O cugetare a lui Bogdan Budeș care mi-a plăcut foarte tare și pe care o reproduc întocmai, cu acordul domniei sale. Cu mențiunea că eu fac mult turism și foarte puține călătorii. Și mi-aș dori să fie invers.

 

turism și călătorie. două activități perfect opuse. proletariat corporatist și aristocrație.

femeia-turist și companionul ei, bărbatul-turist, își mută dintr-un loc într-altul carcasele inerte, și le prăjesc la soare, acumulează mile, cumpără suveniruri, sughiță de la patru stele în jos, se cazează all-inclusive (pe model “șaorma cu de toate”), își fac “concediul” sau “vacanța” în locuri în care “n-au mai fost”. ei nu descoperă nimic. turista-snoabă și turistul-snob colecționează muzee. dar nu ies niciodată din sine. se tîrăsc ca niște moluște mari și leneșe pentru a spune după zece zile: “da, fată, am fost. a fost super. pup”. lipitori și căpușe. “frizerițe și chelneri”. funcționari de viață.

călătoria presupune riscuri. călătoria e un fel de a renunța la tine pentru a descoperi ceva. ce – nu știi niciodată. te lași surprins. participi. călătoria e un fel de a te topi în locurile prin care treci pentru a reveni, îmbogățit, la tine însuți. cînd pleci în călătorie nu faci “booking”, nu cauți “oferte”, ci te adaptezi locului. de preferință, stai la localnici. cauți strada, nu “atracțiile”, nu “serviciile”; îți armonizezi ritmul respirației cu cel al locului, nu cauți să te confirmi întruna. e greu și nu există rețete.

de ce n-o exista un minister al călătoriilor?