Urăsc cu multă pasiune lepșele de pe bloguri. Da’ Ovi mi-a explicat cumva foarte clar că pe asta, cu viciile, este imposibil s-o ocolesc. Mi s-au promis pedepse crunte dacă mă fac că n-o văd, cum fac de obicei.
Așa că bine, zic. S-o facem și pe asta și să sperăm, din nou, că-i ultima.
Deci vicii. Mie îmi plac viciile. Nu mă iau după Bitză, dar CHIAR cred că viciile ne fac umani. Că în vicii se regăsește o bună parte din bucuria vieții.
Bine, să procedăm, deci.
Bere – am fost un băutor serios de bere. De ceva vreme nu mai sunt, dar asta nu schimbă cu nimic povestea. Am gustat din multe. De la Glubedex Brăila până la Bristol sau toate tipurile de Delirium. Multă vreme am băut Ursus. Apoi Becks. Acum, când îmi dau câte o bere, în 99% din cazuri e Timișoreana. Dacă prind nefiltrată, cu atât mai bine – căci da, locuiesc în orașul în care există Timișoreana nefiltrată 🙂
Èšigări – chiar nu mai țin minte câți ani am fumat Viceroy, dar oricum, mulți. Acum am 8 ani de când fumez Marlboro. Până în 2007 am fumat Marlboro roșu, de-atunci încoace Marlboro Filter Plus. Nu cred să le mai schimb până o să mă las (în foarte scurt timp)
Cafea – acasă, Jacobs, fără doar și poate. În oraș, prefer Julius Meinl și Segafredo. Lavazza e undeva departe de astea două, dar dacă n-am de ales…
Tării – aici e un pic mai complicat. Din start, sunt un fan dedicat al pălincii bune de casă. Fie ea de la Răzvan, de la Nicu, de la Dragoș sau de la Marius, un ștampăl înainte de o masă grea e perfect. Și unul după vreo mâncare mai grea ajută mult la digestie, chit că e considerată unanim aperitiv. Dar prin restaurante și baruri n-au pălinci din astea, iar eu oricum nu prea beau tării. Foarte, dar foarte rar, când vreau să mă dau mare sau să-mi consolidez self esteem-ul îmi dau câte un Lagavulin. La fel de rar, după câte o masă mai copioasă prin oraș, îmi dau câte un Hennesy. Când mănânc sârbește, la KaraÄ‘orÄ‘e de exemplu, musai se cere un Pelincovac, altfel nu prea mă pot ridica de la masă, că sârbii ăștia n-au auzit de colesterol și grăsimi saturate. Dar astea se întâmplă rar. Nu mă dau în vânt după tării, cum ziceam. Dacă e să beau ceva, beau un vin sau o bere.
Dacă tot e leapșă, e musai s-o dau mai departe. Așa că o dau la Cristina, la Tomi, la Richie și la Dani. Să ne zică ei cum e cu viciile lor.
Dar aș aprecia mult răspunsurile voastre în comentarii. Adică, dacă tot punem cărțile pe masă, măcar să le punem toți 🙂
Ioi, ce m-ai încălțat cu asta. Păi tu nu știi că mă citește mama? E mai rău ca la spovedanie pe blogul meu. Că măcar la spovedanie spui și uită. Da’ mamele au o calitate de-asta de țin minte până la adânci bătrâneți. Mno, acum ce-oi face? O leapșă-i o leapșă. Să fie Jihad!
Deci asa:
1. multam de leapsa.
2. io nu-s vicioasa, da’ ma pot trata.
3. fac leapsa cat de curand.
4. o sa ma apuc de baut tuica inainte de masa. 😀
Sa incerci, s-ar putea sa rezolve multe din problemele tale cu stomacul. Da’ sa fie palinca buna, nu sucurile astea de prune de le-aveti voi pe-aici, prin banat si le ziceti tuica, da ? 🙂
:)) de parca eu as putea sa fac diferenta.
Sunt dezamagit ca toti avem aceleasi vicii…
Hai sa fiu eu exceptia care confirma regula. Nu beau, nu fumez, cafea nu consum, in schimb nu pot fara iubirea mea, cola .
Bere: a fost o vreme cand eram bautor fruntas de bere. imbatranind, am lasat-o mai moale. ma mai risc cateodata si beau corona sau carib
Vin: DA. categoric rosu sec sau demisec si neaparat unul bun. am norocul sa ma pot aproviziona constant din Italia la preturi bune
Tigari: am fumat mai toate marcile. Din pacate marcile mele preferate Peter Stuyvesant si Muratti slims sunt greu de gasit la un pret acceptabil. Fumez Pall Mall slims
Tarii: vorba ta, palinca e palinca! Sau o slibovita bauta dintr-un pahar tinut la rece! Nu spun nu unui rom bun. Beau cu placere digestive amare. Sunt fan caipirinha. Niciodata bauturi distilate din cereale:vodka sau whiskey. Mai rar cognac/brandy si neaparat sa fie unul de calitate
si am uitat cafeaua 😀 dimineata doua espresso pe stomacul gol: musai lavazza, illy, segafredo sau in cel mai rau caz kimbo
Bere? nu sunt foarte constant. de cate ori am ocazia incerc foarte multe, dar nu sunt un bautor de bere. Vinul…. Asta da. Nu refuz un pahar bun de vin demisec-sec rosu
Tigari- gata
Tuica- de poame de la tata. Buna, dar mai rar. Un cognac (brandy) bun e mai bine.
Cafea- imi place cafeaua. Nu prea beau in oras. Mai mult acasa si la birou
PS ai ramas cu putine vicii 😀