O unealtă pentru Loteria Bonurilor

După cum știe toată lumea, mai puțin cine nu știe, pe 13 aprilie o să aibă loc prima extragere din Loteria Bonurilor. În linii foarte mari, se va extrage o sumă între 0 și 999 lei (zecimalele nu contează) și o dată a emiterii bonului fiscal respectiv. Detalii despre mecanism găsiți pe site-ul Ministerului de Finanțe, adică aici

Deci: faci cumpărături de 312 lei și 50 de bani în data de 3 martie. Păstrezi bonul, dacă ai noroc să iasă la extragere suma 312 și data de 3, ai câștigat. Nu se știe cât, că nu se știe câți oameni mai au bonuri de exact aceeași sumă și exact în aceeași dată, dar fondul de premii se împarte la numărul de câștigători.

Bun. Doar că pentru asta trebuie păstrate toate bonurile din perioada respectivă. Spre exemplu, la extragerea din 13 aprilie vor participa bonurile emise între 2 februarie și 28 martie.

Sunt oameni care fac cumpărături mai rar, poate o dată pe săptămână, alții fac zilnic. Ideea e că se pot strânge multe bonuri. Și, când se vor extrage cifrele câștigătoare, o să fie destul de dificil să le iei unul câte unul și să vezi sumele și datele.

Spre a ușura acest efort, Răzvan a făcut un site foarte simplu, care te anunță dacă ai un bon câștigător sau nu. Se numește cebon.ro

cebon

 

Sistemul e simplu și eficient. Mai întâi, faci un cont (e foarte simplu, durează cam 10 secunde). Apoi: ai mers la cumpărături, ai luat bonul fiscal. Apoi intri pe site, scrii acolo suma și data și, dacă la extragere iese bonul tău, primești o alertă pe mail. E valabil la toate extragerile lunare, nu doar la cea din 13 aprilie. Desigur, bonurile tot trebuie păstrate, fizic, dar nu mai e nevoie să cauți prin ele. Mi se pare folositor. În plus, e responsive și mobile friendly.

Site-ul e la început, într-o variantă beta, să zicem. Dacă observați bug-uri, există o rubrică de contact pe site unde le puteți semnala.

Let the bonuri games begin!

acest articol a fost scris de pe un UTOK i800

Un gând de seară

Am citit undeva, habar n-am unde, că atunci când îți moare cineva, primul lucru pe care-l uiți e vocea omului respectiv.

Ce prostie.

Eu am și-acum foarte clară în cap vocea lui Mile. Îl aud spunându-mi lucruri. Și nu pentru că sunt razna.

DSC_0221

Un dialog ardelenesc

Azi, eram la brutărie (care mai am scris io de ia!) și stăteam cu prietenul meu brutar la o țigară, la soare. Doar că nu era soare, dar acesta a fost un detaliu care chiar nu ne-a deranjat.

Și am avut acest dialog absolut real, citez perfect.

eu: alfel ?
el: păi… altfel…
eu: no… e bine!
(tăcere vreo 10 secunde, tras din țigări)
eu: și în rest ?
el: în rest… bine…
eu: Doamne-ajută!

Apoi ne-am uitat unul la altul și-am pufnit în râs, c-am realizat că amândoi citiserăm acest articol.

transilvania

 

poză furată cu greu de la TVdece, pentru că lui Răzvan i-a fost pu și simplu prea lene să mi-o trimită.

Nivelul real al corupției

Valul de rețineri, arestări și condamnări din ultima vreme dovedesc o preconcepție cretină a românului, pe care eu, cel puțin, am urât-o dintotdeauna. Și anume “toți fură”. Toți care ajung într-o funcție, toți politicienii, toți care au făcut averi mai mici sau mai mari, toți fură.

Și eu nu sunt de-acord, pentru că eu cunosc personal oameni care au reușit foarte bine în viață sau în carierele politice fără să facă asta. Puțini, dar cunosc. Știu sigur că există și încerc să conving și pe alții. Dar e din ce în ce mai greu.

Mai mult, cantitatea de dosare și cătușe din ultimii ani ne arată niște limite foarte ciudate ale corupției. De la sumele de jos, mai vechi, absolut ridicole, cum ar fi cele în cazul Remeș – cârnați și țuică de 1.500 de lei și vreo 15.000 de euro – până la ultimele, absolut uluitoare, cum ar fi cele din cazul Hrebenciuc care, dacă ieșeau, însemnau cam 300 de milioane de euro. Vlad are o radiografie a acestor creșteri.

