Guest post de Oana Stoica Mujea
ep. 21 din seria “Invitații mei”

Am început să mă plictisesc de cei care îi cenzurează pe ăia de nu au păreri asemeni lor. Ne-om fi născut toţi din Adam şi Eva (cu toate că am ceva îndoieli), dar nici Eva n-a gândit ca Adam şi nici Adam ca Eva. Din păcate n-am nici un chef să scriu şi nici o idee de pus pe tapet (a se înţelege hârtie). Îmi vine să spun poveşti, dar cred că le-aş transmite mai bine pe cale orală, aşa că mă abţin de la cea scrisă. Am ajuns în punctul în care scrisul e pus pe al doilea plan. Poate fi chiar al treilea. Şi totuşi scriu, pentru că nu pot ţipa atât de tare încât să trezesc o ţară întreagă. Bine, nici aşa nu trezesc vreo ţară, abia dacă mă trezesc pe mine.

Şi ziceam de cenzură. Şi mă întreb şi eu ca omul. Mai am voie să spun ce gândesc sau trebuie să mă cenzurez. Că eu nu mai înţeleg nimic. Dacă spun că nu îmi place negru majoritatea îmi spune că îi urăsc pe emo, chiar dacă eu n-am făcut legătura între culoare şi cult. Dacă spun că nu îmi place albul, lumea spune că m-am dat de partea diavolului. Ceea ce, la drept vorbind, n-ar fi chiar eronat. Dar, din nou, eu n-am făcut legătura dintre una şi alta.

Şi aici ajungem la ironie. Îmi pare rău că eu cred că ironia ţine de inteligenţă. Nu o fi aşa. Poate ţine de altceva. Dar am înţeles că nu mai pot fi nici ironică fără să explic. Aşa că sunt în ceaţă. Ce trebuie să fac? Mai am voie să gândesc? Şi dacă am voie să gândesc, mi se permite să mă exprim? Şi mă întreb în continuare, de ce trebuie să ne înjurăm dacă părerile noastre nu coincid? Serios că nu mai înţeleg nimic. Aşa că puţin ajutor nu mi-ar strica.

Şi dacă Andrei tot mi-a dat posibilitatea de-a mă desfăşura în spaţiul lui, mi se pare normal să mă întreb, să ceri păreri de acolo de unde nu le-aş avea în mod normal. Pentru că na, fiecare cu cititorii lui. Doar am spus că e loc pentru toată lumea şi fiecare în parte îşi formează publicul.

Nu o să scriu la fel de mult ca ceilalţi invitaţi ai bunului Andrei, pentru că nu mai am idei. În plus, sunt cenzurată de proprii cititori. În fine, nu de ăia vechi, de ăia noi. Ba mai mult, cred că nu mai ştiu să scriu. Şi aşa ajung la altă problemă, problemă pe care nu o voi pune pe seama cititorilor Crivăţului pentru că n-ar fi corect.

Cine ştie poate voi fi şi eu lămurită de jumătate plus unu. Măcar să am un start. Azi gândesc cu mintea voastră, aşa că vă rog, aruncaţi cu sfaturi!