guest post de Maddame
ep. 23 din seria “Invitații mei”

Motto: „The world is fine! The people are fucked!” (George Carlin)

Într-un interogatoriu recent, un om fain, dar neÅŸtiutor despre Maddame (cunoscut, deci, pe filieră profesională) m-a întrebat ce idealuri am. Dacă nu vreau să salvez lumea. Dacă nu vreau s-o îmbunătăÅ£esc cumva. La naiba, măcar vreun scop ecologic sau ideologic să-mi înnobileze umila existenÅ£ă.

Cum discuÅ£ia se petrecea într-un cadru instituÅ£ionalizat iar cuvintele prin care Maddame se putea exprima erau numărate, mi-a încolÅ£it ideea de a scrie despre măreÅ£ele idealuri pe blog.

Niciodată nu am visat să salvez lumea. SalvaÅ£i RoÅŸia Montană, Vama Veche, balenele, delfinii, pădurile amazoniene, scarabeii, bizonii, diavolii tazmanieni ÅŸi femeile inteligente! MulÅ£umesc, dar nu cu mine.

Citește mai departe

guest post de Adrian Ciubotaru
ep. 22 din seria “Invitații mei”

Există o legătură între existenÅ£a unei biblioteci cu cărÅ£i într-o casă ÅŸi nivelul de educaÅ£ie pe care copiii respectivei familii îl pot ajunge. Nu este o legătură cauzală, însă – statistic vorbind – copiii care cresc cu o bibliotecă în casă au mai multe ÅŸanse de realizare în viaÅ£ă.

Statistic nu înseamnă cauzal, la fel cum nu înseamnă cu necesitate, însă statistica este foarte utilă de multe ori. Statistic, cei care iau antibiotice se vindecă mai uÅŸor în urma unei răceli decât cei care nu folosesc antibiotice. Dacă există un aparat de diagnostic care în mod statistic depistează o boală gravă în stadiu incipient, atunci acest aparat ar trebui achiziÅ£ionat de fiecare spital.
Statistica este despre ÅŸanse.

Citește mai departe

Guest post de Oana Stoica Mujea
ep. 21 din seria “Invitații mei”

Am început să mă plictisesc de cei care îi cenzurează pe ăia de nu au păreri asemeni lor. Ne-om fi născut toÅ£i din Adam ÅŸi Eva (cu toate că am ceva îndoieli), dar nici Eva n-a gândit ca Adam ÅŸi nici Adam ca Eva. Din păcate n-am nici un chef să scriu ÅŸi nici o idee de pus pe tapet (a se înÅ£elege hârtie). Îmi vine să spun poveÅŸti, dar cred că le-aÅŸ transmite mai bine pe cale orală, aÅŸa că mă abÅ£in de la cea scrisă. Am ajuns în punctul în care scrisul e pus pe al doilea plan. Poate fi chiar al treilea. Åži totuÅŸi scriu, pentru că nu pot Å£ipa atât de tare încât să trezesc o Å£ară întreagă. Bine, nici aÅŸa nu trezesc vreo Å£ară, abia dacă mă trezesc pe mine.

Citește mai departe

Guest post de Mordechai
ep. 20 din seria “Invitații mei”

Pe 24 februarie legea era adoptată. Cu unanimitate de voturi. Astfel, începând cu data publicării în Monitorul Oficial, înjurătura devenea ilegală. De mamă, tată, mătuÅŸa sau cumnat de frate. Simplu, scurt ÅŸi clar. În republică înjurătura devenise ilicită. Pomeneai de ce stă o palmă sub buric mergeai frumuÅŸel la pijamale în dungi. Erai recidivist, legea era neîndurătoare, descopereai miÅŸcarea electronilor din poziÅ£ia aÅŸezat pe scaun. Iar scaunul avea un design special.

Existaseră obiecÅ£ii legate de asprimea pedepselor, dar cu toÅ£ii căzuseră de acord că situaÅ£ia era dramatică ÅŸi impunea acÅ£iuni pe măsură. AÅŸa că pe 24 februarie legea a fost adopatată.

Citește mai departe

Guest post de Doru Panaitescu
ep. 19 din seria “Invitații mei”

Invitat fiind de Andrei Crivăț să-i măzgălesc pe blog, m-am gândit să scriu ceva pe tema “Un brăilean între mitici”. Dar cum miticii lui Andrei, la fel de venetic precum sunt eu în București, sunt mai molcomi, m-am gândit să adaptez gândurile mele pline de controversă la situația lui de “peste pădure” – că doar asta înseamnă Trans – Silvania. De fapt, să-l provoc să îmi răspundă la corvoada zilnică de a susține cu patriotism originea sa de brăilean sadea.

Prima chestie care m-a frapat întâlnindu-l pe Andrei în Cluj după ani (puțini știu că am fost colegi de liceu, el cu un an sau poate doi mai mic, la o clasă de mate-fizică, de unde racolam noi – băieții mai mari – fete pentru concursul de miss organizat ad-hoc), cum ziceam, prima chestie o fo’ accentul, tu. Hadică? Hadică nu prea dicleam eu ce zice, și el la fel. Accentul de brăilean nu-și avea locul între noi. Accent pe care acasă fiind nu-l conștientizam decât când plecam prin tabere sau la munte (că și constănțenii au un accent la fel de ciudat). De moldoveni, vor zice invidioșii. O să le dau să consulte două manuale: Istoria și Geografia României.

Oare cum e să fii venetic în Cluj? Vă zic eu cum e în București:

Citește mai departe

Guest post de Mile Cărpenișan
ep. 18 din seria “Invitații mei”

Urăsc vremea rece și ploaia. Îmi dau o stare de cenușiu. Acum însă nu mai e vorba doar de vreme… e vorba de vremuri. Trăim vremuri interesante și ăsta e unul dintre cele mai mari blesteme. Înainte de `89 eram cenușii doar când pe fețele noastre se reflecta culoarea blocurilor în care ne înghesuiam. Aveam însă în noi o căldură care putea să se manifeste când eram în familie sau alături de prieteni. Și atunci chiar zâmbeam, ne distram la modul cel mai sincer.

Citește mai departe

Guest post de Idaho
ep. 17 din seria “Invitații mei”

…a adus probleme noi în relații.

Dacă la început femeia se ocupa de gătit mâncare, crescut puradei și țesut covoare și ciorapi, acum am învățat să facem de toate. Eu, spre exemplu, știu să schimb prize, să montez bateria la cadă, să repar mașina de spălat și îmi pun părul pe bigudiuri. Nu toate în acelaÅŸi timp, dar vreo două-trei activităÅ£i le pot combina. Dacă aș fi avut carnet de șofer și Dacia clasică în dotare, aș fi știut să pun bujii și să schimb uleiul, dar nefiind șofer nu m-am lovit de problemă, n-a trebuit s-o rezolv.

Citește mai departe

Guest post de Lilișor
ep. 16 din seria “Invitații mei”

Când Andrei, cel Crivăț, mi-a propus să scriu un post pentru blogu-i, am stat bine și-am cugetat (ca o ardeleancă „adoptată” ce sunt!) despre ce pot scrie în jurnalul unui bărbat, fie el și jurnal online. E știut faptul că bărbații gândesc altfel decât femeile și judecă mult mai crud (ei numesc acest lucru „calcul la rece”). Așa că, neluând în considerare gândirea masculină, am abordat un subiect ce mă macină de ceva vreme: despre cum ne alegem prietenii și oamenii importanți.

Ca și tine, cel/cea care-mi citești aberațiile, am câteva reguli de bază ce intervin involuntat de fiecare dată când întâlnesc persoane noi, posibili prieteni. Una dintre aceste reguli are în vedere aspectul și mirosul. Nu pot să stau prea mult la discuții cu o persoană care miroase a transpirație, oricât de interesante ar fi ideile sale. Deh, femeie!

Citește mai departe

Guest post de Alexandru Negrea
ep. 15 din seria “Invitații mei”

Mă uit la celelalte articole din această categorie specială, de pe blogul lui Andrei CrivăÅ£ ÅŸi îmi dau seama că femeile sunt majoritare, dar nu e vorba de orice femei, ci de niÅŸte reprezentante de seamă ale sexului frumos, apreciate de cititorii români de bloguri ÅŸi nu numai.

În adolescenÅ£ă, când balotam pungi întregi de seminÅ£e ÅŸi fluieram după domniÅŸoare corporatiste prin faÅ£a blocului, aveam un prieten cunoscut în tot cartierul pentru că, la petrecerile organizate în apartamentele lăsate de părinÅ£i plecaÅ£i în concedii, pe seama puradeilor, aducea câte 20 de gagici, spre deliciul celorlalÅ£i petrecăreÅ£i (numai băieÅ£i, evident). Din păcate, toată admiraÅ£ia mea pentru omul ăsta a dispărut în clipa în care am ajuns să stau ÅŸi eu de vorbă cu două dintre prietenele lui. CeaÅ£ă totală, mulÅ£imea vidă, întuneric beznă, sau cum vrei să-i spui, fetele nu aveau nici măcar UN neuron rănit în spatele frunÅ£ii. ToÅ£i erau morÅ£i ÅŸi uscaÅ£i! Trăsături frumoase aveau, îmbrăcate provocator ÅŸi cu buzele Å£uiguiate erau, numai că te loveai, ca de un zid din beton, de privirea pierdută, de parcă ochii lor aveau în spate niÅŸte ÅŸoferi adormiÅ£i la volan. Prietenul de care zic avea priză la specimenele astea ÅŸi se vedea cocoÅŸ, că avea parte de sex mai tot timpul. Le “serveau” ÅŸi băieÅ£ii de câte ori le prindeau, că aveau gust de gagici adevărate când le amestecai cu multă bere la 2L, numai că toate astea au durat câÅ£iva ani, până ne-am confruntat cu situaÅ£ii din ce în ce mai serioase, domniÅŸoare din ce în ce mai serioase ÅŸi implicit mai greu de convins, mai provocatoare, mai dorite, că aÅŸa suntem construiÅ£i. Cu cât mai greu de obÅ£inut, cu atât mai dorit.

Citește mai departe

Guest post de Visurât
ep. 14 din seria “Invitații mei”

Am primit acum câteva zile pe messenger un mesaj de la un cititor înrăit al Libertății. Să pic jos. Noroc că am scaunul cu centură și nu mă lasă să alunec pe podea nici dacă adorm.

Link-ul respectiv se referea la un festival al berii în China. Eu sunt băutor de bere. Nu chiar înrăit. Dar îmi place să beau o bere de câte ori am ocazia. Sunt momente în care o beau și când n-am ocazia, că vorba aia, ocazii se găsesc. Cât am locuit în Mangalia, am învățat o vorbă: “Dacă n-avem motiv să bem o bere, îl găsim”. Și băieții îl găseau. “Azi s-au implinit trei zile de când s-au împlinit cinci săptămâni de când s-au împlinit 5 luni de când a fost Revelionul”. Ăsta da motiv d-o bere… nu?

Citește mai departe