Da, sumele sunt șocante pentru omul normal. Dar azi ne-a ieșit în fața ochilor un alt tip de record. Sume mai mici, golăneli mărunte dacă le raportăm la cele 300 de milioane din cazul Hrebe, dar un record la fel de halucinant.

Fost ÅŸef al ANSVSA (Autoritatea NaÅ£ională Sanitar Veterinară ÅŸi pentru SiguranÅ£a Alimentelor ), Marian Zlotea, dar și alte 15 persoane (colaboratori, directori și inspectori sanitari) trimise în judecată pentru 392 de infracÅ£iuni. Aici e știrea de pe Digi 24, eu vă arăt doar titlul.

marian zlotea

 

Copii, citiți cu atenție: 392 de infracțiuni! Și, dacă numărul enorm nu vă impresionează, vă mai zic c-au fost făcute în mai puțin de 2 ani. Dacă numeri un pic, iese cam una la 2 zile, da ? Deci un grup de oameni foarte ocupați. Unii prin 2008, unii în câteva luni din 2009, unii prin 2011, găsiți pe Hotnews detalii, eu preiau doar asta:

Potrivit rechizitoriului procurorilor, in perioada octombrie 2009 – mai 2010, inculpatul Zlotea Marian, in calitate de presedinte al A.N.S.V.S.A., impreuna cu inculpatii Lupu Doina Constanta, Hofman Marius si Podosu Madalina Ioana, a constituit un grup infractional organizat la care a aderat ulterior si inculpata Hofman (fosta Iancu) Vicentia Andreea, care a actionat in mod coordonat in scopul de a obtine, direct si indirect (prin intermediul subalternilor) foloase necuvenite, prin folosirea abuziva a functiilor detinute, de la agentii economici pe care ii supravegheau si-i controlau pe linie sanitar – veterinara si siguranta alimentelor. Concret, inculpatul Zlotea Marian, in repetate randuri, a determinat conducerea D.S.V.S.A. Bucuresti, respectiv pe inculpatii Lupu Doina – Constanta si Hofman Marius, sa abuzeze de functiile detinute pentru procurarea produselor alimentare necesare realizarii unor actiuni sociale, (de atragere a alegatorilor cu pomeni electorale, pentru sustinerea unor evenimente, pentru asigurarea protocolului A.N.S.V.S.A., dar si al altor institutii), cunoscand faptul ca, la randul lor, acestia din urma isi determina subalternii sa se foloseasca de calitatea de inspector pentru a procura aceste produse de la agentii economici pe care ii controlau si autorizau pe linie sanitar veterinara si siguranta alimentelor.

Mai mult, Marian Zlotea îi obliga pe subalterni să plătească o sumă lunară pentru partid, să aducă tot felul de cadouri și tot așa.

Deci 392 de infracțiuni. Cine dă mai mult ? Ca să nu mai zic că eu n-am auzit veci de omul ăsta. Vă dați seama cât de profundă e starea de corupție în care se zbate țara asta, dacă nu doar ăia de-i vedem la tv, dar și oameni de ăștia de care n-a auzit nimeni fac din astea ?

acest articol a fost scris de pe un UTOK i800

Unde se află Bucureștii ?

Parafrazând forțat o operă de mare intensitate sufletească a doamnei Ileana Sărăroiu, vă întreb: fetițo, fetița mea, unde-o fi Bucureștea ?

În Banat și în Ardeal oamenii au o satisfacție extrem de măruntă – îi numesc pe cei din sud, în special pe bucureșteni, mitici. Personal, nu pricep de ce ar fi asta o jignire, dar iată că mai sunt oameni pe pământ (și ardeleni, și bănățeni, și sudiști) care o consideră o vorbă grea.

Dar oricum, nu asta-i ideea. Până azi, cu o samă de prieteni de-ai mei denumeam zona în care se află orașul București simplu și eficient, Miticia Land. Ca un fel de Deutschland (țara Dacilor, o știți), dar cu mitici, nu cu deutsch.

Dar azi, într-o scurtă dar intensă discuție cu Răzvan, am realizat că greșeam. Denumirea asta poate fi cel mult auxiliră, secundară, de rezervă.

