Verde pentru biciclete – Numărătoarea de Toamnă

Verde pentru biciclete este o mișcare adresată bicicliștilor timișoreni. La Verde pentru biciclete am fost prima dată în februarie, când au participat peste 1.000 de bicicliști – și a fost foarte tare, frate!

Duminică, pe 24 octombrie ( de ziua lu’ tata, hehe) are loc Numărătoarea de Toamnă. Va începe la ora 10.00, pe Platforma Timco (str. Circumvalațiunii, nr. 8-12, în Timișoara. Detalii mai multe găsiți aici.

“Verde pentru Biciclete” este o miÅŸcare pentru pedalare, susÅ£inută de FundaÅ£ia Bega, în colaborare cu Clubul Sportiv Gratzu, Kiss FM, Ziua de Vest, Status Pimp, PressAlert.ro, timisoarapefata.com, timisoreni.ro. Numărătoarea de Toamnă este sprijinită ÅŸi de : MBike ÅŸi organizaÅ£iile studenÅ£eÅŸti ÅŸi de tineret din TimiÅŸoara.

Leii din Banat

Când eram în liceu, nu cred că trecea vreo zi de sâmbătă în care să nu merg să joc baschet. Plus că de multe ori mai jucam și în timpul săptămânii. Printr-a 11-a, cred, am fost și rezervă în echipa liceului. Îmi plăcea tare mult.

Când eram în primii ani de facultate, în fiecare noapte de vineri mă trezeam la (sau nu dormeam până la) ora 4 dimineața, când Pro TV dădea meciurile din NBA. Aveam un televizor mic, alb – negru, și mă chioram în el să văd ce minuni mai fac Michael Jordan, Scottie Pipen și alți eroi ai acestui sport. Îmi plăcea tare mult.

Printr-o conjunctură oarecare, la 20 de minute după ce m-am mutat la Timișoara am ajuns la meciul BC Timișoara – Gaz Metan Mediaș. N-am mai fost, cred, niciodată la un meci de baschet din Divizia A.

Pe parcursul meciului, am aflat lucruri. Că BC Timișoara a câștigat anul trecut Cupa României, deși jucătorii nu erau plătiți de multă vreme. Că la meciul de cupă, oamenii din sală au plâns – pentru că atât de frumos a fost meciul și atât de impresionantă dăruirea oamenilor din teren. Că Gaz Metan Mediaș e una dintre cele mai bune echipe din campionat, iar jucătorii ei joacă împreună de 2 ani – în timp ce majoritatea celor de la BC Timișoara joacă împreună de două luni și încă nu se cunosc foarte bine. Și cu toate astea, scorul a fost foarte strâns (79-82, cu multe momente în care Leii din Banat au condus)

Și că pe antrenor îl cheamă Dragan Petricevic (e sârb, deci de-al meu 🙂 ). Și că a făcut eforturi colosale să țină echipa asta pe linia de plutire. Și i-a ieșit.

Din toate motivele astea, dar mai ales pentru că am văzut cât de mult se implică și antrenorul, și jucătorul, cred c-o să devin nelipsit de la meciurile Leilor.

Acesta nu e un advertorial. Pur și simplu, am fost impresionat de ce-am văzut ieri la Sala Olimpia. Și m-am bucurat să văd atât de multă lume în sală, așa cum apoi m-am întristat să descopăr că presa locală (cu o excepție) n-a scris un rând de meciul greu purtat de echipa orașului.

Uneori, ți-e dat să ai bucurii pe care vrei să le împarți și cu alții. Meciul e ieri a fost pentru mine o astfel de bucurie. Să mă iertați, vă rog anticipat, dacă pe viitor am să vă mai bat la cap pe acest subiect.

PS: Leii din Banat au pagină de facebook și cont de twitter 🙂

Later edit: ok, și TION a scris.

La Webstock

De câte ori am ocazia să ajung la vreun eveniment organizat de Cristi Manafu, rămân impresionat de cât de bine știe omul ăsta să le facă. Așa și la Webstock – conferințe în mai multe săli, sute de oameni și-un Manafu omniprezent care a făcut cumva ca totul să pară foarte simplu. Și nu e, sunt sigur că nu e.

Da, eBucătăria n-a luat premiul pe care speram să-l ia, dar am învățat de la Andrei Roșca să înțeleg că și eșecurile au valoarea lor. Din eșecuri înveți. O să luăm premiu anul viitor 🙂

Dincolo de asta, participarea la Webstock (pentru prima dată) a fost un câștig pentru mine. Pe de-o parte, am văzut câteva prezentări foarte faine. A lui Bobby (are o priză la public pe care n-am văzut-o la mulți vorbitori), a lui Andrei (pe care o puteți vedea aici și care mi-a lămurit niște idei cărora nu știam să le dau formă) și a lui Marco Kind, de la Vodafone, au fost cele care mi s-au lipit de suflet. Pentru că am fost în ziua aia și la alt eveniment (lansarea Internet Explorer 9, despre care vă povestesc eu mai încolo) am pierdut niște prezentări la care vroiam să asist (a lui Ionuț sau a lui Răzvan, de exemplu) dar sper că or să apară pe net în curând.

Pe de ală parte, m-am bucurat mult să mă întâlnesc cu o grămadă de oameni care mi-s dragi. Că și de aia îmi plac evenimentele astea, că-s ocazii să-ți revezi prieteni de departe. 🙂

Și m-am bucurat mult pentru niște premiați: Cosmin și Triluliu, cu “La Mall” (locul 1 la Virals), Adrian Hădean și Trilulilu pentru Cook’n’Rolla (l0cul 1 la Publishing), Ruben și Lorand cu uTweet (locul 2 la Microblogging Projects), Costin cu ReFresh (locul 3 la Publishing), Vitrina cu Agenda BT (locul 3 la Utility) și camionul de premii luate de Cătălin Teniță 🙂

Casa Natural

toate pozele sunt făcute cu Samsung Galaxy S

Când ieși din București spre Brașov, dacă faci un mic ocol pe șoseaua Pipera-Tunari, la numărul 48 se află magazinul Casa Natural.

În care cu mult interes m-am oprit zilele trecute, că de multă vreme mă amenința Maria c-o să vad eu ce chestii faine sunt pe-acolo.

Și sunt, pe cuvânt că sunt. Am găsit acolo tot felul de brânzeturi maturate, cu piper, cu chimen și de multe alte feluri. Am găsti o pastramă de oaie cum numai în Mărginimea Sibiului am mai mâncat. Mai sunt pe-acolo cârnați tăiați cu satârul (carnea nu se toacă la mașină, ci se mărunțește cu satârul). Am găsit un parizer țărănesc care mi-a amintit de copilărie, pentru că n-avea nimic în comun cu mizeriile care se vând azi prin magazine pe post de parizer. Mai sunt acolo și niște cârnați de vită în maț de oaie de care pur și simplu nu te saturi. Tot felul de minuni găsești pe-acolo.

Nu vă mai zic de prăjiturile de casă, care CHIAR sunt de casă (am mâncat niște cornulețe aproape la fel de bune ca cele pe care le face mama).

Mai au oamenii pe-acolo zacuscă, dulcețuri și tot felul de uleiuri (de exemplu, ulei de nucă sau ulei de mărar).

Și mai multe feluri de miere.

A, și am găsit o bere faină, fermentată natural, fără enzime – Bere Trei Stejari.

Mi-a plăcut tare mult magazinul – pe lângă faptul că produsele nu au conservanți sau alte mizerii chimice, e și amenajat foarte fain. Dar cel mai mult mi-a plăcut pasiunea cu care Florian, proprietarul Casei Natural, își prezintă marfa. Omul ăla pur și simplu iubește produsele pe care le vinde. Și bate țara în lung și în lat să găsească oameni care încă fac produse tradiționale și naturale. Adică pe bune, complet naturale.

