Pe voi vă trage curentul ?

De ani de zile, când aud câte-un om că l-a tras curentul, mustăcesc (adică zâmbesc un pic, nu mușc din mustață sau ceva).

Și fac ușor mișto de persoană respectivă, spunându-i cu ușoară ironie: auzi, dar știi că în nici o altă limbă nu există “m-a tras curentul” ? Nici în franceză, nici în engleză, nici în germană. Dar știi de ce ? Pentru că la ăia nu există să te tragă curentul. E un mit valabil doar la noi, la români! Și iar zâmbesc și mă simt așa, isteț și deștept de numa’.

De ani de zile, băi nene!

Până deunăzi, când prietena Iulia (link la viitorul ei blog), campioană la germană – s-a constat că vorbitul zilnic al limbii germane e un sport extrem, acum se fac și campionate! – mi-a zis, practic, că-s cam stupizel. Și că există. Și în germană, și în engleză, semn că nu doar la noi te mai trage curentul.

Germană: Durchzug, mot a mot înseamnă “trage prin împrejurimi” și se folosește în construcții de genul ” mich hat’s wegen dem Durchzug erwischt”, care se traduce “m-a tras curentul”.

Engleză: draft (pe bune ?!), se folosește în construcții de genul “I sat in a draft and now my tooth hurts”.

Ce oameni suntem, băi copii, o boală națională aveam și noi, mândria poporului nostru bătut de necazuri secole și secole la rând și nici p-aia n-am știut s-o promovăm cum trebuie, ca fiind doar a noastră! Și-acuma ne-or furat-o burghejii capitaliști!

foto: conversation via shutterstock

Dorel se întoarce!

Nu Dorel muncitorul, ci Dorel – telefonul rugged de la Utok, de care am mai scris

A apărut a 2 variantă de Dorel, de asemenea rezistent la praf, apă și șocuri. Are o autonomie de până la 7 zile, o lanternă ușor de utilizat, conectivitate microUSB, slot microSD, Radio FM și Bluetooth 2.0 și cameră foto de 0.3 megapixeli. Plus, e dual SIM

Prețul recomandat este de 299 de lei. Alte detalii sunt aici.

acest articol a fost scris de pe un UTOK i800

Nina Neagu – E doar un joc

Nina mi-e prietenă.

În afară de asta, are și alte calități. De exemplu, este profesoară de baterie (how cool is that, huh ?!) la o școală muzicală privată din București (RockSchool). Când nu predă, este toboșara trupelor Zephir și The Division of Joy. În rest, colaborează cu trupa Hara, ca percuționst.

Și, ca să nu se plictisească, atunci când nu face nici unul dintre lucrurile de mai sus, compune piese, pe care le cântă pe la concerte cu o trupă formată din Dan Stoica, Alex Ciacoi, Matei Pușcaru și Nunu Racris.

Pe 11 iunie, Nina lansează primul ei album, “E doar un joc”. Unei piese de pe acest album i-a făcut și videoclip, care a fost lansat recent la emisiunea cu Răzvan și Dani.

Ăsta e. O să vă placă!

Pe Nina o găsiți pe facebook sau pe site-ul ei propriu și personal.

PS: ați observat cum am început textul ăsta, spunând că mi-e prietenă, da ? 🙂

Un gând înțelept de seară de mai

Stăteam cu prietenul Gabriel la o poveste la umbra crucii, discutând despre oameni și cum sunt ei, oamenii, ca oameni.

Și i-am mărturisit un gând pe care mai apoi am zis că n-ar fi rău să vi-l împărtășesc și vouă, pentru că de ce nu ? Mai ales că a fost de-acord cu mine. Și el e un om înțelept, cât de cât.

Cel mai important pas pe care l-am făcut către înțelepciune a fost acesta: într-o zi de primăvară, nu cu mult timp în urmă (dar nu anul ăsta), am realizat că, atunci când o persoană susține o imbecilitate, oricât de grosolană ar fi, nu este DELOC obligatoriu să o atenționez (și cu atât mai puțin să-i demonstrez) că a spus o imbecilitate. Deloc. Nici măcar când persoana care susține imbecilitatea mi-e prieten bun, sau mi-e vreo iubită, sau oricine mi-ar fi. Cu atât mai puțin când e cineva de pe interneți, cu care n-am treabă.