Pentru că denumirea corectă a locului în care trăiesc miticii e inclusă în acest cuvânt.

Miticii trăiesc în Terra Mitică

terra-mitica

 

Terra Mitica via shutterstock

PS: a nu se confunda cu parcul Terra Mítica din Spania, că de aia scriem cu diacritice și nu în limba diliboi, da ?

Înțelepciunea românilor și pacea mondială

După cum am mai zis pe-aici pe undeva, eu sunt un împătimit al folclorului, dar și al muzicii lăutărești. Datorită acestei pasiuni, îmi petrec mult timp ascultând și reascultând – nu-i așa ? – podoabe inestimabile ale acestor genuri muzicale. Azi, spre exemplu, reascultam celebră piesă de pahar “La cârciuma de la drum”. Poate o știți și voi, e aia care zice “foicică de alun, la cârciuma de la drum / la cârciuma cu doi tei, te oprești de vrei nu vrei” et caetera.

Personal am auzit-o prima oară acum vreo 15-18 ani, într-o variantă faină, cântată de Romica Puceanu. Și acum vreo 9 ani am văzut-o mixată cu Prodigy. Azi am descoperit-o într-o variantă senzațională a Damian and Brothers, care … dar, hei, n-aveți impresia că o iau pe tarla ? Să revenim, zic.

După cum o parte dintre prietenii mei știu deja, eu voi fi dictatorul lumii. Nu vă temeți, voi fi un dictator bun, o să revin cândva la subiect. Din păcate, am fost prins cu niște probleme personale și încă n-am ajuns. Dictatorul lumii, zic. Dar, dacă eram deja pe poziție, aș fi IMPUS versurile de mai jos (care fac parte din piesa de mai sus) întregii lumi. Să devină așa, ca un nou Crez. Mondial și indiferent de religie.

Și aș fi făcut o dedicație specială pentru domnii Porosenko și Putin, Ponta și Băsescu, Batman și Bane, Ollie “Arrow” Queen și Deathstroke, Coyote și Road Runner:

Fraților, cât mai trăiți să nu vă mai dușmăniți / Că nu-i bună cearta multă când viața-i așa de scurtă / Nu s-a născut nimenea / Să stăpânească lumea, măi!

Păi nu ? Cum statutează cu o claritate de cristal chiar și marele filosof suburban contemporan, prof. dr. Florin Salam, citez dintr-una dintre operele de la el, Salam (și fratele Goran)

Hai să bem, să bem, să bem / că doar o viață avem / hai să bem, să ne-mbătăm / de necazuri să uităm (…) măi, lume rea, uită dușmănia, că-i mai bine-așa

Iată, așadar, cum cu doar câteva vorbe din înțelepciunea poporului nostru (despre care și Sundar Singh sau altcineva, dacă nu el, a prezis că va fi poporul-lider spiritual al lumii, cândva) am putea aduce pacea mondială, dacă am pune niște inamici din ăștia la masă, c-o țuică bună de Zalău, o știucă umplută, niște sarmale din Bucovina, cu mămăliguță și smântână, poate-un pui la jar cu mujdei, niște lăutari din sud și niște fete din Moldova. Și le-am cânta versurile potrivite.

Asta e rețeta păcii și prieteniei mondiale. Garantat.

happy-people

 

happy people via shutterstock

 

Milioanele de la HSBC

O amplă investigație a adus jurnaliștilor de la Le Monde niște documente secrete ale sucursalei elvețiene a băncii britanice HSBC. Unde “niște” va să zică, cică, vreo 60.000 de documente. Secrete. Ale uneia din marile bănci din lume. Cum naiba ?

Dar în fine, nu asta-i ideea. Găsiți detaliile aici, eu am doar o întrebare.

Zice site-ul (oficial, adică ăsta), printre altele, că între conturile dintre 1974 și 2006 care au legătură cu România, după cum vedeți mai jos

hsbc1

 

și care însumează un miliard și ceva de dolari, între ele, ziceam, e unul cu peste 800 de milioane. De dolari. Americani. Cash.

hsbc2

 

M-am gândit, ca tot românul – nu la cum să fac și eu o astfel de sumă, evident, ci la ai cui or fi, să știu către ce capră îmi îndrept sudălmile. Primele gânduri m-au dus, cumva firesc, la oamenii grei ai României. Poate Năstase. Poate Hrebenciuc. Poate Dan Ioan Popescu. Dar să fi făcut ei atâția bani, cu adevărat ? că totuși una e 10-50-100 de milioane, alta e 800 de milioane. Mi-am zis chiar și c-or fi banii de flotă a lui Băsescu.

