Abația BD s-a lansat ieri

Banda desenată Abația, de care povesteam aici, este acum pe piață.

Tipărită în 10.000 de exemplare, revista are 40 de pagini. 30 dintre ele sunt de bandă desenată, pe subiectul romanului lui Dan Doboș. Celelalte 10 pagini sunt dedicate unei povestiri SF – cea din primul număr îi aparține lui Mihai Giulvezan.

La fiecare două luni o să apară câte un număr nou. Revista costă 9.90 lei, se găsește la Cărturești și va putea fi (pe viitor) comandată de pe site sau cumpărată de la Inmedio.

Plus, autorii aduc revista și niște surprize și la Eastern European Comic Con (între 8 și 10 mai, la Romexpo, în București)

Revista de bandă desenată Abația este un proiect independent inițiat de doi ingineri pasionați de literatura SF si benzi desenate, Manuel Enache și Bogdan Ciocănea. Lor li s-au alăturat un artist grafic (Răzvan Chelaru), un scenarist (Alexandru Vizitiu), un colorist (Eugen BeÅ£ivu) și un redactor (Alexandru Bloju). Toți membrii micii “redacții” au adus în acest proiect idei îndrăznețe, multă pasiune și cam tot timpul lor liber (pentru că în paralel sunt angajați cu normă întreagă la diferite companii).

Iaodi, cu ocazia asta am aflat că există și o organizație a iubitorilo de benzi desenate în România – Asociația Bedefililor din România. Care are și un președinte, Dodo Niță, “critic și istoric de benzi desenate”. Păi nu ?

Andrei Crivăț

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu