Trandafir de la Moldova

intro 1: am un plugin nou pentru poze, pe care l-ați văzut probabil la toți ceilalți bloggeri, dar eu sunt mai înapoiat. La fiecare galerie faceți click pe prima poză, apoi sub ea, jos de tot, aveți niște săgeți cu care puteți trece de la una la alta.

intro 2: ăsta e un post lung de tot, de călătorie, cu multe poze și multe povești. dacă n-aveți chef de el, treceți la următorul post. Nu l-am scris încă, dar vine el.

Am pornit, împins de niscaiva împrejurări pe care nici eu nu le-am înțeles foarte limpede, către Iași. Drum de urgență, trebuia să ajungem până la ora 2 la prânz acolo, ne-am trezit târziu, am pornit vitejește, cu gândul că până seara sunt înapoi la Cluj.

Drumul ăsta e categoric cel mai fain drum pe care am circulat în România, cu excepția autostrăzilor. Are o bandă și jumătate pe fiecare sens, e bine asfaltat în totalitate, mergi ca vântul și ca gândul.

Pe drum am întâlnit o mulțime de mesaje publicitare, care vin într-un post următor. Care mai de care mai vesele. Am ajuns la Iași în timp util, i-am mâncat lui Bogdan o jumătate de zi (Bogdan, care a fost super de treabă și s-a plictisit cu mine câteva ore bune, până s-a rezolvat ce era de rezolvat). Un cumul de factori – dormit 4 ore cu o noapte înainte, drumul de 400 și un pic de kilometri bătut rapid, foamea cruntă, nevoia de a mă întinde măcar câteva ore și dorința aprigă de a vizita Bolta Rece – m-au determinat să concluzionez că “bă, io nici mort nu mai plec azi nicăieri”. Și-asa nu mai fusesem niciodată la Iași, toată lumea mi-a vorbit foarte frumos de oraș, deci a rămas că am rămas aici.

Și nu mi-a părut rău. Decât când ne-am cazat la hotel, cămin, sau ce-o fi ăsta. Hotel Studis se cheamă. Drăguț, curățel, camere mari și făinuțe. Din păcate, însă, are și angajați. Am sunat cu o jumătate de oră înainte să intreb de camere cu pat mare, aveau o mulțime. Am venit aici, n-aveau nici una, doar să iau garsonieră dacă vreau. N-am vrut, deși femeia a insistat intens. Normal c-a insistat, că doar garsoniera era cu 30% mai scumpă. În fine, am ales alt tip de cameră. Ne-a cerut cu 2 lei în plus față de cât era prețul afișat. Nu c-ar fi vreo mare șmecherie, doar că n-am înteles-o. După care s-a supărat la o glumă mică – pe foaia de înregistrare traducerea pentru “nume și prenume” în engleză era “name and christian name”. Și eu am întrebat, animat de cele mai bune intenții: “Mă scuzați, domnucă dragă – dacă sunt budist, ce scriu la nume creștin ?”. Mno, domnuca dragă a decis că e isteț să se supere: “Bine, domnule, ne împiedicăm acum de amănunte dintr-acestea ??” Mă rog, eu nu mă împiedicasem de nimic, da’ era totul ok. Plus că ne-a cerut banii înainte, lucru pe care l-am mai pățit doar într-un sat din Italia și numai după ce mi-au văzut pașaportul românesc. (notă mai târzie – între timp, doamna s-a făcut mai simpatică)

Camerele la hotelul ăsta sunt cam așa: intri pe ușa camerei tale, dar surpriză, nu nimerești în cameră. Nimerești într-un holicel, care e pentru două camere. Și cele două camere au baie comună, duș comun, bucătărie comună, toate în holul ăla. Nu-i bai, că așa e gândit, ca un cămin pentru studenți de lux.

În fine, lăsăm hotelul și mergem mai departe, către Bolta Rece. De ani de zile aud de restaurantul ăsta unde pe vremuri se mai întindeau la șprițuri “boltangiii”, adică junimiștii, printre care Creangă și Eminescu. De ani de zile îmi doream să ajung să-l vizitez, da’ n-o fu să fie.

Ei, a fost azi. Și zău ca așteptarea n-a fost zadarnică. O cârciumioară ca-n povești, ca o casă țărănească, cu stihuri pe pereți, cu o terasă inundată de flori și de lemn… deci frumoasă, că mi se termină imediat epitetele. Meniul – o dulce mângăiere pentru ochii și stomacul gurmandului: perișoare cu smântână, sărmăluțe în foi de varză și de viță, pârjoale moldovinești, tocană răzășască, pui la ceaun cu mămăliguță și mujdei, colțunași cu brânză și câte și mai câte minuni, oioi. Plus o servire foarte bună și multă atenție la detalii. Pe nota de plată au pus niște floricele, de exemplu.

Tare rău îmi pare că n-am apucat să le încerc pe toate, dar sunt bucuros că am am avut în sfârși ocazia să mănânc chișcă moldovenească, care e istoric de bună. Mai jos aveți o galerie de poze făinuțe cu Bolta și chișca.

DSC_0054_resizeDSC_0056_resizeDSC_0058_resizeDSC_0059_resizeDSC_0060_resizeDSC_0063_resizeDSC_0064_resizeDSC_0065_resizeDSC_0067_resize

După o masă așa bună, am dat o raită la întâmplare pe străzile Iașilor. Un oraș cu un centru plin de verdeață, cu oameni (din când în când) zâmbitori și (din când în când) destul de amabili și cu tot felul de chestii faine. Și iaca, încă o mică galerie.

DSC_0041_resizeDSC_0042_resizeDSC_0044_resizeDSC_0045_resizeDSC_0046_resizeDSC_0068_resizeDSC_0071_resizeDSC_0074_resizeDSC_0075_resizeDSC_0076_resizeDSC_0078_resizeDSC_0080_resizeDSC_0085_resizeDSC_0086_resizeDSC_0087_resizeDSC_0090_resizeDSC_0091_resizeDSC_0093_resizeDSC_0096_resizeDSC_0098_resizeDSC_0099_resizeDSC_0100_resize

Acum merg să dorm, că-s în urmă rău de tot cu somnul. Și mâine, cu ajutorul lui Dumnezeu, oi ajunge teafăr înapoi la Cluj, să mai rezolvăm și pe-acolo una sau alta. Una peste alta, tare mult sper să mai ajung pe-aici. Că n-am văzut totul și nici n-am gustat totul.

Andrei Crivăț

1 Comment

  1. Bogdan   •  

    Hai nu exagera si tu acum, chiar mi-a facut placere sa ma “plictisesc” cu tine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu