Avantaje nebănuite ale sportului

V-am mai zis că de-o vreme merg la Gimmy, ca să fie bine.

Ei bine – o iau un pic pe ocolite – eu la Cluj locuiesc într-un bloc nou, aflat într-o zonă nouă, aflată în plin praf de construcții în plin avânt de dezvoltare economică. Motiv pentru care se construiesc 3 case/miniblocuri pe o rază de 50 de metri în jurul balconului meu. Oamenii care lucrează la ele sunt extrem de conștiincioși. Atât de conștiincioși, încât o vreme i-am bănuit că n-ar fi români. Ei încep lucrul cu precizie în fiecare zi la ora 7.15. Dar știți cum ? La toate cele 3 case, deși sunt echipe diferite, firme diferite etc. Toate 3 echipele de muncitori încep să lucreze la ora 7.15, de luni până sâmbătă inclusiv. Cu sfințenie. Ar trebui premiați sau ceva.

Ei bine… eu mă trezesc la 6. La 6.45 plec la sală. Când plec eu, e liniște totală.

Vă dați seama ce țeapă uriașă le trag ? De două săptămâni, nici una dintre echipe n-a mai reușit să mă trezească. De două săptămâni, le dau cu flit la plecare.

Și dacă nu mergeam zilnic la Gimmy, n-aș fi cunoscut niciodată bucuria asta.

Voi, cei care aveți vecini care dau cu bormașina zilnic la ora 8… să mă credeți, senzația e foarte plăcută. 🙂

Andrei Crivăț

7 Comments

  1. Tibi   •  

    Nu stiu cum se face, dar de fiecare data cand am doua trei zile libere, vreun vecin binevoitor decide sa-si mai renoveze ceva prin casa 🙂

  2. gaben.ro   •  

    plus ca urci mai usor treptele spre foisorul cu semnal gsm/date :))))

    • Andrei Crivat   •     Author

      de mai multe ori pe zi, chiar 🙂

  3. Andrei M.   •  

    @Andrei Crivat, stai in Marasti sau unde? Ca am dormit si eu la un prieten weekend-ul trecut si el sta intr-un bloc nou din Marasti. La 7 si ceva si aia incepeau munca.

    • Andrei Crivat   •     Author

      nu, prin zorilor. da’ senzatia ii aceeasi cand incep bormasinile sa urle la 7 dimineata 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu