Pe scurt, pentru cine nu cunoaște deja: am venit cu Ruben în Muntenegru, să facem un documentar/serial pentru ebucataria.ro, cu sprijinul lui Mile și al Crazy Holidays. M-am gândit să fac aici un fel de jurnal de călătorie, cu multe poze. Atenție, acesta este un post cel mai lung post pe care l-am scris vreodată, cu multe poze și probabil neinteresant pentru multă lume 🙂
NOTA – nemojte koristiti Google Translate za prevod. Izacice jedno veliko sranje koje ja nisam pisao.
Stigli smo dobro ovde u Budvi. Dosao sam sa Rubenom i sastali smo Mileta i Ramonu. Sve je ok. Put je bio veoma tezak ali je vredeo svaki minut zbog prelepih pogleda.
Naravno prvu stvar u kojoi sam ovde uzivao bila je domaca kuhinja: pljeskavica, cevapi, gambori, lignje, musule…pravo je ovo mesto za svakog velikog gurmana.
Sad smo na terasi i pijemo neka hladna jutarnja piva a zatim idemo na plazu. Danas uzivamo a od sutra pocinjemo raditi
snimamo seriju za ebucataria.ro
Ostavljam vas sad dragi moji – a evo i slika. Citamo se uskoro. 🙂
1. Colaborarea mea cu Irish & Music Pub a încetat. Teoretic de pe 1 august, da’ practic de mai multă vreme. Din motive de relații interumane greșite. Motiv pentru care vă rog mult, nu-mi mai scrieți pe mail sau pe messenger chestiuni legate de Pub, că nu mai sunt de interes pentru mine și nu le mai pot rezolva.
2. Ebucataria.ro și-a revenit. Am pierdut o mulțime de chestii de pe site, dar o să-l refac. Deocamdată lucrează Ruben la o temă nouă, care o să fie mai potrivită pentru ceea ce vreau să fac cu el. adihadean.ro încă apare ca site atacat, dar și pe acesta l-am mutat și o să-și revină într-o zi două.
3. Apropo de mutat site-uri – noi ne-am mutat la Elvsoft. E acolo un băiat, Cristian Tomoiagă, căruia nu-i pot mulțumi îndeajuns pentru cât efort a depus să fie Crivățu’ mulțumit. Și mai ales pentru răbdarea cu care a stat să-mi explice mie, un atehnic absolut, fiecare prostie întrebată sau cerută. Ore întregi. Fără să se enerveze. Sau mă rog, măcar fără s-o arate. Motiv pentru care am să-i dedic niște lăzi de beri cu prima ocazie.
4. Așa cam în vreo două zile plec spre o țară chiar și mai caldă decât asta, unde vreau să fac un serial (video+text) pentru Ebucataria.ro. Cu rețete și mâncăruri de-acolo, cu oamenii care le fac, cu povestea locurilor prin care trec și multe altele. Tare sper să vă placă, întrucât am tras din greu să pot pleca în această perioadă, care nu e chiar cea mai bună din toate perioadele 🙂
5. Unde merg eu, nu știu cât și cum o să am acces la internet. Așa că să nu vă impacientați – dacă dispar total, mă întorc în 2 săptămâni. 🙂
intro 1: am un plugin nou pentru poze, pe care l-ați văzut probabil la toți ceilalți bloggeri, dar eu sunt mai înapoiat. La fiecare galerie faceți click pe prima poză, apoi sub ea, jos de tot, aveți niște săgeți cu care puteți trece de la una la alta.
intro 2: ăsta e un post lung de tot, de călătorie, cu multe poze și multe povești. dacă n-aveți chef de el, treceți la următorul post. Nu l-am scris încă, dar vine el.
… ce duc în Capitală.
Spre surprinderea mea totală – și a celor din jurul meu – am ajuns la București. Nu într-o plimbare, ci cu câteva chestiuni legate de un proiect pe care vi-l povestesc când îi vine vremea.
Prima mea impresie la “reîntâlnirea” cu orașul ăsta e că mă sufoc. E infernal de cald. Da, și la Cluj e cald uneori, dar aici căldura are alte valențe și probabil că mulți alți parametri de confort termic diferă (umiditate și altele). În plus, la Cluj parcă noaptea e răcoare și bine. Aici e la fel de cald, aproape.
Traficul e foarte ok, mult mai lejer decât era acum 5 ani când am m-am mutat eu (sau cel puțin așa mi se pare mie), semn că și criza are niște părți bune… Singurul incident de trafic a fost că, pe șoseaua Mihai Bravu, Dan Diaconescu Direct, călare pe un Rolls Royce alb, ca un adevărat cavaler al justiției de mahala, mi-a tăiat brusc fața și era să-i îndoi o aripă. (note to self – bă, exagerat de multe virgule în fraza anterioară). Probabil că l-ar fi costat ceva mai mult decât toată mașina mea, dar am fost vigilent, l-am înjurat mărunt din buze și asta a fost.
Apoi am mers la conferința Optimism 2009, organizată de Cristi Manafu/Evensys, ca să mă optimizez, că aveam nevoie. Un eveniment fain, unde m-am bucurat să-mi revăd o mulțime de prieteni: Chinezu, Arhi, Bobby(care a fost și speaker la eveniment), Buddha, Adrian, Miruna, Pyuric, Raluxa, Minxeee (scuze dacă am uitat pe cineva). Multe detalii despre eveniment găsiți pe twitter, de la cei care au fost acolo (doar dacă aveți cont).
Poate că e inutil să vă povestesc că eu, băiat simplu de la țară, am fost taxat de toți bănuții mei puțini în primele 10 minute de când am intrat în hotelul Howard Johnson, unde se ținea conferința. Parcare, acces la wireless, o cafea mică, o apă plată = toți bănuții mei de buzunar pe ziua de azi. Eh, pățăști. Noi să fim sănătoși.
Cam asta a fost la București. În încheiere am fost să gătim ceva bucate alese cu Arhi și Nevasta lui, iar mâine dimineață plecăm Iași, unde abia aștept să ajung, că n-am fost niciodată. Și unde o să ne întâlnim cu Bogdan și o să mâncăm chișcă 🙂
Câteva poze (nu mi-au ieșit foarte bine, că-s prostănac și nepriceput) de la Optimism 2009
PS: În blocul în care stau, cineva bate în pereți de ieri dimineață de la 8. A făcut o pauză noaptea, azi dimineață a început iar. De vreo juma de oră a renunțat la bătut, a început să lucre cu bormașina.
E cea mai frumoasă pensiune de munte în care am fost vreodată. O găsiți în județul Hunedoara, comuna Râu de Mori, satul Clopotiva-Nisipoasa, nr. 351. Încă n-are site. O să aibă în scurt timp.
Locul ăsta te impresionează la fiecare pas. Mai întâi, te impresionează drumul până acolo. Complet asfaltat, fără gropi, niste peisaje de rămâi mut. Apoi te impresionează fața pensiunii – în mod clar, îți sare în ochi, în satul ăla liniștit și molcom
Dar surpriza majoră o ai când mergi în spatele pensiunii. E mult mai mare decât pare, și are o curte faină care dă într-un râuleț.
Camerele sunt neașteptat de mari, dotate cu orice îți poate trece prin cap și cu balcoane care dau spre râu și spre munte.
Restaurantul e aerisit și prietenos
Mâncarea este surprinzător de bună
Dar gazdele reprezintă cel mai mare atu al acestui loc de vis. Niște oameni de excepție, pe care după primele 10 minute îi simți ca pe niște prieteni vechi pe care abia așteptai să-i revezi. Și care știu să te facă să te simți ca acasă, în casa lor.
Una peste alta, e o destinație care nu trebuie ratată, în opinia mea. Unde mai pui că împrejurimile îți oferă ATÂT de multe chestii de văzut, că n-ai avea timp într-o săptămână să le parcurgi pe toate. Râpa dinozaurilor pitici, barajul, Cetatea Colț, Biserica Mănăstirii Colț, Biserica din Densuș și multe altele. Despre toate astea, poate că într-un episod viitor (unde poate e cuvântul cheie)
PS1: O parte din poze sunt făcute de Tya
PS2: În mod normal, scriu mult mai frumos despre călătorii și locuri și oameni care-mi plac. Azi n-am fost foarte inspirat, dar măcar am reușit să v-arăt poze 🙂
500 de km. Prieteni buni, prieteni vechi, prieteni noi. Retezat. Aer și munte. Dinozauri pitici, sat tradițional, “Castelul din Carpați”, de Jules Verne. Gulyas, chiatară, Virsli, țuică de Retezat.
O să urmeze un serial cu mai multe episoade pe tema uichendului ăstuia. Fiecare episod o să fie un pretext. Un episod ca pretext ca să vă povestesc de cea mai grozavă pensiune de munte pe care am văzut-o vreodată, de oamenii minunați care o întrețin și de zona de excepție în care se află. Un alt episod ca pretext ca să vă arăt o mulțime de poze. Un altul, pretext să vă povestesc ce prieteni faini am. Sau poate n-o să fie nici un episod, om vedea.
Până atunci, câteva preview-uri (click pe poze pentru mărire).
La sfârșitul săptămânii trecute furăm la Bâlea Lac, unul dintre cele mai faine locuri din patria Groparului. Transfăgărașanul (partea dinspre Sibiu) e foarte ok, curățat bine, asfaltul e ca-n palmă. Sus la Bâlea, o infinitate de oameni cu o infinitate de mașini, parcate într-o infinită nesimțire. Când am plecat noi, pe puțin 15-20 de mașini erau blocate complet în parcare, iar “blocanții” erau plecați pa, fără șansa de-ai putea găsi în mulțime în următoarea jumătate de zi.
Altfel, e fain să stai pe terasă la Cabana Bâlea, mai ales că acum te arde soarele rău de tot, iar peste 5 minute e ceață de nu mai vezi lacul (care-i la 2 metri mai jos). Dacă ajungeți pe-acolo și vă înghesuie foamea, e bine să știți că se mănâncă mediocru. E comestibil, dar atât. În plus, stai până comanzi, până îți vine mâncare și mai ales până îți vine nota de ți se face acru. Părțile bune ale cabanei sunt peisajul și chelnerii, care sunt.. cum să zic… hâtri. Adică au așa, niște glume.
Niște poze
Să închiriezi o pensiune în zona Bran-Moeciu, în perioada revelionului, costă între 5.000 și 6.000 euro, pentru 5 zile. După cum bine ne spun doi Alexandrești diferiți – Anca și Adrian.
Să închiriezi o pensiune în Tirol, în zona Zell am See, pentru 10 zile (9 nopți) cu 9 camere și mic dejun inclus, în aceeași perioadă, costă 3.500 euro. Asta presupune undeva la 400 de euro de cuplu, în cazul în care merg 9 cupluri, câte unul de fiecare cameră.
De ce naiba pensiunile din Moeciu sunt pline ? Nu mai vorbim de Predeal, Poiana Brașov etc…
… că rămăsesem dator să vă povestesc.
A fost minunat, că nici nu putea fi altfel. La aceeași pensiune. Irina – aceeași gazdă excelentă, ne-a făcut cel mai bun balmoș din istorie. A fost atât de bun, că n-am apucat să pozez decât resturile din castron. Dar m-a învățat să fac, și o să fac și o să vă arăt și vouă. Nu vă mai zic de coastele de oaie la grătar, de sarmale, de frigărui, de ciorba de perișoare… (click pe poze pentru un ușor zoom)
A, dacă ajungeți la Tilișca și vreți să vizitați cele două cetăți din împrejurimi, nu vă lăsați păcăliți – Cetatea Feudală nu există. E doar o capcacă spre a vă trimite în colții unor câini de stână foarte neprietenoși. Așa vor ei să scape de intruși neinițiați, cred. Pe drumul către Cetate, mi-a venit mie ideea să prospectez împrejurimile, singurel, și ce să vezi ? Mi-au explicat câinii cu pricina, care făcuseră cerc în jurul meu, că nu-s tocmai bine venit. Nu pricep cum naiba am scăpat nemușcat, dar a fost… o întânire intensă. Și oricum, n-am găsit Cetatea, așa că dacă ajugeți pe-acolo, mergeți doar la Cetatea Dacică. Aia n-are câini pe traseu. Doar salamandre, care nu mușcă și nu aleargă în haite.
Biriș a fost super de treabă și m-a învățat să aplic un sistem de management al berilor băute. E complex, dar în linii mari se bazează pe inelele de la dozele de bere, care se păstrează cu grijă, departe de ochii hulpavi ai răuvoitorilor care vor să-ți pună în cârcă mai multe beri decât ai băut tu, de fapt, ca să-ți strice imaginea și self-esteem-ul. O altă chestie pe care am învățat-o de la Sergiu a fost următoarea: în această epocă a informației, când ai un business de condus, îți verifici mailurile chiar și în vârful muntelui (mă rog… dealului). În plus, m-a învățat că a fi web doi zero presupune că trimiți poze pe flickr din mijlocul pădurii.
În linii mari, cam asta a fost. Abia aștept să mergem iar, la începutul anului viitor.