Angajări: PR Executive

© Jakub Jirsák | Dreamstime.com

În ultimii 4 ani, am pus pe blogul ăsta câteva anunțuri de angajare. În toate cazurile, s-au dovedit de bun augur și pentru angajator, și pentru cei angajați.

Așa că mai încercăm o dată, poate e cu noroc și acum.

Agenție mică din București angajează PR Executive. De preferat, foarte isteață/isteț și foarte veselă/vesel.

Ce vrem noi:

  • să ai experiență în PR de minim 2-3 ani, la agenție sau la client
  • să ai skills cel puțin bune în materie de creare de conținut
  • să ai skills organizatorice bunicele
  • să știi binișor cu instrumentele sociale- ce sunt ele și la ce ne-ajută pe noi, ca oameni
  • să vorbești/scrii în engleză suficient de bine cât să te înțelegi cu oameni din 9 țări / 2 continente
  • sper că e de la sine înțeles că trebuie să te descurci bine de tot în word, powerpoint, excel – așa că de astea nu mai zic.
  • să-ți placă usturoiul, că nouă ne place și n-am vrea să te facem să te simți nașpa 🙂

Ce avem de oferit:

  • un salariu la nivelul pieței, absolut dispus să crească dacă treburile merg bine
  • lucrul pe conturi faine din România, dar și dintr-o mulțime de țări din Asia și Europa
  • vei avea un mediu relaxat (mă rog, de cele mai multe ori, să zicem), unde n-o să te certe nimeni că întârzii 5 minute și nu trebuie să te stresezi că te prinde șeful că stai la povești pe mess
  • o gașcă de oameni tineri (mă rog, majoritatea) cu care o să râzi mult și zgomotos
  • șansa de a învăța o grămadă de chestii utile.

Deci, rezumat pe scurt – agenție, București, veselie, conturi faine, un salariu ok, șansa de a învăța o grămadă de chestii

Dacă sunteți interesați, trimiteți CV-ul pe adresa de mail andrei at andreicrivat punct ro și mă ocup personal de voi

DDL – 6 mai 2018, că știu că acum vă stă capul numai la mini vacanță 🙂

Spor.

 

 

 

WineUp | Fair in Transylvania

WineUp este un eveniment deja cu tradiție – e la a 4-a ediție. Este un pic mai mult decât un festival de vinuri – este o combinație de evenimente faine, degustări, inițieri în lumea vinului – o grămadă de chestii se întâmplă acolo.

Anul ăsta are loc între 4 și 6 mai, la Palatul Banffy, iar vizitatorii or să aibă ocazia să se bucure de-o seară italiană, o seară construită în jurul șampaniei Laurent-Perrier, o cină cu cupaje în stil Bordeaux sau o lecție de pairing (combinarea vinului cu mâncarea) susținută de Chef Viktor Segal și Master Sommelier Adam Pawlowski. Ca idee, Pawlowski a fost sommelier la un restaurant cu o stea Michelin (Northcote, în Lancashire) și este în juriu la Decanter World Wine Awards, iar Segal este unul dintre cei mai apreciați chef-i din Ungaria. Pasămite că o să fie interesant să stai la povești cu ei, eu așa cred. Iar locul unde se întâmplă, Restaurantul Via, e unul dintre cele mai faine din Cluj, în opinia mea.

Enfin, o listă cu toate evenimentele și toate detaliile despre ele găsiți aici.

Între brandurile care vor participa anul ăsta se numără Serve, Crama Liliac, Sarica Niculițel (au un aligote legendar!), Halewood, Nachbil, Crama Știrbey. Sunt mult mai mulți, îi găsiți aici

Bilete se cumpără de aici, dar este și un concurs pe pagina de facebook unde puteți câștiga invitații. Ceea ce vă doresc tare, e un loc unde mi-aș dori maxim să-mi petrec week-end-ul ăla. Succes!

 

Hai să alegem și un webcam, dacă tot…

Prieteni,

Am trecut prin atâtea momente dificile împreună. De prin 2006, de când există blogul ăsta, mi-am împărtășit o mulțime de momente de îndoială cu voi. Și voi mereu ați fost acolo, ca o piatră tare de care să mă sprijin în clipele grele!

Și vă mulțumesc.

Dar nu asta e ideea. Iată, ne aflăm la un nou moment de cumpănă. Am nevoie să iau un webcam, care va fi folosit 99% pentru discuții pe skype cu oamenii mei din teritoriul UE, ca să zic așa. Ca idee de bază, eu nu mă pricep (nene, DELOC!) la camere din ăștia, de tineri, dar mi-aș fi dorit una care să se pună pe birou, nu pe monitor, că am un monitor prea mișto să-l încarc c-o cameră. Și aș mai fi vrut să fie Logitech și wireless Dar ori nu există, ori n-am știut eu să caut – n-am găsit. Așa că ne limităm la microfon – musai să aibă microfon.

Le-am găsit în schimb pe ăștia, așa că vă cer sfatul și vă rog să-mi spuneți: pe care s-o aleg? (linkuri afiliate, că nu dați de la voi)

  1. Microsoft LifeCam HD-3000 – nu mă dă pe spate în vreun fel nici rezoluția, nici nimica
  2. Logitech C270 – e cam același lucru cu aia de mai sus, doar că e Logitech (dar nu e wireless)
  3. Genius Widecam F100 – rezoluție mai bună decât cele anterioare, microfon stereo.

Diferențele de preț sunt prea mici ca să ne batem capul cu ele.

Ați folosit vreuna, ați recomanda vreuna?

Mulțumesc, cum bine ziceam

Post de test – tastatură Logitech MX800

Salut, să vedeți ce chestie, mi-am luat o tastatură nouă și ăsta e primul lucru pe care-l scriu cu ea, să vedem ce-i de capul ei.

Ani de zile am folosit MS, ăsta e primul meu Logitech. Practic, are taste mai mici și ușor altfel dispuse decât vechile mele tastaturi Microsoft. Ceea ce mă face, desigur, să dau aiurea enter în loc de â. Sau invers, din ce văd.

Și are între left shift și z tasta asta – \| – și, desigur, apăs mai tot timpul aiurea pe ea, în loc de shift, dar csf.

Mouse-ul e mare și greoi, nu-s foarte încântat, dar tastatura e aproape ce mi-am dorit, trebuie doar – sper – să mă obișnuiesc cu ea. Dar îmi place că are luminozitate reglabilă și e fain că funcționează chiar numai când ai mâinile pe ea, apoi intră într-un fel de standby. Și e super silențioasă. Și are tastele de volum și numpad pe care le voiam.

Mai rămâne să vedem cât țin acumulatorii, că am văzut review-uri care mai de care mai alarmante. Și cică se încarcă în vreo 5 ore (tastatura, că mouse-ul nu știm încă)

E ok, zic. Cred. Mai vedem.

Ah, e un kit logitech mx800 (link afiliat)

Saint Patrick’s Day. 2018.

Pe scurt – a fost awesome. Genul ăla de party pe care-l mai povestești un pic la pensie, când ieși cu Cismaru la bere și la table în parc – mai ții minte, băh, cum am petrecut noi de St Patrick în 2018?

Pe lung – cumva, am furat startul. Trebuia să ne strângem în gașcă mare la 8 la The Harp. Pe la 7 jumate jubilam în fața primului pint.

Încet-încet ne-am strâns cu mic, cu mare – gașcă de oameni pe care ți-i drag să-i ai lângă tine la o petrecere. Și-am început, firește, cu imnul zilei.

Apoi a plecat gașca la drum, către Killkenny, St Patrick, Primus și Terminus

(poză a lui Neștian, dacă e)

Peste tot, dar PESTE TOT oameni veseli, care se bucurau de St. Patrick, care ieșiseră special pentru asta – se vedea după tricouri și pălării – și care trăiau momentul cu intensitate maximă.

Mai dădeai și de irlandeze fermecătoare

Iată așadar un cuplu de irlandezi adevărați, ieșiți în lume

Ba nu, mă scuzați, ăștia erau irlandezii de fapt

Are Guinness darul ăsta, de-a face oamenii să se bucure împreună. Să fi fost la 4-lea sau al 5-lea an când serbez St. Patrick – și, de la un an la altul, mi-a plăcut mai tare.

Mai facem, frenzilor. Sláinte!

 

Sláinte 2018

Ne apropiem, dragii moșului, de ziua aceea fericită în care godzilioane de oameni sărbătoresc St. Patrick’s day – cu Guinness, evident.