Pur și simplu, înțelept e să las persoana respectivă să creadă ce vrea, să zâmbesc sau chiar să și râd, în sinea mea, și să-mi pregătesc, tacticos, o Sangria de care să mă bucur la apus.

Am zis să vă zic, decât, gen.

Altfel, un alt mare pas către înțelepciune mi s-a întâmplat când am descoperit Sangria cu vin alb, piersici și mere. Dar despre asta mai povestim noi, dacă e. Că dacă nu e…

foto: wisdom, via shutterstock

Bormașini: prindere în mandrină sau SDS ?

Am mai zis: e grea viața la țară, și nici ușoară nu-i.

Acum câteva luni nu știam nici 1% din ce știu acum despre cum udăm frunzele de castraveți, în ce zi EXACT plantăm busuiocul și câte și mai câte minuni, pe care acum simt că le știu de pe vremea când culegeam papaya.

Zilele trecute căutam o bormașină. Nici prin cap nu-mi trecea mie atunci câte o să învăț și despre bormașini cu ocazia asta.

Dar am rămas cu o dilemă majoră, legată de sistemul de prindere – și vă cer sfatul, și din cauza faptului că va fi prima mea bormașină și știți cum e…

Deci. Înțeleg că sunt mai multe tipuri de prindere a burghiului. Cel simplu, cu cheia pe mandrină și cel inventat de Bosch acum nici 30 de ani, SDS (și SDS-plus și SDS-top și SDS-max, dar am înțeles că ultimele două sunt pentru chestii industriale, așa că nu-mi bat capul cu ele)

Bun. Prinderea în mandrină, adică asta:

burghiu mandrinabormasina mandrina

și prinderea SDS, adică asta:

prindere SDS

 

 

sursă foto

Din câte pricep eu, dezavantajul major la bormașina cu prindere în mandrină e că uneori se învârte în gol burghiul. La cea cu SDS, datorită canalelelor de prindere, asta nu se întâmplă niciodată.

Exceptând diferența de preț (cea mai ieftină bormașină SDS e 469 de lei mai, cea mai ieftină cu prindere pe mandrină e 206 lei), cea cu sistem mai simplu prezintă vreun avantaj care scapă ochilor mei atehnici ? Că ok, sunt 200 de lei diferență, dar mă gândesc că n-o iei pentru 6 găuri și gata, o arunci.

Sau, dincolo de aspectul ăsta al prinderii, mai sunt detalii la care ar trebui să fiu atent dacă vreau o bormașină care să poată gărui beton, cărămidă sau lemn ?

De ce n-aveți cartofi noi ?

Marcat în mod real de bicisnica poză a lu’ Exarhu, lovitură dublată cu un cinism greu de ghicit la o ființă așa plăpândă de Roxana (care-nu-va-fi-iertată!), am pornit azi, animat de o determinare soră cu hotărârea, să caut cartofi noi. Știam precis că nu mă voi da bătut până nu voi găsi! După cum bine a statutat filosoful pop Alex Velea, “mă știu ca pe o rudă, că mă știu de mulți ani“.

Pentru prietenii mei ardeleni, filosoful nu se referă la o rudă de salam, ci la un neam, dar nu-i ieșea versul (cred, că ce știu io despre poezie sau filosofie ?)

Dar am o ușoară senzație că mă îndepărtez de subiect, voi nu ?

Deci, plec hotărât până la determinare să găsesc cartofi noi. Am intrat în supermarketul din sat (că noi avem un sat mișto, cu propriul său supermarket, nu ca alți țărani!) și, evident, nu aveau.

Și, cu vocea mea severă de om serios, pe care o adopt aproape automat în astfel de momente tensionate, o întreb pe domnișoara de-acolo, care de altfel e foarte drăguță, dar asta nu e relevant în această povestire: de ce nu aveți cartofi noi, ha ?!

Și domnița, cu zâmbetul ei frumos și cu o privire senină și veselă, îmi răspunde simplu și eficient: pentru că nu am adus, hihi!

Și-am renunțat, mai încercăm și mâine. Că așa e bine, să ai în fiecare zi un scop care să te anime!

foto: supermarket saleswoman, via shutterstock (nu, nu e domnița de la mine din sat, nu dați buzna!)

