Pe drumuri de costișă

… ce duc în Capitală.

Spre surprinderea mea totală – și a celor din jurul meu – am ajuns la București. Nu într-o plimbare, ci cu câteva chestiuni legate de un proiect pe care vi-l povestesc când îi vine vremea.

Prima mea impresie la “reîntâlnirea” cu orașul ăsta e că mă sufoc. E infernal de cald. Da, și la Cluj e cald uneori, dar aici căldura are alte valențe și probabil că mulți alți parametri de confort termic diferă (umiditate și altele). În plus, la Cluj parcă noaptea e răcoare și bine. Aici e la fel de cald, aproape.

Traficul e foarte ok, mult mai lejer decât era acum 5 ani când am m-am mutat eu (sau cel puțin așa mi se pare mie), semn că și criza are niște părți bune… Singurul incident de trafic a fost că, pe șoseaua Mihai Bravu, Dan Diaconescu Direct, călare pe un Rolls Royce alb, ca un adevărat cavaler al justiției de mahala, mi-a tăiat brusc fața și era să-i îndoi o aripă. (note to self – bă, exagerat de multe virgule în fraza anterioară). Probabil că l-ar fi costat ceva mai mult decât toată mașina mea, dar am fost vigilent, l-am înjurat mărunt din buze și asta a fost.

Apoi am mers la conferința Optimism 2009, organizată de Cristi Manafu/Evensys, ca să mă optimizez, că aveam nevoie. Un eveniment fain, unde m-am bucurat să-mi revăd o mulțime de prieteni: Chinezu, Arhi, Bobby(care a fost și speaker la eveniment), Buddha, Adrian, Miruna, Pyuric, Raluxa, Minxeee (scuze dacă am uitat pe cineva). Multe detalii despre eveniment găsiți pe twitter, de la cei care au fost acolo (doar dacă aveți cont).

Poate că e inutil să vă povestesc că eu, băiat simplu de la țară, am fost taxat de toți bănuții mei puțini în primele 10 minute de când am intrat în hotelul Howard Johnson, unde se ținea conferința. Parcare, acces la wireless, o cafea mică, o apă plată = toți bănuții mei de buzunar pe ziua de azi. Eh, pățăști. Noi să fim sănătoși.

Cam asta a fost la București. În încheiere am fost să gătim ceva bucate alese cu Arhi și Nevasta lui, iar mâine dimineață plecăm Iași, unde abia aștept să ajung, că n-am fost niciodată. Și unde o să ne întâlnim cu Bogdan și o să mâncăm chișcă 🙂

Câteva poze (nu mi-au ieșit foarte bine, că-s prostănac și nepriceput) de la Optimism 2009

PS: În blocul în care stau, cineva bate în pereți de ieri dimineață de la 8. A făcut o pauză noaptea, azi dimineață a început iar. De vreo juma de oră a renunțat la bătut, a început să lucre cu bormașina.

Andrei Crivăț

6 Comments

  1. Copila blonda   •  

    tu stai la mine-n bloc si n-ai zis nimic! :p

    p.s. eu am ajuns ieri seara de la Cluj si de atunci am senzatia ca absorb toata umezeala din aer. sper sa nu fac boom la un moment dat..

  2. Tiribonflax   •  

    deci aÅŸa. bine. ÅŸtii că n-o să mai vorbesc cu tine veci, aÅŸa-i?

  3. Pyuric   •  

    Ce pozaaaa am! De paparazzi :))

  4. Minxieee   •  

    De cele mai multe ori, iese orice altceva decat Minxieee :)) Dar asta sa fie problema mea. Cum a fost chisca? 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu