Turist sau călător

O cugetare a lui Bogdan Budeș care mi-a plăcut foarte tare și pe care o reproduc întocmai, cu acordul domniei sale. Cu mențiunea că eu fac mult turism și foarte puține călătorii. Și mi-aș dori să fie invers.

 

turism și călătorie. două activități perfect opuse. proletariat corporatist și aristocrație.

femeia-turist și companionul ei, bărbatul-turist, își mută dintr-un loc într-altul carcasele inerte, și le prăjesc la soare, acumulează mile, cumpără suveniruri, sughiță de la patru stele în jos, se cazează all-inclusive (pe model “șaorma cu de toate”), își fac “concediul” sau “vacanța” în locuri în care “n-au mai fost”. ei nu descoperă nimic. turista-snoabă și turistul-snob colecționează muzee. dar nu ies niciodată din sine. se tîrăsc ca niște moluște mari și leneșe pentru a spune după zece zile: “da, fată, am fost. a fost super. pup”. lipitori și căpușe. “frizerițe și chelneri”. funcționari de viață.

călătoria presupune riscuri. călătoria e un fel de a renunța la tine pentru a descoperi ceva. ce – nu știi niciodată. te lași surprins. participi. călătoria e un fel de a te topi în locurile prin care treci pentru a reveni, îmbogățit, la tine însuți. cînd pleci în călătorie nu faci “booking”, nu cauți “oferte”, ci te adaptezi locului. de preferință, stai la localnici. cauți strada, nu “atracțiile”, nu “serviciile”; îți armonizezi ritmul respirației cu cel al locului, nu cauți să te confirmi întruna. e greu și nu există rețete.

de ce n-o exista un minister al călătoriilor?

Balcaniada

Pe Doru l-am admirat și chiar invidiat întotdeauna pentru un lucru – omul are pasiuni. Pasiuni adevărate, pe care le trăiește intens. Cine a fost vreodată cu el în mașină când a zărit vreo pasăre sau vreun animal pe câmp știe că în momentul ăla se transformă 🙂

Ei bine, Doru, alături de fratele său Mircea, de Ivo și de Zdeto, pleacă peste 2 zile într-o călătorie care îmbină multe dintre pasiunile lui: drumețiile (în special în afara asfaltului), sporturile extreme, gastronomia și Balcanii. Un proiect numit Balcaniada. O idee care vorbește despre profesionalizarea proiectelor de adventure travel ale bloggerilor, în 2012.

Balcaniada are două părți – una care începe peste 2 zile, alta la toamnă. Pentru cea din toamnă, există un loc liber – detalii găsiți la Doru.

Proiectul Balcaniada este o inițiativă a Fundației Friends for Friends. Sponsor principal: Romtelecom. Partener turistic: Tvtravel.ro (un serviciu oferit de Christian Tour) Partener auto: Porsche Inter Auto. Partener foto-video: F64 Studio

Timișoara

După cum s-a tot scris, la sfârșitul săptămânii trecute am fost invitați, o mână de oameni, să vizităm Timișoara.

Mi-e tare drag orașul ăsta. Nu de-acum, ci încă din 2001, când am ajuns acolo prima dată. Are un farmec aparte și mă face să mă simt într-un fel special. De câte ori am fost, am descoperit lucruri noi, care m-au făcut să-l îndrăgesc și mai tare. Niciodată, însă, atât de multe ca acum.

Și le-am aflat de la Dan Cărămidariu. Un iubitor absolut al orașului în care se află, omul ăsta te face să vezi, cu ochii minții, istoria fiecărui colțișor al orașului ăluia. E uimitor să afli că, în urmă cu doar câteva sute de ani, Timișoara era o insuliță între niște mlaștini – dar că un olandez a venit și, în 30 de ani, a schimbat relieful zonei. E fascinant să afli că, după ocupația turcă, ce a durat cam 200 de ani, în oraș a rămas un singur semn al acestei ocupații – o inscripție pe clădirea vechii Primării. E interesant să afli că, după ce l-au eliberat de turci, austriecii au reconstruit orașul complet (printre altele au făcut cel mai mare spital din Europa, la vremea aceea – și azi e tot spital acolo). Dar cel mai plăcut e modul în care Dan, ghidul nostru, ne-a povestit lucrurile astea.

Evident, mi-ar lua mii de rânduri să vă spun tot ce-am învățat nou despre Timișoara. O să menționez, în treacăt, câteva lucruri: în Timișoara s-a aflat cea mai lungă clădire din Europa (fosta garnizoană, dărâmată de comuniști). A găzduit prima fabrică de bere de pe teritoriul actualei Românii, dintr-un motiv foarte simplu: era mai ieftin să faci bere decât să filtrezi apa. A găzduit într-o vreme de 5 ori mai mulți soldați decât civili. Avea, pe aceeași stradă, două alei – Corso, pentru bogați și Surogat, pentru servitoare și soldați. Palatele impresionante din Piața Operei au fost construite în același timp, de aceeași familie de arhitecți.

Dincolo de toate lucrurile pe care le-am aflat de la Dan despre oraș, am fost bucuros să locuiesc câteva zile la River Grill House, o cabană foarte faină de pe malul Timișului, la Șag. V-o recomand călduros – oriunde m-am oprit la oamenii ăștia, fie la Arsenal Park, fie la Hotel Timișoara, fie acum la cabană, m-am simțit excelent. Condiții foarte bune, un personal cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Dacă aveți posibilitatea să vă cazați în oricare dintre locurile de mai sus, n-o ratați. N-o să regretați.

Dar cel mai drag, în Timișoara, mi-e de oameni. Oamenii de-acolo sunt, cu adevărat, speciali. Oricât de mult s-a zis asta, mie mi se pare că nu s-a zis suficient. Și dacă mă gândesc din ce în ce mai serios să mut acolo, e pentru oameni. Mi-ar plăcea să trăiesc în mijlocul lor.

Cum să nu-ți fie foarte dragi oameni ca Nebuloasa, Cristina sau Daniel (căruia îi devin fan, în curând) – oameni care au muncit din greu, din foarte greu, cu multă pasiune, la evenimentul ăsta, astfel încât să iasă perfect ? Și le-a ieșit. Vouă vă mulțumesc că m-ați invitat și că mi-ați dat ocazia să am unul dintre cele mai faine week-end-uri din ultima vreme. Și că îmi sunteți prieteni. Cum să nu-ți fie foarte drag un om deosebit, ca Amalia, numai suflet, dispusă oricând să te ajute cu orice îi stă în putință ?

Cum să nu-ți fie dragi bloggerii oamenii de-acolo, Ovi, Corina, Milo, Andreea, Elena, Raul, Deme, Dan, Sirg, Ily, Alex Bleau, Cristi, Dan Pătrașcu, Boghi, Adi Dragoș, Bloo, Richie, Daciana, Crina, Sora, Nicole, oameni cu care oricând – dar ORICÂND – petreci clipe minunate ?

Și cumva sunt convins că de-acord cu mine vor fi toți cei care am fost invitați: Miruna, Alina și Răzvan, Maka, Alex, Corina, Iulia, Radu și Daniel, Ana, Lili și Laurențiu.

N-o să pun poze (găsiÅ£i aici, aici ÅŸi aici). O să vă arăt doar una, care mi-a plăcut în mod special. Pe-o piatră oarecare din Piața Unirii e sculptată harta orașului medieval.

Mulțumiri Blog de turism, pentru idee și sponsorilor: Hotel TimiÅŸoara, Porsche TimiÅŸoara, Trabucuri.com, KFC, BlueAir ÅŸi susÅ£inătorilor de la StartUpDays.

Timișoara noastră

Cum probabil deja ați citit pe alte bloguri, în week-end plec în Timișoara. Timișoara e un alt oraș de suflet de-al meu – sunt deja luni bune de când mă gândesc să mă mut definitiv ac0lo.

În primul rând, aș fi la 2 ore de Beograd. Și la juma’ de oră de Serbia mea dragă. Aș fi aproape de părinții și fratele lui Mile, aș fi aproape de Ramona (soția lui Mile) și aș fi aproape de Mile însuși. Apoi, în al doilea rând, cred cu tărie că în Timișoara e cea mai faină comunitate de bloggeri din România. Și, cum mi-s dragi majoritatea dintre ei, cred că m-aș simți ca acasă acolo, cu ei – cu bloggerii timișoreni.

Dar până să mă mut de tot acolo, deocamdată merg în vizită, la invitația Nebuloasei, a Cristinei și a lui Dani. Să văd orașul așa cum nu l-am mai văzut niciodată. Alături de Alina și Răzvan, Maka, Corina, Siropel, Lili, Miruna, Alex, Iulia, Ana, Radu și Daniel. Și alături de dragii mei timișoreni – Ovi, Corina, Milo, Amalia (fără de care, în general, totul ar fi mult mai greu), Raul, Andreea, Dan, Elena, Casandra, Alex, Bleau, Dementica și alții

Prin Timișoara noastră e un proiect al BlogDeTurism realizat împreună cu bloggerii timișoreni, cu susținerea Hotel Timisoara, Blue Air, Porsche Timisoara, KFC și Trabucuri.com și StartUpDays.

Tarnița și Gilău, perle ale Europei de Est

Incursiuni în paradisuri județene. Episodul 1

Zicu a zis cel mai bine. Există locuri care parcă rămân încrustate cu dalta în sufletul tău. Astfel de locuri sunt și Tarnița și Gilău, adevărate monumente ale naturii din județul nostru, Cluj. Dar să le luăm pe rând. Să începem cu începutul.

Zilele trecute, după o înflăcărată și entuziastă discuție cu Zicu și Florica, ne-am dat seama că, pentru călătorii de neuitat, nu e nevoie musai să mergi în Bora Bora. Locuri minunate sunt peste tot. Ne-am hotărât să dăm drumul la acest proiect de suflet, “Incursiuni în paradisuri județene“. Pentru că în toate județele din țara asta există locuri (le-am numit noi) “breath taking“, locuri care pur și simplu îți taie răsuflarea și îți rămân întipărite în suflet. Laitmotivul acestui prim pas din “Incursiuni” a fost NATURA. Superbele imagini au fost imortalizate pe peliculă de Ruben

Am pornit – Florica, Mirona, Zicu, Ruben și eu – cu voioșie, dar și cu emoții, către barajul de la Tarnița. Rămâi mut, literalmente, când vezi panorama aproape afrodisiacă pe care ți-o oferă acest baraj.

DSC_0004

Măreția lucrurilor construite de om, în încercarea lui de a se armoniza cu natura, m-a impresionat dintotdeauna. Te uiți la acest uriaș baraj și îți imaginezi, cu sufletul tremurând, sutele de oameni care au pus cărămidă peste cărămidă pentru a ridica acest blocaj împotriva stihiilor.

DSC_0031

Te simți mic în fața puterii emanate prin toți porii de relief. Îți dai seama cât ești de neînsemnat atunci când, urcând de la baraj către zona numită “coada lacului”, vezi muntele aprope nud. Muntele nu se sfiește. Îți arată că te tolerează acolo, lângă el. Dar ești nesemnificativ.

DSC_0043

Acolo, la coada lacului, timpul s-a oprit în loc. Oamenii care populează zona, permanent sau în trecere, trăiesc în armonia cu natura. Ocupațiile lor sunt simple, dar pline de esență și semnificații.

DSC_0062

Noi suntem simpli oameni, natura n-are timp de noi, viața își urmează cursul.

DSC_0078

Când ajungi acolo, la coada lacului, energii pozitive nebănuite se trezesc în tine. Simți nevoia să le canalizezi în mișcări ancestrale.

DSC_0084

Izvoarele izbucnesc cu forță de sub munte, gata să se ia la luptă cu orice stavilă.

DSC_0086

Zicu a avut puterea de a explica, în cuvinte și imagini, ceea ce noi am trăit acolo. Din păcate, dotarea tehnică a lăsat de dorit, astfel încât sonorul nu e optim.

Localnicii își asumă cu mândrie sorgintea latină.

DSC_0115

Călătoria asta parcă nu completă dacă nu te oprești la cel mai important resort din zonă, Motel Gilău. O oază de lux într-o zonă care și-a păstrat aparent sălbăticia și virginitatea. Restaurante, camere luxoase de de hotel, terenuri de sport – rămâi uimit când vezi că acolo, în sânii naturii, găsești civilizația de acasă. În plus, ai ocazia să fraternizezi cu localnicii, să le înțelegi mai bine obiceiurile și tradițiile, dacă prinzi vreo nuntă. Ba mai mult, ai ocazia să deguști delicatesele suave ale faimoasei bucătării a resortului.

DSC_0117

Iar apoi, să-ti faci siesta într-un peisaj desprins parcă din ofertele exotice ale agențiilor de turism.

DSC_0118

Acesta a fost primul episod al proiectului “Incursiuni în paradisuri județene”. A fost pentru noi începutul unei călătorii inițiatice. Nu ne vom opri aici.

Vreți la Arsenal Park ?

Aparent, când v-am povestit data trecută despre Arsenal Park n-am explicat suficient de limpede cât de tare mi-a plăcut. N-am fost suficient de convingător. Așa că vă arăt o prezentare.

Dacă vă place, puteți ajunge și voi acolo, chiar foarte curând, participând la un concurs. Pe care-l găsiți la Cetin. Sau la Sebi. Sau la Cristi. Succes. Și dacă mergeți, să-mi povestiți cum vi s-a părut.

Și am fost la Arsenal Park

Evident, eu scriu ultimul despre asta, nuș cum s-a nimerit. N-o să vă spun în detaliu despre ce-i pe-acolo. O să găsiți descrieri și poze la Denisa, Ovi, Corina, Groparu, Radu (și are și un film, aici), Orădeanul, Lili sau Tița. Iar la Visurât găsiți chiar și filme (aici, aici și aici).

Nu poți face o listă cu câte chestii poți face la Arsenal Park. Sunt multe, ca să nu zic că sunt toate. Nu știi cum să te împarți între plimbări cu buggie-uri, plimbări cu drezina, plimbări cu transportorul de trupe, jocuri de airsoft, minigolf, baschet, tenis, fotbal, sărituri pe plasă, piscină și câte și mai câte.

Ce m-a impresionat, însă, foarte tare: oamenii de acolo. Am cunoscut-o pe Amalia, una dintre cele mai relaxate și prietenoase PRiste cu care am avut de-a face. L-am cunoscut pe Berni, genul de gazdă perfectă, om atent în fiecare secundă să nu lipsească nimic nimănui. Și l-am cunoscut pe fratele Cristescu (Marius, că Emil nu era pe-acolo), poate cel mai detașat miliardar pe care l-am cunoscut. Un om care știe să se bucure de banii pe care-i are, care-n loc să stea în casino-uri prin Monte Carlo preferă să se dea cu tractorașul John Deere pe terenul de offroad și să se bucure la maxim de asta. Un om care joacă table al naibii de bine (asta ca să nu zic că are noroc cu nemiluita la zaruri) și care e foarte bine călit psihic (l-am tot amenințat, sperând să-l bulversez psihologic, că eu am învățat table la Brăila, să aibă grijă că joc brutal – n-a folosit, m-a bătut de m-a îndoit)

Și după ce i-am cunoscut pe toți oamenii ăștia, m-am gândit eu așa la cât de mult contează calitatea oamenilor, atunci când mergi undeva. Dacă jumătate din oamenii din turism ar fi ca oamenii ăștia de la Arsenal Park (nu doar cei trei pe care i-am menționat mai sus, ci toți, de la femeia de serviciu până la director) turismul românesc ar fi la alte cote.

Una peste alta, Arsenal Park e cam cea mai faină destinație de vacanță activă pe care o găsești în România, cel puțin din câte știu eu. Un loc în care toți cei din primul paragraf o să revenim foarte curând, fără îndoială.

Și un filmuleț, pritocit cu mintea Groparului și cu mânuțele mele (să vă uitați până la final, are tot felul de titrări explicative sau nu):

Arsenal Park Orastie from andrei crivat on Vimeo.

Poze din Muntenegru

De câteva zile bune eram foarte mândru de pozele de aici. M-am și lăudat cu ele la mulți oameni. Mi-a trecut acum, când Ruben (un trădător și-un neserios, el a văzut pozele mele, a văzut că mă lăudam cu ele, da’ n-a spus un cuvințel în 2 săptămâni despre pozele lui) a pus o galerie foto de-acolo.

Merită s-o vedeți. Sunt niște poze bestiale.

Experiencing wild beauty

Ne-am întors la Cluj. În ultimele zile pe-acolo accesul la net a fost mai rar, dar și timpul a fost mult mai scurt, așa că n-am apucat să scriu episodul 3. O să scriem însă un fel de ghid de călătorie în Muntenegru, de îndată ce reușim să ne strângem toate pozele și să montăm niște filmări. Până atunci, băgăm intens odihnă, după 2 zile de drum foarte greu (pe care, evident, l-am filmat), după care ne-apucăm să încercăm să rezolvăm nenumăratele probleme care au apărut cât am lipsit.

valuri