Jameson Bus la Cluj

Eu am fost la multe tipuri de degustări de-a lungul vieții. De vinuri, nenumărate, ca m-a pasionat într-o vreme, când mă ocupam cu asta. De coniace, de beri, de mezeluri, de brânzeturi…

Ca să zic așa, îmi plac degustările

Zilele trecute am fost la o degustare de Jameson. O degustare atipică, într-un autobuz – mortal! – o degustare pe nevăzute de Jameson, Jack Daniel’s și Johnnie Walker.

Jameson înseamnă 230 de ani de istorie, cel mai vândut Irish Whiskey din lume, apare într-o mulțime de filme și interviuri, e un whiskey de soi, ca să zic așa, maturat 5-7 ani.

Mărturisesc că Irish Whiskeys nu sunt pe primul loc în lista mea de preferințe (deși un Bushmill’s de 10 ani are un cuvânt de spus, câteodată), întrucât prefer alte licori din cereale (domnu’ Turambar, când ne mai facem de cap cu un Laphroig ?) dar am fost impresionat de cum arată Jameson Bus, de istoria brandului, de pasiunea brand ambassador-ului, care mai avea un pic și ne convingea că Jameson e cel mai bun distilat de cereale din lume, de lucrurile pe care le-am învățat despre procesul de fabricație.

Poză by TVdece

Blogul perfect

Astăzi s-a lansat blogul pe care l-am așteptat toată viața mea de adult. Încă de când nu știam că există bloguri.

Este blogul care mă reprezintă în proporție de 100%. Este blogul pe care aș fi vrut să-l am eu. Să mă laud cu el.

Este blogul care atinge sufletul meu cel mai tare, din toate. Este blogul pe care îmi doresc să-l citesc de mai bine de 10 ani, în fiecare zi să-l citesc.

Este blogul perfect.

Este Blogul de bere.

Chinezule, te iubesc tare. Da’ azi (sau de azi) te invidiez total 🙂

Cum am început să merg la sală

Știu că pentru mulți (din cei care știu cum arăt, zic) am dat dovadă de iresponsabilitate, da’ eu mereu am fost mulțumit de cum arăt. De cum arăt în ultimii 5-6 ani, că înainte eram oarece schilod și nu-mi plăcea.

Da, sunt burtos. Așa, și ? Cui nu-i place, să meargă sănătos către mămica lui. Există oameni (și chiar și femei) care mă plac așa cum sunt, mă simt foarte bine, analizele mi-s (aproape) perfecte, deci chiar n-am nici o problemă cu asta.

Am alte două nemulțumiri, însă. Prima e că, de când n-am mai făcut sport (da, știu că pare dubaș, da’ eu chiar am făcut sport, mai multe sporturi chiar) mi s-au subțiat brațele și mi se pare că-s total nepotrivite cu mine, că nu-s ale mele. A doua e că n-am rezistență la efort. În Redescoperă România, eram mereu codașul grupului când urcam vreun deal, sau cărarea către vreo cetate. Apoi, în liceu am fost în echipa de baschet a liceului (rezervă, da’ oricum… ). În Cluj, o samă de oameni faini ies frecvent să joace baschet, și mie mi-e dor, da’ nu m-am băgat niciodată, că știu că n-am ce căuta între ei.

Puneți cap la cap toate astea cu faptul că m-a disperat Alexa cu cât de mișto va fi noul Gimmy din Polus. Pe blogul lui, pe twitter, pe orice, Gimmy în sus, Gimmy în jos. M-a convins însă total cu postul ăsta. După ce l-am citit, mi-am adus aminte de câte ori am auzit oameni care merg la sală frecvent (ca Vali Bosioc) vorbind despre cât de bine te simți după 2 ore de exerciții. Mi se părea aberant să te simți fresh după ce-ai scos untul din tine.

Am fost apoi la deschidere și am rămas cu gura căscată – pentru că, sincer, deși n-am practicat vreun soi de sport în ultimii ani, în săli am mai ajuns, din diverse motive, dar așa sală eu încă n-am văzut. (pozele sunt făcute de Marcel de la Studioul – click pe ele pentru mărire, că merită)

Am început să merg a doua zi după deschidere. Dimineața, că mi-am amintit că am citit cândva la Vali că dimineața e cel mai recomandat.

Am dat peste 2 super instructori, Marius și Dana. Au stat și mi-au explicat pas cu pas cum trebuie să încep, ce trebuie să fac, cum nu mă pot apuca de orice chestie din prima zi, cum trebuie s-o iau ușor. Pe amândoi i-am disperat, efectiv, cu întrebări – sunt soiul ăla neplăcut de om care trebuie să priceapă tot ce i se întâmplă – și vă jur că nici unuia nu i-a dispărut zâmbetul de pe chip nici măcar o fracțiune de secundă. Oamenii efectiv se bucură când văd un gras ca mine interesat de mișcare și de exerciții. S-au oferit chiar să-mi facă un program personalizat de exerciții – că eu nu pot face, evident, ce-ar putea face un om care mai merge la fotbal, sau la baschet, sau care se mișcă din când în când.

Mă credeți sau nu, în fiecare dimineață de la 7 la 8.30 trec prin măcar jumătate din aparatele din sală. Sunt mândru de mine că am putut trece lejer peste momentul cel mai neplăcut al fitness-ului – febra musculară criminală care apare în primele 2-3 zile. Sunt mândru de mine pentru că în prima zi am făcut 7 minute de bandă și apoi am zis că mor, iar acum fac lejer 15-20 de minute. Mă motivează faptul că simt că, de la o zi la alta, pot mai mult.

Dar cel mai tare mă motivează faptul că, după cele 90 de minute de sală, mă simt în super formă toată ziua. Sunt trist că săptămâna asta nu pot merge decât 2 zile, că în rest voi fi plecat din Cluj, dar deja Marius mi-a aranjat un program, la revenire, cu care să recuperez zilele pierdute.

Băi, să mă credeți, ăsta nu e vreun soi de advertorial. Dimpotrivă, m-aștept să mă înjure un pic Liviu printre dinți că am scris că m-a disperat cu promovarea (băh, o ziceam într-un sens bun, să știi, da ?). E doar manifestarea unui om care a descoperit o bucurie nouă în viață. Bucuria de a se mișca. Încă nu se văd rezultatele, e prea devreme, nu mi-a scăzut burta la jumătate, nu am – încă – bicepșii lui Rafael Nadal (aveam eu cu Mile o glumă pe tema asta), da’ simt în interiorul meu că se schimbă lucruri. Și e bine.

Așa că vă recomand căduros, dacă ați fost putori ca mine, să v-apucați să vă mișcați. O să vă placă. Și dacă sunteți din Cluj, la fel de călduros vă recomand Gimmy. Și mai ales intructorii de-acolo.

Să vă mai spun că abia aștept să înceapă cursurile de Muay Thai ? 🙂

 

Despre Narciși

Am mai zis. Dacă aș ști să scriu ca ea măcar odată pe an, aș fi mult mai încântat de mine însumi.

Partea cea mai ciudată e că mă întâlnesc din ce în ce mai des cu NarciÅŸi care nu au nicio bază raÅ£ională, factuală pentru iubirea lor faÅ£ă de ei înÅŸiÅŸi. Sunt oameni absolut obiÅŸnuiÅ£i cu traiectorii profesionale uneori modeste.
Cu toate acestea însă, îÅŸi fabrică în permanenÅ£ă motive care îi transformă în propriul lor Dumnezeu. Trăiesc într-o paranoia hedonistă perpetuă, fiind plăcut surprinÅŸi în fiecare secundă de propria lor strălucire.

Aproape că îi invidiez, dacă mă gândesc că această puternică preocupare de sine îi face să fie absolut imuni la orice fel de atac ori reproÅŸ, oricât de argumentat ÅŸi fundamentat empiric. Lumea paralelă în care trăiesc ÅŸi pe care, bineînÅ£eles, o guvernează, e mai reală pentru ei decât oricare alta, pentru că, nu-i aÅŸa, le e cea mai favorabilă.

Citiți postul Corinei. De mai multe ori. E excepțional.

 

Cum începe o iubire de durată ?

Pentru că suntem în era 2.0, mai întâi auzi de ea pe net. Pe Facebook, de exemplu.

Apoi, vă vedeți prima dată la un restaurant sârbesc din Timișoara, să zicem că la Yugoslavia. Te uiți la ea, ea la tine. Pentru că mai ești cu un prieten și c-o prietenă, începeți să schimbați impresii despre ea. Da, e clar – vă place tuturor.

O vreme, nu vă mai vedeți deloc. Mai dai de ea pe ici, pe colo, dar n-aveți nici o treabă unul cu altul. Apoi vine o zi în care îți iei inima în dinți, o suni și îi spui “hai, vino la mine“. Și ea vine. Din ziua aia, nu vă mai despărțiți.

Da, așa a fost povestea mea cu Terapia.

Ce este Terapia ?

După cum știe toată lumea (mai puțin cei care nu știu, ©), Terapia este o bere produsă de Clinica de Bere, în Timișoara, pentru Timișoara (și mai nou și Arad). Există în două sortimente, Terapia Platin – bere albă, nefiltrată, Weissbier – și Terapia Gold – bere blondă, nefiltrată.

Din punctul de vedere al unui băutor pasionat de bere, vă spun că este una dintre cele mai bune beri pe care le-am băut vreodată (pe oriunde am fost, inclusiv Germania și Austria). Nu mai spun că au cel mai frumos design de brand de bere pe care l-am văzut vreodată (și nu subiectivismul meu mă face să spun asta, ci faptul că a luat cel mai mare premiu la un concurs mondial de design de bere).

De când ne-am întâlnit, o promovez intens pe oriunde pot. Atât de intens, încât o mulțime de lume m-a întrebat dacă lucrez la ei.
Nu, nu lucrez la ei, nu mi-s clienți, acest articol nu e plătit în absolut nici un fel, nici măcar cu bere 🙂
Nu, oamenii care o fac nu-mi sunt prieteni pe care încerc să-i ajut (dar sper să-mi devină, în timp) întrucât îi cunosc de două săptămâni.

Pur și simplu sunt foarte încântat că 3 6 băieți din România și-au pus mintea și au reușit să facă un produs ATÂT de bun. Și sper sincer să-i țină, să nu cadă pradă dezvoltării bruște și să facă o bere bună în continuare.

Unde se poate bea Terapia ?

Într-o mulțime de locuri din Timișoara, într-un restaurant din Arad și cam atât. Dar se poate comanda și acasă. Aici e o listă completă cu locurile unde se găsește. Da, și Little Pub vinde Terapia 🙂

Și clipul lor de prezentare:

Sunt un răzgândit

Am vrut azi să scriu un mare post, așa, profund, despre orgoliile inutile care ne animă. Și care ne împing să facem tot felul de tâmpenii, de lucruri greșite, să stricăm tot felul de relații faine cu oameni faini. Chestii stupide de genul “eu n-o sun, să mă sune ea” sau “eu nu-l caut, să mă caute el”… mă rog, sigur știți genul.

Poate o să-l scriu zilele următoare.

Apoi am vrut să scriu un alt post, despre naivitate. Despre oameni care se lasă prostiți din două vorbe spuse de un șmecheraș, pentru că ei sunt buni și văd lumea prin prisma bunătății lor. Apoi suferă că nu li se întâmplă ceea ce credeau (sau au fost convinși să creadă) că li se întâmplă

Poate am să-l scriu și pe ăsta, la un moment dat.

Am mai vrut să scriu despre cum internetul prostește. Pe mine, cel puțin. Am fost un adevărat nazi al gramaticii, dar de când cu imbecili de pe interneți care dau lecții de gramatică în timp ce scriu vre-o și vre-un, am ajuns să nu mai fiu siguri de lucruri banale. Ba chiar să mă cert uneori cu Daniela, eu susținând câte o prostie și ea încercând delicat să-mi explice că-s prost.

Pe ăsta sigur o să-l scriu în curând.

După atâtea răzgândiri, am zis că mai bine să vă recomand un serial. Am auzit de el de la Cristina, chiar azi, și am văzut 2 episoade deja. E un serial foarte lejer, așa, de văzut după o zi grea muncă. N-are pretenții mari, e ușurel și amuzant, fără să fie vreo mare comedie. Un serial cu bucătari și sex, făcut după o carte a lui Anthony Bourdain. Se numește Kitchen Confidential. Foarte drăguț și relaxant. Din păcate, a fost oprit după un singur sezon. Și probabil că n-o să se mai reia.

Muzica mea de început de an

Lăsând la o parte contrabanda intensă de cultură muzicală pe care o fac cu Oana (care-i așa, ca o muză bună) în ultima vreme, piesele astea românești de mai jos îmi cam populează fiecare dimineață. Serile mi-s populate cu … mno, altfel de muzică 🙂

Întâmplător sau nu, pe toate le-am auzit prima dată la Guerrilla de dimineață.

1. Byron – Songul Pușcăriașului. Are versuri mortale.

2. Touluse Lautrec – Te spun.

3. Norzeatic ÅŸi Khidja – Muzica ÅŸi cuvântul. Pentru sound-ul disco/groove de care, aparent, nu mă satur deloc de vreo lună.

4. ROA – Ne place (în heavy rotation de vreo 2 zile, fără număr, fără numere)

Bonus, de la Oana, că tot ziceam că facem trafic cu de-astea.

1 bis. Quartz – A Nimănui

2 bis. Nelly Ciobanu – Hora Moldovenească (Gropare, asta o să-ți placă)

Cu zalele la TV

Milorad e sârb. Și cu asta am zis totul, da ? 🙂

Dincolo de faptul că e sârb, Milo mai are niște calități. De exemplu, are un hobby pe care eu, cel puțin, nu l-am mai întâlnit la nimeni – împletește bijuterii din zale de argint. Face tot felul de minuni, pe care puteți – și vă recomand – să le vedeți aici. Cercei, brățări, inele, chestii cu care împodobește ouă de struț, cămăși din zale… deci face multe. L-am văzut lucrând – NICIODATĂ n-am să am atâta răbdare câtă are el când sucește sârmele alea.

Și de curând a fost la TVR