Cum începe o iubire de durată ?

Pentru că suntem în era 2.0, mai întâi auzi de ea pe net. Pe Facebook, de exemplu.

Apoi, vă vedeți prima dată la un restaurant sârbesc din Timișoara, să zicem că la Yugoslavia. Te uiți la ea, ea la tine. Pentru că mai ești cu un prieten și c-o prietenă, începeți să schimbați impresii despre ea. Da, e clar – vă place tuturor.

O vreme, nu vă mai vedeți deloc. Mai dai de ea pe ici, pe colo, dar n-aveți nici o treabă unul cu altul. Apoi vine o zi în care îți iei inima în dinți, o suni și îi spui “hai, vino la mine“. Și ea vine. Din ziua aia, nu vă mai despărțiți.

Da, așa a fost povestea mea cu Terapia.

Ce este Terapia ?

După cum știe toată lumea (mai puțin cei care nu știu, ©), Terapia este o bere produsă de Clinica de Bere, în Timișoara, pentru Timișoara (și mai nou și Arad). Există în două sortimente, Terapia Platin – bere albă, nefiltrată, Weissbier – și Terapia Gold – bere blondă, nefiltrată.

Din punctul de vedere al unui băutor pasionat de bere, vă spun că este una dintre cele mai bune beri pe care le-am băut vreodată (pe oriunde am fost, inclusiv Germania și Austria). Nu mai spun că au cel mai frumos design de brand de bere pe care l-am văzut vreodată (și nu subiectivismul meu mă face să spun asta, ci faptul că a luat cel mai mare premiu la un concurs mondial de design de bere).

De când ne-am întâlnit, o promovez intens pe oriunde pot. Atât de intens, încât o mulțime de lume m-a întrebat dacă lucrez la ei.
Nu, nu lucrez la ei, nu mi-s clienți, acest articol nu e plătit în absolut nici un fel, nici măcar cu bere 🙂
Nu, oamenii care o fac nu-mi sunt prieteni pe care încerc să-i ajut (dar sper să-mi devină, în timp) întrucât îi cunosc de două săptămâni.

Pur și simplu sunt foarte încântat că 3 6 băieți din România și-au pus mintea și au reușit să facă un produs ATÂT de bun. Și sper sincer să-i țină, să nu cadă pradă dezvoltării bruște și să facă o bere bună în continuare.

Unde se poate bea Terapia ?

Într-o mulțime de locuri din Timișoara, într-un restaurant din Arad și cam atât. Dar se poate comanda și acasă. Aici e o listă completă cu locurile unde se găsește. Da, și Little Pub vinde Terapia 🙂

Și clipul lor de prezentare:

Andrei Crivăț

10 Comments

  1. Ruben   •  

    Livreaza si in alte localitati inafara de Timisoara?
    Pe site n-am gasit nimic referitor la asta.

    • Andrei Crivat   •     Author

      Stiu sigur ca s-a livrat la Cluj, prin curier – 2 lazi, parca.
      Da’ cred ca-i destul de scump transportul.

  2. Oana Barbu   •  

    Sincer, in Little Pub, Terapia are cel mai bun gust!
    Faceti experimentul singuri si o sa ajungeti la aceeasi concluzie.

  3. Daniel Preda   •  

    Am gustat-o și este exact cum zici tu că e. Nu am băut niciodată o bere nefiltrată atât de bună.
    De acum când ne vezi în Little Pub și nu e dimineață, să știi care va fi comanda noastră:))

    • Andrei Crivat   •     Author

      da’ dimineata ce-are ? 🙂

  4. Lotus   •  

    Unde e P-ul de la publicitate ? 🙂

  5. Raimi   •  

    M-am terapeutizat si eu de curand … e deliciu. Ar merita sa scriu si la mine pe blog despre un produs romanesc atat de bine facut, asa pur si simplu de placere voluntar, ca o recunostinta pentru calitate.

  6. Fram   •  

    Uff atat de frumos vorbiti de berea asta ca imi vine sa ma sui in tren sa vin in Timisoara sa o gust…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu