Cum m-a impresionat Medgidia de 3 ori într-o singură zi

Medgidia este un oraș în care n-am ajuns până weekend-ul ăsta. Nu c-am avut ceva cu el, pur și simplu n-a fost să fie, nu mi-a ieșit în cale. Nu știam nimic despre el. Și nici acum nu știu mai nimic, de fapt.

Dar în vizita de-o oră pe care am făcut-o ieri, m-a impresionat prin 3 lucruri.

În primul rând, primul semn publicitar pe care l-am făzut la intrarea în oraș, chiar primul primul, după o curbă așea, a fost un mare panou pe care scrie La Chiftea. Pizza și grill.

Deci mi-am spus de mai multe ori, cu voce tare: La Chiftea. Pizza și grill.

Nu-i așa că sună cel puțin complex? Acum îmi pare rău că n-am intrat.

Al doilea lucru care m-a impresionat a fost benzinăria Petrom aflată chiar în spate la La Chiftea. Pizza și grill. M-a impresionat prin faptul că, deși o benzinărie mică, de cartier, dintr-un oraș relativ mic, s-a dovedit a fi benzinăria în care am stat cel mai mult la coadă la pompă. Cel mai mult din viață. Am crezut, în primele 20-30 de minute de stat la coadă, că e o promoție, dar nu, era scump tare, peste 9 lei motorina. Apoi m-am panicat că am picat de fraier ca victimă a unei știri alarmiste că iar cresc prețurile – nope, nici asta n-a fost.

Nu, așa se mișcau lucrurile acolo, mai încet.

 

În fine, al treilea lucru care m-a impresionat și de fapt motivul tuturor acestor periperții este o patiserie. Se numește Patiseria Patien și vă recomand cu căldură, dacă aveți drum prin micul oraș, să vă opriți la ei, pe Republicii 95. De preferat cât mai dimineață și nu duminica, întrucât e închis.

Și o să găsiți nu doar niște oameni super simpatici, dar și niște gözleme cu brânză și cu carne absolut dumnezeiești, un suberek cu carne care s-ar putea să fie cel mai bun pe care l-am mâncat eu până acum, plăcinte cu brânză și alte chestii. În general mai au și baclavale, pandișpanuri, păcinte dobrogene, plăcinte cu tăt felul de umpluturi.

Vă spun, bun tare. Am luat niște poze de pe pagina lor de facebook, că nu s-or supăra. Sper să mai ajungem curând.

Atâta pentru moment, să fiți sănătoși.

 

Azi vă recomand niște băcănii

Hei, sal, cf, long time etc.

Se face fix un an de când vreau să scriu articolul ăsta. Ar fi fost foarte util la început de pandemie și izolare, nu spre (sper) final. Dar n-a existat voință politică, de aia n-avem și noi lucruri frumoase. En fin, mai bine mai târziu.

Dacă vă mai uitați la Tricast, de-o parte dintre ele am vorbit și pe-acolo.

Așadar, anul trecut, pe când trăiam intens izolarea, am început să caut băcănii care livrează. Și am încercat mai multe și vă recomand câteva la care am rămas client fidel. Criteriul meu a fost simplu – îmi plac foarte mult mezelurile și brânza, dar le evit total pe cele din magazinele obișnuite. Am căutat, așadar, oameni care să facă produse din ingrediente naturale, fără aditivi, fără MGM, fără chestii. Chestii cât mai apropiate de cele de casă. Produse artizanal, nu industrial

Ăsta nu e un top, ci o listă random, dar categoric pe locul 1 în sufletul și viața mea e La Prăvălescu. UPDATE – din păcate s-a închis.

Ei nu (știu dacă) livrează, dar sunt în București, la Piața Amzei, așa că mi-e ușor să trec pe la ei. Raiul absolut al bunătăților de toate felurile, au cărnuri crude, chestii gata îmbinate pe care doar să le bagi la cuptor sau în tigaie, brânzeturi, mezeluri, niște sandvișuri de excepție (au unul cu carne de pe coaste, un vis), dulciuri și prăjituri. Și icre, și zacuscă și multe alte chestii. Am mai povestit de ei, am să mai zic, e un loc de bucurie și împlinire sufletească. Dacă nimeriți la ei într-un moment când tocmai au scos gogoși calde, o să mă pomeniți până la pensie. Poate și un pic după.

Bătrânu’ Sas – UPDATE: nu mai livrează la București, dar o parte din produsele lor pot fi găsite pe Freshful, care livrează – deocamdată – în București și Ilfov

De la ei am furat poza, sper să nu mă sfădească. Niște băieți foarte pricepuți din Sibiu, dar livrează în toată țara. La București livrează un domn care se numește Alex Velea, care sigur că nu e ĂLA, dar e amuzant că-l cheamă așa. Orice am mâncat de la ei a fost super super bun, dar un loc aparte printre papilele mele au pecia crud-uscată, crenvurștii vienezi (vită+porc) și ăia de vită Angus, Bierschinken (care e un fel de salam cu șuncă) și Paprikalyoner (care e un parizer cu ardei). Ah, și parizerul lor e savuros – și e făcut chiar din carne. Și pateul de rață e bun. Dar astea sunt așa, la o amintire rapidă, că repet – tot ce-am luat de la ei mi-a plăcut mult.

Origini

Livrează în București și împrejurimi (cred că și spre Valea Prahovei, nu sunt sigur). Și de la ei am luat crenvurști de vită sau de mangaliță care mi-au plăcut. Și ghiudem de capră, mușchiuleț de porc copt și afumat, salam de mangaliță, parizer, mușchi file și alte bunătăți.

Vă mai las câteva chestii din Brașov, care nu livrează, dar poate nimeriți prin zonă.

Brutăriile Mons Mellis, în Hărman și Brașov. După cum știe toată lumea, mai puțin cine nu știe, eu am locuit în foarte multe zone din țara asta. Nu am mâncat nicăieri pâine mai bun ca la ei. Spelta e Maybach-ul pâinilor, cum ar zice Gaben. Plus cea mai bună amandină. Din lume. Da, din toată lumea asta mare. Plus alte prăjituri, plăcinte, biscuiți cu brânză. Există Mons Mellis și în București (lângă Kaufland Barbu Văcărescu – UPDATE: cel din București s-a închis), Târgoviște, Pitești, Botoșani și Satu Mare.

Ferma Cățean – cea mai bună brânză pe care am mâncat-o eu. Vorbim aici de telemea de oaie, care se bate de la egal la egal cu aia din Piața Cibin din Sibiu, brânză de burduf așa cum trebuie ea să fie, un caș proaspăt delicios, un cașcaval cu gust foarte intens. Și mai au și altele. Sunt de găsit la Carrefour Brașov, AFI Brașov, Ploiești și Orhideea, măcelăria lor proprie de la Galeriile Orizont 3000 (Brașov) și un magazin propriu tot în Brașov (13 Decembrie 129, bloc Isaran, magazinul se numește Șmag) unde vă servește chiar mama familiei, care e foarte simpatică. Că e o afacere de familie, plecată de la trei frați care au moștenit niște oi, dacă-mi amintesc bine. Fun fact: din cei trei frați, unul a devenit politician, unul e medic veterinar și unul e cascador și crescător de cai. (sper că nu zic prostii) Au luat o grămadă de premii internaționale cu brânza lor, între care o stea de la International Taste Institute pentru brânza de burduf.

Alte chestii pe care le-am mai tot comandat – gama Delicatese Gourmet Eco de la Silvania, au pateuri tare bune și mezeluri gustoase, tot așa, fără aditivi și chestii.

Gata, asta a fost, mai povestim. S-aveți poftă.

 

Recomandare: Keyhost

Mi-am propus acum o vreme să vă recomand și vouă chestiile mișto cu care mă ciocnesc, pentru că altfel de ce mai suntem oameni pe lumea asta? De aia articolul precendent, de aia articolul ăsta – aș vrea să fie clar și limpede că nu sunt advertoriale.

Sunt foarte mulți ani de când site-urile mele – la o vreme erau mai multe, cu Prin Transilvania și alte idei de-ale mele – sunt hostate la Keyhost.

Ei bine, vi-i recomand călduros pe oamenii ăștia. E acolo un ficior, Andrei Pietrosu, care o ia personal când îi spui că ceva nu merge și nu se lasă până nu rezolvă problema. Bine, poate și pentru că suntem prieteni, dar eu știu că toată lumea hostată la ei e super mulțumită.

În cei 5-6 ani de când lucrez cu ei, am avut cred că de două ori baiuri cu vreun site sau altul și oamenii au stat până la ore mici din noapte să le rezolve. Bine, îs și eu pisălog. Dar și ei răbdători.

Așa că vi-i recomand cu drag. E un hosting excelent, la prețuri foarte bune, pe care vă puteți baza oricând.

(repet, nu e un advertorial, chiar lucrez excelent cu oamenii ăștia)

Recomandare: Romania Military

În urmă cu ceva vreme am descoperit, habar n-am cum (dar bănuiesc că în timp ce căutam oarece pe google) acest blog de nișă: Romania Military.

Și mi se pare fascinant.

Las la o parte articolele de opinie politică internă sau externă, unde eu și autorul (autorii, că-s mai mulți) avem păreri divergente în cele mai multe cazuri (“Serbia este de facto cel mai rau vecin al Romanie”- ha ? GTFO! Србија до гроба, браtе!) – e absolut ok să avem păreri diferite și să-mi placă alte articole. Sper.

În schimb, oamenii care scriu acolo de tehnică, tehnologie și strategie militară par extrem, extrem de pricepuți. Adică eu, care habar n-am de nici unele, nici măcar armata n-am făcut-o, citesc articolele alea cum mă uitam în copilărie la Teleenciclopedia. Fascinat mă uit, oamenii ăia știu în detaliu chestii de care eu și 99% din populația acestei lumi n-am auzit niciodată (vă dau o bere dacă știți, fără google, câți Kn generează motorul unui AIM-9X în primele 3 secunde de zbor și câți în următoarele 80 de secunde de zbor, sau măcar dacă știți diferența între AIM-9X și AIM-9M. Ei bine, comentarii acelui blog știu, nene! iar eu habar n-aș fi avut vreodată ce aia un AIM-9 fără acest blog, cred – e racheta cu care avionul turcesc a lovit ieri avionul rusesc. )

Sunt mai mulți autori acolo, dar cel mai proeminent pare un domn George GMT. Nu știu cum se numește sau cine e, dar e pe subiect tare, tare de tot (dl. George GMT, dacă sunteți pe facebook, dați un add, mulțumesc). Iar comentatorii sunt, majoritatea, foarte pe subiect și ei.

Ah, ieri s-a scris un articol pe tema avionului din Turcia care are până acum 235 de comentarii. Majoritatea pe subiect. 235 de comentarii nu-s puține. Mulți bloggeri n-au avut niciodată atâtea comentarii la un articol.

Ca să rezum, mi se pare fascinant și ca subiect (dacă te pasionează cât de cât chestiile militare, de-acolo poți învăța TOTUL!), dar și ca (pauză pentru evitarea cacofoniei) comunitate. Mulți oameni se strâng acolo și majoritatea chiar se pricep foarte bine.

Dacă vă pasionează subiectul măcar cât de cât, vă recomand să-l urmăriți, e foarte tare.

Și o glumă de bloggeri. Știți cum noi, bloggerii obișnuiți, mai luăm în teste și mai scriem review-uri de mașini, aparate foto, camere video ? Ei bine, așa face și domnul George, dar nu cu telefoane și laptopuri, ci cu rachete de infanterie sau cu obuziere autopropulsate șenilate.

Una peste alta, felicitări sincere oamenilor care fac site-ul respectiv. Îmi place tare și au sute de comentarii de specialitate, ceea ce nu-i ușor. Cred.

foto: “Jder” fighting machine via shutterstock.

“Jder” fighting machine, nene!

Restaurante: Benjamin Steakhouse, Sibiu

În ultima mea vizită la Sibiu, Brylu m-a convins să vizitez un restaurant nou deschis folosind un singur cuvânt magic – burgeri. Așa am ajuns la Benjamin, care era deschis la vremea aia de câteva zile.

Și mi-a plăcut. Tare.

Mi-a plăcut încă de la intrare. E tare dischisit și elegant, și dincolo de asta are un sistem de ventilare excepționale. Sunt rare restaurantele în care, la intrare, nu simți nici un fel de miros. Ei bine, la Benjamin nu simți. Nici măcar miros de țigară, deși prima încăpere e salonul de fumători. Dar ventilația aia își face treaba de minune.

benjamine-steakhouse-interior-1

 

Locul are salon de fumători, un salon separat de nefumători, bar și spațiu de joacă pentru copii. Când zic spațiu de joacă pentru copii, nu mă refer la un loc cu niște jucării. Nu, au o cameră mare, cu Nintendo Wii, mese speciale de copii și hostesse care au grijă seara de copii, se joacă cu ei și îi mai și pictează pe față.

benjamine-steakhouse-interior-2

Meniul nu-i stufos. Adică n-au doar produse de vită, mai au și diverse aperitive, supe, paste. Dar nu sunt multe produse, ceea ce mi se pare absolut firesc la un restaurant de gen. Carnea de vită folosită este exclusiv Black Angus, este maturată 21 de zile și provine, integral, de la o fermă de pe Valea Hârtibaciului, jud. Sibiu. Ceea ce se simte din plin în gustul felurilor servite. Așa cum se simte și că oamenii folosesc un super cuptor-grill Josper, pe cărbuni, cu temperatură controlabilă și alte minuni. (despre care cei de la Benjamin mi-au zis că e unicat în Transilvania – se poate, nu cunosc)

Masa mea acolo a început cu poate cel mai interesant carpaccio de vită pe care l-am gustat vreodată. Cu felii de vită grosuțe (deși în general sunt subțiri ca foița de țigară), cumva marinate senzațional, fragede de-ți venea să le ungi pe pâine. Plus parmezan, roșii cherry, rucola.

benjamin-steakhouse-carpaccio

A continuat cu un Texas Cheeseburger. Carne de vită tocată acolo, la ei, bacon, Cheddar, salată, roșii, castraveți murați și rondele de ceapă. Lângă el, un sos Texas și niște cartofi prăjiți într-o formă aparte, cu o adâncitură specială pentru sos.

benjamine-steakhouse-burger

Și cam atât, că porțiile îs măricele și eu băiat fin. Dar data viitoare când mai ajung trebuie musai să încerc coastele de porc cu rondele de ceapă, arată suficient de bine cât să fac un drum special la Sibiu pentru asta:

coaste benjamin steakhouse sibiu

Și apoi nu-i de ratat T-bone-ul. Black Angus, făcut la 400 de grade, cu porumb picant (o rețetă a casei) și sparanghel făcut la grill cu rocă vulcanică.

t-bone-benjamine-steakhouse-sibiu

Prețurile sunt absolut decente. Carpaccio, burgerul și niște băuturi aferente au fost pe la 50-60 de lei. Benjamin Steakhouse e în Sibiu, pe str. Xenopol nr. 1. Au pagină de facebook.

Mie mi-a plăcut tare mult și vi-l recomand călduros, așa cum recomand în general locurile în care îmi place să merg. La Benjamin abia aștept să ajung din nou.

Și am să ajung curând, pentru că…

benjamine-steakhouse-card

Brașov: Taverna Pescarului

Prin Transilvania sunt puține restaurante axate pe pește. Ca să fiu sincer, eu știam până zilele trecute doar două. Doripesco, de la Feldioara, jud. Brașov și unul care a fost în Cluj-Napoca, îmi scapă acum numele – Pescador sau cumva – și s-a închis. Bănuiesc c-or mai fi, că nici eu nu le știu chiar pe toate pe lumea asta. Însă în rest, în general, prin restaurante găsești doar păstrăv, somon și doradă, uneori și șalău. Dar scrumbie, știucă și alți pești mai serioși, să zicem, nu prea găsești în Transilvania. Ah, mai găsești pește spadă sau ton la grătar în restaurante italiene, cum e Club Italia din Cluj, dar asta e altă poveste.

Ei bine, acum 2 zile m-a dus un prieten să testez Taverna Pescarului, un mic restaurant din Brașov. Deschis cu doar câteva luni în urmă, Taverna Pescarului aparține unui domn care a gătit foarte mulți ani la malul mării, în diverse țări. Și care gătește, el singur, cam tot ce oferă în meniu.

Care meniu e cu adevărat bogat. Am găsit acolo icre de crap, de știucă, de păstrăv, pastă de pește adevărată, scrumbie (e un produs sezonier), știucă, morun, nisetru și alte minuni pe care rar le vezi prin restaurantele ardelene. Și la niște prețuri absolut decente, comparativ cel puțin cu alte locuri în care găsești delicatese din astea. Patronul merge dimineața la piață și cumpără chestii de care are nevoie, iar peștii mai “exotici” îi aduce de la Dunăre sau de la Constanța.

Locul arată modest, dar cumva te îmbie la stat – noi am mers pentru o oră și am stat… mno, mai multe ore, până la urmă. N-am încercat decât vreo 3 feluri – cât să și mănânci, până la urmă ? – dar am fost atât de încântat de gusturi, că mi-am promis să iau la rând tot meniul în lunile următoare.

Ceea ce vedeți în pozele de mai jos sunt: o porție de icre de crap (bune ca la Crama Terente, în Brăila) și o porție de pastă de pește (făcută din vreo 4 pești diferiți), apoi niște șalău prăjit, lângă care am găsit un pesto din pătrunjel pe care aș vrea să învăț să-l fac acasă, apoi o tocăniță numită Captura zilei, cu 3 soiuri de pește și foarte multe legume (vinete, ciuperci, ardei). Mai sunt în meniu și or să le vină și lor rândul: două tipuri de borș pescăresc, diverse feluri cu fructe de mare, mare, calcan, chefal, câteva tipuri de saramuri… este de testat acolo, nu glumă! Plus, pentru oameni ca Răzvan, are câteva tipuri de ciorbe și câteva preparate la grătar care nu conțin pește.

Restaurantul e pe str. Oașului nr. 1, în Brașov. (lângă fosta Piață de Miercuri, mai exact fix aici) Încă n-au site sau pagină de facebook, doar acest “loc pe facebook” sau cum s-o numi. Dar oamenii povesteau că vor să-și facă.

Mai merg, mai caut, vă mai povestesc. Dar dacă vă iese în drum, aveți încredere în gusturile mele și vizitați-l.

Recomandarea săptămânii – burgeri Black Angus

post pentru clujeni, îndeosebi.

deci – nu-i advertorial. e o chestie faină pe care doresc să v-o împărtășesc. ok ?

Răzvan m-a luat azi aproape pe sus și m-a dus aproape cu forța la Cora (care-i hăpt în celălalt capăt al orașului!) numai și numai ca să-mi arate standul de Black Angus. Black Angus e o rasă de vite care dau o carne foarte gustoasă.

Bun, ne-am dus. Au acolo burgeri, mușchi, antricot, mici, carpaccio și alte minuni de vită. La prețuri rezonabile. Spre exemplu, 2 burgeri costă 12 lei, o caserolă de carpaccio costă 10 lei, o caserolă de 10 mici (care-s făcuți, desigur, doar din carne de vită) tot 10 lei. Am încercat azi doar burgerii, care sunt cu adevărat buni și gustoși

La Cora Cluj, standul ăsta e în spate, unde-s produsele de carne, ca o insulă pe mijloc. Îmi pare rău că nu i-am făcut poză, îi fac data viitoare când merg. La fel, când am făcut burgerii nu m-am gândit c-o să scriu despre ei, așa că le-am făcut poze cu telefonul, care a focusat cam prost. Că inițial voiam doar să-i arăt celuilalt Răzvan.

Dar a fost așa de bun, că m-am gândit că n-ar fi rău să vă zic și vouă. Ca să mergeți și să întrebați, să fie cerere și să mai aducă, întrucât eu am luat azi ultimii burgeri. Muhaha!

Revin cu micii și cu carpaccio, când le-oi testa.

 

 

O vizită la Fork & Cork

post pentru clujeni, îndeosebi

Nu știu exact de când funcționează restaurantul Fork & Cork (se află pe str. Mihai Veliciu nr. 63, în locul fostului “Amurg”). Eu am ajuns prima dată acum vreo două săptămâni, la o întânire pe fugă. N-am avut vreme atunci nici să studiez meniul cu atenție, nici să văd mai multe mâncăruri. Mi-am luat atunci, mai mult atras de nume, “pave de somon pe brondae de șalău sărat”. N-am avut aparat foto cu mine, dar am furat poza de pe pagina lor de facebook

 

Adevăr vă grăiesc: am mâncat somon de multe ori, în multe locuri, gătit de mulți oameni. Inclusiv de mine. Dar atât de gustos și de bine făcut ca acesta, mai rar. Iar garnitura aia… e unicat. Foarte gustoasă. Sincer, habar n-am ce înseamnă “brondae”, așa cum habar n-am ce conține (bine, m-am prins care-s ingredientele de bază, doar ce anume îi dă gustul ăla unic nu m-am prins). Dar mi s-a întâmplat rar să mă impresioneze o garnitură atât de tare.

Bun. La invitația unui bun prieten, zilele trecute am ajus iar la Fork & Cork. M-am dus pregătit – mi-am luat aparatul cu mine și-am zis să vedem pe larg ce și cum.

 

fork and cork

 

Masa noastră a început cu “somon tartar cu tapenade de măsline”. Foarte ușor, foarte gustos (au și un proseco bun, care merge de minune cu gustarea asta)

somon tartar cu tapenade de măsline

 

Și-apoi am trecut la lucruri mai complicate. Tagliatelle cu pui și ciuperci de pădure. Pastele sunt făcute la ei, puiul e marinat cumva, că are o aromă aparte, ciupercile de pădure dau o aromă unică. Mi-a plăcut.

 

tagliatelle cu pui si ciuperci de padure

 

Coaste de porc confiate. N-am idee cum sunt preparate înainte de-a fi gătite, dar carnea este incredibil de fragedă. Foarte gustos, faină prezentarea. Denumirea oficială e “confit de porc”.

 

Confit de porc

 

Amu… ce-ați văzut mai sus au mâncat prietenii cu care am fost. Eu doar am gustat câte un pic din fiecare. Eu am luat ceea ce se numește “cotlete de miel cu sufle de cartofi”. Mno, mâncarea asta arată un pic altfel decât mă așteptam eu când am comandat. Foarte bine marinată, carnea are un gust cu totul aparte și nu seamănă cu vreun alt cotlet de miel pe care l-am mâncat eu. Iar sosul ăla completează cumva fericit mielul și garnitura.

A fost un pic prea în sânge pentru gusturile mele, dacă vreți să vă comandați și vă placea carnea bine făcută, să-i spuneți ospătarului dinainte. Dar altfel, jos pălăria.

 

cotlet de miel cu sufle de cartofi

 

Iar chestia de mai jos se numește “gateau de ciocolată”. Mi-a plăcut mult, ciocolată fină și cremoasă pe un blat subțire cu fructe – un desert de oameni mari, cum spun cei de-acolo.

gateau de ciocolata

Ca să vă faceți o idee de prețuri – mielul a costat 45 de lei, confit-ul de porc 35, pastele 24 iar somonul tartar 22 de lei.

Când o să am vreme, am să merg cu siguranță să încerc și pieptul de rață cu ghimbir, dorada umplută cu pesto și roșii uscate sau o gustare numită “creme brulee de ficat de rață” – asta sună tare interesant. Până atunci, vă doresc să-i vizitați, au o mulțime de chestii faine în meniu.

La Terra Gusto

notă: acest articol nu este un advertorial, este o recomandare. Sigur că n-aș fi avut nici o problemă dacă era, am scris și-am să mai tot scriu advertoriale. Dar pur și simplu nu e.

În Cluj, pe str. Brâncuși 114, a funcționat mulți ani Restaurantul Red House. Nu era rău, meniul era unguresc și mâncarea bine gătită și gustoasă.

De curând, însă, și-a schimbat proprietarul, numele, decorul și meniul. Acum se numește Terra Gusto, are un super bucătar (l-am cunoscut și mi-a dat niște sfaturi senzaționale) și-un meniu menit să facă față cam oricăror critici. N-are pagini întregi de feluri de mâncare, însă cele alese sunt suficiente pentru orice gusturi și pentru o mulțime de combinații reușite. Și cumva se armonizează foarte bine opțiunile pentru gustări, supe, feluri principale și deserturi.

terra gusto

De exemplu, dacă îl vizitați și mergeți pe mâna mea, începeți cina cu unt de hering sau cu tartar de somon. Sau cu amândouă, de fapt. Puteți continua cu o supă cremă de dovleac cu așchii de bacon, după care merge de minune un rasol cu fasole verde (jur că-i cel mai bun pe care l-am mâncat vreodată, perfect rumenit la exterior, fraged și suculent în interior) sau, dacă vreți să vedeți o inovație culinară perfectă, o lasagna foarte atipică cu piept de iepure. De minune ar merge și-un piept de rață cu fulgi de ghimbir. Deserturile pe care nu cred c-am să le ratez vreodată când merg la ei sunt sufleul de ciocolată și duo mousse-ul – ambele făcute cu ciocolată belgiană.

Și lista de vinuri se potrivește cu meniul. Bere au foarte puțină (3 sortimente de Paulaner, dacă am reținut bine), dar mâncărurile lor nu prea se potrivesc cu berea.

Pozele sunt făcute cu telefonul, dar mai mult ca sigur c-am să mai merg și-am să fac poze mai faine (sau, mai bine, o să-l duc pe AlexDimaFoto cu mine 🙂 )

 

Miko, un restaurant care-mi place

post pentru clujeni, îndeosebi

Din start stabilim – acesta nu este un advertorial. Este povestea unui loc pe care l-am descoperit din întâmplare și care mi-a plăcut tare mult.

Miko Etterem e un restaurant aflat pe strada Clinicilor, numărul 23, în locul fostului Toldi. O să aibă și site, și pagină de facebook – în curând, se lucrează la ele.

Povestea e așa. Tipul care l-a deschis mi-e prieten de mulți ani, un om pe care nu l-am văzut de alți mulți ani. Ne-am întâlnit la Campionatul de Gătit. Și mi-a zis “uite, am deschis un restaurant, nu treci să vezi cum e ?”.

Și-am mers, cu Alina și Răzvan. Și vă spun pe scurt ce mi-a plăcut și ce nu.

Mi-au plăcut:

– meniul. variat, axat pe bucătăria ungurească (patronul e maghiar, bucătarul e maghiar), cu prețuri decente

– găsești la Miko feluri de mâncare pe care în alte restaurante cu profil maghiar din Cluj nu le găsești

– au câteva feluri de pălincă ungurească (caise, pere, prune) impresionante. Rafinate și foarte aromate.

– priveliștea de la ultimul nivel al terasei este fermecătoare.

– mâncarea e gătită cu atenție, e gustoasă, cu porții decente.

– servirea e ireproșabilă

– prețurile sunt specifice zonei, nici mai mari, nici mai mici.

Ca idee, o poză, făcută de Răzvan, a unui papricaș grozav, cu gălușcuțe. Eu am rămas total impresionat de gălușcuțule alea, și declar cu mâna pe inimă că sunt cele mai bune din Cluj

Sau un piept de pui cu sos de gorgonzola și ciuperci. Mi-a făcut seara mai frumoasă (tot Răzvan a făcut poza)

Nu mi-au plăcut:

– lista de beri. mi-ar fi plăcut să aibă mai multe tipuri de bere. da, știu că nu-i o berărie, dar mi-ar plăcea să fie mai multe opțiuni.

– mi-ar fi plăcut să fie deschis mai mult. La ora 23.00 se ia ultima comandă, deși nimeni nu va da clienți afară (noi am stat până pe la 24.00)

Miko e un loc care mi-a plăcut și pe care vi-l recomand cu sinceritate. Și, dacă mergeți, să-mi spuneți cum vi s-a părut.