#PrinTransilvania2017 – o zi pe Valea Hârtibaciului

Există acest drum, pe care-l consider unul dintre cele mai frumoase din România (și probabil că veți fi de-acord cu mine după ce îl veți fi parcurs într-o zi cu soare): Cornățel – Hosman – Nocrioch – Alțâna – Biertan, pe DJ106.

Străbate Valea Hârtibaciului, o zonă aflată chiar în mijlocul României, în județul Sibiu. Valea Hârtibaciului cuprinde 14 comune și un oraș – Agnita. Și cuprinde foarte multă istorie. Atât de multă, că în fiecare dintre localități se găsesc locuri faine de vizitat. Zona poartă urmele coloniștilor germani aduși în Transilvania pe la 1400. De aceea, fiecare sat are câte o biserică fortificată. Pe vremuri, fortificațiile astea apărau locuitorii de invadatori. Astăzi, au devenit atracții turistice.

Am mai parcurs acest traseu, o să-l mai parcurgem, că e fain și mai avem multe de văzut. Ne-am oprit doar în câteva locuri, de data asta.

Biserica Ortodoxă din Hosman

Pe vremuri, prin secolul 17, credincioșii ortodocși din Hosman – un sat atestat la 1317 – nu aveau biserică, așa că au adus una de lemn de la poalele Făgărașilor, din Cârțișoara. O sută de ani mai târziu, pe la 1875, s-a ridicat biserica actuală, din piatră și cărămidă, fix pe același loc. Inițial greco-catolică, apoi ortodoxă, din 1948, are două clopote, dintre care unul de 220 de kg. Dar nu asta e musai fain la ea, ci faptul că are un aer semeț, așa, cum stă ea acolo, pe vârful dealului.

Este și o biserică fortificată în Hosman, dar n-am avut noroc s-o vizităm – era închisă

Biserica fortificată din Nocrich

Inițial, a fost o biserică romanică, ridicată în secolul 13. Dar apoi a ars și a fost reconstruită pe la 1800,după planurile inginerului Karl Steinbach din Făgăraș. Construcția a fost edificată de zidarul Josef Pfeiffer și de dulgherul Johann Georg Rastl. A costat 8950 de florini. O mie de florini din această sumă au fost donați de Samuel von Brukenthal, baron al Sfântului Imperiu Roman și consilier personal al împărătesei Maria Thereza, care s-a născut aici, la Nocrich. Și care, de altfel, a murit în anul începerii construcției noii biserici. Cu toate acestea, strana familiei Brukenthal încă se păstrează în biserică.

Cea mai veche casă din Transilvania

Este, se spune, Casa Gerendi din Alțâna. Nu știu dacă e musai cea mai veche, așa se spune, dar e oricum foarte veche – dăinuiește din 1508. Legenda spune că de sub ea pleacă un tunel care merge până sub biserica evanghelică din localitate. Pe care, de asemenea, am încercat s-o vizităm, dar era închisă

Și de-aici, drumurile noastre au dus toooocmai la Rupea. Cetatea a fost renovată în urmă cu câțiva ani și arată extrem de frumos. Citiți despre ea aici.

Mulțumim pentru sprijin: Suzuki România, Garanti Bank, Rădăcini Auto Motor

 

 

 

Transilvania Train 2017 – începutul

Iată un proiect extrem de fain, de care nici măcar n-am știut până acum vreo câteva zile – Transilvania Train.

Practic, niște oameni se suie într-un tren special și vizitează Transilvania mea dragă. Se merge în Haferland*, în Sighișoara, zona Mediașului, Alba, Sibiu, Èšara Făgărașului, cu întâlniri cu meșteșugari din zonă și cu prânzuri și cine specifice zonei.

Merg în această călătorie la invitația Timișoreana și o să vă țin la curent, zilele următoare, aici și pe facebook, cu locurile pe care le vizităm și cu oamenii pe care-i întâlnim. Promit să fie fain.

Deci țineți aproape 🙂

*) Haferland sau „Țara Ovăzului” este regiunea săsească din Transilvania cuprinsă între Rupea si Sighisoara, denumită astfel întrucât localnicii obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru. (sursa)

#PrinTransilvania2017: Virginele de piatră de la Sibiu

Sibiul a devenit, în ultimii 10 ani, un oraș foarte vizitat (ok, ca să fim onești, să zicem mai degrabă că centrul Sibiului + Kon Tiki au devenit foarte vizitate).

Eu unul am avut mare noroc de niște oameni care m-au luat la pas prin Sibiu și mi-au spus poveștile locului, altfel decât sunt ele la prima vedere. Brylu, Groparu, Oltea, Călinuț – de la fiecare am învățat câte o snoavă, câte-o legendă, câte-un loc de poveste.

Una dintre poveștile astea e povestea Casei cu Cariatide.

Casa cu Cariatide* este, pentru mine, una dintre cele mai interesante case din centrul Sibiului și are o poveste veche, ce începe pe la 1674, când un slovac, Sebastian Hann, unul dintre cei mai importanți argintari ai vremii sale, s-a mutat din motive numai de el știute (dar, cel mai probabil, pentru că era îndrăgostit) din sudul Slovaciei la Sibiu. Unde se afla însurat cu o doamnă, Maria Wienesch, care s-a nimerit să fie prima lui soție, de la care a și cumpărat casa – cu 500 de guldeni, care era o sumă importantă.

Dar dragostea lor n-a rezistat. Doar că domnul Hann s-a luptat cu destinul și a căutat fericirea așa că a ajuns la a doua soție, apoi la a treia, doamna Margareta Keyn. Cumva, domnul Hann a fost răpus de lupta cu destinul așa că doamna Keyn a vândut casa văduvei contelui Gregorius Bethlen (vă mai spuneam eu acum niște ani că familia Bethlen era o familie importantă în Transilvania)

Ei bine, doamna Bethlen nu a fost foarte încântată de casa cumpărată, așa că a demolat-o și a făcut ceea ce azi se numește Casa cu Cariatide. O casă cu o intrare rar întâlnită. Se află pe strada Mitropoliei, n-o ratați dacă ajungeți pe-acolo, are o magie pe care știe s-o dea mai departe 🙂

Cariatidele sunt cele care împodobesc portalul. Poreclite și “virginele de piatră” ele se înalță pe un piedestal înalt. Sunt greoaie și de aceea marea majoritate a cercetătorilor cred că acestea au fost construite de către o calfă a lui Simon Hoffmeyer, cel care a construit atlanții palatului Brukenthal. (sursa)

*) CARIATÍDĂ, cariatide, s. f. Statuie reprezentând o femeie în picioare, care susține, ca o coloană, cornișa unui acoperiș, o intrare etc. [Pr.: -ri-a-] – Din fr.cariatide, lat. caryatides. Așa zice dexonline

Mulțumim pentru sprijin: Suzuki România, Garanti Bank, Rădăcini Auto Motor

#prinTransilvania: Tălăuzești gumuțeasca?

Există o comună în Apuseni, pe drumul ce urcă de la Huedin la Beliș – Mărgău îi zice. Îi tare faină, întinsă pe la poalele Munților Vlădeasa, poartă de intrare în Parcul Național Apuseni. Aici găsești două cătune cu nume pe care eu le găsesc fascinante: Ic Ponor și Doda Pilii. Mai găsești și-un sat, Răchițele, unde s-a născut un fost premier al României 🙂

Aici, de-a lungul a câteva sute de ani, oamenii s-au ocupat cu sticla. Făceau geamuri, oglinzi și icoane, le urcau în căruțe și plecau cu ele spre sudul țării, să le vândă. Unii se opreau la București, alții mergeau mai departe, către Brăila și Constanța.

De-a lungul vremii, și-au dat seama că, pe unde merg, nu toată lumea e de bună credință. Așa că au inventat un limbaj al lor, ca să nu fie înțeleși de cei la care mergeau și să se poată apăra, cumva. Așa a apărut limba gumuțească, unicul argou rural din România.