Dar parcă nu-mi vine a crede, totuși. E o sumă foarte mare. Nu cred să se fi ridicat ai noștri la asemenea praguri.

Apoi, m-am gândit la oameni de afaceri din România. Poate o fi Frank Timiș, în afară de el nu prea văd pe nimeni care să aibă o asemenea sumă lichidă. Nici măcar Èširiac, iar Patriciu n-a avut niciodată atâția bani.

Dar ce m-a măcinat cel mai tare e alt gând. Ziceam că-s conturi dintre 1974 și 2006.

Ce se întâmplă: băi nene, dacă-s banii lui Ceaușescu ?

Ca idee, am o amică ce are cont la HSBC. În mod absolut firesc și natural, am întrebat-o instant dacă are să-mi dea vreo veste. Cică n-are. Păcat.

PS: cam în același timp a scris și Vali pe tema asta

Cum am inventat o nouă limbă străină

La mine-n sat a nins, nene! De ieri până azi dimineață, serios, așezat, aș putea spune c-a nins săsește, nene. Și-am ieșit să dau zăpada, hărnicește, pe la 6. Și m-au lovit gândurile și ideile.

Așa de tare m-au cuprins panseurile creative, că nici nu mi-am dat seama când am dat zăpada și de la vecinul din stânga. Și apoi și de la vecina din dreapta, după care de la vecinul din față, de la vecinul din stânga vecinului din față și de la vecinul din dreapta vecinului din față. Și apoi de pe carosabil, la toate aceste case. Și cum am terminat, după 10 minute a venit plugul s-o dea. Dar nu mai era de dat, că o dăduse Crivăț, în prostia lui infinită. De ce să uzăm plugul, când putem uza spatele ? În fine, asta-i altă poveste.

Și eram așa de prins pentru că inventam o nouă limbă vorbită. Acum, că mi-am dus până la capăt această operă masivă, nici măcar nu mai înțeleg de ce bat câmpii lingvișitii cu sutele de ani în care se formează o limbă.

Ce prostie, vă zic! Eu am inventat o limbă COMPLET nouă, variantele scrisă și vorbită, în doar două ore. De fapt, poate că nici măcar n-o să vă vină să credeți, dar am inventat-o în două minute. Restul de 118 minute am fost ocupat să creez primele fraze în această limbă.

Ca idee, pentru istoricii limbilor moarte de peste 2000 de ani, am să recunosc, totuși, că această limbă, pe care am inventat-o eu azi, s-a născut grație muzicii. Acum câtăva vreme spuneam pe facebook că uneori mai fredonez piese muzicale în limbi care încă nu există.

Ei bine, azi, la lopată, când fredonam de asemenea într-o astfel de limbă, m-a pocnit brutal, în moalele capului – dar ce zic eu moalele capului, că m-a pocnit în frontal, temporal, parietal și occipital, toate în același timp, de zici că mă strângea căciula deodată! – ideea mărețului act creativ.

Bă dudă, mi-am zis (așa îmi mai zic eu mie, bă dudă), dacă această limbă superbă în care fredonezi tu acum n-a fost inventată, de ce naiba n-o inventezi tu chiar acum, să lași și tu ceva în urma ta pe planeta asta căreia ORICUM îi faci umbră dejaba ?

Așa că am inventat-o. E o limbă total nouă, fără influențe din afară, fără arhaisme (logic, are doar vreo 6 ore), fără regionalisme (logic, se vorbește într-o singură casă de pe o singură stradă), fără neologisme (deși astea or să apară, sunt convins, se știe că limba e un organism viu, într-o continuă evoluție). E o limbă care susură ca izvoarele de cleștar din vârful munților, e pufoasă ca un norișor alb și (evident) pufos, e plăcută ca buza iubitei care-ți șoptește tandru în ureche vorbe dulci de iubire. Ce mai să și zicem, e o limbă tare frumoasă!

Se numește limba diliboi.

În vocabularul ei există, acum și pentru totdeauna, veci pururi, un singur cuvânt. Cuvântul diliboi.

E o limbă destul de ușor de învățat, cu reguli gramaticale simple. Am început deja să lucrez la un ghid de conversație diliboi – român, ca să-l puteți folosi când treceți pe la mine pe stradă. Încă nu e gata, dar voi spicui – nu-i așa ? – câteva fraze uzuale.

Spre exemplu, pentru domni:

Crivăț, trec pe la tine, aduc niște beri ? – Crivăț, diliboi diliboi, diliboi ?

sau, pentru doamne

Andrei, ți-am spus vreodată cât de mult te doresc, în secret, de când te-am cunoscut ? – Andrei, diliboi diliboi, diliboi, diliboi diliboi ? (ca și în limba română, trebuie un pic de atenție la virgule, care pot schimba sensul unei fraze)

sau, chestii mai simple, nu musai legate de mine:

Trebuie luată pâine! – diliboi diliboi!

Nu mai este bere, mergi să cumperi ? – diliboi diliboi, diliboi diliboi ?

Și tot așa. Singura mea mare teamă e că generațiile astea noi, de tineri rebeli, au să strice limba asta frumoasă. Parcă văd discuții pe mess în viitor întrebări simple – dlboy ?

Dar, în rest, mă bucur că am făcut și eu ceva cu adevărat util pentru omenire. Și sper să înțelegeți că sunt un pic mândru de evoluția mea. Am trecut, în doar câțiva ani, de la a inventa cuvinte la a inventa o limbă complet nouă!

diliboi

 

flying words via shutterstock

PS: până acum, postările de genul ăsta aveau un tag care se numește “andrei e razna”. Încep să mă gândesc foarte serios că e nevoie de un tag nou. “andrei e razna rău, nene!”

O mostră de beznă a minții

Oamenii de la ziarul Adevărul au mers în localitatea Pielești, jud. Dolj și-au vorbit cu cetățenii de-acolo despre loteria bonurilor fiscale. Amu, de ce-or fi ales fix localitatea aia, n-am idee, dar ce a ieșit e savuros și puteți citi cu totul aici.

Eu am ales doar o bucățică de citat pe care am să-l las aici. Sublinierile îmi aparțin.

Unii cred că statul nu o să dea niciodată bani românilor doar pentru că păstrează toate bonurile fiscale. „Eu nu am auzit niciodată de aÅŸa ceva. Statul nu ne dă niciodată nimic gratis. Nu cred că o să câÅŸtige cineva premiul respectiv. Bonurile sunt bune de pus pe foc. Eu asta fac cu ele. Nu am de gând să adun mii de hârtii degeaba. Dacă nu câÅŸtig îmi fac sânge rău ÅŸi mă enervez. Mai bine sărac ÅŸi cinstit. Nu aÅ£i văzut că cine are bani încalcă legea? Noi suntem oameni cinstiÅ£i, iar dacă nu muncim este vai de capul nostru. M-am săturat de poveÅŸti de adormit copiii

E limpede, da ? Oamenii care au bani sunt instrumentele Satanei. Noi suntem cinstiți, n-avem bani. Că n-ai cum să ai bani cinstit!

money

money, via shutterstock

Când eram foarte tânăr, pe la vreo 26 de ani, aveam o firmă. Și pe firma aia am cumpărat, cu mari eforturi, două SEAT-uri Cordoba, în leasing și tot. Stăteam, la vremea aia, în chirie într-o casă oarecare, proprietarul locuia în aceeași curte. Când m-a văzut parcând noua mașină în curte, mi-a făcut complice cu ochiul și mi-a zis ceva de genul mult trebuie că furi, băiete, dar dacă nu te prinde, bravo ție! Eu, venit după vreo 14 ore de muncă, nu l-am înțeles foarte bine. Și l-am întrebat, cum adică am furat ? Ce-am furat ?

Și omul mi-a zis limpede. N-ai cum la vârsta ta să ai o mașină așa bengoasă din muncă cinstită. Eu am muncit toată viața și am doar o Dacie. A fost momentul în care i-am făcut și eu complice cu ochiul și i-am zis n-am una, am două, noi nouțe!

Iar el mi-a răspuns trist: da’ și dacă te prinde! Că eu măcar dorm liniștit noaptea.

acest articol a fost scris de pe un UTOK i800