De prin Timișoara 2

Primul “episod” a fost ăsta. Ca de obicei, click pentru mărire pe fiecare poză.

1. Un taximetrist un pic PREA pornit (m-a ajutat Liviu cu poza)

2. Poate că-s subiectiv, da’ mie îmi inspiră orice altceva în afară de încredere.

3. Poate că nu se vede din poză, da’ era închis. E un nonstop care se închide zilnic la 23.00. Am mai povestit de el.

4. … pentru că până și înrămarea e o artă, da ?

5. Precis că domnu’ ăsta e rudă cu Gigi Becali. Precis.

6. Un administrator de bloc care are soluțiile cu el.

7. Prima oară am citit șnițele, deși chiar nu-mi era foame sau ceva. Abia apoi am văzut că, de fapt, e vorba de știițe.


Bonus, un slogan foarte greșit al unei farmacii din Cluj.

Uneori…

… când nu sunt chiar în apele mele…
… când simt că mi s-au înecat toate corăbiile…
… când nimic și nimeni nu mă bucură și nu mă motivează și nu mă entuziasmează….
… când singurul gând valid din capul meu e că am făcut atât de multe greșeli și, Doamne, cât m-aș fi bucurat să nu le fac…
… când îmi vine să-mi șterg blogul, pagina de facebook, să-mi arunc telefonul, să plec departe în lume și să nu mai intru niciodată pe internet…
… când am senzația că mi-aș dori să nu mă mai știe nimeni și să nu mai știu pe nimeni, s-o iau de la zero cu toată viața mea…
… când simt că nimic n-are sens și nimic n-are gust și nimic n-are culoare…
… când nu-mi mai trebuie nimic și nimeni, niciodată….

… mă așez frumos pe un scaun și mă uit câte-o zi întreagă la Friends, începând cu episodul 1 din sezonul 1. Uneori și noaptea următoare, chiar.

Și toate trec ca prin minune. E panaceul meu (da, universal 🙂 ) pentru orice stare psihică nașpa.

Moja srpska muzika 6

Nu prea poți vorbi de muzică sârbească fără să menționezi cele trei mari doamne ale scenei din Serbia: Ceca Ražnatović (despre care am povestit), Dragana Mirković (episodul următor) și Lepa Brena, de care povestim azi.

Lepa Brena e, de fapt, din Bosnia – adică acolo s-a născut și numele ei real e Fahreta Jahić Živojinović. Ulterior, în școală, o profesoară a poreclit-o Brena. Iar mai târziu, când a devenit celebră, un jurnalist celebru (Milovan Ilić Minimaks) i-a spus Lepa Brena (frumoasa Brena) – și așa i-a rămas numele.

În 1991, când s-a măritat cu un tenismen sârb, s-a mutat la Beograd și acolo locuiește și astăzi. Ceea ce o face destul de sârboaică, în opinia mea. Deși ea e de părere (așa cum sunt mulți alți oameni născuți în spațiul fostei Iugoslavii) că nu e nici bosniacă, nici sârboaică – e iugoslavă.

A vândut peste 10 milioane de albume în cei 30 de ani de activitate, ceea ce nu-i chiar de colo, întrucât astfel a devenit cea mai prolifică artistă din Balcani. Din istorie.

Enjoy 🙂

Să câștige Mirona, zic

Deci Mirona cântă bestial. Am mai zis asta, eu știu.

Așa de bestial cântă:

Și acum participă la un concurs, la care și-ar dori să câștige (d’oh!). Dar și eu îmi doresc să câștige. Așa că am votat-o – și am să vă rog să intrați aici și s-o votați și voi, dacă vă plac piesele ei (o parte le puteți asculta aici)

Schimb de vicii

Urăsc cu multă pasiune lepșele de pe bloguri. Da’ Ovi mi-a explicat cumva foarte clar că pe asta, cu viciile, este imposibil s-o ocolesc. Mi s-au promis pedepse crunte dacă mă fac că n-o văd, cum fac de obicei.

