O zi din viața lui George Soroș

© Adrin Shamsudin | Dreamstime.com

Pe la 7 dimineața, George Soroș s-a trezit în patul lui de George Soroș. S-a ridicat încet, bătrânește, din patul lui de George Soroș – of, Dragnea! – după care s-a dus în baia lui de George Soroș unde și-a făcut nevoile de George Soroș – of, Dragnea! – după care s-a spălat pe dinți cu periuța lui de George Soroș.

Of, Dragnea!

S-a întors în cameră, unde s-a îmbrăcat cu hainele lui de George Soroș, și-a legat cravata lui de George Soroș – of, Dragnea! – și s-a încălțat cu pantofii lui de George Soroș. A ieșit din casa lui de George Soroș, măcinat de gânduri de George Soroș – of, Dragnea! S-a suit în super mașina lui de George Soroș și a plecat spre biroul lui – of, Dragnea! – de la super firma lui de George Soroș.

A ajuns la birou. Secretara lui de George Soroș i-a făcut o cafea de George Soroș pe care i-a pus-o pe birou. A băut-o ca un George Soroș. Îl măcinau gânduri de George Soroș – of, Dragnea! Gândurile de George Soroș nu sunt deloc, dar deloc la fel cu gândurile de bugetar, sau de corporatist, sau de blogger – numa’ zic. Of, Dragnea! Pe la 10, a mers la un meeting la care a participat, evident, ca un George Soroș.

Of, Dragnea!

La pauza de cafea a meetingului, a intrat în sala de networking. Îl măcinau gânduri grele, de George Soroș – of, Dragnea! -așa că a străbătut cu pași înceți și apăsați sala, fără să bage pe nimeni în seamă. Ca un George Soroș. Of, Dragnea!

Când s-a terminat meetingul, s-a întors în biroul lui de George Soroș. A avut multe întâlniri de afaceri, ca orice George Soroș, în care a discutat despre Dragnea și țara aia din Europa. A semnat contracte cu pixul lui de George Soroș – – of, Dragnea! La un moment dat, s-a uitat la ceasul lui de George Soroș și a văzut că s-a făcut vreo 6 după-amiaza. Așa că a plecat la o plimbare ușoară, bătrânească, prin parcul personal.

Of, Dragnea!

După ce-a terminat cu plimbarea, a ieșit în oraș ca un George Soroș. Of, Dragnea! A mâncat ca un George Soroș și a băut niște vinuri de Chile și niște coniace (evident, franțuzești, din regiunea Cognac, altfel se numeau simplu brandy-uri) ca un George Soroș.

Of, Dragnea!

Era deja seară. George Soroș se retrage la casa lui de George Soroș. Of, Dragnea! Se mai gândește un pic cum să mai distrugă țara aia din Europa. Apoi face duș ca un George Soroș, se îmbracă în pijamaua lui de George Soroș și se bagă în patul lui de George Soroș. Gândurile lui de George Soroș nu-l lasă să adoarmă.

Între ele, unul mai cu seamă face ravagii în creierul lui de George Soroș.

Of, Dragnea, ce viață de George Soroș plină de rutină am!

___________

Explicație:

Acum foarte mulți ani am scris un articol, se numea O zi din viața unui milionar. Era o aberație, un articol scris just for fun. Dar a ieșit amuzant și s-a creat un val și o mulțime de oameni au scris articole asemănătoare despre ziua unui bugetar, blogger etc – le găsiți pe-aici (multe nu mai există, pentru că nici blogurile alea nu mai există – sau din alte motive)

Azi, într-o discuție cu Răzvan, ne-am dat seama că se cere și cu George Soroș, în lumina halucinantelor declarații recente ale lui dragnea.

Iată, l-am făcut.

Pe voi vă trage curentul ?

De ani de zile, când aud câte-un om că l-a tras curentul, mustăcesc (adică zâmbesc un pic, nu mușc din mustață sau ceva).

Și fac ușor mișto de persoană respectivă, spunându-i cu ușoară ironie: auzi, dar știi că în nici o altă limbă nu există “m-a tras curentul” ? Nici în franceză, nici în engleză, nici în germană. Dar știi de ce ? Pentru că la ăia nu există să te tragă curentul. E un mit valabil doar la noi, la români! Și iar zâmbesc și mă simt așa, isteț și deștept de numa’.

De ani de zile, băi nene!

Până deunăzi, când prietena Iulia (link la viitorul ei blog), campioană la germană – s-a constat că vorbitul zilnic al limbii germane e un sport extrem, acum se fac și campionate! – mi-a zis, practic, că-s cam stupizel. Și că există. Și în germană, și în engleză, semn că nu doar la noi te mai trage curentul.

Germană: Durchzug, mot a mot înseamnă “trage prin împrejurimi” și se folosește în construcții de genul ” mich hat’s wegen dem Durchzug erwischt”, care se traduce “m-a tras curentul”.

Engleză: draft (pe bune ?!), se folosește în construcții de genul “I sat in a draft and now my tooth hurts”.

Ce oameni suntem, băi copii, o boală națională aveam și noi, mândria poporului nostru bătut de necazuri secole și secole la rând și nici p-aia n-am știut s-o promovăm cum trebuie, ca fiind doar a noastră! Și-acuma ne-or furat-o burghejii capitaliști!

foto: conversation via shutterstock

Avatarii faraonului Funar

În 2008 urmăream absolut siderat, la o televiziune locală din Cluj-Napoca, o dezbatere electorală în care candidatul Gheorghe Funar promitea.

Promitea de toate, dar promisiunile care mi-au rămas pentru veșnicie (pentru că, veți fi fiind de-acord, nu sunt uitabile) sunt astea:

1. Eliminarea de pe raza municipiului Cluj-Napoca a tuturor alimentelor care conțin E-uri.

2. Distribuirea a câte 2 litri de apă ozonată în fiecare zi, fiecărui cetățean al municipiului Cluj-Napoca.

Sunt poate cele mai aberante promisiuni de campanie electorală pe care le-am auzit vreodată. Nici măcar Decebal Popescu nu le poate ajunge. Sau cel puțin așa credeam până azi, când am văzut la Cetin noile declarații ale Funarului. Care, trebuie să recunosc, le transformă pe cele din 2008 în izvoare de rațiune pură.

Spicuim, așadar, din revoluționarul interviu dat de irepetebilul Funar la RFI:

Toate popoarele de pe planetă au ca strămoÅŸi geto-dacii. Acum o mie de ani, denumirea Suediei ÅŸi a Danemarcei de astăzi în istoria lor scrie că se chemau Dacia! Eu ÅŸtiu că înseamnă Å¢ara Dacilor. Geto-dacii erau extraordinar de avansaÅ£i în toate domeniile. Aveau ÅŸi aparate de zbor, au făcut hărÅ£i de deplasare pe planetă la care cei de la NASA se uită ÅŸi astăzi ÅŸi spun că nu le pot face la nivelul geto-dacilor. Eu am intrat în marea grupă a haiducilor ÅŸtiinÅ£ifici în domeniul istoriei. Noi, românii, nu ÅŸtim că în România avem o mulÅ£ime de piramide, iar după modelul piramidelor din România, strămoÅŸii noÅŸtri geto-daci au construit piramidele din Egipt.

Păi, dragi colegi geto daci proto-indo-europeni, asta schimbă TOTUL!

Anul trecut, la FISC, un tânăr comediant ne explica un lucru la care am râs. Cică legătura ancestrală dintre moldoveni și vechii egipteni e redată pe pereții piramidelor. În sensul că imaginea de mai jos (sursa)

egiptian

reprezintă un moldovean plecat la muncă, la piramide. În mâna din spate a ascuns o sticlă de rachiu, iar mâna din față e întinsă – “Dă, bre, un pa’ar di vin!”

Am râs, cum a râs și toată sala, naivii de noi, dar nu era de râs, dragi con-proto-indo-europeni! Era adevărat, iată, haiducul științific Funar ne dezvăluie azi că moldovenii nu doar au lucrat la piramide, ci chiar ei le-au făcut, după modelul celor din România, care sunt la tot pasul, doar că nu știm noi să le vedem.

Dar asta cu piramidele, cu Deutchland – Èšara Dacilor, cu Suedia care acum 1.000 de ani se numea Dacia, hai, treacă meargă, poate se rezolvă cu niște pastile.

Însă aparatele de zbor și hărțile de deplasare pe planetă pe care azi NASA nu le știe reproduce sunt teorii revoluționare. Și eu vă pot dovedi științific, chiar acum, că cel puțin cu aparatele de zbor e adevărat!

Dacă ați citit Harry Potter, într-unul dintre volume un frate de-al lui Ron merge în Transilvania, la Sanctuarul Dragonilor – unicul din lume. Păi de ce a fost sanctuarul ăsta în România ?

E simplu, a rămas de pe vremea dacilor, care călătoreau cu dragoni în Egipt să construiască piramide. Asta ne oferă și răspunul la întrebarea care ne macină mințile de sute de ani – cum au reușit egiptenii să transporte blocuri atât de mari de piatră pentru a construi piramidele. E simplu, erau moldoveni și le duceau cu dragoni.

V-am zis eu că asta schimbă totul ?

Dacă Funar promite azi, în ultima zi de campanie, că dacă iese președinte deschide pentru publicul larg marele tunel energetic din Bucegi și baza secretă a extratereștrilor uriași care se află în capătul acestui tunel, eu promit că-l votez!

notă – pentru cei care au dat bacul în ultimii ani, titlul e o parafrază după o proză a lui Mihai Eminescu (un fel de Florin Salam din trecut, dar mai pe genul poetic) care se numește “Avatarii Faraonului Tla”

 

Ce-am face noi dacă am fi bogați ?

Sunt ferm convins că toți cititorii mei, fără de excepție, sunt niște oameni maturi și echilibrați. Nu ca mine.

Eu, nefiind, mă gândesc deseori că n-aș vrea să fiu bogat ca Patriciu. Sau ca Èširiac. Îs, sincer, micuți. Pe de altă parte, n-aș vrea să fiu bogat ca Bill Gates (61 mld $) sau Carlos Slim Helu (69 mld $). Pentru că pur și simplu mi se pare că au niște vieți complicate. Nu, modele mele în “ce-aș face dacă aș fi bogat ca… ” sunt trei oameni, mai puțin bogați, dar care mie, din apartamentul meu din Bună Ziua/Cluj, îmi par extrem de relaxați. Ei sunt Roman Abramovic (12.1 mld $), Mohammed bin Rashid Al Maktoum, emirul din Dubai (14 mld $) și, mai ales și mai mult decât toți ceilalți, probabil pentru fabuloasa colecție de mașini, Haji Hassanal Bolkiah, sultanul Bruneiului (20 mld $).

Și mai stau, uneori, și mă gândesc ce-aș face eu dacă aș fi unul din cei trei șmecheri de care tocmai am zis. Și mai aberez cu prietenii mei. Spre exemplu, Alina, dacă ar fi bogată ca unul dintre cei trei, și-ar cumpăra un yacht. Apoi, în centrul Clujului, ar face o mare pe care să stea yachtul. Și-ar face o mare petrecere, la care ar invita pe toți prietenii ei, dar și pe toate Alinele din toate orașele românești care încep cu A: Aiud, Arad, Alba Iulia etc. Andrei, pe de altă parte, și-ar cumpăra o țară. Ligia ar cumpăra un sfert din tot internetul din lume, dar să fie sfertul cel mai frumos, în care să vrea să stea toată lumea. Vali ar face o autostradă pe ruta Chișinău – Constanța – Brașov – Cluj – Oradea – Craiova – Timișoara, cu trei benzi pe sens, după care s-ar plimba într-un RS 6 de 700 CP pe ea. Andreea și-ar cumpăra o insulă prin Asia de Sud-Est, cu tot cu personalul aferent insulei. Cetin și-ar lua cel mai mare vas de croazieră din lume și n-ar mai pune piciorul pe pământ. Ina și-ar aduna toți prietenii, i-ar duce la Londra în avioane particulare, i-ar caza la Ritz sau la Mandarin Oriental și ar da cel mai tare party pe care l-a vazut clubul Mayfair în toată existența lui. Ar chema să le cânte live toate trupele și toți cântăreții din playlist-ul ei (ăia care mai sunt în viață, evident). Iar la plecare le-ar lăsa chelnerilor cel mai mare bacșiș din istoria meseriei lor. Să fie bine pentru toată lumea. Ovidiu și-ar face un post TV care ar oferi 24 de ore pe zi materiale cu animale făcând dragoste. Seara, în prime time, ar avea show-uri de-o oră și jumătate cu mai mulți masculi luptând pentru a se reproduce cu o singură femelă. Toate emisiunile ar avea voice-over de David Attenborough. Pe de altă parte, viitoarea lui soție, Corina, o fată pe care-o compătimesc văzând ce-ar face viitorul ei soț dacă ar fi bogat, și-ar cumpăra o girafă și-ar merge să înoate cu delfinii.

Și v-am dat doar câteva exemple. Eu, de exemplu, m-aș retrage în sudul Franței. Aș cumpăra un chateau cu podgorie, m-aș face dictatorul lumii, aș eradica războaiele, drogurile sintetice și foamea. Apoi mi-aș face o colecție de mașini un pic mai tare decât cea a lui Haji, ca să se oftice. După care aș lua prim vice dictatoarea și aș vizita supușii, adică cetățenii planetei.

Știu, sunt vise aberante.

Dar nu atât de aberante ca visul lui Mukesh Ambani, cel mai bogat om din India (22.3 mld $). Nu pot să nu fac această paranteză – pe acest domn, cu o avere de miliarde de dolari, îl cheamă AMBANI.

Mno, domnul Ambani și-a dorit o casă. Drept pentru care a construit o casă pe care eu, fără cunoștințe arhitectonice și fără simț estetic, în calitate de viitor dictator al lumii, o declar absolut oribilă și demolabilă imediat.

ambani 1

 

sursa foto

Are 27 de etaje. Nu, nu e un bloc. E o casă personală, o mizerie construită de un arhitect drogat cu LSD și beat, pe deasupra. Plus deprimat că l-a părăsit iubita. Și că toți prietenii lui râd de el. Și cred că avea și probleme de erecție. Pe care domnul Ambani a numit-o Antillia, după o insulă mitică din Oceanul Atlantic. Și despre care o scriitoare indiancă, despre care sunt sigur că n-a primit finanțări de la domnu’ Ambani veci pururi, zice că-i al doilea Taj Mahal. Deci cum ? Chestia asta absolut sinistră e Taj Mahal 2 ?

ambani 2

 

sursa foto

De ce am eu o problemă cu ce și-a făcut domnu’ Ambani pe banii lui, pe care-i treaba lui cum îi face praf ? Păi n-am. Nu-mi pasă că plătește 115.158 euro factura la curent, lunar. E treaba lui, cum îi treaba lui că are 600 de angajați în clădirea aia. Îs banii lui, din partea mea poate să-i fiarbă și să-i facă țuică. Da’ sinistroșenia (da, așa mai inventez eu cuvinte) aia de clădire a costat UN MILIARD DE DOLARI.

N-am să zic în câte țări din Africa se putea eradica foametea cu banii ăia. N-am să zic în câte țări din America Latină se puteau eradica drogurile sintetice de banii ăia. Da’ vă dați seama câte fantezii ne împlineam noi (eu, prietenii mei sau voi) cu banii ăia ? Și cum acum vă scriam dintr-un chateau de pe Valea Loarei, unde beam un vin rar lângă prim vice dictatoare, dacă în loc să dea banii pe stupizenia aia de casă-bloc mi-i dădea mie ?

Despre dragoste la nivel de multinaționale

Avem o tragicomedie absolut reală. O poveste cu două personaje simple, dar atât de complicate: El și Ea.

Avem un El. Freelancer (cred că ceva fotograf), boem, pasionat de plimbări în natură și de diverse combinații cu vodcă. E singur. A încercat diverse relații, dar mereu s-a simțit incomplet și neînțeles. Își caută cu disperare povestea vieții, care trebuie să fie cu surle, trâmbițe și artificii. Cu orgasme multiple și seri romantice. Și cu strângeri fierbinți de mână și cu zâmbete și cu valuri de fluturi în stomac.

Avem o Ea. E măritată, dar nu e fericită în căsnicia ei. Sau poate e ca tot omul, îi e bine dar vrea mai mult – nu știm. Lucrează pe un post greu de tot într-o multinațională. E CEO, CFO, CMO sau altă funcție din asta grea, cu 2-3 litere în titulatură. Îi e importantă viața, dar mai importantă cariera. Nu are fluturi în stomac când merge acasă, îi caută în continuare.

Se întâlnesc, sau poate se reîntâlnesc, naiba știe, cert e că sunt extrem de fermecați unul de altul. El găsește în Ea femeia complexă și preocupată pe care a căutat-o mereu. Ea vede în El o evadare din cotidian, căci El emană o pasiune pentru viață pe care Ea poate n-a văzut-o niciodată în alte părți. Și și-o dorește.

Dar sunt orgolioși, rău de tot, amândoi. N-au curaj să-și spună ce simt, motiv pentru care povestea lor pică repede în banal, în uitare, în neant.

Își dau mailuri în care flirtează, dar în care n-au curaj să-și spună “te iubesc”, pentru că fiecare așteaptă ca celălalt să facă primul pas. El se teme de căsnicia Ei, Ea se teme de libertatea lui. Și de rigorile societății, care spun că dacă ești măritată, nu mai flirtezi.

El și-a făcut un folder special în mail, în care intră doar mailurile de la Ea. Nu vrea să le amestece cu mizeriile de zi cu zi, cu mailurile cu clienții, cu spam-ul. Vrea un loc în care toată povestea lor să capete o consistență și-o istorie. O iubește, dar n-are curaj să-i spună. Și Ea îl iubește. Nici ea n-o să-i spună. Și Ea e orgolioasă, plus că i se pare ciudat să fie măritată cu un bărbat și să spună altuia că-l iubește.

Se întâmplă să fie o joi când El își ia inima în dinți.

Vrea să-i spună c-o iubește, dar nu poate, așa că îi dă un mail cu versuri dintr-un cântec al lor.

Bea niște vodci, după care îi scrie. Versurile ALEA, din care El e convins că Ea va înțelege TOTUL. Scrie, apoi cu mâini tremurânde dă send.

Și asteaptă.

Orice răspuns de la ea va veni în folderul special dedicat Ei. E emoționat, a trecut deja vreun minut de când i-a scris și Ea n-a spus nimic. Ce dacă e 12 noaptea ? El e freelancer, n-are treabă cu orele. Nu înțelege neam că la 12 noaptea s-ar putea ca Ea să doarmă, după o zi grea la multinațională. Și înaintea unei zile și mai grele, chiar.

El tremură în așteptarea răspunsului. I se pare ireal când în clientul de mail spune “one new e-mail” și vede că noul mesaj e în folderul dedicat Ei.

“Asta e totul. I-am spus c-o iubesc, cu mailul ăsta mă acceptă sau mă alungă”, își spune el, cu mâna tremurândă pe mouse. “N-am de ales”, își spune, “trebuie să știu ce mi-a răspuns”. “Viața mea, viitorul meu depind de răspunsul ei”. Și face click pe mesaj, tremurând din fiecare celulă a corpului său, conștient că probabil trăiește una din clipele astrale ale vieții sale. Și citește cu nesaț răspunsul Ei:

Thank you for your message. I am currently out of the office; I will respond to you when I return

#truestory, mates

Bakerman is baking bread

Azi făceam, ca de obicei, o pâine simplă, cu brânză și măsline. Și, cumva, mi-a venit în cap Bakerman.

Care sunteți mai de-un leat, e imposibil să n-o știți. Imposibil. Care sunteți mai fragezi, asta e piesa:

Mno. Piesa asta are cele mai stupide, incoerente și lipsite de sens și de logică versuri. Din lume. Zici că-s făcute în stil dadaist, doar că omul a folosit propoziții în loc de cuvinte.

(pentru cititorii mei mai tineri, care au dat bac-ul în ultimii ani, facem o mică paranteză – dadaismul a fost un fel de curent literar, apărut după primul război mondial, care avea la bază absurdul, ca formă de prostest. Unul dintre cei care au pus bazele dadaismului a fost Tristan Tzara. Pe Tzara, în realitate, îl chema de fapt Samuel Rosenstock și a fost născut la Moinești. Și-a ales pseudonimul de Tristan Tzara ca un joc de cuvinte – Trist în Èšară. Așa era el, un trist. Tzara spunea, într-un fel de manifest, că pentru a compune o poezie dadaistă, trebuie să tai un articol din ziar, să decupezi fiecare cuvânt, să le amesteci pe toate într-o pălărie, să le scoți unul câte unul și aia îți e poezia. Personal, nu cred că făcea chiar așa. Cred că fuma ceva, începea să vadă mici unicorni verzi pe pereți și scria pe-o hârtie ce îi trecea prin cap când dialoga cu unicornii. Dar e doar părerea mea. Puteți să vă faceți voi o părere, citind o poezie de-ale lui. Oricum, dacă încă sunteți pe băncile liceului, întrebați-vă profesorii de limba română despre Tristan Tzara, o să-i impresionați)

Mă scuzați, revenim. Deci spuneam că are cele mai stupide și incoerente versuri. Din lume. Dau exemplu doar strofa întâi, e suficient.

Baker man is baking bread
Sagabona kunjani wena
The night train is coming
Got to keep on running

Clar, e un mesaj puternic, bine definit, pătrunzător. Mă motivează și mă energizează. Merge direct la inima receptorului. Un fel de vântu’ bate, câinii dorm, măicuță, mi-am luat sanie, să fii sănătoasă.

A, vă întrebați ce naiba înseamnă “Sagabona kunjani wena”, cum m-am întrebat și eu, în speranța că acolo e logica strofei ? Înseamnă “bună, ce faci ?” în limba Zulu. Înțelegeți, da ? acum e totul MULT mai clar și mai limpede. Mai adăugăm la asta faptul că videoclipul e cu niște oameni care sar cu parașuta – deci DA!

Mi-e foarte greu să pricep de ce a fost piesa asta atât de populară acum 20 de ani, sau când a fost.

Poate pentru că dovedește că, în fond, toți oamenii din lume, oriunde s-ar afla ei, au credințe și valori comune.

Pentru că mi-e foarte greu să cred că nu vedeți și voi asemănarea izbitoare și legătura transcendentă de mai jos:

bakerman is baking bread – hai dă-i bătaie, DJ Vasile, învârtește roata, o să fie pâine!

Un răspuns pentru Chinezu

Astăzi, domnu’ Chinezu a postat un articol care mie, cel puțin, simt că mi-a schimbat viața. Să-l citiți de mai multe ori, merită aprofundat.

Articolul este acesta – și pentru că impactul asupra mea a fost major, doresc să-i răspund aici, mai pe larg.

Domnule Chinezu,

De câteva zile bune mă bate și pe mine gândul să-mi fac un blog din ăsta de care am tot mai auzit pe ici, pe colo. Nu musai că aș avea ceva de zis, da’ nu mi se pare un impediment serios ăsta, că are și-un prieten de-al meu, Ionel, care are un văr de-al doilea în Bulgaria care muncește la cules de castraveți, mai trece toamna pe-acasă și-aduce pentru murături, îi merge bine, acum și-a tras un bmw seria 3 frumos, cu tracțiune pe spate, cu siglă de M, da’ minte, că nu-i M de fapt, numa’ sigla și în realitate îi XL.

Totuși tot oscilam când încolo (mai des) când încoace (asta, prin antiteză, mai rar), pentru că am auzit de unii care le zice zoso și cu arhi, c-ar fi ei mari șmecheri pe blogurile astea. Mie nu-mi place, dom’le, să mă cert cu lumea, io acum 2 ani m-am luat cu un vecin care fura cu nesimțire ouăle de la găinile lu’ bunicuța mea, draga de ea, să-și facă el ca șmecherii nuș’ ce regim pe bază de proteine ca să slăbească, după ce ani de zile a mâncat numa’ fast food din ăla nesănătos și s-a îngrășat ca un porc, atât de tare că l-a părăsit și nevastă-sa aia blondă și frumoasă pentru un alt vecin care ierea mai tânăr și avea și cal, da’ și vacă, nu mai zic că și-o oaie din aia creață-creață și acum ăsta, vecinu’, stă și bea în fiecare seară pe o prispă din lemn care a fost vopsit verde, da’ acum s-a mai luat. Și când m-am luat cu el, că de la asta m-am luat, io am dat-o frumos la pace și i-am zis să nu mai fure ouă, că bunica îi bolnavă și nici nu se simte foarte bine. Și n-a mai furat ouă de la bunica, acum îi fură doar prune să-și facă țuică, să-și mai înece amaru’, săracu biet om, că l-a părăsit și nevasta…

Și tot oscilam, ziceam, că nu știu cum să mă abordez cu băieții ăstia doi de bloagheri și dacă s-ar deda ei la niște ambianțe cu mine sau nu, să mai bem un șpriț, să mai mâncăm un oltenesc prăjit, că mie îmi plac oamenii și să mă împrietenesc cu ei.

Da’ de azi nu mai oscilez, domnule Chinezu, dragă, pentru că din postarea asta a dumitale, să-ți trăiască franțuzoaica, înțeleg acum limpede ca cristalul de Bohemia din care e făcute paharele pe care le are gagică-mea de la maică-sa, că maică-sa a fost directoare la fabrica de sacoșe și și-a permis, că pot să duc și io un trai cinstit, ca blogher din ăsta, cu bani căștigați cinstit, pe care să plătesc impozite, cu care statul să aibă de grijă cu mine. Să-mi facă, vorba aia, un spităluț, o stradă mai asfaltată, o băncuță în Piața Unirii… Și dacă vine și PSD la putere să-mi deie și 20 de mii de euro cum a promis domnu’ Geoană si io l-am crezut, că se purta la costum și cravată și părea om serios, și cu doamna Mihaela, dragostea lui. Sau măcar domnu’ Dan să vină, să-i dea Dumnezeu sănătate, că uite, am mancat și-azi, am mai băut și-un pahar de vin, o mai ducem până mâine și bine-o fi, de n-o fi rău – mulțumim, domnu’ Dan.

Iertați-mă, domnu’ Chinezu, dragă, m-am scăpat la politică, da’ e de vină numa’ alegerile astea care stă să vie.

Deci cam așa, domnu’ Chinezu. Vreau să-mi fac acuma blog din ăsta să câștig bani frumoși din el pe care să-i cheltui pe plasme și iphoane, ca să prospere economia, să mai crească salariile bugetarilor și să-i dea lu’ bunicuța mea, draga de ea, înapoi 25% din pensie care i-a tăiat guvernu’ condus de Boc, ăla mic, îl știi și dumitale de la televizor și de prin presa scrisă sau online.

În rest, sănătate și numa’ bine la toți blogherii din online.

PS: ca să n-avem discuții ciudate, să știți că m-am inspirat de la Liviu Alexa, mai exact de la felu’ în care și-a făcut “about“-ul pe pagina lui de facebook. for real.

Revoluția cuvântului irefutabil

Am dezvoltat teoria de mai jos după minute întregi de gândire profundă.

Din punctul meu de vedere, teoria de mai jos este absolut imbatabilă. Totuși, pentru a preveni criticile pe care oameni răi și invidioși i le-ar putea aduce, am supus-o atenției unor doamne și domnițe de mare finețe din acest online. Toate, fără excepție, au fost de-acord cu ea. Asta ca să calmăm preventiv spiritele ce se vor aprinde, da ?

Bun, să dezvoltăm. Avem cuvântul irefutabil. Ce înseamnă el ? Dexonline ne zice:

IREFUTÁBIL, -Ă, irefutabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi combătut sau respins, de necombătut; absolut convingător. – Din fr. irréfutable, lat. irrefutabilis.

Ei bine, astăzi, în această zi care va rămâne în istoria gramaticii limbii române, vin și vă spun vouă, cititorilor: este greșit! Definiția oficială, unanim acceptată, este absolut incorectă și anormală. Iată de ce.

Când o domniță mai slobodă la gură vede un bărbat sexy, dezirabil din punct de vedere sexual (ca brad pitt, sau ca mine peste trei-patru luni), domnița cu pricina spune că acel bărbat este, mă scuzați, “futabil”. Acesta este un fapt de viață care nu poate fi combătut.

Ei bine, să presupunem că domnița cu pricina ajunge să aibă relații intime, sexuale (normale și de altă natură) cu distinsul domn. În urma acestui moment de descătușare a pasiunii, există două posibile urmări: a) Domnița va fi satisfăcută (poate chiar încântată), b) domnița nu va fi satisfăcută (ba uneori chiar și mai rău).

Acum – atenție! Dacă n-ați dat recent bacalaureatul, știți, desigur, că prefixul “re”, adăugat unui cuvânt, dă înțelesul de repetiție. Exemple: re-venire; re-naștere; re-locare et caetera.

Urmând acest fir logic indestructibil, urmare a situației a) descrise mai sus, domnița va afirma cu convingere că domnul care a avut onoarea de a se bucura de sufletul și trupul ei este “re-futabil”. Adică este de dorit și a doua oară. E logic, da ?

Ei bine, așa cum prefixul “re” presupune repetiția, tot așa prefixul “i”, adăugat unui oarece cuvânt, dă întelesul de antonim, de negație. Exemple: i-matur, i-real, i-responsabil et caetera.

Urmând în continuare firul logic indestructibil, urmare a situației b) de care ziceam, domnița va transmite prietenelor domniei sale că bărbatul respectiv este “i-re-futabil”. Adică nu dorește să întrețină relații intime o a doua oară cu respectivul reprezentant al sexului opus sieși.

Sper că-i clar acum. Teoria de mai sus se aplică, exact la fel, și la feminin.

Definiția logică a cuvântului irefutabil(ă) ar trebui să fie “persoană cu care nu este de dorit să ai relații sexuale mai mult de o singură dată”.

QED