Pofta nu vine mâncând

Și cine a zis asta habar n-avea ce zice. Pofta trece mâncând, nu vine. Ea vine când oameni care vor să destabilizeze țara și pe cetățeni atacă mârșav, subversiv și subliminal, cu fotografii aparent banale, obișnuite, dar care în mod intenționat pervers distrug bucuria și speranța din sufletul la om!

Iată această imagine, realizată de domnul Răzvan Exarhu, pe care-l știam om dintr-o bucată, cu preocupări serioase și cu succese pe ramură. Și când colo, el pune așa poză și mai și zice

asta e ‪#‎situatiadintara‬. au apărut cartofii noi, cu ‪#‎telemea‬, ceapă ÅŸi oustouroille verde, mărar ÅŸi multă liniÅŸte la masă. ‪#‎unițisalivăm‬ ‪#‎meatlessmonday‬ ‪#‎romaniadelicioasa‬

Păi așa facem, băi domnule Exarhu ? Punem poze din astea când trăim într-o lume în care la mine-n zonă încă NU au apărut cartofii noi ?

Deci să fie clar, pofta trece mâncând. Pentru că atunci ea se împlinește. Și vine când oameni pe care-i credeai, coloșa, prieteni, te lovesc neașteptat în felul acesta dur și violent!

Abația BD s-a lansat ieri

Banda desenată Abația, de care povesteam aici, este acum pe piață.

Tipărită în 10.000 de exemplare, revista are 40 de pagini. 30 dintre ele sunt de bandă desenată, pe subiectul romanului lui Dan Doboș. Celelalte 10 pagini sunt dedicate unei povestiri SF – cea din primul număr îi aparține lui Mihai Giulvezan.

La fiecare două luni o să apară câte un număr nou. Revista costă 9.90 lei, se găsește la Cărturești și va putea fi (pe viitor) comandată de pe site sau cumpărată de la Inmedio.

Plus, autorii aduc revista și niște surprize și la Eastern European Comic Con (între 8 și 10 mai, la Romexpo, în București)

Revista de bandă desenată Abația este un proiect independent inițiat de doi ingineri pasionați de literatura SF si benzi desenate, Manuel Enache și Bogdan Ciocănea. Lor li s-au alăturat un artist grafic (Răzvan Chelaru), un scenarist (Alexandru Vizitiu), un colorist (Eugen BeÅ£ivu) și un redactor (Alexandru Bloju). Toți membrii micii “redacții” au adus în acest proiect idei îndrăznețe, multă pasiune și cam tot timpul lor liber (pentru că în paralel sunt angajați cu normă întreagă la diferite companii).

Iaodi, cu ocazia asta am aflat că există și o organizație a iubitorilo de benzi desenate în România – Asociația Bedefililor din România. Care are și un președinte, Dodo Niță, “critic și istoric de benzi desenate”. Păi nu ?

Când va evolua omul ?

Am mai zis, trăim decenii de împliniri mărețe. Aparent, ai zice că suntem la apogeul evoluției noastre ca ființe inteligente. Avem tot felul de chestii la îndemână pe care acum 100 de ani oamenii nu le credeau posibil și pe care acum 10.000 de ani nici nu erau capabili să și le imagineze.

Avem holograme, robot pe marte, operații medicale făcute de robot și, mă rog, toate cele înșiruite aici. Și stai să vezi câte mai urmează, ca mâine apar teleportarea, coloniile spațiale și zborurile intergalactice, dacă n-o veni sfârșitul lumii.

Progresul nostru este incredibil, povesteam cândva cu Vlad că în ultima mie de ani omenirea a evoluat mai mult decât vreme de 1 milion de ani înainte.

Și totuși, în toată perioada asta, omul – ca mamifer – n-a evoluat deloc. Dimpotrivă, din unele puncte de vedere a involuat.

Acum X milioane de ani, eram mai mici, acoperiți de păr, cu gheare și coadă. Și mult mai urâți, după standardele noastre de-acum. Dar am evoluat, ca mamifer. Și uite, acum 5 mii de ani, de exemplu, scăpaserăm de coadă și gheare, că nu mai erau necesare, aveam o armă mai bună – inteligența. Dar eram mult mai puternici, fizic, decât suntem azi. Azi nu mai suntem așa puternici, că nu mai tre să ridicăm ditai buzduganul să dăm în cap la vecin, putem suna simplu la 112.

Deci a existat acolo o evoluție, asta zic. Care nu mai e așa vizibilă în ultima mie de ani. Spre exemplu, personal cred că oamenii acum 500 de ani erau ceva mai scunzi, ca medie, dar nu erau diferiți de noi, n-aveau organe în plus sau în minus.

Băi, și stăteam aseară și mă gândeam la omenire (nu la civilizație, da ? la specie, zic). Mă gândeam, săraca, nu prea mai mișcă în direcția bună, trebuie din nou să mă implic și s-o ajut.

Și-atunci am realizat.

Omul, ca mamifer, va trece la nivelul următor al evoluției când se va naște primul bebeluș fără apendice.

Doar atunci vom putea fi siguri că ADN-ul nostru a priceput – nene, nu mai mâncăm frunze*, gata, dă-ne pace!

Și-apoi ar mai fi degetul mic de la picior. Și măselele de minte. Dap.

foto: evolution, via shutterstock

*) din câte am studiat eu, adică puțin, nu se știe exact la ce era folosit apendicele. Există o teorie a lui Darwin care spune că era folosit la procesarea celulozei, că oamenii mâncau acum 1 milion de ani frunze și rădăcini. Dar exact nu se știe. Ce se știe exact e că absolut inutil în zilele noastre. Dar ADN-ul nu și nu, nene, nu vrea să se schimbe.

 

 

 

Culmea ușor ridicolă a civilizației

Eu am o prietenă care, ca printr-un făcut, s-a nimerit că locuiește în însoritul Luxembourg. Sigur, zilele astea nu-i deloc însorit, dar altminteri sună când zici de-o țară că-i însorită, nu ?

Bun, și tocmai mi-a povestit o întâmplare haioasă din blocul ei de oameni civilizați, din țara lor civilizată, de-acoloșa.

Se făcea, nene, că în blocul ei cu parter, etaj și mansardă, locuit – nu-i așa ?! – de mai mulți oameni foarte civilizați, se făcea, ziceam, că unii aveau și câini. Și, într-o zi, să vezi daravera naibii ce necaz s-a întâmplat: cineva și-a scos câinile la plimbare, câinele a făcut (citez întocmai) pipilică pe scări și stăpânul NU A ȘTERS IMEDIAT! De zici că era român, sau și mai rău!

Bun, și-a rămas pata de pipilică acolo, lumea fiind efectiv prea șocată de această întâmplare tulburătoare ca să mai și facă sau zică ceva. După o zi-două, administratorul a luat atitudine de administrator: a pus niște cartoane, decupate în formă de săgeți, care indicau locului mârșăviei și pe care scria, ca un fel de avertisment dur “pipi de câine, atenție!”

Și iar nimic, pasămite că oamenii erau încă șocați de așa infamie balcanică. Dar și administratorul, dur ca oțelul Krupp, nu s-a lăsat, nene! După încă vreo două zile, a pus în fiecare cutie poștală și la avizierul lor luxembourghez un anunț pe care scria: “Câinele nu poate să șteargă după el! Dar stăpânul e obligat!“.

Și iar nimic, nene, oamenii erau nepăsători de zici că blocul devenise vreun sat din Vaslui!

Ce să și faci, în acest cumplită situație ? Ei bine, administratorul a învins. A pus un tabel nominal cu toți posesorii de câini de la etaj și a scris pe el că dacă urmele rușinoase ale ticăloșiei nu dispar în 24 de ore, FIECARE primește 100 de euro amendă. Și petele, ca printr-un miracol, au dispărut numaidecât.

Faza cu adevărat simpatică e că în tot războiul ăsta psihologic, care a durat cam 5 zile și care a fost câștigat, practic, prin knock-out de către administrator… nimeni, dar NIMENI n-a spălat scările alea.

Deși aveau femeie de serviciu, firește. Dar, aparent, nu intra în atribuțiile ei să șteargă după câinii care n-au mai apucat să ajungă la toaletă.

foto: sad pug dog, via shutterstock

Acest articol a fost scris de pe un UTOK i800