Cum am început să merg la sală

Știu că pentru mulți (din cei care știu cum arăt, zic) am dat dovadă de iresponsabilitate, da’ eu mereu am fost mulțumit de cum arăt. De cum arăt în ultimii 5-6 ani, că înainte eram oarece schilod și nu-mi plăcea.

Da, sunt burtos. Așa, și ? Cui nu-i place, să meargă sănătos către mămica lui. Există oameni (și chiar și femei) care mă plac așa cum sunt, mă simt foarte bine, analizele mi-s (aproape) perfecte, deci chiar n-am nici o problemă cu asta.

Am alte două nemulțumiri, însă. Prima e că, de când n-am mai făcut sport (da, știu că pare dubaș, da’ eu chiar am făcut sport, mai multe sporturi chiar) mi s-au subțiat brațele și mi se pare că-s total nepotrivite cu mine, că nu-s ale mele. A doua e că n-am rezistență la efort. În Redescoperă România, eram mereu codașul grupului când urcam vreun deal, sau cărarea către vreo cetate. Apoi, în liceu am fost în echipa de baschet a liceului (rezervă, da’ oricum… ). În Cluj, o samă de oameni faini ies frecvent să joace baschet, și mie mi-e dor, da’ nu m-am băgat niciodată, că știu că n-am ce căuta între ei.

Puneți cap la cap toate astea cu faptul că m-a disperat Alexa cu cât de mișto va fi noul Gimmy din Polus. Pe blogul lui, pe twitter, pe orice, Gimmy în sus, Gimmy în jos. M-a convins însă total cu postul ăsta. După ce l-am citit, mi-am adus aminte de câte ori am auzit oameni care merg la sală frecvent (ca Vali Bosioc) vorbind despre cât de bine te simți după 2 ore de exerciții. Mi se părea aberant să te simți fresh după ce-ai scos untul din tine.

Am fost apoi la deschidere și am rămas cu gura căscată – pentru că, sincer, deși n-am practicat vreun soi de sport în ultimii ani, în săli am mai ajuns, din diverse motive, dar așa sală eu încă n-am văzut. (pozele sunt făcute de Marcel de la Studioul – click pe ele pentru mărire, că merită)

Am început să merg a doua zi după deschidere. Dimineața, că mi-am amintit că am citit cândva la Vali că dimineața e cel mai recomandat.

Am dat peste 2 super instructori, Marius și Dana. Au stat și mi-au explicat pas cu pas cum trebuie să încep, ce trebuie să fac, cum nu mă pot apuca de orice chestie din prima zi, cum trebuie s-o iau ușor. Pe amândoi i-am disperat, efectiv, cu întrebări – sunt soiul ăla neplăcut de om care trebuie să priceapă tot ce i se întâmplă – și vă jur că nici unuia nu i-a dispărut zâmbetul de pe chip nici măcar o fracțiune de secundă. Oamenii efectiv se bucură când văd un gras ca mine interesat de mișcare și de exerciții. S-au oferit chiar să-mi facă un program personalizat de exerciții – că eu nu pot face, evident, ce-ar putea face un om care mai merge la fotbal, sau la baschet, sau care se mișcă din când în când.

Mă credeți sau nu, în fiecare dimineață de la 7 la 8.30 trec prin măcar jumătate din aparatele din sală. Sunt mândru de mine că am putut trece lejer peste momentul cel mai neplăcut al fitness-ului – febra musculară criminală care apare în primele 2-3 zile. Sunt mândru de mine pentru că în prima zi am făcut 7 minute de bandă și apoi am zis că mor, iar acum fac lejer 15-20 de minute. Mă motivează faptul că simt că, de la o zi la alta, pot mai mult.

Dar cel mai tare mă motivează faptul că, după cele 90 de minute de sală, mă simt în super formă toată ziua. Sunt trist că săptămâna asta nu pot merge decât 2 zile, că în rest voi fi plecat din Cluj, dar deja Marius mi-a aranjat un program, la revenire, cu care să recuperez zilele pierdute.

Băi, să mă credeți, ăsta nu e vreun soi de advertorial. Dimpotrivă, m-aștept să mă înjure un pic Liviu printre dinți că am scris că m-a disperat cu promovarea (băh, o ziceam într-un sens bun, să știi, da ?). E doar manifestarea unui om care a descoperit o bucurie nouă în viață. Bucuria de a se mișca. Încă nu se văd rezultatele, e prea devreme, nu mi-a scăzut burta la jumătate, nu am – încă – bicepșii lui Rafael Nadal (aveam eu cu Mile o glumă pe tema asta), da’ simt în interiorul meu că se schimbă lucruri. Și e bine.

Așa că vă recomand căduros, dacă ați fost putori ca mine, să v-apucați să vă mișcați. O să vă placă. Și dacă sunteți din Cluj, la fel de călduros vă recomand Gimmy. Și mai ales intructorii de-acolo.

Să vă mai spun că abia aștept să înceapă cursurile de Muay Thai ? 🙂

 

Andrei Crivăț

24 Comments

  1. Arhi   •  

    ca idee, sa treci intr-un singur antrenament prin toate aparatele din sala e profund gresit si nu te ajuta cu nimic.

  2. Andrei Crivat   •     Author

    ca idee, fac fix ce-mi zic oamenii aia sa fac.

    am grupe de exercitii pe care le fac zilnic.

  3. Andrei M.   •  

    @Arhi, cine stie cat de luna i-a zis instructorul sa aiba perioada de “febra musculara”, dar intr-adevar, din cate stiu eu, dupa 2-3 zile de febra musculara, e cazul sa lucrezi grupele de muschi treptat/zile si sa ai si timp de repaus pt muschii respectivi

    @Andrei, pe mine sincer ma enerveaza faptul ca imi ofera niste chestii de care nu as avea nevoie si nu am simtit niciodata lipsa la sala. Cred ca multi ar fi preferat si un abonament mai standard + pe langa cei 170 lei mai bagi inca jumate atata pe drum pana la Polus sau Cipariu, acuma depinde de unde stai in Cluj.

    • Andrei Crivat   •     Author

      pai n-am aceleasi exercitii in fiecare zi. intr-una am brate si umeri, in alta am spate si abdomen, in alta picioare – se alterneaza.

      apoi, cu distanta… ce sa zic, eu n-am o problema sa merg in polus, fac 10 minute la dus (ca-i dimineata) si 15 la intors. Deci mi-i la indemana.

  4. eftimie   •  

    Ca idee, e bine ca in primele zile să faci toate aparatele sa-ti dezmortesti oasele, ligamentele si muschii. Febra e doar un efect secundar. Tot ca idee, important e să te simÅ£i bine după toate caznele, restu’ e cancan.

    • Andrei Crivat   •     Author

      deci fac pe grupe de muschi, da ? o zi cateva grupe, alta zi alte cateva grupe… de astea.
      nu uita cu socul, da ? 🙂

  5. Doru Panaitescu   •  

    Andrei, poti face asta si acasa. Eu am dat jos 6 kg intr-o luna. Acum stagnez putin, si vreau sa mai dau jos sase. Si asta cumulat cu exercitii pe care mi le fac singur, ca stiu destula anato din facultate, adica din caminul de medicina (bine, ma ajuta si Mircea).

    Aparatele si mai ales banda mi se par o prostie. La dimensiunile tale (sper ca ai glumit cu analizele, daca te ia un doctor la puricat ai riscuri majore pe multe capete de acuzare din cauza procentului mare de grasime din corp). Totusi, doua ore de exercitii zilnice sunt aur pentru tine. Sa te tii, asta e tot ce conteaza. Cu aparate, fara aparate, sa nu tragi ca bivolul acum si dupa doua saptamani sa te lasi pe tanjala.. Bafta!

    • Andrei Crivat   •     Author

      Colegu, am analizele la zi, sunt (aproape) toate in parametri normali. Ce nu e, e neplacut, dar nu grav. Trust me, n-am glumit.

  6. Andrei M.   •  

    Era sa uit, fara alimentatie schimbata, sala e asa, un moft. Asta nu iti zic tie personal, ci ca si fapt general. Eu am slabit 5 kg in 2-3 saptamani, sala si alimentatie sanatoasa, normal ca primele kg merg mai usor, dar conteaza mult si ce mananci si cat mananci.

    • Andrei Crivat   •     Author

      I beg to differ. Eu mananc sanatos, foarte rar prajeli, foarte rar carbohidrati. Bai, si eu nu vreau sa slabesc, ca sa fie clar. Eu vreau sa-mi formez parti din corp pe care le-am dat uitarii, atata tot.

  7. Doru Panaitescu   •  

    Permiti o a doua opinie sau un al doilea set de analize? Nu cred. Este imposibil. Ai IMC-ul mult peste cat ar trebui. La gabaritul ala, riscul de diabet e mare, de rinichi cred ca duc greu regimul hiperproteic pe care stiu ca il ai, cu inima si cu ficatul iar esti expus, deci nu te mai flata. Fa-ti investigatii serioase, dar in primul rand continua la sala. Parerea mea. Nu mai avem 20 de ani.

    • Andrei Crivat   •     Author

      Am glicemia in parametri normali, nu am regim hiperproteic regulat (dimpotriva) – e drept, mai fac uneori excese. Am transaminazele in limite normale, colesterolul in limite normale, doar trigliceridele mi-s UN PIC mai mari. Am facut investigatii serioase. Trust me.

      Si nici prin cap nu-mi trece sa ma las de sala, imi place prea tare 🙂

  8. virginia   •  

    Tu stii ca eu m-am luat de burta ta, da? ca ti-am zis-o in fata. nu ma bucura faza ta cu trimiterile pentru ca e un badaranism, dar voi trece si peste asta.
    ma stii din frageda pruncie si ma stii si ca-s grasa ca stighia. BA, MIE MI_E GREU ACUM SA FAC EXARCITII, DESI EU M-AM MAI MISCAT FATA DE TINE! Asadar, bravo tie ca meri la sala pentru ca scopul miscarii nu e musai sa dai tu burta jos. Daca e sa fie, cu atat mai bine pentru bietele tale oase care nu-s de obez. Da important e ca te simti bine!
    Brava la tine! 🙂

    • Andrei Crivat   •     Author

      Fata mea, esti bine ? Ce trimiteri ?

  9. Kriogen   •  

    Foarte bine faci, cred ca incep sa merg si eu iar, ca burta incepe sa prinda contur prea mare si nu e bine 🙂

  10. Pingback: Cum a inceput Andrei Crivat sa mearga la sala | Liviu Alexa

  11. Valy   •  

    Era normal sa apara pareristii :). ‘Vezi de treaba Crivat ca stii ce am vorbit si imi place ce vad. Fa ce zic oamenii aia ca iti zic bine. Daca ai nevoie de info extra, stii unde ma gasesti ;). Keep up the good work!

    Spor si bafta!

    P.S. Imi place “agresivitatea” si “tupeul” lui Liviu. Imi place ce a facut cu Gimmy 🙂

  12. Flaviu   •  

    “Să vă mai spun că abia aștept să înceapă cursurile de Muay Thai ? :)”

    Unde si cand? Stii ceva concret, ti-a soptit o pasarica ceva? Eu eram optimist si calculasem ca mai trebuie sa asteptam vreo 15 ani pana va exista asa ceva in Cluj

  13. Pingback: Ieri am mers pe jos 7km. Fara sa gafai by Lorand R. Minyo

  14. Catalin Petru   •  

    Felicitari Andrei, ai luat-o pe un drum sanatos si frumos!
    Sa-ti dea Dumnezeu putere cand vor veni momentele de down!
    Nush daca ai vazut povestea mea, cu schimbarea stilulului de viata si cele minus 35kg ce-au rezultat din asta. E scrisa pe blog. Poate te motiveaza!
    Sa ne-auzim la fel de pozitivi peste un an, doi, trei!

  15. Pingback: Avantaje nebănuite ale sportului - andreicrivat.ro blog

  16. Pingback: Nu-mi pasă de povestea cu Gimmy - andreicrivat.ro blog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu