Azi vă recomand niște băcănii

Hei, sal, cf, long time etc.

Se face fix un an de când vreau să scriu articolul ăsta. Ar fi fost foarte util la început de pandemie și izolare, nu spre (sper) final. Dar n-a existat voință politică, de aia n-avem și noi lucruri frumoase. En fin, mai bine mai târziu.

Dacă vă mai uitați la Tricast, de-o parte dintre ele am vorbit și pe-acolo.

Așadar, anul trecut, pe când trăiam intens izolarea, am început să caut băcănii care livrează. Și am încercat mai multe și vă recomand câteva la care am rămas client fidel. Criteriul meu a fost simplu – îmi plac foarte mult mezelurile și brânza, dar le evit total pe cele din magazinele obișnuite. Am căutat, așadar, oameni care să facă produse din ingrediente naturale, fără aditivi, fără MGM, fără chestii.  Chestii cât mai apropiate de cele de casă. Produse artizanal, nu industrial

Ăsta nu e un top, ci o listă random, dar categoric pe locul 1 în sufletul și viața mea e La Prăvălescu. Ei nu (știu dacă) livrează, dar sunt în București, la Piața Amzei, așa că mi-e ușor să trec pe la ei. Raiul absolut al bunătăților de toate felurile, au cărnuri crude, chestii gata îmbinate pe care doar să le bagi la cuptor sau în tigaie, brânzeturi, mezeluri, niște sandvișuri de excepție (au unul cu carne de pe coaste, un vis), dulciuri și prăjituri. Și icre, și zacuscă și multe alte chestii. Am mai povestit de ei, am să mai zic, e un loc de bucurie și împlinire sufletească. Dacă nimeriți la ei într-un moment când tocmai au scos gogoși calde, o să mă pomeniți până la pensie. Poate și un pic după.

Bătrânu’ Sas

De la ei am furat poza, sper să nu mă sfădească. Niște băieți foarte pricepuți din Sibiu, dar livrează în toată țara. La București livrează un domn care se numește Alex Velea, care sigur că nu e ĂLA, dar e amuzant că-l cheamă așa. Orice am mâncat de la ei a fost super super bun, dar un loc aparte printre papilele mele au pecia crud-uscată, crenvurștii vienezi (vită+porc) și ăia de vită Angus, Bierschinken (care e un fel de salam cu șuncă) și Paprikalyoner (care e un parizer cu ardei). Ah, și parizerul lor e savuros – și e făcut chiar din carne. Și pateul de rață e bun. Dar astea sunt așa, la o amintire rapidă, că repet – tot ce-am luat de la ei mi-a plăcut mult.

Origini

Livrează în București și împrejurimi (cred că și spre Valea Prahovei, nu sunt sigur). Și de la ei am luat crenvurști de vită sau de mangaliță care mi-au plăcut. Și ghiudem de capră, mușchiuleț de porc copt și afumat, salam de mangaliță, parizer, mușchi file și alte bunătăți.

Vă mai las câteva chestii din Brașov, care nu livrează, dar poate nimeriți prin zonă.

Brutăriile Mons Mellis, în Hărman și Brașov. După cum știe toată lumea, mai puțin cine nu știe, eu am locuit în foarte multe zone din țara asta. Nu am mâncat nicăieri pâine mai bun ca la ei. Spelta e Maybach-ul pâinilor, cum ar zice Gaben.  Plus cea mai bună amandină. Din lume. Da, din toată lumea asta mare. Plus alte prăjituri, plăcinte, biscuiți cu brânză. Există Mons Mellis și în București (lângă Kaufland Barbu Văcărescu), Târgoviște, Pitești, Botoșani și Satu Mare.

Ferma Cățean – cea mai bună brânză pe care am mâncat-o eu. Vorbim aici de telemea de oaie, care se bate de la egal la egal cu aia din Piața Cibin din Sibiu, brânză de burduf așa cum trebuie ea să fie, un caș proaspăt delicios, un cașcaval cu gust foarte intens. Și mai au și altele. Sunt de găsit la Carrefour Brașov, AFI Brașov, Ploiești și Orhideea, măcelăria lor proprie de la Galeriile Orizont 3000 (Brașov) și un magazin propriu tot în Brașov (13 Decembrie 129, bloc Isaran, magazinul se numește Șmag) unde vă servește chiar mama familiei, care e foarte simpatică. Că e o afacere de familie, plecată de la trei frați care au moștenit niște oi, dacă-mi amintesc bine. Fun fact: din cei trei frați, unul a devenit politician, unul e medic veterinar și unul e cascador și crescător de cai. (sper că nu zic prostii) Au luat o grămadă de premii internaționale cu brânza lor, între care o stea de la International Taste Institute pentru brânza de burduf.

Alte chestii pe care le-am mai tot comandat – gama Delicatese Gourmet Eco de la Silvania, au pateuri tare bune și mezeluri gustoase, tot așa, fără aditivi și chestii.

Gata, asta a fost, mai povestim. S-aveți poftă.

 

Andrei Crivăț

1 Comment

  1. Adrian   •  

    Multumesc mult pentru recomandari!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu