea că, dacă tot există porți, bariera aia e degeaba.

Da’ nu asta e ideea.

Ideea e că mă uitam eu la poza asta și mi-am dat seama: băi, așa-i și în viață, cu oamenii. Oamenii au o grămadă de bariere (mentale, emoționale, comportamentale etc) inutile.

Uite, eu, de exemplu (sunt elegant, nu arăt cu degetul către alții, da ?). Îmi cenzurez o mulțime de chestii. Bine, nu mă refer la chestii de bun simț, cum ar fi că-mi vine să dau câte-o piesă la maxim, da’ mă abțin, că am și vecini. Mă referi la trăiri, la manifestări de bucurie sau tristețe, la chestii pe care le simt și pe care le-aș face sau le-aș spune, dar din diverse motive nu le fac și nu le spun. Să sar într-un picior pe stradă. Să merg la mare distanță doar ca să văd pe cineva 15 minute și apoi să mă întorc. Să mănânc slănină cu ceapă la orice oră am eu chef să fac asta (e doar un exemplu, da ?) Și multe altele, lucruri pe care le țin în mine pentru că le blochez cu diverse bariere inutile.

Și când le-aduni așa, în tine, știți ce se întâmplă ? Nu doar că devii frustrat, nervos și măcinat, cum am mai zis, dar atunci când ridici barierele, când îți dai drumul trăirilor netrăite și spuselor nespuse, curg într-un șuvoi atât de mare și de puternic că nu-l mai poți opri și sperii oamenii de lângă tine, pe care se revarsă șuvoiul.

De ieri seară ascult într-una piesa asta. Și-o s-o ascult până bag bine la cap ideea.

Dap, am zis, sunt un pic razna. So what? 🙂