O zi din viața lui George Soroș

© Adrin Shamsudin | Dreamstime.com

Pe la 7 dimineața, George Soroș s-a trezit în patul lui de George Soroș. S-a ridicat încet, bătrânește, din patul lui de George Soroș – of, Dragnea! – după care s-a dus în baia lui de George Soroș unde și-a făcut nevoile de George Soroș – of, Dragnea! – după care s-a spălat pe dinți cu periuța lui de George Soroș.

Of, Dragnea!

S-a întors în cameră, unde s-a îmbrăcat cu hainele lui de George Soroș, și-a legat cravata lui de George Soroș – of, Dragnea! – și s-a încălțat cu pantofii lui de George Soroș. A ieșit din casa lui de George Soroș, măcinat de gânduri de George Soroș – of, Dragnea! S-a suit în super mașina lui de George Soroș și a plecat spre biroul lui – of, Dragnea! – de la super firma lui de George Soroș.

A ajuns la birou. Secretara lui de George Soroș i-a făcut o cafea de George Soroș pe care i-a pus-o pe birou. A băut-o ca un George Soroș. Îl măcinau gânduri de George Soroș – of, Dragnea! Gândurile de George Soroș nu sunt deloc, dar deloc la fel cu gândurile de bugetar, sau de corporatist, sau de blogger – numa’ zic. Of, Dragnea! Pe la 10, a mers la un meeting la care a participat, evident, ca un George Soroș.

Of, Dragnea!

La pauza de cafea a meetingului, a intrat în sala de networking. Îl măcinau gânduri grele, de George Soroș – of, Dragnea! -așa că a străbătut cu pași înceți și apăsați sala, fără să bage pe nimeni în seamă. Ca un George Soroș. Of, Dragnea!

Când s-a terminat meetingul, s-a întors în biroul lui de George Soroș. A avut multe întâlniri de afaceri, ca orice George Soroș, în care a discutat despre Dragnea și țara aia din Europa. A semnat contracte cu pixul lui de George Soroș – – of, Dragnea! La un moment dat, s-a uitat la ceasul lui de George Soroș și a văzut că s-a făcut vreo 6 după-amiaza. Așa că a plecat la o plimbare ușoară, bătrânească, prin parcul personal.

Of, Dragnea!

După ce-a terminat cu plimbarea, a ieșit în oraș ca un George Soroș. Of, Dragnea! A mâncat ca un George Soroș și a băut niște vinuri de Chile și niște coniace (evident, franțuzești, din regiunea Cognac, altfel se numeau simplu brandy-uri) ca un George Soroș.

Of, Dragnea!

Era deja seară. George Soroș se retrage la casa lui de George Soroș. Of, Dragnea! Se mai gândește un pic cum să mai distrugă țara aia din Europa. Apoi face duș ca un George Soroș, se îmbracă în pijamaua lui de George Soroș și se bagă în patul lui de George Soroș. Gândurile lui de George Soroș nu-l lasă să adoarmă.

Între ele, unul mai cu seamă face ravagii în creierul lui de George Soroș.

Of, Dragnea, ce viață de George Soroș plină de rutină am!

___________

Explicație:

Acum foarte mulți ani am scris un articol, se numea O zi din viața unui milionar. Era o aberație, un articol scris just for fun. Dar a ieșit amuzant și s-a creat un val și o mulțime de oameni au scris articole asemănătoare despre ziua unui bugetar, blogger etc – le găsiți pe-aici (multe nu mai există, pentru că nici blogurile alea nu mai există – sau din alte motive)

Azi, într-o discuție cu Răzvan, ne-am dat seama că se cere și cu George Soroș, în lumina halucinantelor declarații recente ale lui dragnea.

Iată, l-am făcut.

Dialogul absolut al lunii februarie

Astăzi eram într-o societate de domni și domnișoare și ne bucuram, cu simplitate, de un storceag la Tavernă (am mai zis de storceag – aici)

Unul dintre domni era din Breaza și am avut un dialog mai degrabă prietenos despre localitate, care s-a încheiat cu următoarele două replici, pe care doresc să nu le uit niciodată, deci le pun aici.

eu – ca idee, fosta mea soție este din Breaza

Puiu, cu o naturalețe ieșită din comun – ce coincidență, fosta mea soție nu e din Breaza…

foto: dialog, via shutterstock

Dialogul absolut al lunii ianuarie

V-am mai zis, eu rămân rar de tot fără replică. Dar și când rămân… rămân, nene, nu mă joc!

Azi am avut acest scurt, concis, exploziv și halucinant dialog c-o domniță care, iată, a reușit să mă facă să rămân mut de uimire iar din nou!

Ea: îmi trebuie o mașină mai mare!

Eu: ce mașină ai ?

Ea: o mașină mică

Speechless, i say!

Un răspuns greșit

După cum știe toată lumea, mai puțin cei care nu știu, eu locuiesc la țară. După cum știe toată lumea, mai puțin cei care nu știu, amu o vreme am schimbat satul și am venit într-un sat nou, din județul Brașov.

Desigur… am apărut așa, deodată, mare și frumos cum mă știți, LOGIC că vecinii m-au luat la ochi. Dar și eu m-am orientat și m-am împrietenit cu unii dintre ei, ca să fie bine – că doar mă știți, fac să fie bine încă din secolul trecut.

Mno, și într-o zi vine nea Vasile să m-ajute să aranjez curtea. Că arăta așea, cam sălbatic. Și eu, cu mintea mea de orășean, mi-am zis – ia să iau niște beri, să beau cu nea Vasile, să vadă că suntem prieteni. Și iau. Și bem. Și începem să povestim, ca oamenii, că oameni suntem, nu ? Mai de una, dar mai și de alta, așa, ca vecinii.

La un moment dat, nea Vasile, pe la a treia bere , zice cu năduf:

– Domnu’ Andrei, nu vă supărați… eu nu v-aș întreba niciodată, dar m-au zăpăcit femeile de pe stradă…

– ia ziceți, nea Vasile, ce-i baiu’ ?

– Domnu’ Andrei… de ce nu sunteți însurat, domnu’ ?

Iar eu, în prostia mea nemăsurată, i-am zis adevărul.

Sunt divorțat, nea Vasile. Dar am o iubită medic (că așa aveam eu pe-atunci, sau așa credeam, mă rog, nu contează) și sunt ca un om normal, nea Vasile….

Ce prost am fost, mă copii, ce prost!

Vă dați seama că dacă îi spuneam, cu o încruntătură și-un suspin, nea Vasile… sunt… văduv… nu vreau să vorbesc despre asta… la ora asta mă iubea TOATĂ strada ? Ba mai mult, îmi și găseau imediat o fată gospodină care să aive grijă de mine ?

Dar nu m-a dus capul, la năibuța!

(Raluca, i love you forever, muah muah muah, e doar o glumă, da ?! 😀 )

Despre folosirea abuzivă a semnelor de exclamare

Bănuiesc că absolut toată lumea a întâlnit oameni care folosesc abuziv punctele de suspensie și semnele de exclamare.

Cam așa – astăzi… e frig… afară… și în sufletul meu… dar mă bucur!!!!!!!!!

Spre uimirea mea totală, mi-a fost dat să întâlnesc oameni altfel destul de bine școliți și educați, care fac asta. Dar… niciodată… nu am putut… să înțeleg… de ce!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Ei bine, azi am priceput, că mi-a dat magistrul Eftimie explicația, într-o scurtă (dar intensă) discuție despre cineva care… folosește… prea multe… semne de exclamare!!!!!!!!!!!!!!!!

Citez:

Îi plac semnele de exclamare, n-a avut când era mic. Toți copiii aveau semne de exclamare, el avea doar o mașinuță veche și-un cerc.

Și-așa s-a făcut lumină în mintea mea!!!

semnul-exclamarii.jpg-ok

sursa foto

Amintiri din alte vremuri

…când online-ul era mai frumos și mai amuzant.

1. În 2009 am scris un articol. Dacă înlocuiți Băsescu și Geoană cu Băsescu și Năstase, sau Băsescu și Geoană cu pro și anti Roșia Montană, sau cu orice altă “polemică” la modă prin online zilele astea, cred că rămâne la fel de actual.

Foarte puțini dintre noi suntem capabili să admitem că oamenii gândesc diferit. Și foarte, foarte puțini suntem capabili să acceptăm că alții vor altceva decât noi. Și să nu încercăm să ne impunem propriile convingeri.

Restul e aici

2. Una dintre cele mai faine chestii pe care le-am făcut pe blogul ăsta în cei 6 ani pe care-i împlinește amu ni, dacă nu chiar cea mai faină, a fost rubrica Replicile săptămânii. Azi am recitit toate cele 25 de episoade și am râs un pic la fiecare în parte.

Alte vremuri 🙂

 

Zodia Racului

de Octavian Paler (via Oana)

Ce bine ar fi fost să fiu un rac autentic,
să merg constant înapoi.
Te-aÅŸ întâlni printre amintiri
ÅŸi după ce te-aÅŸ găsi nu Å£i-aÅŸ mai da drumul,
te-aÅŸ târî cu mine înapoi,
să ne iubim tineri ÅŸi nevinovati,
după care, mereu înapoi, te-aÅŸ târî mai departe,
spre copilarie,
ne-am juca inocenţi
pâna ce, obosiÅ£i de joc ÅŸi de inocenÅ£ă,
am dispărea într-un mit.
Dar nu sunt un rac autentic,
în zadar mă tot laud cu zodia mea,
sunt condamnat să merg înainte
ÅŸi tot ce pot e să târăsc între cleÅŸtii mei de rac
toată memoria mea, fără să cedez nimic, nimic, nimic,
cu riscul ca povara ei uriaÅŸă să mă ucidă într-o zi.

Plictiseala dimineții

Un prieten s-a întors în noaptea asta din Germania, cu mașina. Mergând către Constanța s-a oprit la Cluj, să-și tragă sufletul. Și ca să nu și-l tragă singur, i-am spus să mă sune când ajunge.

A venit omul, l-am omenit tradițional, cum se cuvine, cu o cafea și-un sanviș la OMV – doar ospitalitatea mea e proverbială! Și-a pornit la drum (bun, sper). Asta se întâmpla pe la 3 jumate. Dimineața. Sau noaptea, cum preferați.

M-am întors acasă. Am răspuns la mailuri unor oameni care-și vor începe ziua cu “OMG, Crivăț e nebun, cum să trimită mailuri la 3.44 dimineața ?!“. Am citit toate articolele din reader. M-am uitat la ce-au mai postat prietenii pe facebook sau pe twitter. M-am uitat la poze cu oameni pe care nu nu i-am văzut de multă vreme, tot pe facebook. M-am uitat la poze vechi cu mine, de care uitasem. M-am uitat prin reader, să vedem, n-a mai apărut ceva ? Nu apăruse nimic. M-am uitat la poze din Redescoperă România. Am terminat cartea pe care o citeam. S-a făcut cam 5.30. Am evitat să provoc zgomote, să nu-mi deranjez vecina.

N-aveam nici un film nou… ăăă… închiriat. N-a mai apărut nici un episod nou al vreunui serial pe care-l urmăresc. What to do, what to do… Am citit chiar și presă, ceea ce mi se întâmplă foarte rar.

Și-am concluzionat că nu există moment mai plictisitor într-o zi decât ăsta: să fii treaz la 4-5 dimineața și să n-ai nimic de făcut, dar NIMIC (sau dacă ar fi ceva de făcut, să nu poți sau să n-ai chef).

Apoi, cu sufletul total împlinit de această profundă cugetare, am urmărit vreo oră cum răsare soarele.