A, era să uit de sucul de mere. Genial 🙂

Ăsta nu-i un post plătit. Pur și simplu mi-a plăcut foarte tare magazinul și am zis să vi-l recomand. Merită să faceți un drum pe-acolo, dacă sunteți în București.

Prin România. Ziua 3.

Postul ăsta e mai lung, că ultima zi a fost mai funny 🙂 “Prin România” a fost un proiect inițiat de Petrom și Bobby Voicu.

Ziua a început (la 7, ca toate celelalte) cu căutarea Peșterii Liliecilor. Din păcate, din cauza vegetației foarte bogate (și a faptului că eram cam pe fugă) n-am găsit intrarea, așa că ne-am dus în Cheile Dobrogei. Stâncile alea din poză nu-s chiar stânci, sunt niște recifuri coraliere, dat fiind că dealurile astea erau cândva fundul Mării Thesis.

Acolo a fost o bună ocazie ca Bobby să testeze încă un pic Dusterul (o mașină care, sincer vă zic, a fost MULT peste așteptările mele).

Și dacă tot mai stăteam pe-acolo, am făcut un ședință foto cu o călugăriță, care a stat la pozat pe mâna lui Doru.
Citește mai departe

Prin România. Ziua 2.

Doamne, frumoasă-i Dobrogea. Știu, mă repet – da’ ăsta-i gândul primordial care mă bântuie după 3 zile petrecute pe-acolo, cu proiectul Redescoperă România inițiat de Petrom și Bobby Voicu.

A doua zi a început al naibii de dimineață. Am mers cu toții (am fost 17 oameni, îi vedeți aici pe toți) să vedem Cetatea Libida, la Slava Rusă. Cetatea a fost cea mai mare aglomerare urbană din România (așa cum o știm azi) ocupată de romani. Avea 24 de hectare (în zona fortificată) și încă 4 în afara zonei. Astăzi, jumătate din cetate se află sub casele oamenilor. De-a lungul vremii, diverși imbecili căutători de comori au distrus boltele unor turnuri (aflate cam la 2-3 km de ziduri, îngropate într-un deal). Dacă ajungeți acolo, să mergeți la tabăra de arheologie să căutați familia Iacob. Stau acolo cam 2 luni pe an (vara) dar stând la povești cu ei ajungeți să vedeți cu ochii minții istoria Libidei. E impresionant să te uiți la un zid și cineva să-ți explice “uite, stratul ăsta a fost pus în secolul 4, iar acesta a fost pus peste el, în secolul 6”.

Am vizitat apoi Cetatea Argamum, la Jurilovca. Legenda zice că argonauții s-au oprit și aici când au fost să caute lâna de aur. Argamum este cea mai veche așezare de tip urban de pe teritoriul României, menționată într-un izvor antic (de către Hekataios din Milet, prin secolul 6 î. Hr.). E pe malul lacului Razim (nu pe malul mării, cum mai aveam puțin și-o convingeam pe Andra 🙂 )

A treia cetate vizitată în acea zi a fost Enisala. Parțial restaurată, Enisala oferă vizitatorului turnuri și ziduri semețe pe un vârf de deal, într-un peisaj absolut superb (și nu, nu mă joc cu superlativele). A fost construită de genovezi, acum 7 secole.

Ultima cetate a zilei a fost Histria. Muzeul din incinta cetății e impresionant. Găsești acolo tot felul de vase, unelte și inscripții, unele vechi de mai bine de 2.000 de ani. Cetatea a fost ridicată în secolul 7 î. Hr.

Ziua s-a încheiat la Constanța, unde am mâncat la restaurantul Beta. La restaurantul ăsta se mănâncă ATÂT de bine, că o să scriu un articol despre el pe Ebucataria, cât de curând. A fost atât de bună mâncarea, încât restaurantul o să intre și pe lista lui Doru.

Da, încă n-am scris de oamenii foarte faini pe care i-am cunoscut sau pe care i-am reîntâlnit. Poate mâine. Între timp, mai multe detalii despre Redescoperă România – etapa Dobrogea găsiți pe fanpage-ul Petrom

Prin România. Ziua 1.

E frumoasă Dobrogrea. Mult mai frumoasă decât o bănuiam eu, pentru că știam prea puțin despre ea. Zona asta mustește de istorie și de civilizații vechi. Oriunde întorci capul, vezi ceva care să-ți amintească de vremurile apuse. Începând cu munții Măcin, cei mai vechi munți din Europa și terminând cu cetățile și bazilicile.

Pe traseul nostru de ieri, ne-am oprit, printre multe altele, la Capidava. Fost fort geto-dac, apoi cetate romană, zidurile Capidavei (care a fost distrusă de pecenegi prin anul 1000 și ceva) încă străjuiesc malurile Dunării.

Am urcat apoi spre o carieră de piatră din munții Măcinului, unde ne-am bucurat să înălțăm zmeie

Și să admirăm priveliștea

Am bătut un pic pădurile din Dobrogea (pe-aici sunt cele mai faine drumuri forestiere pe care am mers)

Ne-am oprit la Bazilica Martirială din Niculițel. Singurul mormânt neprofranat din perioada precreștină din Europa. S-a păstrat intact, așa cum s-au păstrat și bucăți întregi din bazilica construită aici în secolul 3. Bazilica a fost descoperită în 1971, datorită ploilor abundente care au spălat pământul ce-o acoperea.

Ziua s-a încheiat la Tulcea (care are o faleză mortală).

Evident, sunt doar o mică parte dintre locurile foarte faine pe care le-am vizitat. Nimic n-a fost, însă, atât de fain pe cât e grupul de oameni cu care călătorim. Dar despre ei în episodul viitor 🙂

Prin România

În următoarele câteva zile, plec să redescopăr România. Mă rog, o parte din ea – Dobrogea, pentru că fac parte din echipajul “Redescoperă România“, un proiect inițiat de Petrom împreună cu Bobby Voicu.

Din echipajul “oficial”, tura asta, mai fac parte (evident, în afară de Bobby și de mine) Oana și Iulia. Pe lângă echipaj, însă, vor mai merge și o serie oameni care au fost în edițiile trecute (prin Moldova, Transilvania și Banat/Oltenia), printre care Ana, Doru, Roxana, Corina, Anca, Andra și alți oameni de seamă.

Dacă apuc să gătesc în vreo seară pe traseu, o să vedeți pe ebucataria.ro. Dacă nu, “ne gătim” la întoarcere. Până atunci, dacă tot veni vorba, mai sunt câteva zile în care puteți participa la un concurs fain, la care puteți câștiga un grătar.

Să fiți cuminței.

Povestiri cârciumărești

Citat exact din Cezar

Povestiri carciumarestiVinul.Ro a lansat o nouă carte: “Povestiri cârciumăreÅŸti“. Scris de jurnalista Alina Matei ÅŸi de somelierul Sergiu Mihail Nedelea, volumul este un “ghid lejer” prin încurcatele căi ale restaurantelor, populat cu personaje pitoreÅŸti (de la ospătarul cel viclean, cu buzunare duble ÅŸi unghiuÅ£ă mare la degetul mic, ori clientul coleric ÅŸi “rău-tips-uitor”, ÅŸi până la bucătarul mereu mangă, dar ager de cuÅ£it, care-ÅŸi face nunta copilului din porÅ£iile consumatorilor); mai sunt cuprinse în carte câteva interviuri cu antreprenori din domeniu, care spun poveÅŸtile de succes: DragoÅŸ Petrescu de la City Grill ÅŸi Caru cu Bere, Cătălin Mahu – “tatăl” La Mama, Tavi Popescu de la Mandragora, Violeta Dincă de la Violetas Vintage Kitchen ÅŸi alÅ£ii. Subtitlul cărÅ£ii este, probabil, ÅŸi o concluzie: “Există viaÅ£ă după nota de plată!“