#gimmyselfie – un selfie de 1.000 de dolari

Definiție: “Selfie” este o poza pe care ți-o faci singur cu telefonul sau cu o cameră digitală și apoi o urci pe rețelele sociale. “Selfie” a fost declarat cuvântul anului 2013 de către cei custozii dicționarelor Oxford.

Să faci un selfie este unul dintre cele mai intense și populare trenduri ale ultimului an. Profitând de asta, prietenii de la Gimmy au avut o idee care s-ar putea dovedi ideea anului în promovare – un concurs de selfie-uri la sală. Iar unul dintre ele va fi premiat cu 1.000 de dolari.

Cristina Alexa, proprietara Gimmy:

Ideea de bază a campaniei este să îți faci un selfie oriunde în interiorul Gimmy, (ok, nu în toaletă 🙂 ) și să îl postezi pe pagina ta de Facebook sau pe Instagram, tag-uind în mod obligatoriu pagina noastră www.facebook.com/GimmySport, pentru ca noi să știm ca participi la concurs. Dacă nu uiți să pui și hashtagul #gimmyselfie pe Twitter/Instagram/Facebook e și mai bine.

Se poate participa cu oricâte selfie-uri, dacă se respectă condițiile de mai sus.

gimmy-selfie-fb-cover_0

 

Concursul va dura până pe 20 aprilie, iar pe 23 aprilie se va face tragerea la sorți, care va fi filmată și publicată pe pagina de facebook Gimmy. Deci este vreme de făcut o mulțime de selfie-uri, cred că nimănui nu-i strică 1.000 de dolari în plus de Paște.

Mai multe detalii sunt aici

Cluj Brands Tour. Ziua 2

primul episod aici

A doua zi a început în magica Lume a lumânărilor. Și nu exagerez când spun magică. Zâna lumânărilor ne-a arătat lungul drum al unei plăci de parafină către lumânarea pictată manual. Nu-i ușor, mai ales că în România nu poți învăța meseria de lumânăreasă, trebuie s-o furi. Ruxandra ne-a arătat cum se toarnă lumânările în forme, cum se răcesc, cum se vopsesc, cum se pictează manual. Îți trebuie multă pasiune pentru o muncă atât de migăloasă.

Pasiune pe care Lumânăresele, din fericire, o au din plin . Altfel n-ar reuși să facă minuni ca astea (când vă uitați la ele, amintiți-vă că sunt făcute și pictate manual, da ?). Au și magazin online, în caz că fă face vreuna cu ochiul (vreo lumânare, nu vreo lumânăreasă, zic). Și nu uitați, lumânările sunt făcute să fie arse, nu să fie bibelouri. Asta e menirea lor în viață.

Am mers apoi la Gimmy. N-am fost nicioodată în noua sală din Gheorgheni, dar n-am fost deloc surprins să văd că e la fel de curată și foarte bine dotată ca și cea de la Polus. E un loc primitor, în care sunt așteptați și tinerii, dar și cei mai puțin tineri. Și cei mai slabi, dar și cei mai plinuți (au o grupă specială care se numește Grupa Mare). Un abonament complet la Gimmy e 100 de lei, ceea ce mie personal mi se pare super puțin pentru condițiile de-acolo și pentru felul în care ești tratat. Ca dovadă, Gimmy are acum peste 2000 de abonați.

Noua sală din Gheorgheni a fost o provocare pentru Liviu. Clădirea în care se afla era o ruină, a fost nevoie de multă muncă pentru a o aduce la stadiul de azi. Mie îmi convine, că-i mai aproape de mine decât sala de la Polus 🙂 La finalul vizitei, bloggerii au luat-o un pic razna, da’ le-a prins bine.

Ultima vizită a zilei: Arobs Transilvania. Am de mulți ani un GPS de la Arobs care m-a scos din situații… mai complicate, să zicem, până am reușit să-l fărâm. Arobs este cel mai mare distribuitor român de sisteme de navigație (Smailo, Mio, Becker) în 2012 iar în noiembrie vor lansa propria lor tabletă, la care cred că voi face precomandă 🙂

Pe final, cei de la Arobs ne-au dat câte un GPS pentru un fel de treasure hunt – trebuia setată o anume adresă și apoi trebuia să urmez indicațiile GPS-ului până la adresa aceea (unul dintre cele 4 sedii Arobs din Cluj). Eu, clujean, am ajuns practic ultimul la adresă, că m-am încăpățânat să cred că știu mai bine drumul decât GPS-ul. N-a fost așa, trebuia să-l cred când am văzut cât e de prietenos:

GPS-ul ăsta, Smailo HD 5.0 (un fel de nepot mai 2.0 al vechiului meu GPS) a rămas la mine. Motiv pentru care promit că-l folosesc intens și revin cu un review. La sediul Arobs au bar la subsol, pentru angajați – și deja mi-am depus CV-ul pentru poziția de “consumator specialist”. Sper să mi-l accepte fetele de-acolo.

Seara s-a încheiat (cumva tradițional) la Fabrica de Bere Ursus. La fel de frumos și prietenos ca anul trecut.

 

Cluj Brands Tour este un eveniment TVdece realizat cu spijinul Primăriei Cluj-Napoca.

Sponsori principali: Farmec, Napolact, Ursus, Jolidon, Electrogrup, Arobs, Liliac,
Gimmy, Lumea lumânărilor.
Partener media: 24 FUN Cluj.
Parteneri:
Hotel Athos, Bistro Maitresse, Autonom Rent-A-Car, Webfactor

 

 

 

Nu-mi pasă de povestea cu Gimmy

Mărturisesc că nu mai sunt la curent cu poveștile de pe net atât de mult pe cât mi-aș dori. Viața n-a fost foarte blândă cu mine în ultima vreme și, în consecință, am fost prins cu altele.

Dar o mulțime de oameni m-au întrebat, pe mess, pe fb sau prin mailuri două lucruri în ultima vreme. a) de ce n-am sărit să scriu de “scandalul” cu Gimmy, ce, îi iau apărarea lu’ Alexa, sunt plătit de el/sclav/pupincurist ? și b) dacă discuția dintre Ania și Alexa e pe bune, că eu trebuie să știu, că sunt omul/prietenul/sclavul/ lui Alexa, sau plătit să tac, sau ceva. (variantele dintre slash-uri sunt cele în care s-a pus problema).

Înainte să răspund așa… “oficial” la lucrurile astea, să vă ofer un pic de context. Mai întâi, Ania. O știu de câțiva ani, am fost relativ amici într-o vreme. Când am cunoscut-o, am aflat despre niște necazuri cu care lovit-o viața, așa că i-am acordat mai multă înțelegere decât acord oamenilor în mod normal, pentru că i-am găsit niște scuze la ceea ce, în capul meu, părea un comportament neobișnuit. (deci nu zic că era neobișnuit, doar că așa mi s-a părut mie). Ulterior, când m-am mutat la Timișoara, a spus niște mizerii despre mine (din rea voință, din neștiință, nu contează) și relația de vagă amiciție s-a încheiat. Asta nu înseamnă că i-am purtat pică, da’ nici nu pot rămâne amic cu un om care mănâncă la mine, îi place, se bucură și apoi spune altora că mâncarea mea e scârboasă. Bun, deci de-atunci (noiembrie sau decembrie 2010) efectiv n-am mai auzit de ea până la povestea de-acum.

Liviu, pe de altă parte, mi-e foarte bun prieten. Adică FOARTE bun, da ? Unul dintre oamenii pe care eu îi simt cel mai aproape de sufletul meu. Omul m-a ajutat absolut necondiționat în niște clipe dificile, fără ca eu să-i cer asta, și nu mi-a cerut niciodată nimic înapoi. Repet, niciodată nimic. Spre surprinderea unora și cu convingerea că mulți nu vor crede, Liviu nu m-a plătit niciodată pentru nimic. M-a ajutat și, atunci când am putut și am avut cu ce, l-am ajutat și eu. Asta fac prietenii în viață, în viziunea mea. Dar niciodată n-am fost PLĂTIT de el pentru ceva.

Iar Gimmy… Gimmy e locul unde am redescoperit, după o pauză de 15 ani, că mi-e drag să fac mișcare, că-mi place, că vreau. Nu am cum, efectiv, să zic ceva de rău de Gimmy, când mie îmi place atât de tare să merg acolo.

Bun, acum întrebările.

a) N-am zis nimic de “scandalul” cu Gimmy din două motive.

În primul rând, mie nu mi se pare deloc un scandal. Postarea pe facebook a Aniei, de la care a început totul, a dat prilejul multor nimeni să-l înjure pe Liviu, pentru că n-ar fi avut curaj să-l înjure direct. Și-atunci s-au “aliat” la o chestie.

Dar lucrurile, în realitate, stau așa, din câte știu eu: Ania a cerut un abonament gratuit la Gimmy. L-a primit. Când l-a primit, a semnat o hârtie pe care scrie că Gimmy poate folosi datele de contact ale abonaților (mail, telefon etc) pentru promovare și diverse studii. Deci A SEMNAT hârtia asta, da ? Toți abonații la Gimmy au semnat-o. Bun, după ce-a semnat asta, prin care era de-acord să primească sms-uri de la Gimmy, a spus că-i spam.

Deci nu mi s-a părut un subiect despre care să scriu, ok ? Până n-am văzut câtă lume sare să-l crucifice pe Alexa.

În al doilea rând, și aici sunt cât pot de sincer: Liviu mi-e prieten. Cu adevărat. Ania, în schimb, e o persoană din Cluj și de pe net. Cum să pot scrie obiectiv despre asta ? Dacă aș crede că Liviu a greșit, aș pune mâna pe telefon și i-aș spune personal, voi nu așa ați face ?

b) Habar n-am dacă discuția pe FB dintre Liviu și Ania e pe bune sau nu, și vă dau cuvântul meu că nu-mi pasă nici cât negru sub unghie.

Nu mă întâlnesc cu Liviu în fiecare dimineață la cafea să ne mai spunem ce-am visat, ce-am mâncat și ce-am băut. Știu că dacă e nevoie, mă pot baza pe el oricând. Și el știe, sper, că se poate baza pe mine. Dar nu stăm să ne facem confidențe “uite, fată, ce-am vorbit ieri pe facebook cu x sau cu y”.

Mno, uite, acum am scris și despre povestea cu Gimmy. Și știu că Arhi are dreptate când îmi spune că o samă de oameni vor urla că-s pupincuristu’ lu’ Alexa. Să fie sănătoși, zic – Liviu nu e genul de om care să aibă nevoie să-l apere cineva. Și cine-l cunoaște știe asta, așa cum cine mă cunoaște știe că eu le spun prietenilor mei când cred c-au dat-o în bară, și nu iau nimănui apărarea dacă nu e cazul.

Iar de restul și de ce-ar spune ei, bravii anonimi de pe internet… sincer, mă doare la salată, vorba lui Mile.

 

Avantaje nebănuite ale sportului

V-am mai zis că de-o vreme merg la Gimmy, ca să fie bine.

Ei bine – o iau un pic pe ocolite – eu la Cluj locuiesc într-un bloc nou, aflat într-o zonă nouă, aflată în plin praf de construcții în plin avânt de dezvoltare economică. Motiv pentru care se construiesc 3 case/miniblocuri pe o rază de 50 de metri în jurul balconului meu. Oamenii care lucrează la ele sunt extrem de conștiincioși. Atât de conștiincioși, încât o vreme i-am bănuit că n-ar fi români. Ei încep lucrul cu precizie în fiecare zi la ora 7.15. Dar știți cum ? La toate cele 3 case, deși sunt echipe diferite, firme diferite etc. Toate 3 echipele de muncitori încep să lucreze la ora 7.15, de luni până sâmbătă inclusiv. Cu sfințenie. Ar trebui premiați sau ceva.

Ei bine… eu mă trezesc la 6. La 6.45 plec la sală. Când plec eu, e liniște totală.

Vă dați seama ce țeapă uriașă le trag ? De două săptămâni, nici una dintre echipe n-a mai reușit să mă trezească. De două săptămâni, le dau cu flit la plecare.

Și dacă nu mergeam zilnic la Gimmy, n-aș fi cunoscut niciodată bucuria asta.

Voi, cei care aveți vecini care dau cu bormașina zilnic la ora 8… să mă credeți, senzația e foarte plăcută. 🙂

Cum am început să merg la sală

Știu că pentru mulți (din cei care știu cum arăt, zic) am dat dovadă de iresponsabilitate, da’ eu mereu am fost mulțumit de cum arăt. De cum arăt în ultimii 5-6 ani, că înainte eram oarece schilod și nu-mi plăcea.

Da, sunt burtos. Așa, și ? Cui nu-i place, să meargă sănătos către mămica lui. Există oameni (și chiar și femei) care mă plac așa cum sunt, mă simt foarte bine, analizele mi-s (aproape) perfecte, deci chiar n-am nici o problemă cu asta.

Am alte două nemulțumiri, însă. Prima e că, de când n-am mai făcut sport (da, știu că pare dubaș, da’ eu chiar am făcut sport, mai multe sporturi chiar) mi s-au subțiat brațele și mi se pare că-s total nepotrivite cu mine, că nu-s ale mele. A doua e că n-am rezistență la efort. În Redescoperă România, eram mereu codașul grupului când urcam vreun deal, sau cărarea către vreo cetate. Apoi, în liceu am fost în echipa de baschet a liceului (rezervă, da’ oricum… ). În Cluj, o samă de oameni faini ies frecvent să joace baschet, și mie mi-e dor, da’ nu m-am băgat niciodată, că știu că n-am ce căuta între ei.

Puneți cap la cap toate astea cu faptul că m-a disperat Alexa cu cât de mișto va fi noul Gimmy din Polus. Pe blogul lui, pe twitter, pe orice, Gimmy în sus, Gimmy în jos. M-a convins însă total cu postul ăsta. După ce l-am citit, mi-am adus aminte de câte ori am auzit oameni care merg la sală frecvent (ca Vali Bosioc) vorbind despre cât de bine te simți după 2 ore de exerciții. Mi se părea aberant să te simți fresh după ce-ai scos untul din tine.

Am fost apoi la deschidere și am rămas cu gura căscată – pentru că, sincer, deși n-am practicat vreun soi de sport în ultimii ani, în săli am mai ajuns, din diverse motive, dar așa sală eu încă n-am văzut. (pozele sunt făcute de Marcel de la Studioul – click pe ele pentru mărire, că merită)

Am început să merg a doua zi după deschidere. Dimineața, că mi-am amintit că am citit cândva la Vali că dimineața e cel mai recomandat.

Am dat peste 2 super instructori, Marius și Dana. Au stat și mi-au explicat pas cu pas cum trebuie să încep, ce trebuie să fac, cum nu mă pot apuca de orice chestie din prima zi, cum trebuie s-o iau ușor. Pe amândoi i-am disperat, efectiv, cu întrebări – sunt soiul ăla neplăcut de om care trebuie să priceapă tot ce i se întâmplă – și vă jur că nici unuia nu i-a dispărut zâmbetul de pe chip nici măcar o fracțiune de secundă. Oamenii efectiv se bucură când văd un gras ca mine interesat de mișcare și de exerciții. S-au oferit chiar să-mi facă un program personalizat de exerciții – că eu nu pot face, evident, ce-ar putea face un om care mai merge la fotbal, sau la baschet, sau care se mișcă din când în când.

Mă credeți sau nu, în fiecare dimineață de la 7 la 8.30 trec prin măcar jumătate din aparatele din sală. Sunt mândru de mine că am putut trece lejer peste momentul cel mai neplăcut al fitness-ului – febra musculară criminală care apare în primele 2-3 zile. Sunt mândru de mine pentru că în prima zi am făcut 7 minute de bandă și apoi am zis că mor, iar acum fac lejer 15-20 de minute. Mă motivează faptul că simt că, de la o zi la alta, pot mai mult.

Dar cel mai tare mă motivează faptul că, după cele 90 de minute de sală, mă simt în super formă toată ziua. Sunt trist că săptămâna asta nu pot merge decât 2 zile, că în rest voi fi plecat din Cluj, dar deja Marius mi-a aranjat un program, la revenire, cu care să recuperez zilele pierdute.

Băi, să mă credeți, ăsta nu e vreun soi de advertorial. Dimpotrivă, m-aștept să mă înjure un pic Liviu printre dinți că am scris că m-a disperat cu promovarea (băh, o ziceam într-un sens bun, să știi, da ?). E doar manifestarea unui om care a descoperit o bucurie nouă în viață. Bucuria de a se mișca. Încă nu se văd rezultatele, e prea devreme, nu mi-a scăzut burta la jumătate, nu am – încă – bicepșii lui Rafael Nadal (aveam eu cu Mile o glumă pe tema asta), da’ simt în interiorul meu că se schimbă lucruri. Și e bine.

Așa că vă recomand căduros, dacă ați fost putori ca mine, să v-apucați să vă mișcați. O să vă placă. Și dacă sunteți din Cluj, la fel de călduros vă recomand Gimmy. Și mai ales intructorii de-acolo.

Să vă mai spun că abia aștept să înceapă cursurile de Muay Thai ? 🙂