Statistica ne spune că sâmbătă, pe 17 martie, în peste 150 de țări se vor bea peste 13 milioane de pahare de Guinness. La ele o să contribuim și noi – în București, Cluj, Timișoara, Oradea mare și Constanța.

La București, vă aștept în Kilkenny, Primus, St. Patrick,Terminus și The Harp să vă dau o bere. Nu vă mint, chiar dau o bere, dar e important să rețineți că nu voi putea să fiu în toate locurile în același timp, cred că aș contrazice ceva lege a fizicii. Dar o să dau check in pe facebook, vedeți unde sunt, veniți la mine, pac! un Guinness.

Ca idee, eu n-aveam habar, dar am aflat anul ăsta: St. Patrick nu era irlandez și nu se numea Patrick. Era galez și se numea Maewyn Succat. În schimb, personajul Zorro – Zorro, nene! Z!- are la bază un irlandez, William Lamport.

Deci ne vedem sâmbătă, da? Până atunci, învățăm să spunem corect sláinte – de aici

 

Despre pâine cu adevărat bună

Să tot fie vreo 3 ani și ceva, cred, de când mă mutam în localitatea Hărman, unde începea o perioadă din viața mea ceva mai deosebită.

Pe când încă nu știam că urmează o perioadă ceva mai deosebită, abia eram acolo de puțină vreme, găsesc un flyer în cutia poștală cu ceva brutărie.

Zic – no, ce fain îi la țară, au și brutărie.

Și-așa am călcat eu, proaspăt locuitor al satului, în Mons Mellis, proaspăta brutărie a satului. Și ăla a fost momentul în care mi s-au stabilit noile standarde în materie de pâine și produse de panificație.

Pentru că, dragii moșului, adevăr vă spun – am locuit în 5 orașe din zone diferite ale țării și pâine mai bună decât aia de la Mons Mellis n-am aflat încă. Dar nu doar pâine – biscuiți cu brânză și chimen, plăcinte, cozonaci… de toate.

Anii eu trecut, ei luat premii peste premii cu produsele lor (sper să nimeriți vreodată să încercați pâinea Spelta sau Pane Cunzatu sau pâinea Othello, cu malț), iar eu am devenit prieten cu Gabriel, brutar din pasiune. Omul care m-a învățat diferența dintre pâine cu maia și orice alt produs asemănător.

Inițial am crezut că sintagma asta, “brutar din pasiune” e doar o chestie simpatică de marketing. Dar am crezut asta doar până când mi-am petrecut niște nopți cu el în brutărie, la frământat de pâinici și cozonaci, că era fix înainte de un Paște – și atunci am priceput că nu, nu e doar o vorbă, omul chiar e pasionat de ce face. Iar asta se vede în produsele lor. N-are două pâini la fel, că efectiv le face manual, bucată cu bucată, nimic industrial, nimic chimic, doar maia și făină și pasiune.

De-a lungul anilor, ne-am cimentat prietenia cu infinite nopți de infinite discuții despre orice – deseori intense și cu scântei. El și Ramona au fost aproape de mine în clipe extrem de grele, de aia deseori la ei acasă mă simt mai acasă decât la mine acasă. Ce vreau să spun cu asta e că îi cunosc bine și știu că fiecare chiflă, ciabatta sau pâine cu secară sau fiecare prăjitură sau fiecare tort care ies pe ușile lor au și o bucățică de suflet pe-acolo.

Și, pentru că CHIAR fac niște chestii faine, au avut succes și brutăria Mons Mellis s-a extins destul de tare, inițial cu niște magazine în Brașov, apoi cu o franciză la Târgoviște.

Iar azi se deschide Mons Mellis la București.

Și vă recomand tare tare să le treceți pragul – Mons Mellis Panduri, pe șoseara Panduri nr. 26, să tot fie la vreo 800 – 900 de metri de Mariott. Și vă promit că după prima ciabatta, după prima pâine cu măsline, după prima plăcintă și primul biscuite, o să-mi dați dreptate – așa se schimbă standardele la oameni.

Hai, s-aveți poftă și să-mi dați de veste dacă v-au plăcut produsele prietenilor mei, brutari din pasiune.

Un pic despre bunătatea intrinsecă a românilor

© Valentin Lung Illes | Dreamstime.com

Hei, salut, ce faceți?

Știu, long time etc. Și mie mi-a fost dor, să trecem peste.

Plecăm de la o premisă fundamental adevărată: mie îmi place tare mult folclorul românesc. Mi-am petrecut săptămâni din viață ascultând clipurile lui Fabr1s (și sunt nenumărate). Cred că sunt singurul om pe care-l știu care ascultă muzică folclorică doar pentru relaxare. Eu și Andrei Argatu ce mai facem asta. (big up, Andrei, pe muzica ta scriu articolul ăsta, jur). Scrie și aici că îmi place.

Deci nu-l consider vechi, obosit, stupid – nu nimica, îmi place tare.

Și îmi place tare ȘI pentru că scoate la iveală niște caracteristici reale ale poporului român. Cum ar fi bunătatea noastră sufletească. Mândria noastră de români. Bărbații sunt duri și fermi. Femeile sunt cuviincioase și demne. Și niciodată, dar niciodată românul creștin nu și-ar dori răul altui frate, creștin sau nu.

E normal să fie așa. Dacă am fost cei mai viteji și mai drepți dintre traci, nu-i logic că suntem și cei mai buni, mai cinstiți și, mai ales, cei mai altruiști?

Avem nenumărate exemple că așa suntem, nu vă mai luați după manipulări soroșiste!

Iată câteva exemple, credeți-mă că sunt sute, dar să nu facem o pagină de wikipedia din acest articol.

Câteva cuvinte despre altruismul nostru, despre cum, la fiecare eșec, încercăm să pricepem unde am greșit și să evoluăm, în loc să dăm vina pe alții.

Cel care ne-o depărtat

Moară vara de tunat

Să n-aibă nici lemn la cruce

Nici la groapă cine-l duce

Să n-aibă loc de pământ

Nici țărână pe mormânt

Maria Iliuț – Din Suceava-n Rădăuți, o piesă în care aflăm că autoarea anonimă împlinește și virtuțile cumințeniei și bunei cuviințe, ea având trei drăguți – “Unu-n deal și altu-n vale / Altu-n Crasna ca o floare“.

Dar și bărbații români sunt de admirat. Puternici, duri, rezistenți la băutură ca nimeni alții – cine-a auzit de român să facă urât la băutură?

La birtuțu’ din pădure

Eu beau vin și mănânc mure

De se-ntâmplă să mă-mbăt

Merg acasă și sparg tăt

Nu sparg masa, nici dulapul

Numa’ îi sparg la soacra capul

Nu sparg masa, nici cuptorul

Da’ la soacra îi smulg părul

Daniel Ursu – La birtuțul din pădure, o piesă din care mai aflăm și că bărbatul traco-român nu doar că este puternic și “he can hold his liquor”, dar are și o apreciere specială față de ființa care a dat naștere jumătății sale.

Bine, bărbatul român e și un fel de Alain Delon comunal, că toate fetele din sat au oarece issue cu el. TOATE. Bine, mai puțin personajul principal, care s-a pișat pe a învins în competiția pentru bărbatul puternic al satului.

Tăte șogorițele m-ar mânca dacă-ar putea, măi,
M-ar mânca, n-are zice nu, că le-am luat drăguțu, măi.
Drăguțul nu le-am luat, el pe ele le-o lăsat, măi

Angela Rusu – Tăte șogorițele

(ca idee, șogorițe în Ardeal se referă la femei care au avut șansa de a se bucura, sexual vorbind, la același bărbat, tot așa cum șogori îs bărbații care au avut onoarea de a se bucura de dăruirea sexuală a aceleiași femei) Bine, cred că de fapt înseamnă cumnate/cumnați, la bază, dar în realitate înseamnă ce v-am zis eu mai sus.

În fine, la final totul se poate rezolva în familie, la o discuție și-o băută – cum altfel?

Bea finul și cu nănașul

Și le cântă ceterașul

Bună-i țuica, bun îi vinul

Bea nănașul și cu finul

Ghiță Munteanu – Bea finu și cu nănașu, o piesă în care aflăm că și ierarhia familială contează mult: nașul ascultă ceterașul cu drag (ceteraș îi la bază violonist, dar în realitate înseamnă lăutar), iar finul, cam ca la familiile mafiote, că traci erau viteji, drepți și mafioți, e ăla care plătește: “și finul, că-i băiat fain, umple cetera de bani”

În fine, există o piesă pe youtube, cu PESTE 7 milioane de views, care se numește Caru’ cu muieri stricate – că dacă e să avem o calitate, e că n-am fost niciodată misogini. Noi, ca neam. Ia fiți atenți aici, operă:

După un pahar sau tri
Mi-amintesc de datorii
După tri sau după patru
Îmi vine să-mi bat bărbatu!

PS: total offtopic, doar pentru curiozitatea mea personală – știați că Mă dusei să trec la Olt nu-i DELOC o piesă din Oltenia? nope, e din zona Brașovului. Mai zi ceva!

 

 

Despre tastaturi și mauși

© Dario Lo Presti | Dreamstime.com

(io-te, al dreaq, o zis MAUȘI!)

Am zis că poate ar fi mai util să vă cer un sfat, decât să nu vi-l cer.

Sunt ani de când sunt în jocul vagabon folosesc același tip de tastatură – de fapt, un kit Microsoft, tastatură + mouse, foarte-foarte asemănător cu ăsta (link afiliat)

Doar că ceea ce folosesc eu e 3000, nu 3050, dar chiar nu văd vreo diferență între ele. Sunt la a 3-a sau a 4-a tură de astfel de kit, pentru că sunt un delăsător și-un leneș și n-am grijă de ele. Și le murdăresc, vărs bere apă în ele sau le stric eu cumva, oricum – arată nașpa după câteva luni de folosire.

Motiv pentru care tot la o vreme caut să-mi schimb butoanele. Și-acum a venit vremea aia, doar că efectiv m-am plictisit de modelul ăsta. Aș vrea… ceva nou, să fie așa, cool și fresh și… știți voi, blabla-uri de astea din publicitate

Așa că v-aș ruga tare să-mi recomandați un astfel de kit care trebuie să vină cu niște chestii foarte simple:

  • tastatura să aibă numpad și butoane de volum/mute și să fie super extra mega silențioasă. Și să aibă picioare.
  • mouse-ul să fie așa, măricel și nu cu 3 miliarde de butoane pe el, că nu sunt gamer, dar să fie uite
  • ovcors, să fie wireless
  • ștcl*

Întotdeauna mi-au fost de folos sfaturile, mi-ar fi și acum, vă mulțumesc atât deosebit, cât și anticipat.

* – ștcl înseamnă și toate celelalte

 

O poveste cu Dodo Pizza

Acum niște ani locuiam în prea frumosul oraș Brașov. Eram mutat acolo de curând și veneam de la țară, așa că redescopeream cu emoție oarece avantaje ale mediului urban. Cum ar fi livrarea la domiciliu.

Și-atunci am dat peste Dodo Pizza și am scris un articol despre ei de îndată ce am făcut comandă, ÎNAINTE să ajungă pizza – pentru că-mi plăcuse sistemul lor de comandă, de “livrare în 45 de minute sau pizza gratis”, faptul că vedeai live, pe-o cameră, cum ți se prepară pizza și altele. Articolul ăla e aici și la el a comentat Sergiu, un antreprenor plin de entuziasm, omul care a pus această poveste pe picioare.

Nu-l cunoșteam, cum nu-l cunosc nici azi (ne-am văzut o singură dată preț de 1 minut, vă zic mai jos)

Peste vreme, locuiam (of! 🙁 ) la București de-acum și-am văzut pe facebook că s-a deschis Dodo și la București. Dar, la naiba – livrau numai în zona Militari, iar eu stau oarecum tare departe. Am întrebat, mai degrabă în glumă, dacă nu deschid și la Dristor, m-am bucurat să aflu că da, urma să se deschidă în noiembrie 2017. Nu s-a deschis la vreme, iar Sergiu, ca să mă consoleze, a venit hăpt cu metroul din Militari să-mi aducă mie pizza. Am râs și l-am pus să promită că prima pizza ieșită din cuptorul de la Dristor ajunge la mine. Am uitat. El nu.

Și azi dimineață (practic, chiar acum câteva minute) a venit. M-au sunat, mi-au zis că deschid azi, ce pizza vreau? Păi stai, că e dimineață, că e… nu nu, e musai ca prima pizza să meargă la tine.

Asta e.

Se vede pe bon că-i comanda 01, da? 🙂

Aici îi găsiți pentru București (Militari și Dristor). Enjoy.