Netflix în România

Bună seara, lamulțean, s-avem un an minunat ștcl.

Well, deși părea greu de crezut, s-a lansat Netflix în România, chiar azi – atât de azi, că eu am aflat acum vreo oră or so, de la Corina. A scris Ovi, a scris și Vali, probabil că au mai scris și alți oameni, ce știu eu ?

Ca idee, Netflix pe România are multe chestii – nu toate (lol, nu este House of Cards, cum naiba să blochezi House of Cards ?), dar are. Și filme, și seriale (inclusiv seriale de altă marcă, cum ar fi Weeds, care e un serial Showtime). E ok, prețuri de la 8 euro / lună, sper sincer să contribuie mult la diminuarea pirateriei.

Ce m-a impresionat pe mine e lista de documentare. Sunt acolo unele care par foarte, foarte mișto – după nume, că de văzut evident că nu le-am văzut. Eu unul abia aștept să văd Chef’s Table, Gangsters: Faces of the underworld, Navy SEALS: Their untold story, Secrets of Scotland Yard și alte câteva. Că-mi sună bine.

En fin, e un pas înainte, să sperăm că-și face lumea conturi și n-au să iasă din România în 3 luni.

The Musketeers

La recomandarea stimatului domn Alexandru, în ale cărui gusturi am și voi avea mereu încredere, am urmărit primul sezon din serialul BBC The Musketeers.

musketeers

Nu e musai cel mai bun serial din lume (spun asta în condițiile în care serialele mele preferate din ultimii ani sunt Person of Interest, Strike Back și Vikings, în această ordine), dar e plăcut de urmărit. E genul de serial în care nimeni nu poate veni să spună “ah, n-ai citit cartea…“, pentru că în afară de câteva nume n-are nici o legătură cu cartea. Și costumele personajelor sunt incredibil de bine gândite. În lipsă de altceva, merită să-l vedeți. Nu-i grozav, dar e plăcut.

Și încă ceva. Cu The Musketeers am descoperit că Vinnie Jones putea fi un mare actor. Dar n-a fost să fie.

vinnie

Mke, în câteva zile vă mai recomand (sau nu) două – trei seriale.

 

Sunt un răzgândit

Am vrut azi să scriu un mare post, așa, profund, despre orgoliile inutile care ne animă. Și care ne împing să facem tot felul de tâmpenii, de lucruri greșite, să stricăm tot felul de relații faine cu oameni faini. Chestii stupide de genul “eu n-o sun, să mă sune ea” sau “eu nu-l caut, să mă caute el”… mă rog, sigur știți genul.

Poate o să-l scriu zilele următoare.

Apoi am vrut să scriu un alt post, despre naivitate. Despre oameni care se lasă prostiți din două vorbe spuse de un șmecheraș, pentru că ei sunt buni și văd lumea prin prisma bunătății lor. Apoi suferă că nu li se întâmplă ceea ce credeau (sau au fost convinși să creadă) că li se întâmplă

Poate am să-l scriu și pe ăsta, la un moment dat.

Am mai vrut să scriu despre cum internetul prostește. Pe mine, cel puțin. Am fost un adevărat nazi al gramaticii, dar de când cu imbecili de pe interneți care dau lecții de gramatică în timp ce scriu vre-o și vre-un, am ajuns să nu mai fiu siguri de lucruri banale. Ba chiar să mă cert uneori cu Daniela, eu susținând câte o prostie și ea încercând delicat să-mi explice că-s prost.

Pe ăsta sigur o să-l scriu în curând.

După atâtea răzgândiri, am zis că mai bine să vă recomand un serial. Am auzit de el de la Cristina, chiar azi, și am văzut 2 episoade deja. E un serial foarte lejer, așa, de văzut după o zi grea muncă. N-are pretenții mari, e ușurel și amuzant, fără să fie vreo mare comedie. Un serial cu bucătari și sex, făcut după o carte a lui Anthony Bourdain. Se numește Kitchen Confidential. Foarte drăguț și relaxant. Din păcate, a fost oprit după un singur sezon. Și probabil că n-o să se mai reia.