“Munuc, s-asface spurav!” (“Fii atent că e om rău”) era un avertisment care s-a auzit, probabil, de multe ori când geamgiii din Mărgău își vindeau marfa în sud.

Acum, geamgiii nu mai sunt, copiii lor au plecat, majoritatea, din sat, iar gumuțeasca mai e vorbită de foarte puțin oameni. Cu doi dintre ei m-am întâlnit zilele astea și i-am rugat cu cerul și cu pământul să mă lase să-i filmez când vorbesc pe graiul lor. N-or vrut neam. “Ăsta îi graiul nostru, îi secretul nostru, l-au folosit bunicii noștri, nu-l dăm la alții”.

Și nu mi l-au dat, dar am găsit pe youtube un clip dintr-un proiect care are ca scop salvarea acestui argou.

E și-o poveste faină la Mărgău, povestea lui Ile Ciuruly (habar n-am cum se scrie, evident). Cică Ile ăsta era un bandit care spărgea casele oamenilor când erau la biserică, apoi ascundea bunurile într-o groapă numai de el știută. N-au putut să-l prindă, nu putea fi împușcat, glonțul nu-l atingea. Până când ibovnica lui l-a trădat și le-a zis jăndarilor secretul – să pună boabe de grâu pe țeava puștii. Așa au reușit să-l rănească, iar Ile a fugit și s-a ascuns în groapa lui secretă. Însă oamenii au astupat groapa cu un buștean imens și Ile a murit acolo, între bunurile pe care le furase o viață. Se spune că și azi e comoara acolo, astupată de buștean.

Așa începe călătoria noastră #prinTransilvania2017

Mulțumim pentru sprijin: Suzuki România, Garanti Bank, Rădăcini Auto Motor

 

 

#prinTransilvania2017

După cum bine știe toată lumea, mai puțin cine nu știe (©), acum 4 ani lansam un proiect pe care l-am îndrăgit foarte tare, proiectul Prin Transilvania. Au fost niște mii de kilometri bătuți prin satele, văile și munții Transilvaniei, alături de Alex Dima, dar și de alți prieteni. Am căutat oameni, locuri și legende și le-am scris poveștile.

Proiectul nostru a plăcut și altor oameni, așa că în septembrie 2013 câștigam locul 1 la Webstock – Bloggers Projects. Ioi, ce ne-am mai mândrit cu premiul ăsta!

Ei bine, din 2016, din câteva motive, cel puțin unul fiind exclusiv vina mea, proiectul ăsta a încetat. Și apoi am venit la București și a murit de tot.

Acum vrem să facem un fel de “member Prin Transilvania? cos we member!”. Așa că plecăm din nou pe coclauri, să mai căutăm povești faine. Cum ziceam în 5 aprilie 2013, în ajunul primei călătorii Prin Transilvania:

Cetăți, castele, obiceiuri, rezervații naturale, monumente de patrimoniu, gastronomie, tot ce ține de istoria încărcată și de farmecul și magia locurilor ăstora care au trecut prin trei Imperii

Astea sunt poveștile pe care le căutăm. Și pe care apoi vi le spunem și vouă, în următoarele săptămâni. La Lumi, pe acest blog și pe conturile noastre de facebook, unde o să avem și niște premii pentru voi. O să avem niște htag-uri, să fie mai ușor de urmărit: #prinTransilvania2017, #allgrip, #descoperaRomania

Așa că stay tuned în următoarea perioadă. O să vă placă. Transilvania e magică și poveștile încep unde se termină asfaltul 🙂

Mulțumim pentru sprijin: Suzuki România, Garanti Bank, Rădăcini Auto Motor

Soluția pentru România

foto: © Dreamstime.com Agency

Am găsit-o întâmplător în seara asta.

Am văzut clipul ăsta.

După ce mi-au trecut un pic nervii, m-am gândit că e simplu. Soluția e ca la alegerile viitoare să vină Dacian Cioloș, cu vreo 20 de oameni în spate. Și să promită, 3 ani de-acum, zilnic, ORICE! Absolut orice, nu contează. Uite, facem salariul minim 4.500 de lei net. Pensia minimă pe țară? 2.500 de lei net. Prețul pâinii maxim admis pe țară? 0.2 lei (în afară de pâinea artizanală, evident). Èšigările? 1 leu pachetul. Benzina? 1.5 lei litrul. Plus 200 de mii de kilometri de autostradă în 2 ani, salariile bugetarilor crescute cu 100% în primul an, net, salariile parlamentarilor scăzute cu 99%, salariile polițiștilor crescute cu 1.000 % în primele 6 luni de guvernare și toate pensiile crescute cu 100%. Plus, practic, orice mai sună bine. De unde luăm banii? Nu contează, avem program de guvernare, n-aveți voi treabă.

Apoi, după ce câștigă alegerile, se ocupă de țară. Nu tre să rezolve nimic, nici salarii mărite, nici pensii, nici benzină scăzută, nimica. Tre să ia niște măsuri ca să repună țara asta pe picioare, dacă s-o mai putea pune pe picioare după ultimul an. Că nu știm dacă se mai poate. Dar ne place să sperăm.

Românului nu-i pasă neam de cât de tare se întâmplă ce promit candidații. Românului îi pasă doar de promisiuni. Cine promite mai frumos, ăla câștigă. Nu contează ce faci după aia. Ai promis salarii și pensii mai mari, dar, pentru ele, mărești prețul la carburanți și astfel la orice? N-are nimic, noi nu te-am votat să faci, te-am votat să promiți, bravo 10.

Asta e soluția. Românului nu-i poți spune adevărul. Trebuie să știi să-l minți frumos. Dacă îl știi minți frumos, ai șansa să repari țara. Uite, PSD asta face, nu? 🙁

Ca să nu mă pricepeți greșit – mi s-a rupt sufletul când am văzut povestea femeii din filmare.

O fascinantă discuție cu doamna Narci

În caz că n-o știți pe doamna Narci, mare lucru n-ați pierdut. Wikipedia, un site serios de informare a publicului larg, spune despre domnia sa că e jurnalist, a fost membru CNA (astea îs funcții plătite din bani publici, deci și ai mei, așa-i?), citez: “cunoscută în special pentru controversele pe care le-a provocat în urma deciziilor adoptate în domeniul audiovizualului.” Mai zice Wiki, un site serios, că Antena 3 o fost amendată pentru că o zis prostii de doamna Narci.

Dovadă.

În urmă cu oarece vreme, efectiv nu știu câtă, i-am dat add doamnei Narci pentru că povestea de ceva măgării ce se fac / se făceau la CNA.

Da, atât de naiv am fost că am crezut că doamna Narci e un om bun și corect. Nu era, dar asta s-a dovedit cu vremea, nu pe loc.

Azi, doamna Narci o postat o postare pe facebook (după ce n-o mai avut job plătit din bani publici, doamna Narci s-o retras către facebook, că și ăsta e gratis și doamna așa s-o învățat, să se exprime gratis, știu, sunt rău, csf? n-ai csf). În care ironiza o chestie, asta:

Eu, crezând ca un prost că s-ar putea s-o intereseze adevărul vreodată, explic cât pot de politicos că acel cont al doamnei Carmen este fake, că știu din preajma doamnei Iohannis că e fake, a venit și Valentin Ionescu și a dat link la știrile din protv care arătau că-i cont fals. Dar doamna Narci nu și nu, s-a dezlănțuit!

Și a considerat oportun să-mi explice ce untermensch sunt, pentru că pe contul meu scrie că am lucrat la ebucataria (mă rog, doamna Narci nu a știut citi FORMER, deci că nu mai lucrez acolo), așa că am avut acest dialog, care ne arată nouă, ca oameni, că oamenii din gastronomie sunt suboameni și n-au dreptul la opinii, să lăsăm funcționarii de stat să gândească pentru noi, că poate ni se arde mâncarea. Să lăsăm gânditul pentru funcționarii de stat, plătiți din banii noștri, ok? La fel, oamenii care se ocupă de șuruburi sunt și ei suboameni, că n-au lucrat în funcții plătite de stat, ce naiba, dacă nu te plătește statul să ai păreri, nu exiști!

După care doamna Narci o concluzionat că poate n-am suficienți neuroni să port o discuție cu domnia sa, pe când dânsa are de-i dau pe-afară și nu e bine.

După care eu am dat discuția asta pe facebook, iar doamna Narci o venit să mă acuze de lașitate și apoi, într-un acces de demnitate și curaj, o șters efectiv toată discuția cu mine, mare noroc că am salvat-o integral (cine vrea link, să spui, că o dau, e la liber)

Și gata. Doamna Narci nu se încurcă în adevăruri meschine, dacă e ordin să facem caterincă, facem!

Bonus, trei comentarii de la mine de pe wall la care am râs maxim, o să șterg numele, să nu agresați doamnele sau ceva, dacă sunteți fani doamna Narci.

Asta a fost.

PS: Doamna Narci, am aproximativ 19 conturi de facebook, dacă nu chiar 37 – vă ajut să le dați block la toate, sau păstrăm câteva la liber să vedem ce mai aberați?

foto: EVZ

 

 

 

e-Pegas

Una dintre cele mai faine amintiri din adolescența e bicicleta mea roșie Pegas. Nene, ce scamatorii mai făceam cu ea, ce frâne din întoarcere, ce mers pe-o roată, ce sărituri peste șina de cale ferată. Și ce de căzături, toate doar ca să impresionez fetele din zonă. Și cum știam șurubări la ea orice, și cum am “tunat-o” când i-am scos aripile, fix cu vreo oră înainte să înceapă o super ploaie pe drumul de țară prăfuit pe care mergeam, și m-am umplut de noroi pe spate…

Și s-a dus secolul ăla (că toate astea se întâmplau, evident, în secolul trecut) și-a venit ăsta nou și-am uitat și de bicicletă, și de Pegas. Și-a venit secolul ăsta, cu internetul de mare viteză, cu facebook, cu căști VR și altele. Și cu o relansare Pegas, care s-a întâmplat în 2012.

Cinci ani mai târziu, Pegas lansează colecția de vehicule electrice. Bicicleta Practic Dinamic și fatbike-ul Suprem Dinamic, trotineta Scandal, longboard-ul Scandal (pe linkuri găsiți detalii tehnice despre ele)

Lansarea gamei are loc la Electric Castle (hei, distracție faină celor care-s pe-acolo!), între 12 și 16 iulie, cu un concurs, citez din comunicat:

poÅ£i câÅŸtiga o bicicletă electrică unică “Suprem Dinamic – ediÅ£ie specială Electric Castle” dacă trimiÅ£i o poezie de maximum 8 versuri care să conÅ£ină cuvintele Pegas, electric ÅŸi castel. Te poÅ£i înscrie online pe https://goo.gl/aBHpWC sau offline la standul Pegas de la Electric Castle. Premiul se va acorda prin jurizare în ultima zi de festival.

Succes. Fatbike-ul ăla arată fain tare.

 

Din nou la Social Media Summer Camp

Sunt câțiva ani buni de când n-am mai reușit să ajung la o sesiune Social Media Camp.

(tocmai am verificat un pic, nu sunt câțiva, îs mulți tare)

Am ajuns acum, însă. Și mi-a plăcut mult și scriu acest articol în speranța că, dacă vă ocupați cu comunicare, poate vă conving să mergeți în ediția viitoare, la iarnă, că o să vă ajute. Și ca să vă conving, o să vă spun în trei rânduri cum m-a ajutat pe mine această ediție. (hint: nu-s chiar trei rânduri, ziceam și eu doar așa…)

  1. La SMS, am mai spus în trecut, e o stare de spirit aparte. E un flux de energii care te animă și care te face să fii tare optimist. E bine tare să te bucuri de aceste lucruri din când în când.
  2. La SMS vorbește, uneori, Radu Atanasiu. Pe site-ul SMS este prezentat ca “Adjunct Lecturer, Maastricht School of Management Romania”. Este unul dintre cei mai pricepuți vorbitori în public pe care eu i-am întâlnit în viața asta, vă promit. Merită orice efort să-l prindeți la o discuție, o să vă destupe mintea.
  3. La această ediție de SMS m-am dus la vreo 4 oameni diferiți, din companii / agenții diferite, să le propun niște proiecte personale. E genul de moment în care ai acces la oamenii cu care vrei să lucrezi, știți? No, eu am vorbit cu ei și au fost bucuroși și probabil chiar o să facem ce le-am propus.
  4. În egală măsură (fac o paranteză, poate nu știți, eu lucrez într-o agenție de publicitate care are niște clienți, unii chiar din România) – am vorbit cu oameni prezenți să vedem cum putem face câteva chestii foarte faine pentru clienții agenției unde lucrez – iarăși, și astea e probabil să iasă
  5. M-am bucurat tare să mă întâlnesc, după multă vreme, cu niște oameni pe care-i iubesc: Robert, Groparu, Gaben, Cristi Gog, Nihasa, Victor, Ivo, dar și mulți alții, “veterani” ai online-ului românesc, cumva, dar mai important decât asta, prieteni de care mi-era tare dor.
  6. M-am bucurat tare să cunosc oameni noi, cu afinități comune, cărora le-am propus niște idei care s-ar putea să se lege.
  7. La agenția la care lucrez, de care vă ziceam mai sus, eu mă ocup de digital. M-am bucurat să învăț de la Alex Negrea și de la Cristi China niște trick-uri care-mi vor face, chiar începând de mâine, viața profesională mult mai interesantă și mai ușoară.
  8. Am avut ocazia să-l ascult pe Dan Byron povestindu-și viața. Sunt puține lucruri mai inspiraționale decât ce viață a avut omul ăsta, vă promit.
  9. Omenii de la EFdeN sunt absolut senzaționali. Super pricepuți, super pasionați, pe Claudiu îl știam, dar pe Mihai nu – și cred că ei au fost surpriza mea pozitivă la această ediție, efectiv m-au convins din vorbe să fac tot ce pot eu face să le sprijin proiectul.
  10. Chefurile alea cu care se încheie fiecare zi de tabără au un rol foarte important. Oamenii devin mai prietenoși, mai deschiși, poți vorbi deschis cu ei, poți să legi niște legături care te ajută destul de mult, personal și profesional
  11. La SMS aveți șansa să stați la povești cu Bogdan Drăgotoiu, unul dintre cei mai faini și mai inspiraționali oameni pe care i-a dat țara asta în ultimii 20 de ani. La fel, puteți sta la povești cu Oana Bulexa, de la MSLGroup The Practice, cu toții avem ce învăța de la ea. La fel, sunt acolo o grămadă de oameni de la care avem cu toții chestii de învățat.
  12. Dacă o să dați o căutare pe acest blog după “Marta”, o să vedeți că mereu am zis ce faine îs evenimentele făcute de ea. Zic și acum – dacă lucrați pe nișa asta, de evenimente, e mult de învățat de la ea și de la echipa ei, evenimentele lor efectiv sunt super ok, merită spionați și studiați.
  13. Nu-s de neglijat nici amintirile pe care le aduni de la SMS. Or să vă facă bătrânețile mai frumoase, credeți-mă.

Am făcut o listă de 13 motive pentru a participa la SMS, pentru că a fost a 13-a ediție a evenimentului. Următoarea, a 14-a, e în decembrie. Dacă lucrați pe comunicare/digital/ Social Media sau domenii conexe, încercați să prindeți un loc. O să merite.