Replici memorabile din cârciumi (1)

Amu, io cred că mai toți ieșim, din când în când, prin cârciumi. Mai vedem un om, mai pușcăm un suc din diverse cereale, mă rog, fiecare face câteva ceva.

O constantă a (aproape) tuturor cârciumilor din România și, practic, din lume, e că în ele servesc ospătari. Care ospătari, băieți sau fete, uneori sunt mai isteți, alteori mai simpatici, alteori complet cretini și alteori foarte neplăcuți. Arhi, de exemplu, știe că eu am așa, ca o pasiune pentru ospătari – majoritatea n-au să mă uite niciodată, probabil 🙂

În discuțiile cu ei (ospătarii, băieți sau fete) privitoare la comandă sau la plată, se întâmplă deseori să te ciocnești de niște replici de-ți stă logica-n loc. Le reții, le povestești cu prietenii, mai râdeți, le mai uitați….

Ei bine, astea sunt cele mai tari 3 replici pe care le-am auzit de la un ospătar în ultimul an. Și am să vă rog mult, dacă aveți și voi povești din astea, să le lăsați la comentarii, să facem o colecție frumoasă de replici de ospătari. Cu singura condiție să fie reale, numa’ zic.

Nu e un top, sunt în ordine cronologică.

1. Ospătărița de la Gothic, din Cetatea din Alba Iulia

– Care e diferența dintre sos de usturoi și mujdei de usturoi ? întreb eu
– Mujdei n-avem, răspunde ea

 

2. Ospătarul de la Bond’s, din Timișoara

 

– Ce bere aveți la halbă ? întreb eu
– Practic, pot să vă pun orice bere în halbă, răspunde el

 

3. Ospătărița din Dacvila, Timișoara

– Cât costă o pizza cu ton și 2 beri beck’s ? întreb eu, scoțând portofelul pentru a plăti consumația mea.
– (după 5 minute revine și zice) Îmi pare rău, dar am vorbit la bucătărie și la ora asta nu mai facem pizza.

 

Mno, aveți și voi replici din astea ?

Unii muncesc prea mult

De exemplu, acest amic al meu. Discuția începe exact așa cum vedeți, n-am tăiat nimic, înainte de asta n-am mai vorbit de vreo 2 săptămâni.

amic: (concluzia e că niciodată nu eÅŸti prea tânăr ca să ai prietenii “care trebuie”).
Andrei: crezi ca poate ai gresit fereastra ?
amic: nu
amic: 🙂
Andrei: ok, atunci nu pricep
amic: scriam ÅŸi eu… aÅŸa… 🙂
Andrei: bine, atunci, ca sa raspund si eu …. asa… nu mor caii cand vor cainii, dar cainii latra, ursul trece. In concluzie, bufinitele nu sunt ce pare a fi

Comanda minimă e o prostie

Ca să fie clar, mă refer la acele restaurante/pizzerii/fast food-uri care fac livrări la domiciliu pe bază de comandă minimă.

Nu pot pricepe NEAM de ce li se pare mai util, sau eficient, sau profitabil să stabilească un prag minim al comenzii, în loc să ceară taxă de transport. Eu, dacă aș avea un astfel de business, aș face așa: la comenzi de până la X lei, transportul costă Y lei. Peste X lei, transportul este gratuit. Pentru că E LOGIC să fie așa!

Uite, am să vă dau un caz concret. Eu comand destul de rar pizza, mai rar de o dată pe lună. În Timișoara, pizzeria mea preferată e Napoleon. Ei fac o pizza aproape la fel de bună ca a mea (moment de aroganță nocturnă, vă rog să-l ignorați). Napoleon sunt foarte faini pentru că poți comanda și hamburgeri, de exemplu. Hamburgeri delicioși, adevărați, din carne, făcuți pe grill – nu mizerii din plastic și praf de oase, ca la McDonalds. Ei bine, la Napoleon comanda minimă e de 25 de lei. Ca să ajung la această limită, la prețurile lor, ar trebui să-mi iau 2 pizza de 32 de centimetri, sau o pizza și 2 hamburgeri (deși așa nu știu dacă ajung la 25 de lei)

Ok… dar CE SĂ FAC EU cu atât mâncare ? Da, ok, sunt mare, dar nu ATÂT de mare. De ce tu, pizzerie, mă obligi să-mi cumpăr mai multă mâncare decât am nevoie ? Ca s-o arunc mai târziu ? Sau ca s-o mânânc rece și stătută, să nu-mi mai placă și să nu mai comand de la voi ? Nu-i mult mai ok pentru mine, și pentru voi, să-mi puneți o taxă de transport dacă fac o comandă mai mică decât ăia 25 de lei ai voștri ? Pui o taxă de transport de 5 lei, îmi comand o pizza, sau doi hamburgeri, dau 15 lei în loc de 10, dar îmi convine, pentru că nu trebuie să-mi comand lucruri de care n-am nevoie, și nici nu dau 25 de lei, dau doar 15. Și ție, pizzerie, îți convine, pentru că îți scoți banii de transport, mai bine decât îi scoți din 2 pizza livrate gratis (e un calcul matematic simplu).

Bine, trebuie făcută precizarea asta – îmi doresc să cred că nu sunt singurul om din Timișoara care își comandă mâncare doar pentru el. Da, ok, sunt momente când ești cu mai mulți prieteni și comanzi chestii, mie nu prea mi se întâmplă, sau comanzi la job, cu colegii, dar mă gândesc (adică sper) că or mai fi și alții care uneori comandă doar pentru ei. Și-atunci nu e la îndemână taxa de transport ?

Well, aparent nu. Pentru că o grămadă de pizzerii au prostia asta de comandă minimă.

Și-așa ajung eu, onest halitor de chestii nesănătoase din când în când, să nu mai comand de la furnizorul meu preferat, Napoleon, și să comand de la Da Toni, care livrează gratuit, fără comandă minimă (chestia aia de pe site-ul lor – foarte trist site de altfel – cu comanda de 50 de lei e pentru livrări în afara orașului, dar în Timișoara se livrează gratuit), și face o pizza chiar ok (mulțumesc pentru pont, Alexandra).

Acum… de ce Da Toni poate livra gratuit și fără comandă minimă (sunt convins că fac profit, nu par vreo instituție caritabilă) și alții nu pot face asta, e o altă discuție. Dar până atunci, eu sper sincer să dispară comanda minimă. Că nu toți comandă la serviciu, așa cum nu toți au 4-5 oameni în casă cu care să împartă mâncarea. Numa’ zic.

Am un prieten mogul

Căci da, de azi înainte se poate spune că Liviu Alexa este cu adevărat mogul, în toată puterea cuvântului.

Până azi, era doar mogulaș – avea doar un site, niște ziare și-o agenție de publicitate, acolo, o nimica toată. Dar între timp are și post de radio, iar de azi are chiar și televiziune.

Știrea oficială este că Liviu Alexa a preluat televiziunea NCN din Cluj. NCN este de 15 ani pe piață și ajunge în casele a 80 de mii de clujeni. Adică nu-i chiar de colo. Detalii aici.

Eu vreau doar să-l felicit – știu că-și dorea de multă vreme să-și dezvolte trustul (căci acum chiar e un trust) de presă cu o televiziune. Ca fapt divers, Liviu încă n-a împlinit 32 de ani. Numa’ zic.

Internet Explorer 9. Varianta finală

Anul trecut am văzut prima oară Internet Explorer 9. Era un demo, pe care ni l-a arătat Tudor în Deltă. Mi-a plăcut – față de cum arăta Internet Explorer când ne-am despărțit, pe la varianta 6, adică, era absolut revoluționar.

A apărut apoi IE 9 Beta. L-am dat jos din ziua în care a apărut, și de-atunci îl folosesc zilnic, în paralel cu Firefox. Îl folosesc pentru că pur și simplu are niște chestii care îmi plac: îmi plac acceleratorii, îmi place (și folosesc des) funcția care mă lasă să trag un tab în afara ferestrei și să văd comparativ două taburi, îmi place faptul că îmi pot pune în taskbar un site (și IE preia culorile lui), îmi place că se mișcă MULT mai bine decât celelalte browsere pe care le folosesc. Și îl folosesc câte 10-12 ore pe zi, cu câte 10-12 taburi deschise, și n-a crăpat niciodată, cum Firefox-ul face din când în când.

Desigur, nu dau verdicte, că nu îs așa priceput. Dar, din punctul MEU de vedere, IE9 are niște chestii foarte faine.

Ei bine, azi s-a lansat varianta finală. Iar eu, promit, în următoarea săptămână voi folosi NUMAI Internet Explorer 9, intensiv, să văd exact ce și cum. Și m-aș bucura să-l testați și voi și să schimbăm impresii. Se poate da jos de-aici.

Și după aia, când mergem la Roblogfest, eveniment sponsorizat de Internet Explorer 9, să-l înghesuim pe Tudor într-un colț și să-i dăm feedback maxim 🙂

Domnu’ Popescu. Update.

N-o să-mi fac vreun obicei să vă povestesc de vecinu’ Popescu de fiecare dată când îl văd, promit că nu.

Dar azi s-a întâmplat ceva remarcabil. Și trebuie să bârfesc cu voi să vă povestesc, trebuie!

Deci! Azi, pe seară, să tot fi fost vreo 7 ceasuri, mă duc – ca un om – să-mi iau ceva apă de jos, de la magazin. Evident, lucra doamna drăguță, că la aia nașpa nu merg. Evident, dacă era doamna drăguță, era și domnu’ Popescu. Care sugea încetișor și bâlbâit, cum îl știm, dintr-o sticlă de vodcă. Nu știu ce vodcă era, dar după cum arăta, V33 era un fel de Grey Goose pe lângă ea

Fac o paranteză confesiv – educativă. Am mai spus, după gusturile MELE, vodca e o băutură spurcată și nu pun gura mea fină pe așa ceva. Singurele excepții sunt Grey Goose și Stolichnaya, dar și alea tot la 2-3 ani, maxim câte o înghițitură. În rest, rămâne cum am stabilit – spurcată.

Bun, deci domnu’ Popescu bea spurcăciune din aia.

Mă copii, și unde nu-mi încremenește neuronu’ când o aud pe doamna aia drăguță spunând foarte rece și tăios:

– De la sticla aia vi se trage. Mai lăsați naibii sticla aia, o să aveți mintea mai limpede, o să gândiți fără poticneli și nici nu vă mai pierdeți banii!

Am înlemnit, vă zic. Adică sincer, la ORICE m-aș fi așteptat, doar la asta nu. Domnu’ Popescu a ieșit din magazin cu o viteză de care nu-l credeam capabil (e drept, și sticla era abia începută), doamna aia drăguță râdea, eu mi-am luat ce-am avut de luat și-am plecat.

Și de-atunci mă întreb: ce s-o fi întâmplat, oare ? E o ceartă temporară sau o despărțire definitivă ? Cu ce-o fi supărat-o, măgarul ?

A, să nu uit – când am ieșit din magazin, domnu’ Popescu era pe scări, își număra niște bani. Ceva o fi fost, mă gândesc…

Dolce TV

Romtelecom a lansat zilele astea Dolce TV

E un portal cu aproximativ 200 de filme, cu live streaming de la o mulțime de posturi TV. Zilele astea îl “testez” (e încă în variantă beta) și duminică am să vă povestesc cum mi se pare.

Da’ până acum pare destul de ok. Cu niște mici bug-uri – da’ repet, e în variantă beta.

 

4 bunghi

  • A început votarea la RoBlogFest. Anul acesta, Ebucătăria sponsorizează categoria “blog culinar“, am pregătit niște premii foarte, dar FOARTE faine, așa că vă rog să votați bine 🙂
  • Că tot am zis despre Ebucătăria – aveam pregătită pentru azi o super rețetă de pizza, cu un aluat special – ce mai, o minune. Din nefericire, am scăpat cardul aparatului (cu toate pozele pe el) într-un pahar cu ulei. Și nu mai e folosibil. Nu-i bai, o să refac rețeta în week-end, iar până atunci vă puteți delecta cu pizza Corina. Sigur că bine ar fi să nu uitați de super concursul nostru de Mărțișor, organizat alături de prietenii de la Ideall.ro
  • Începând de ieri, am ieșit din Zelist. Zelist rămâne în continuare un tool foarte interesant și foarte util, dacă îl folosești cum trebuie, dar eu nu-mi mai găseam locul acolo. Cu toată modestia, nu mai am nimic să-mi demonstrez în Zelist. (în schimb, Zelist Monitor îmi face viața mult mai ușoară și vi-l recomand călduros)
  • Ioi, sunt șpicăr revine! Pe 12 mai voi fi speaker la PR Beta, prima conferință regională de PR 2.0. Când am văzut cine sunt ceilalți speakeri, mi s-au înmuiat un pic picioarele. Apoi m-am gândit: cumva o să fie, că niciodată n-a fost să nu fie cumva. Păi nu ?

Relația dintr o femeie și mașina ei

Are dreptate, îmi zice la un moment dat. Ești prea plin de tine.

Poate e vreun sistem de self-defense, poate îs doar bătrân și surd, cert e că n-am înțeles din prima ce-a zis. A repetat, până am înțeles – a fost de treabă, că putea să mă lase în bezna neștiinței.

Azi am aflat o mulțime de lucruri noi despre mine. Am aflat, de exemplu, că o mână de oameni care mi-s foarte dragi nu prea mă suportă, în viața reală. Am aflat că sunt prea copleșitor și prea autoritar. Am aflat că o fac pe deșteptul și că mereu știu eu mai bine.

Poate sunt, nu zic nu. Poate nu sunt, și doar există oameni care își pierd siguranța și sentimentul de alpha pe lângă mine. Poate ar trebui să mă schimb fundamental – așa, ca om, ca personalitate – sau poate nici măcar n-ar trebui să-mi bat capul cu prostiile astea.

N-o să stau mult, mi-a zis. Mi-e defect un senzor la mașină și n-o mai pot încuia.

Lasă, ai CASCO, ce-ti pasă ? zic eu spiritual.

N-am CASCO, zice.

Bine, nu înțeleg de ce n-are CASCO la o mașină de 20 de mii de euro, da’ nu risc să o întreb – dacă iar par plin de mine ? Mai bine mă abțin.

Atunci, în cel mai rău caz, ți-o fură și aia e, ce să-i faci, zic așa, mai degrabă timid.

Timid, sper eu, e opusul de la plin de mine.

Nu mi-e de mașină, zice. Tăcere. Tăcere. Mi-e de pantofi, să nu mi-i fure, am vreo 4 perechi în mașină.

Tăcere.

Vecinul meu, domnu’ Popescu

Eu am un vecin special. Habar n-am cum îl cheamă în realitate, da’ pe de-o parte arată EXACT ca un domn Popescu iar pe de alta, e suficient de comun numele ca chiar să fie niște șanse să-l cheme așa.

Oricum, indiferent de variantă, noi o să-i zicem domnu’ Popescu.

Domnu’ ăsta Popescu poate fi întâlnit la scara blocului meu tot la două zile. De fapt, mai corect e spus tot la două seri, că ziua nu prea ne vedem. El sălășluiește în magazinul de la parter. După cum mai povesteam, la magazinul de la parter vând două doamne. Una e aia nașpa (care cică e patroana și care între timp s-a dovedit chiar și mai nașpa, așa că nu mai merg la magazin în zilele când lucrează ea, că mi-e silă) și cealaltă e doamna aia drăguță.

Ei bine, e clar că eu și domnu’ Popescu avem ceva în comun – nici lui nu-i place de doamna nașpa, că nu l-am văzut niciodată jos când e urâta aia de serviciu. Da’ cred că-i place tare de doamna drăguță, că-i nelipsit în zilele când vinde ea. Bine, pentru el o puștoaică, dat fiind că el are vreo 60 de ani, poate mai bine, iar ei nu-i dai mai mult de 45 – 47 de boboci de trandafir împletiți în cununa vieții.

Din octombrie, de când stau aici, eu nu l-am văzut vreodată treaz. Niciodată. Da’ nu zic că-i beat la modul că-i un pic trosnit, ci la modul că în general e (sau cel puțin pare) rupt în gură de beat. Distrus de beat. Când îmi răspunde la “bună seara”, se poate să-i ia și 20 de secunde până reușește să închege toate cele două cuvinte. De obicei, simt că mi-ar mai spune ceva, da’ până să apuce, eu cam dispar din zonă.

Are și-un cățel din ăla foarte mic. Mai iese seara cu el afară, dar stă pe loc și ține câinele în lesă. Nu e rea voință, pur și simplu cred că omul nu e în stare să ȘI meargă să plimbe, efectiv, șoare cățelul. Așa pare, cel puțin.

Dar cel mai adânc mister pentru mine iaște: oare ce povești are cu doamna aia drăguță ? Că stă cu orele în micuțul magazin. Și dacă abia vorbește, oare ce-i spune ? Sau poate cu ea capătă curaj și vorbește cursiv și coerent ? Și poetic ?