Așa că bine, zic. S-o facem și pe asta și să sperăm, din nou, că-i ultima.

Deci vicii. Mie îmi plac viciile. Nu mă iau după Bitză, dar CHIAR cred că viciile ne fac umani. Că în vicii se regăsește o bună parte din bucuria vieții.

Bine, să procedăm, deci.

Bere – am fost un băutor serios de bere. De ceva vreme nu mai sunt, dar asta nu schimbă cu nimic povestea. Am gustat din multe. De la Glubedex Brăila până la Bristol sau toate tipurile de Delirium. Multă vreme am băut Ursus. Apoi Becks. Acum, când îmi dau câte o bere, în 99% din cazuri e Timișoreana. Dacă prind nefiltrată, cu atât mai bine – căci da, locuiesc în orașul în care există Timișoreana nefiltrată 🙂

Èšigări – chiar nu mai țin minte câți ani am fumat Viceroy, dar oricum, mulți. Acum am 8 ani de când fumez Marlboro. Până în 2007 am fumat Marlboro roșu, de-atunci încoace Marlboro Filter Plus. Nu cred să le mai schimb până o să mă las (în foarte scurt timp)

Cafea – acasă, Jacobs, fără doar și poate. În oraș, prefer Julius Meinl și Segafredo. Lavazza e undeva departe de astea două, dar dacă n-am de ales…

Tării – aici e un pic mai complicat. Din start, sunt un fan dedicat al pălincii bune de casă. Fie ea de la Răzvan, de la Nicu, de la Dragoș sau de la Marius, un ștampăl înainte de o masă grea e perfect. Și unul după vreo mâncare mai grea ajută mult la digestie, chit că e considerată unanim aperitiv. Dar prin restaurante și baruri n-au pălinci din astea, iar eu oricum nu prea beau tării. Foarte, dar foarte rar, când vreau să mă dau mare sau să-mi consolidez self esteem-ul îmi dau câte un Lagavulin. La fel de rar, după câte o masă mai copioasă prin oraș, îmi dau câte un Hennesy. Când mănânc sârbește, la KaraÄ‘orÄ‘e de exemplu, musai se cere un Pelincovac, altfel nu prea mă pot ridica de la masă, că sârbii ăștia n-au auzit de colesterol și grăsimi saturate. Dar astea se întâmplă rar. Nu mă dau în vânt după tării, cum ziceam. Dacă e să beau ceva, beau un vin sau o bere.

Dacă tot e leapșă, e musai s-o dau mai departe. Așa că o dau la Cristina, la Tomi, la Richie și la Dani. Să ne zică ei cum e cu viciile lor.

Dar aș aprecia mult răspunsurile voastre în comentarii. Adică, dacă tot punem cărțile pe masă, măcar să le punem toți 🙂

Și dacă sunt nevinovați ?

În urmă cu vreo doi ani, a fost jaful de la Banca Transilvania. Am ajuns acolo, datorită lui Mile, la vreo 10 minute după “eveniment”.

În urmă cu vreun an, au fost arestați doi suspecți. Chiar râdeam atunci, cum îi căuta toată poliția și ei, probabil, erau acasă.

Azi, Tribunalul Cluj a decis eliberarea celor doi suspecți și judecarea lor în stare de libertate. Mâine va fi recursul.

Eu n-am urmărit povestea asta, da’ din când în când am văzut câte o știre pe Citynews. Ba că înălțimea arestaților nu corespunde cu cea a spărgătorilor, ba că martorii se plâng că au fost supuși la presiuni, ba că anchetatorii ignoră expertizele făcute de SRI, ba că le-a fost refuzată analiza ADN la un institut din Germania (asta a fost tare, cică Procuratura a spus că nu acceptă analize făcute de un SRL; institutul cu pricina cică lucrează cu Politia Germană de ani de zile). În fine. Pe de altă parte, m-a amuzat maxim ce-a spus avocatul lor, care a depus 180 de caracterizări ale celor doi suspecți “de la profesori, preoți, colegi, care îi cunosc pe cei doi și care garantează că aceștia nu reprezintă un pericol social” – adică oricât de puțin m-aș pricepe la procedură penală (spre deloc) nu văd cum caracterizările astea ar putea fi vreo probă sau vreun argument juridic.

Habar n-am care-i adevărul, probabil că doar ei știu. Nu cunosc care sunt probele și argumentele nici uneia dintre părți (anchetatori și suspecți) – deci mă feresc ca dracul de tămâie să trag vreo concluzie. Poate că ei sunt spărgătorii și au o apărare foarte bună. Poate nu sunt ei și anchetatorii se înșeală.

Dar de azi dimineață, de când am citit că ar putea fi eliberați, mă întreb – și totuși, dacă cei doi sunt nevinovați ? Dacă au stat degeaba un an la pușcărie ? Că doar au mai fost cazuri. Nu doar în istorie, nu doar în lume, ci chiar și la Cluj, în trecutul apropiat.

Moja srpska muzika 5

Bajaga i Instruktori e una dintre cele mai populare trupe rock din Serbia/fosta Yugoslavie. A fost formată în Beograd în 1984 de chitaristul și compozitorul Momčilo Bajagić “Bajaga” – de unde, evident, și numele. Au cântat între 1984 și 1994, apoi au făcut o pauză, după care au început să cânte din nou, până în zilele noastre – timp în care au scos 8 albume de studio, 2 albume live și 5 compilații. Au fost destul de prolifici.

Mie, cel puțin, vocea solistului mi se pare foarte, foarte faină – adică, ascultați Ruski Voz și vedeți cum vi se pare. Poate cea mai populară piesă a lor, cel puțin în România, este Plavi moj safiru.

Însă azi vă propun spre ascultare o altă piesă, care îmi place mult – Moji Drugovi (Prietenii mei)

2 ani

Acum fix 2 ani, la această oră – FIX la această oră – dădeam peste cap cu Groparu și Adrian Hădean primele pahare de dunja și caisia. Începea o noapte care, în timp, s-a dovedit a rămâne una dintre cele cele mai frumoase nopți din viața mea. Fără să exagerez, cred că chiar a doua cea mai frumoasă, după noaptea nunții mele. Da’ oricum, ăsta e un detaliu absolut neinteresant și poate că nici nu-mi aduc aminte chiar toate nopțile frumoase.

Eram 30, poate 40 de oameni la un loc. Cântam, beam, mâncam și ne veseleam. Nu-i cunoșteam pe toți atunci, nici azi nu-i știu pe toți, dar vă pot garanta că nici măcar unul dintre ei nu va uita vreodată noaptea de 24 spre 25 februarie 2009. Pentru că noaptea aia a avut ceva magic. Și a fost irepetabilă. Ad literam, irepetabilă.

Și oricât de trist sunt azi, îmi vine să râd de bucurie că am trăit acea noapte, pentru că am fost atunci acolo, în micuța cârciumă – și mă pot lăuda chiar că am plecat ultimul. N-aș fi vrut să pierd nici o fracțiune de secundă din noaptea aceea.

Acum, nu ne mai veselim. Ne vedem de viață. Unii mai plângem din când în când, alții nu. Dar el e tot timpul printre noi.

Moj brat Mile je sada medu nama!
BAJAGA&INSTRUKTORI – Plavi Safir

Halucinanta istorie scurtă a unui comunicat de presă

Nimeni nu știe la ce oră s-a trezit autorul comunicatului (creatorul, părintele lui) în acea zi fatidică de marți. La cercetări, a reieșit că au existat niște apropiați care știau cu aproximație, dar n-au vrut să recunoască – și apoi s-a dovedit că nici măcar nu era așa important.

Ce se știe, însă, cu exactitate, e că părintele (autorul, creatorul) avea o stare specială de spirit. Tremura tot, inima îi bătea mai tare decât de obicei, era emoționat și lăcrima discret. Colegii săi au observat și chiar și-au făcut griji, însă nimeni n-a prevăzut ce-avea să urmeze.

Creatorul (părintele, autorul) s-a dus la biroul său. Nu-și putea stăpâni emoțiile deloc, nu-și putea controla deloc gândurile. Idei răzlețe alergau prin capul lui ca trenurile prin gară. Tu tuuu… așa făceau cuvintele prin creierul lui. “Auuuurrrrr” era unul dintre cuvintele care îi străbăteau sinapsele cu viteza lui Schumacher (în zilele lui bune, când era campion). “Viiiiiiiiiin” era un alt cuvânt care-i penetra energic neuronii, ca într-un viol sinistru. Dar ideea dominantă, gândul alpha, era “!!??!!”

A simțit deodată că nu mai poate. Că explodează. Paradoxal, în aceeși secundă a găsit rezolvarea. “Ia să scriu eu un comunicat de presă, ceva“, s-a gândit el. “Să mă eliberez. Să dau totul afară. Să las cuvintele și gândurile să zburde libere“.

Și l-a scris, mă copii. L-a scris. Și l-a trimis la presă.

Un comunicat de presă despre Cotnari, care a luat niște medalii de aur.

Mai întâi, a realizat dimensiunea minusculă a individului în fața istoriei.

Spun COTNARI si incerc sa mai adaug ceva langa acest nume simbol.
Ceva nou, in plus fata de ce s-a spus pana acum. Nu-mi vine nimic, sunt prea neinsemnat eu fata de atatia mari oameni, istorici, literati, domnitori care au spus de-a lungul vremii cam tot ce se putea spune despre Cotnari.

Apoi, a mers mai departe. A avut curajul să accepte că realitatea îi depășește așteptările…

Si cand crezi ca nu mai ai ce spune, apar rezultatele Conursului International de la Chisinau-11-13 februarie 2011, si-ti rastoarna toata teoria:
Cotnariul mai are multe de spus :
3 MARI MEDALII DE AUR LA UN SINGUR CONCURS!!??
SINGURELE 3 MARI MEDALII DE AUR LA ACEST CONCURS!!??!!

… ceea ce i-a provocat un orgasm intelectual atât de intens, că s-au dus naibii și logică, și gramatică, și tot – și-a lăsat efectiv feelingul să explodeze, ca un taur în călduri care a dat de-o vacă dispusă.

Dar cand a spus ca mai sunt ultimile 3 medalii de acordat-MARILE MEDALII DE AUR-si a strigat COOOOTTTNNNAAAARI-ROOMMAANIIA!!!, am inghetat.
Dar asta nu a fost tot.Cand a anuntat, in prezenta sutelor de oameni participant la eveniment , a mass-mediei , in lumina bliturile si zgomotul tunurile cu confetti, ca suntem castigatorul, singurul castigator al tuturor CELOR TREI MARI MEDALII DE AUR, sentimentul trait nu vi-l pot descrie.!!!

După care, într-un oarecare moment de luciditate, a înțeles că, deși totul e cu multe semne de exclamare, viața merge mai departe.

Retraiesc acum acele momente unice, ma intorc si-mi spun:
COTNARI-si acum incerc sa adaug ceva langa acest nume simbol al ROMANIEI!!!
Si gasesc-COTNARI-MARELE VIN DE AUR!!!
Si atunci..cum sa nu continue Campania COTNARI-VINUL DE AUR si pentru consumatori?

Pe final, își acceptă condiția umilă, de care totuși este mulțumit.

Sunt mandru si deosebit de onorat sa slujesc acest MARE VIN DE AUR!!

Aceasta a fost halucinanta poveste a comunicatului de presă. El există în realitate, a fost expediat de un băiat poate prea entuziasmat către presa de specialitate. Îl puteți citi integral aici.