Despre Narciși

Am mai zis. Dacă aș ști să scriu ca ea măcar odată pe an, aș fi mult mai încântat de mine însumi.

Partea cea mai ciudată e că mă întâlnesc din ce în ce mai des cu NarciÅŸi care nu au nicio bază raÅ£ională, factuală pentru iubirea lor faÅ£ă de ei înÅŸiÅŸi. Sunt oameni absolut obiÅŸnuiÅ£i cu traiectorii profesionale uneori modeste.
Cu toate acestea însă, îÅŸi fabrică în permanenÅ£ă motive care îi transformă în propriul lor Dumnezeu. Trăiesc într-o paranoia hedonistă perpetuă, fiind plăcut surprinÅŸi în fiecare secundă de propria lor strălucire.

Aproape că îi invidiez, dacă mă gândesc că această puternică preocupare de sine îi face să fie absolut imuni la orice fel de atac ori reproÅŸ, oricât de argumentat ÅŸi fundamentat empiric. Lumea paralelă în care trăiesc ÅŸi pe care, bineînÅ£eles, o guvernează, e mai reală pentru ei decât oricare alta, pentru că, nu-i aÅŸa, le e cea mai favorabilă.

Citiți postul Corinei. De mai multe ori. E excepțional.

 

Petrecere surpriză pentru Andreea

Astăzi e ziua unuia dintre cei mai faini oameni pe care online-ul ăsta mi i-a scos în cale (și mi-a scos mulți oameni faini, slavă Domnului).

Andreea face azi 21 de ani, ca în fiecare an. (la mulți aaaaaaaaani)

Pentru asta, îi pregătim o petrecere surpriză grandioasă. Vă rog mult să nu-i spuneți, că de la 18 ani își dorește o petrecere surpriză – și să nu-i stricăm bucuria copilei.

Așadar, dacă vreți să veniți la petrecerea supriză pentru Andreea, vă așteptăm vineri, 25 martie, după ora 19.00 în București, la Silver Church. Ca să știm și noi cine vine și cine nu, am făcut o mică pagină pe internet unde lumea se poate înscrie. Intrați, vă rog, pe pagina noastră și spuneți-ne dacă ne vedem vineri sau nu. Sigur, dacă nu aveți cont pe mica noastră pagină, trebuie să vă faceți, da’ durează 2 minute maxim.

Și nu uitați, Andreea nu trebuie să afle, da ?

Relația dintr o femeie și mașina ei

Are dreptate, îmi zice la un moment dat. Ești prea plin de tine.

Poate e vreun sistem de self-defense, poate îs doar bătrân și surd, cert e că n-am înțeles din prima ce-a zis. A repetat, până am înțeles – a fost de treabă, că putea să mă lase în bezna neștiinței.

Azi am aflat o mulțime de lucruri noi despre mine. Am aflat, de exemplu, că o mână de oameni care mi-s foarte dragi nu prea mă suportă, în viața reală. Am aflat că sunt prea copleșitor și prea autoritar. Am aflat că o fac pe deșteptul și că mereu știu eu mai bine.

Poate sunt, nu zic nu. Poate nu sunt, și doar există oameni care își pierd siguranța și sentimentul de alpha pe lângă mine. Poate ar trebui să mă schimb fundamental – așa, ca om, ca personalitate – sau poate nici măcar n-ar trebui să-mi bat capul cu prostiile astea.

N-o să stau mult, mi-a zis. Mi-e defect un senzor la mașină și n-o mai pot încuia.

Lasă, ai CASCO, ce-ti pasă ? zic eu spiritual.

N-am CASCO, zice.

Bine, nu înțeleg de ce n-are CASCO la o mașină de 20 de mii de euro, da’ nu risc să o întreb – dacă iar par plin de mine ? Mai bine mă abțin.

Atunci, în cel mai rău caz, ți-o fură și aia e, ce să-i faci, zic așa, mai degrabă timid.

Timid, sper eu, e opusul de la plin de mine.

Nu mi-e de mașină, zice. Tăcere. Tăcere. Mi-e de pantofi, să nu mi-i fure, am vreo 4 perechi în mașină.

Tăcere.

Să câștige Mirona, zic

Deci Mirona cântă bestial. Am mai zis asta, eu știu.

Așa de bestial cântă:

Și acum participă la un concurs, la care și-ar dori să câștige (d’oh!). Dar și eu îmi doresc să câștige. Așa că am votat-o – și am să vă rog să intrați aici și s-o votați și voi, dacă vă plac piesele ei (o parte le puteți asculta aici)

Cu zalele la TV

Milorad e sârb. Și cu asta am zis totul, da ? 🙂

Dincolo de faptul că e sârb, Milo mai are niște calități. De exemplu, are un hobby pe care eu, cel puțin, nu l-am mai întâlnit la nimeni – împletește bijuterii din zale de argint. Face tot felul de minuni, pe care puteți – și vă recomand – să le vedeți aici. Cercei, brățări, inele, chestii cu care împodobește ouă de struț, cămăși din zale… deci face multe. L-am văzut lucrând – NICIODATĂ n-am să am atâta răbdare câtă are el când sucește sârmele alea.

Și de curând a fost la TVR

Un Gropar și-un Gropărel

Să notați în calendare data de 27 septembrie. Că peste vreo 20 de ani monstruoase chefuri o să mai tragem în această dată.

Azi s-a născut Gropărelu’, strașnic fiu de Gropar și de Gropăriță. 4,1 kg – flăcău puternic, nu ca schilodu’ de tat’su.

Să dea Dumnezeu să fie sănătoși și prosperi

Prin România. Ziua 3.

Postul ăsta e mai lung, că ultima zi a fost mai funny 🙂 “Prin România” a fost un proiect inițiat de Petrom și Bobby Voicu.

Ziua a început (la 7, ca toate celelalte) cu căutarea Peșterii Liliecilor. Din păcate, din cauza vegetației foarte bogate (și a faptului că eram cam pe fugă) n-am găsit intrarea, așa că ne-am dus în Cheile Dobrogei. Stâncile alea din poză nu-s chiar stânci, sunt niște recifuri coraliere, dat fiind că dealurile astea erau cândva fundul Mării Thesis.

Acolo a fost o bună ocazie ca Bobby să testeze încă un pic Dusterul (o mașină care, sincer vă zic, a fost MULT peste așteptările mele).

Și dacă tot mai stăteam pe-acolo, am făcut un ședință foto cu o călugăriță, care a stat la pozat pe mâna lui Doru.
Citește mai departe

Prin România. Ziua 2.

Doamne, frumoasă-i Dobrogea. Știu, mă repet – da’ ăsta-i gândul primordial care mă bântuie după 3 zile petrecute pe-acolo, cu proiectul Redescoperă România inițiat de Petrom și Bobby Voicu.

A doua zi a început al naibii de dimineață. Am mers cu toții (am fost 17 oameni, îi vedeți aici pe toți) să vedem Cetatea Libida, la Slava Rusă. Cetatea a fost cea mai mare aglomerare urbană din România (așa cum o știm azi) ocupată de romani. Avea 24 de hectare (în zona fortificată) și încă 4 în afara zonei. Astăzi, jumătate din cetate se află sub casele oamenilor. De-a lungul vremii, diverși imbecili căutători de comori au distrus boltele unor turnuri (aflate cam la 2-3 km de ziduri, îngropate într-un deal). Dacă ajungeți acolo, să mergeți la tabăra de arheologie să căutați familia Iacob. Stau acolo cam 2 luni pe an (vara) dar stând la povești cu ei ajungeți să vedeți cu ochii minții istoria Libidei. E impresionant să te uiți la un zid și cineva să-ți explice “uite, stratul ăsta a fost pus în secolul 4, iar acesta a fost pus peste el, în secolul 6”.

Am vizitat apoi Cetatea Argamum, la Jurilovca. Legenda zice că argonauții s-au oprit și aici când au fost să caute lâna de aur. Argamum este cea mai veche așezare de tip urban de pe teritoriul României, menționată într-un izvor antic (de către Hekataios din Milet, prin secolul 6 î. Hr.). E pe malul lacului Razim (nu pe malul mării, cum mai aveam puțin și-o convingeam pe Andra 🙂 )

A treia cetate vizitată în acea zi a fost Enisala. Parțial restaurată, Enisala oferă vizitatorului turnuri și ziduri semețe pe un vârf de deal, într-un peisaj absolut superb (și nu, nu mă joc cu superlativele). A fost construită de genovezi, acum 7 secole.

Ultima cetate a zilei a fost Histria. Muzeul din incinta cetății e impresionant. Găsești acolo tot felul de vase, unelte și inscripții, unele vechi de mai bine de 2.000 de ani. Cetatea a fost ridicată în secolul 7 î. Hr.

Ziua s-a încheiat la Constanța, unde am mâncat la restaurantul Beta. La restaurantul ăsta se mănâncă ATÂT de bine, că o să scriu un articol despre el pe Ebucataria, cât de curând. A fost atât de bună mâncarea, încât restaurantul o să intre și pe lista lui Doru.

Da, încă n-am scris de oamenii foarte faini pe care i-am cunoscut sau pe care i-am reîntâlnit. Poate mâine. Între timp, mai multe detalii despre Redescoperă România – etapa Dobrogea găsiți pe fanpage-ul Petrom