Pe scurt, pentru cine nu cunoaște deja: am venit cu Ruben în Muntenegru, să facem un documentar/serial pentru ebucataria.ro, cu sprijinul lui Mile și al Crazy Holidays. M-am gândit să fac aici un fel de jurnal de călătorie, cu multe poze. Atenție, acesta este un post cel mai lung post pe care l-am scris vreodată, cu multe poze și probabil neinteresant pentru multă lume 🙂
(click pe poze pentru mărire)
Pe scurt, am plecat vineri din Cluj către Muntenegru. După o scurtă dar intensă întâlnire cu Zoso pe traseu (mulțam pentru GPS, bre, ar fi fost tare trist fără el 🙂 ) am mers avântat către trecerea de frontieră de la Moravița. Pe drum ne-am întânit cu Darius (undeva înainte de Arad) care era tare grăbit și neprietenos, așa că nu ne-am putut bucura de el prea tare.
Drumul prin Serbia a fost interesant, dat fiind că-ți dai seama din primul oraș – VrÅ¡ac – că țara asta, care a fost măcinată de război niște ani, nu cu multă vreme în urmă, e cu mult în fața României. Am trecut (din păcate, prea repede) prin Beograd, un oraș care-și poartă cu mândrie rănile din război. După un drum destul de complex, am ajuns undeva pe seară la ÄŒaÄak, unde am decis să stăm liniștiți o noapte și a doua zi să mergem restul de 300 și ceva de km care ne rămăseseră. Am stat la – cred – cel mai bine dotat motel de 3 stele pe care l-am văzut vreodată. Camerele erau imense, baia avea cabină de duș cu hidromasaj, restaurantul era imens… în fine, fain de tot. Evident că primul lucru pe care l-am făcut a fost să ne bucurăm de pljeskavita și ćevapÄići (mici sârbești)
A doua zi am pornit spre Budva. 338 de km. Cei mai lungi 338 de km din viața mea, făcuți în 10 ore. Am avut bucuria să prindem imediat după trecerea de frontieră dintre Serbia și Muntenegru un blocaj, o coadă de 25 de km de mașini, cauzată de o mică tamponare a unei dube cu un pom sau ceva. Am stat 2 ore în blocajul ăla. Erau cam 4.000 de grade afară, motorina mea era pe terminate, a fost fascinant. Pe drum am observat cu multă bucurie obiceiurile localnicilor. Spre exemplu, e o tradiție locală ca atunci când mergi cu mașina, din 10 în 10 metri să apeși frâna, fără să ai nici un motiv pentru asta. Cred că e o metodă de a verifica dacă mai funcțonează. Apoi, e un obicei al locului ca atunci când o mașină te depășește (într-un canion unde porțiunile pe care poți depăși sunt mai rare decât zilele de salariu) să accelerezi cât poți de tare. Probabil pentru a fi sigur că ăla care te depășește chiar e în stare s-o fac, să nu te depășească toți neaveniții. Am concluzionat că pe-aici nu se dă examen de permis de conducere. Pur și simplu omul merge la un ghișeu și spune “-Bună ziua, mai aveți permise ? -Avem! -Sunt proaspete ? Aveți pe galben?” sau ceva de genul ăsta.
Oricum, orice nervi ai avea, îți trec în canionul Tara, cel mai mare din lume după Grand Canyon. Apoi îți trec și mai tare când vezi Budva de sus sau Sveti Stefan.
Odată intrați pe litoral, Mile ne-a cazat la un hotel excelent (vi-l povestesc mai târziu) după care ne-am dus la restaurantul Sumet. Despre mâncărurile de-acolo o să vă povestesc în documentar, pe ebucataria.ro. Ieri dimineață ne-a dus Mile la un fel de cafenea cu internet wireless (aparent, destul de rar pe-aici), după care am mers la o plajă mai retrasă, unde lumea făcea și plajă, am uitat cum se numește. Pe drum am văzut mănăstirea Sveti George, o mănăstire pe o insulă, iar călugării de-acolo trăiesc ca pustnici pe o altă insulă, în chilii.
Plajele pe-aici nu sunt nisipoase, motiv pentru care apa este incredibil de limpede. Și sunt o mulțime de peștișori viu colorați. Ne-am prăjit intens. oamenii pe-aici nu se dau cu cremă de protecție când stau la plajă, ci cu ulei de măsline. Cu ajutorul lui Mile, mi-am “turnat” (accidental, evident) aproape o sticlă întreagă de ulei din ăla pe mine. Miroseam bestial, a salată bună, mediteraneana și după 2 ore de stat intr-una in apă, uleiul era tot acolo. Dar măcar nu m-am făcut roșu ca racul, așa că tot răul a fost spre bine. E drăguț să observi că sârbii, în majoritatea lor, sunt niște oameni foarte frumoși. Și femeile, și bărbații. Și foarte prietenoși. Singura lor problemă e următoarea: se uită la tine, cum cobori dintr-o mașină cu numere aparținând altei țări. Îți spun, zâmbind, ceva. Nu știi ce. Le spui cât poți de corect “ne razumem srpski, samo engleski” (nu vorbesc sârbește, numai engleză). Ei zâmbesc mai larg și îți repetă exact ce-au spus înainte, dar vorbind mai tare.
Trecând peste o pană tristă, pe care am făcut-o pe drumul de întoarcere, când oricum eram deja rupți de oboseală, ziua de ieri a fost chiar foarte faină. Am încheiat-o la Kangaroo, un restaurant pe care nici un turist aflat în Budva n-ar trebui să-l rateze (o să aibă propriul lui articol, că-l merită)
Azi profităm cu nesimțire, din nou, de wireless-ul de la Kangaroo, după care mergem să reparăm pana. Apoi filmăm pentru documentar, testăm o plajă nouă și cautam alte atractii locale. Și mâine vă povestesc, cu speranța că nu mai iese un post așa de lung :))
Postul ăsta ori n-a fost lung, ori a fost interesant, ori amândouă.
Drumuri bune să aveți.
Ti-am zis ca merita la Kangaroo:D Distractie placuta si sa aveti grija de voi!
Las’ bre, să fie și următoarele la fel de lungi, că mi-a plăcut ce-ai scris. Când te întorci, să-i aduci ÅŸi Corinei o pleÅŸcaviÅ£ă din aia bună 😀
Acum o luna de zile eram si eu pe acolo pe unde esti tu acum..E o tara binecuvantata de Dumnezeu..cu oameni “adevarati” cu mancare si bautura “adevarata”..Sveti Stefan-ul e superb, Milocer-ul e divin, iar cluburile din Budva sunt ca la Ibitz.Sa-mi povestesti mai multe si poate facem schimb de impresii.
@rares: bre, deci mai traiesti ? e bine 🙂 Lasa ca facem schimb de de toate 🙂
Si tot nu ti-ai dat seama ce iti spun sarbii cand te vad coborand dintr-o masina straina? Ca pe mine m-ai facut curioasa…
@puiutu: inca nu. da’ mai incercam :))
@ovi: bre, nu promit. vezi ca o sa am mare nevoie de tine cand vin la tm. iti pove io la tel.
@tvdece: da’, saru’mana de pont. kangaroo foarte bun 🙂
@stefan: ma bucur ca ti-a placut. maine vine unul nou 🙂
deci. nu-i bai! nu ca noi am duce-o rau zilele astea, da si unde sunteti voi e fain tare. indata ce mi-o functiona www-ul, o sa postez de la mediterana, ca decat in sabii sa ne batem, mai bine in impresii de calatorie sa ne povestim :-). v-am pupat, pe ramo si mile si mai apasat, ca nu i-am vazut de mai multa vreme.
citez:
“Drumul prin Serbia a fost interesant, dat fiind că-Å£i dai seama din primul oraÅŸ – VrÅ¡ac – că Å£ara asta, care a fost măcinată de război niÅŸte ani, nu cu multă vreme în urmă, e cu mult în faÅ£a României. ”
Cred ca avem gena autoflagelarii,tot timpul altii sunt mai buni ca noi,noi nu suntem buni de nimic.
Daca si Serbia e cu mult inaintea Romaniei -ce sa mai zic,inseamna ca si Somalia o fi inaintea Romaniei.
Mie Serbia mi se pare cu cel putin 10 ani inapoia Romaniei.
Cand vezi coruptia ,mizeria ,comportamentul vanzatorilor de acolo -nu stiu daca era chiar asa in Romania anului 1995.
teognost ai dreptate..imi place cum unii se ambitioneaza si sunt in stare sa conduca mai mult ca soferii de tir turci doar pentru..a spune ca si-au facut concediul in strainataturi.cum spuneam,pentru multi asta a ajuns o rutina si nu pleaca in grecia pentru ca le place sa calatoreasca,ci de fite.ca daca vrei sa te simti bine,te simti oriunde,si la10,si la100km de casa.
@teognost: habar n-am daca Somalia e inaintea Romaniei, ca pe-acolo deocamdata n-am fost – nu m-ar mira, insa, sa fie.
Nu stiu pe unde prin Serbia ai fost tu. Dar eu am strabatut-o de sus pana jos si din stanga pana in dreapta si am ramas placut impresionat de cat de prietenosi sunt oamenii, mai ales daca vorbesti pe limba lor, de serviciile absolut impecabile de la restaurante/hoteluri, de drumuri, de faptul ca orice sat are – spre exemplu – pista pentru biciclisti si alte lucruri.
Cat despre coruptie… cand o sa-mi arati o tara in care nu exista coruptie, o sa consider ca e un criteriu de departajare. 🙂
Si eu am ramas cu aceeasi impresie despre Serbia – neasteptat de dezvoltata fata de Romania. Cat despre coruptie…. nu pot spune nimic. Doar ca atunci cand am luat amenda pentru depasirea vitezei legale, politistul a fost foarte amabil, ne-a explicat ca nu poate “sterge” inregistrarea din aparat, si ca chiar trebuie sa platim. In rest… oamenii de rand sunt foarte deschisi, berea ca la noi, si voia buna vine de la sine.
Pingback: Muntenegru ep 1 Plan de calatorie | Bucketlist