O plimbare cu Suzuki Swift Sport

Acum vreo 2 săptămâni am avut plăcerea să mă dau, câteva zile, cu un Suzuki Swift Sport. Articolul ăsta povestește experiența mea cu el, nu e un review profesionist. Pentru review-uri ca la carte, mergeți la oamenii ăștia, ei se pricep, eu nu. Și la partea tehnică m-a ajutat doctor Shtirboo. Mașina am primit-o de la Autonet Suzuki, lucru pentru care le mulțumesc.

Experiența cu Suzuki Swift Sport a fost una complexă, aș zice, pentru că mi-a trezit tot felul de trăiri. În primul rând, este incredibil de fâșneață, cel puțin pentru sistemul meu de calcul al dinamicii. Face 0-100 km/h în 8,1 secunde, nu e vreun supercar, dar simți fiecare kilometru pe oră în plus. Niciodată nu am fost mai bucuros să ajung primul la semafor și să iau startul ca la întreceri. Nu sunt grăbit defel, deci distracția s-a oprit la 60 km/h, dar nici că a fost mai puțin satisfăcătoare.

Testul anterior cu un Suzuki a fost cu S-Cross, pe care l-am apreciat pentru confortul și dotările sale. Cu rachețica de buzunar Swift Sport, Suzuki nu a prioritizat confortul, ci senzația. Motorul de 1,4 litri vine cu 140 de cai-putere și 230 de Newtoni-metru, cifre mai mult decât suficiente pentru o mașină care nu are nici măcar o tonă. Scaunele sport, cu marginile șezutului înălțate – ca să te țină pe loc în viraje – m-au făcut să înțeleg că mașina asta nu este neapărat adresată mie. Asta, plus faptul că la fiecare semafor a trebuit să mă aplec în față pentru a-l avea în vedere – din cauza modului în care este tăiat parbrizul, cred eu.

Testul cu Suzuki Swift Sport l-am desfășurat în mare parte prin București, orașul fiind locul unde se simte cel mai în elementul său: este mic, fâșneț și ușor de parcat – are și cameră de marșarier. L-am scos și în afara orașului, unde m-a convins că se pretează și drumului lung: are cutie în șase trepte, deci poți să mergi și cu viteze de autostradă fără să supraturezi motorul, iar pilotul automat adaptiv te scapă de grija pedalelor de accelerație și frână – pentru că menține automat aceeași distanță în raport cu mașina din față.
Nu am îngrămădit și alți oameni în mașină, m-am plimbat singur, dar Swift Sport promite că poate acomoda până la patru pasageri adulți. Poate că patru ca mine nu s-ar simți în largul lor în vacanță, dar mi-l pot imagina pe Swift Sport ca mașină de familie tânără.
Swift Sport are un preț de pornire în România de la 19.000 de euro, în care sunt incluse, pe lângă senzații, și cele mai bune materiale și cele mai noi tehnologii pe care le are Suzuki în gama de oferte.

Povești din Capitală 2 – domnul cu cardul

© Adrea | Dreamstime.com

Primul episod e aici.

La Kaufland, duminică dimineață, pe la 8.30. Suntem mai mulți vârstnici care preferăm să mergem la cumpărături de îndată ce se deschide magazinul, ca să evităm statul la coadă. De fapt, suntem atât de mulți încât stăm mai mereu la coadă.

En fin. În fața mea un domn, să tot fi fost pe la vreun 63 de ani. Doamna de la casă scanează, omul scoate un card contactless, apropie de POS. Nada. Iese un bon, doamna îi spune, cu calm – nu aveți fonduri suficiente.

Și domnul începe, ca pentru sine, dar suficient de tare cât să-l aud eu, vânzătoarea, coada din spatele nostru și cele 3 cozi alăturate: fir-ar a dracu de proastă, iar mi-a dat cardul greșit. Pfuai, mereu face așa… Ce proastă e, că mereu îmi dă cardul greșit and so on.

Că da, soția era de vină că i-a dat a n-a oară cardul greșit, nu el că nu-i capabil să rețină care-i cardul bun și care nu. El nu. Doar ea, proasta!

Și l-a întrebat vânzătoarea: păi dvs. n-ați văzut că nu-i cardul bun? NU!, zice el semeț, NU!, de unde să știu eu cu cardurile astea?!

Scoate niște cash, plătește, pleacă, eu râdeam aproape cu sunet.

Vânzătoarea: E a 5-a persoană care înjură cu spume când ajunge la casă. E de-abia 8 jumate. 🙁

 

 

Cum o să fie lumea pe vremea mea

Photo by Yousef Espanioly on Unsplash

Incredibil cât a evoluat tehnologia. Vorba superbului Ovi, efectiv trăim viitorul.

Absolut toate device-urile pe care le-avea o familie super tehnologizată acum 25 de ani prin casă încap acum în telefon.

Avem un robot pe Marte cu care putem vorbi pe twitter. Avem o sondă care a aterizat pe o cometă (sau, mă rog, a acometizat, ca să fim preciși ca un ceas elvețian). Avem o viteză de 1 Gbps în apartamente. Avem ceasuri inteligente, care ne arată mesajele și cât am mers pe jos, avem comenzi vocale. Oricine își poate lua o dronă cu cameră. Skype va implementa în curând un sistem care permite traducerea instantă când doi oameni vorbesc limbi diferite. Google lansează o altă unealtă de tradus instant – vezi un text, pui camera de la telefon pe el și ți-l traduce instant. Avem ochelari conectați la internet, care filmează, ne dau informații despre locul în care ne aflăm și multe altele. Avem 5G. Am văzut live cum Elon a trimis o rachetă la Stația Spațială și aia s-a întors înapoi.

Există operații grele realizate de roboți coordonați de medici aflați în altă țară decât pacientul.

Avem mașini care se parchează singure și, în curând, vor și conduce singure.

Și câte-or mai fi, care nu-mi vin mie în minte acum. Cireașa de pe tort, avem hololens.

(toată poliloghia de mai sus e un citat dintr-un text mai vechi de-al meu, pe care nu-l mai țineți voi minte, adaptat foarte puțin la 2019, că e sâmbătă și mi-e și mie lenică, nene)

Și acum ajungem la ce contează cu adevărat.

La cum evoluează totul, o să ajungem să controlăm minuțios clima. Și, cel mai probabil, asta se va întâmpla exact când voi deveni dictatorul lumii.

Și știți cum o să fie atunci lumea din punct de vedere climatic? Nu știți, de aia sunt eu aici, să vă explic!

O să luăm ca exemplu România.

În toate orașele mari va fi aceeași temperatură. Între 19 și 25 de grade, tot timpul anului, mai puțin iarna. Ploaie în fiecare zi a primăverii, de la ora 11.00 la ora 12.30, și în fiecare zi a toamnei, de la 9.30 la 14.30. Vara soare. Toamna nori. Zăpadă din 15 decembrie până la 15 ianuarie, când vor fi temperaturi mai scăzute. Nu va exista polei. Doar zăpadă albă și frumoasă (pentru că nu va mai exista poluare, că nu degeaba am să fiu dictatorul planetei)

La mare, cald tot timpul, între 24 și 30 de grade, cu vânt ușor. În fuckin fiecare zi din an. Acolo nu plouă, nu e zăpadă.

La munte (zic sus, nu pe Valea Prahovei) între -10 și 10 grade, tot anul. Zăpadă permanentă, pentru schiori. Ai chef de snowboard în 18 iulie? perfect, mergi la Păltiniș (e doar un exemplu, să nu ne cramponăm în el, la fel va fi peste tot) și te dai cu placa!

Îți place baia în mare? 23 decembrie o să fie o zi de plajă la fel de bună ca oricare alta în Vamă! Nu va mai exista “sezon estival”, viața în sine va fi un sezon estival.

Sigur, ne preocupăm și de agricultură. În Bărăgan, de exemplu, nu va exista zi fără ploaie și nici zi fără soare, tot anul. Să crească pateul! În zonele viticole la fel.

Practic, totul va fi perfect. Trebuie doar să mai așteptăm un pic, să evolueze tehnologia și să ajung dictatorul planetei.

 

O chestiune de perspectivă cosmică

© Allexxandar | Dreamstime.com

Citeam acest articol la Radu – pe scurt, o sondă tocmai a reușit să iasă din sistemul nostru solar, după 41 de ani de mers lejer cu 55.000 km/h. 

Și-atunci m-a pocnit o revelație care este posibil să ne schimbe, la nivel planetar, perspectiva asupra universului și chiar asupra literaturii SF, așa cum este ea astăzi. 

Băi nene, dacă noi, în universul ăsta, stăm la țară? Nu că stăm într-un fel de Popești-Leordeni, Bonțida, Gura Râului sau Galați – ci că stăm la țară rău de tot. Că stăm într-un fel Drislea jud. Botoșani a universului! Spuneți sincer, ați mers vreodată la Drislea, jud. Botoșani? Dar ați merge, intenționat, până acolo, să vedeți ce mai e nou? Nu, n-ați merge. 

E foarte posibil că fix așa fac și alienșii cu noi. Cel mai probabil, suntem rudele foarte sărace de la țară ale Universului. Săracii Universului.

Ai auzit, vere planetar, de ceva zis Pământ, undeva pe unde se agață universul în cui?

Șerif galactic, am auzit, dar n-am fost niciodată. Și nici nu vreau să mă duc. Am auzit că-s săraci tare. N-au obiective frumoase, serviciile cică sunt execrabile, au budă în curte, internetul e prost… N-au nici magazine galactice, nici muzee spațiale, nici nimica. Plus că-s și proști tare, o singură planetă au și chiar și pe aia o distrug zilnic. 

Nu mai zic că sunt și extrem de departe și drumul până la ei e varză, plin de găuri temporale, neîngrijit, nemarcat… îți faci praf nava spațială și la ei n-ai unde s-o repari. Plus că te poți trezi c-ai aterizat și-n 5 minute ți-au furat combustibilul și rămâi, Universul ferească, la ei pentru totdeauna, că n-ai semnal să suni acasă… 

acest articol este o colaborare cu Răzvan. Altfel, n-am scris de multă vreme pe blog, așa că abia acum pot spune: vere galactic, ce imbecil e noul editor de wordpress 🙁 

Cum este de fapt și de drept în Thailanda

Ca fiecare dintre voi, și eu am mulți prieteni care au vizitat Thailanda.

Ca și voi, și eu am văzut pe facebook și instagram o mulțime de poze cu locuri exotice, mâncăruri interesante, fructe care mai de care mai fistichii, tot felul de chestii uluitoare care, vezi Doamne, fac Thailanda o super destinație turistică.

Mai mult, ca și vouă, și mie mi-au povestit ce frumos e acolo, ce plaje, ce temple, ce experiențe, toate cele, de și muream de ciudă că eu n-o pot vizita (nu mă sui în avion, să nu dezvoltăm, mulțumesc)

Ei bine, a venit momentul să vă spun eu adevărul. ADEVĂRUL ESTE CĂ NU-I NIMIC ADEVĂRAT! NIMIC! NADA! ZERO!

Iată despre ce este vorba.

La rugămintea unor prieteni, care aveau nevoie să le fac un comision, am fost și eu azi dimineață în Thailanda. Am luat un Taxify, dar pentru că era aglomerat, pe ultimii 500 de metri am coborât și-am mers pe jos. La ora 9.30 punct eram fix la poarta Thailandei.

Primul lucru care mi s-a părut extrem de dubios e că un nene nu m-a lăsat să intru până n-am închis telefonul. “Închis-închis! De tot!”, cum a zis el. Păi stai, nene, cum fac pozele alea blanao să le pun pe facebook și instagram, să le vadă lumea, să vă promovez țara? În fine, zic, așa o fi legea la oamenii ăștia.

Apoi am intrat efectiv în Thailanda. A doua chestie care nu mi-a plăcut a fost că ne-au ținut, pe vreo 10 oameni, într-un hol mic de tot, la intrarea în Thailanda, unde o doamnă care vorbea perfect românește ba ne mai dojenea, ba ne mai înveselea cu câte o glumiță, de astea.

Trebuind să aștept în holul Thailandei, m-am uitat în jurul meu și m-a întristat tare să descopăr că pe dulapul de lângă mine nu era șters praful 🙁

Soare? Peisaje? Cald? Nici vorbă! Mobilă veche, frig tare, oamenii stăteau cu gecile pe ei. Unii mai și dădeau bani, eu am considerat că chiar nu-i cazul – pentru ce să le dau și bani?

Am mai stat un pic în Thailanda, am ieșit pe poartă, am chemat alt Taxify și-am plecat.

Vă spun, această minciună uriașă cu plaje, mâncăruri și toate celelalte trebuie să înceteze.

În bucățica de Thailanda în care am fost eu, pe Conta Vasile 12, sector 1, București nu e DELOC cum o vedem noi pe internet. Nu mai vreau să merg niciodată în Thailanda.

Susținem viitorul, susținem EFdeN

Niște studenți care doresc un viitor mai bun și mai curat (la propriu) s-au organizat în 2012 într-un ONG numit EFdeN.

Ei au proiectat o casă 100% sustenabilă, EFdeN Signature – o locuință care folosește energie regenerabilă, o casă verde și regenerabilă. Cu acest proiect s-au înscris la competiție care se numește Solar Decathlon și care va avea loc în Dubai. Și s-au calificat în finală, care o să fie în noiembrie, alături de alte 15 echipe din 12 țări. Nu-i lucru ușor.

Acum, oamenii trebuie să demonteze casa care a fost inaugurată în București în vară (de fapt, au făcut deja asta) și s-o transporte în Dubai, unde o echipă de peste 30 de studenți o vor ridica în timp record pentru a-i demonstra utilitatea și capabilitățile sustenabile.

Un asemenea efort uriaș al unei echipe așa mari de oameni are nevoie, evident, de sprijin financiar. Până acum, peste 100 de companii și o mulțime de oameni faini i-au ajutat și au asigurat, astfel, 78% din suma necesară. Mai au nevoie de aproximativ 300.000 euro pentru a-și asigura costurile (asta înseamnă transportul, cazarea, masa și apa pentru cei 30 de voluntari care vor face la loc casa la locul competiției).

O competiție în care România are șanse mari să iasă pe locul 1. DIN LUME.

Și fiecare dintre noi ne putem implica! Putem ajuta copiii ăștia să arate lumii că n-avem doar politicieni corupți și incompetenți, ci și tineri foarte inteligenți și foarte dedicați, care se implică în asigurarea unui viitor mai bun planetei ăsteia.

COMPANIILE

Companiile pot face donații, fie pentru a sponsoriza un membru al echipei care va fi in Dubai în competiție, fie pentru a susține întregul proiect. Detalii sunt aici. Dacă vreți să ajungeți mai ușor la ei, îmi dați un semn și vă pun în legătură directă rapid.

BLOGGERII

Dacă ai un blog și vrei să fii alături de EFdeN, poți să ni te alături – suntem deja o mână de oameni care vom dona spațiu pe blogurile personale (advertoriale și/sau bannere) într-o campanie la cheie pe care o oferim unei companii care poate să suțină EFdeN cu cel puțin 10.000 euro. Detaliile sunt aici.

DONAÈšIILE PERSONALE

Orice persoană care crede că inteligența românească merită sprijinită poate contribui cu o donație personală. Nicio sumă nu este prea mică. Se poate dona ușor prin cont PayPal sau cu cardul, aici e formularul.

 

O cursă pentru copiii de la Hospice

Într-o perioadă atât de încărcată de ură, de fobii, de scindare și de tot felul de mizerii, apare pe ici și pe colo câte o rază de bunătate.

Spre exemplu, trei piloți donează o cursă pentru copii bolnavi incurabil.

Da, ați citit bine. Piloții de la Transitions – Emil Ghinea, Andrei Dumitrescu, Silviu Dumitrescu – donează cursa lor de la Trofeul Opel, din Campionatul Național de Viteză în Coastă (13-14 octombrie, Brașov) ca să-i ajute pe copiii pe care-i are în grijă HOSPICE Casa Speranței.

Aici se pot face donații.

In 2017 numarul pacientilor ingrijiti de Hospice a fost de peste 4000, in toate centrele de desfasurare a activitatii din Brasov, Bucuresti, Fagaras si Zarnesti. Asta in conditiile in care la nivel national nevoia estimata de ingrijire paliativa este de 170.000 de pacienti. (…) De 26 de ani, HOSPICE Casa Sperantei exista in Romania pentru a oferi alinare si confort copiilor si adultilor care infrunta o boala incurabila. Organizatia a introdus si dezvoltat la noi in tara ingrijirea paliativa si a oferit pana acum sprijin, gratuit si neconditionat, pentru peste 26.000 de pacienti si pentru familiile acestora.

Oamenii efectiv donează timp ca să cumpere timp pentru copii. Putem și noi să-i ajutăm. Cum ziceam, aici se fac donațiile.

Campania e făcută de Creative Ideas. Gratis. Bravo lor.

 

 

Angajări: Graphic Designer

© Jakub Jirsák | Dreamstime.com

Bună ziua, revenim pe micile dvs ecrane cu un anunț de angajare. De obicei au nimerit bine articolele astea, poate se leagă și acum.

Agenție mică, dar FOARTE sprintenă din București caută graphic designer. Bun. Priceput. Destoinic. Mai ales simpatic și isteț. Și creativ. Trebuie să știi bine CorelDraw/Illustrator, Adobe Photoshop, InDesign. Să fii pasionat de publicitate. Și să fii creativ, am mai zis ? Foarte creativ. Dacă ai și experiență într-o agenție, ești ceea ce e nevoie!

Ce se oferă:

  • un salariu la nivelul pieței, absolut dispus să crească dacă treburile merg bine
  • lucrul pe conturi faine din România, dar și dintr-o mulțime de țări din Asia și Europa
  • vei avea un mediu relaxat (mă rog, de cele mai multe ori, să zicem), unde n-o să te certe nimeni că întârzii 5 minute și nu trebuie să te stresezi că te prinde șeful că stai la povești pe mess
  • o gașcă de oameni tineri (mă rog, majoritatea) cu care o să râzi mult și zgomotos

Dacă sunteți interesați sau știți pe cineva interesat, vă rog să dați un semn în comentarii sau la adresa de e-mail blog at andreicrivat punct ro (<<<— ACEASTA ESTE ADRESA DE MAIL, da ? Că sunt pățit, vedeți comentariile de-aici!)

Ah, și dacă trimiteți mail, trimiteți și-un link la portofoliu, să vadă oameni ce știți face.

Succes, kthxbye!

Să nu ne uităm valorile!

© Vasile Bobirnac | Dreamstime.com

Bună ziua, stimați cititori ai acestui elistit site cu articole pe el. Bună ziua și bine ați revenit la prima ediție a îndrăgitului nostru curs de culturalizare: Istorie-instant (ca ness-ul), program susținut intens de administrațiile locale din România.

Acestă ediție va fi atât scurtă, cât și încântătoare, aveți răbdare un pic.

Se știe că peste tot prin lumea civilizată oamenii ridică statui frumoase ale celor care au făcut bine națiunilor lor, ca un pios omagiu și, mai ales, ca lumea să nu-i uite. Uite, avem la Viena statuia lui Mozart (a fost un muzician care purta acest nume), sau la Roma statuia lui Vittorio Emanuele 2, sau la Paris statuia Ioanei D’arc. Și câte și mai câte exemple, frumoase sau nu, din toată lumea. Nu? Dar avem și la noi, în România! Statuia lui Matia de la Cluj, statuia lui Carol de la București, statuia lui Decebal săpată în piatra dură a muntelui de însăși voința naturii! – aia de la cheile Dunării. Ne celebrăm, așadar, eroii prin statui.

Ei bine, un astfel de erou a fost celebrat în strălucitoarea noastră Capitală printr-o recentă statuie amplasată, strategic poate, în spatele unor pomi de pe mărețul Bulevard al Unirii. Statuia de mai jos (atât s-a putut cu poza, ce să-i și faci)

Pe ea scris, sec, Constantin Hârjeu, 1856-1928, nimic altceva. Și mi se pare firesc, oamenii ar trebui să fie culți în cap și să știe.

Eu nu sunt, așa că am căutat să aflu cine este domnul și de ce are el statuie pe unul din marile bulevarde ale socialis patriei noastre. Prima referință este asta, fix de-aici:

Despre activitatea sa ca ministru de război în guvernul condus de Alexandru Marghiloman, Constantin Argetoianu nota: „Ministru de război era generalul Hârjeu, un bleg, o stafie în doliu, înfășurat de la creștet la călcâie în negru. Chiar când vorbea, Hârjeu nu mișca din nimic, nici din gură, nici din ochi, nici din mâini și nimeni nu-și putea da seama dacă impresionanta lui imobilitate era datorită cufundării într-o mare durere (își pierduse soția) sau unui început bine caracterizat de scleroză generalizată.”

Am mai căutat info, nu reiese de nicăieri c-ar fi fost pe front, dar hei, măcar a fost ministru! A scris cărți importante pentru știința militară și a primit decorații și medalii.

Dar, mai mult, a luat un premiu important de la Academia Română. A primit premiul “Năsturel Herescu”!

Știți cine a fost Năsturel Herescu? A fost un boier care a făcut o donație mare Academiei. Și cu o parte din această donație, Academia a făcut Premiile Năsturel Herescu, na!

Așa că sper tare ca peste drum de generalul Hârjeu să facem și-o statuie a lui Năsturel Herescu, întrucât și acesta a fost general.

 

O zi din viața lui George Soroș

© Adrin Shamsudin | Dreamstime.com

Pe la 7 dimineața, George Soroș s-a trezit în patul lui de George Soroș. S-a ridicat încet, bătrânește, din patul lui de George Soroș – of, Dragnea! – după care s-a dus în baia lui de George Soroș unde și-a făcut nevoile de George Soroș – of, Dragnea! – după care s-a spălat pe dinți cu periuța lui de George Soroș.

Of, Dragnea!

S-a întors în cameră, unde s-a îmbrăcat cu hainele lui de George Soroș, și-a legat cravata lui de George Soroș – of, Dragnea! – și s-a încălțat cu pantofii lui de George Soroș. A ieșit din casa lui de George Soroș, măcinat de gânduri de George Soroș – of, Dragnea! S-a suit în super mașina lui de George Soroș și a plecat spre biroul lui – of, Dragnea! – de la super firma lui de George Soroș.

A ajuns la birou. Secretara lui de George Soroș i-a făcut o cafea de George Soroș pe care i-a pus-o pe birou. A băut-o ca un George Soroș. Îl măcinau gânduri de George Soroș – of, Dragnea! Gândurile de George Soroș nu sunt deloc, dar deloc la fel cu gândurile de bugetar, sau de corporatist, sau de blogger – numa’ zic. Of, Dragnea! Pe la 10, a mers la un meeting la care a participat, evident, ca un George Soroș.

Of, Dragnea!

La pauza de cafea a meetingului, a intrat în sala de networking. Îl măcinau gânduri grele, de George Soroș – of, Dragnea! -așa că a străbătut cu pași înceți și apăsați sala, fără să bage pe nimeni în seamă. Ca un George Soroș. Of, Dragnea!

Când s-a terminat meetingul, s-a întors în biroul lui de George Soroș. A avut multe întâlniri de afaceri, ca orice George Soroș, în care a discutat despre Dragnea și țara aia din Europa. A semnat contracte cu pixul lui de George Soroș – – of, Dragnea! La un moment dat, s-a uitat la ceasul lui de George Soroș și a văzut că s-a făcut vreo 6 după-amiaza. Așa că a plecat la o plimbare ușoară, bătrânească, prin parcul personal.

Of, Dragnea!

După ce-a terminat cu plimbarea, a ieșit în oraș ca un George Soroș. Of, Dragnea! A mâncat ca un George Soroș și a băut niște vinuri de Chile și niște coniace (evident, franțuzești, din regiunea Cognac, altfel se numeau simplu brandy-uri) ca un George Soroș.

Of, Dragnea!

Era deja seară. George Soroș se retrage la casa lui de George Soroș. Of, Dragnea! Se mai gândește un pic cum să mai distrugă țara aia din Europa. Apoi face duș ca un George Soroș, se îmbracă în pijamaua lui de George Soroș și se bagă în patul lui de George Soroș. Gândurile lui de George Soroș nu-l lasă să adoarmă.

Între ele, unul mai cu seamă face ravagii în creierul lui de George Soroș.

Of, Dragnea, ce viață de George Soroș plină de rutină am!

___________

Explicație:

Acum foarte mulți ani am scris un articol, se numea O zi din viața unui milionar. Era o aberație, un articol scris just for fun. Dar a ieșit amuzant și s-a creat un val și o mulțime de oameni au scris articole asemănătoare despre ziua unui bugetar, blogger etc – le găsiți pe-aici (multe nu mai există, pentru că nici blogurile alea nu mai există – sau din alte motive)

Azi, într-o discuție cu Răzvan, ne-am dat seama că se cere și cu George Soroș, în lumina halucinantelor declarații recente ale lui dragnea.

Iată, l-am făcut.