notă – las asta aici STRICT ca să mi-o amintesc atunci când va veni momentul, pentru că am pierdut originalul. E parte dintr-un mail pe care l-am trimis cândva, cuiva.

Pornind de la “Maladia Mortală”, de Soren Kierkegaard și de la “Arta de a avea întotdeauna dreptate”, de Arthur Schopenhauer, am început să scriu o carte de dialoguri absurde. Se numește “Maladia mortală de-a avea întotdeauna dreptate – scurtă culegere de citate” și are două personaje, pe care le voi descrie.

Personaje:

• Sørthur Kirkehauer – filosof contemporan, rural și urban, de vârstă mijlocie, convins că omul e constrâns să-și aleagă destinul. De asemenea, opinează frecvent că străbunicul său, Socrate Σωκράτης, cam făcea mișto de oameni. Este cunoscut pentru culegerea sa de poezii folclorice finlandeze, “Maladia Mortală”.
• Arren Schopengaard – filosof modern, clasic și neoclasic, cu rădăcini burgheze, de vârstă mijlocie + 2 ani jumătate, ceea ce-l face să apeleze des la clasicul argument filosofic: “eu ca tine-am fost, tu ca mine n-ai fost, deci eu știu mai bine”. Spre deosebire de Sørthur Kirkehauer, el este, dimpotrivă, convins că lumea și istoria sunt lipsite de sens și de o țintă finală. Este cunoscut pentru volumul de epigrame scurte în 4 versuri, “Arta de a avea întotdeauna dreptate”.

Acțiunea acestui roman polițist de dragoste se desfășoară la începutul lunii septembrie a celebrului an 1812, exclusiv în fața șemineului din casa de la țară a lui Schopengaard, vineri seara, pe la ora 19.30 – 19.37, cam așa.

Originalul avea mai mult, dar s-a pierdut în negura shift+delete-ului, mă tem.

Personal, mi se pare foarte greșit să spunem OMLETĂ unei mâncări făcută din ouă. Ar trebui să fie OULETĂ, că nu-i făcută din oameni.

La fel, nu pricep de ce oamenilor care se plimbă cu motorul le spunem motocicliști. Merg cu motorul, nu cu motto-ul, deci ar trebui să fie motorcicliști.

Pe de altă parte, evenimentele cu bere ar trebui să se numească Oktomberfest, nu Oktoberfest. Dacă erau în noiembrie, se numeau novemberfest sau noveberfest ?

Exact!

trebuie să mai evoluăm și limba asta, că doar n-om lăsa-o așa, vai steluța ei!

foto: andreicrivatphotography

De mic copil, părinții mei s-au străduit să mă educe astfel încât să devin un domn.

Au încercat să-mi bage-n cap niște maniere, au încercat să mă învețe să mă îmbrac corect, ca un domn, să mănânc fără să clefăi, să ascult oamenii când vorbesc fără să-i întrerup, de astea

Să fiu un domn. Domnu-i domn și-n șanț, așa mi-a zis mama de mic copil.

Dar eu nimic.

Nu se lega nicicum, nu se lipea nimic de mine. La un moment dat, chiar mi-am pierdut speranța că am să mai fiu vreodată un domn. De fapt, nimeni nu mai spera în jurul meu.

Pentru că efectiv nu se arăta vreun semn c-am să ajung acolo, vreodată.

Până acum vreo doi ani când m-am mutat la țară și, spre uimirea mea totală, mi-am dat seama că am reușit, fără să-mi dau seama cum, să devin domn.

Și am înțeles asta când mi-am dat seama că oamenii care abia acum mă cunosc (vecini, vânzătoare, poștașul, doamna de la apă și alții) nu-mi mai zic Andrei sau Crivăț, ci domnul Andrei / domnul Crivăț.

Și atunci am înțeles că am devenit, în sfârșit, domn!

foto: gentleman via shutterstock

La mine-n sat a nins, nene! De ieri până azi dimineață, serios, așezat, aș putea spune c-a nins săsește, nene. Și-am ieșit să dau zăpada, hărnicește, pe la 6. Și m-au lovit gândurile și ideile.

Așa de tare m-au cuprins panseurile creative, că nici nu mi-am dat seama când am dat zăpada și de la vecinul din stânga. Și apoi și de la vecina din dreapta, după care de la vecinul din față, de la vecinul din stânga vecinului din față și de la vecinul din dreapta vecinului din față. Și apoi de pe carosabil, la toate aceste case. Și cum am terminat, după 10 minute a venit plugul s-o dea. Dar nu mai era de dat, că o dăduse Crivăț, în prostia lui infinită. De ce să uzăm plugul, când putem uza spatele ? În fine, asta-i altă poveste.

Și eram așa de prins pentru că inventam o nouă limbă vorbită. Acum, că mi-am dus până la capăt această operă masivă, nici măcar nu mai înțeleg de ce bat câmpii lingvișitii cu sutele de ani în care se formează o limbă.

Ce prostie, vă zic! Eu am inventat o limbă COMPLET nouă, variantele scrisă și vorbită, în doar două ore. De fapt, poate că nici măcar n-o să vă vină să credeți, dar am inventat-o în două minute. Restul de 118 minute am fost ocupat să creez primele fraze în această limbă.

Ca idee, pentru istoricii limbilor moarte de peste 2000 de ani, am să recunosc, totuși, că această limbă, pe care am inventat-o eu azi, s-a născut grație muzicii. Acum câtăva vreme spuneam pe facebook că uneori mai fredonez piese muzicale în limbi care încă nu există.

Ei bine, azi, la lopată, când fredonam de asemenea într-o astfel de limbă, m-a pocnit brutal, în moalele capului – dar ce zic eu moalele capului, că m-a pocnit în frontal, temporal, parietal și occipital, toate în același timp, de zici că mă strângea căciula deodată! – ideea mărețului act creativ.

Bă dudă, mi-am zis (așa îmi mai zic eu mie, bă dudă), dacă această limbă superbă în care fredonezi tu acum n-a fost inventată, de ce naiba n-o inventezi tu chiar acum, să lași și tu ceva în urma ta pe planeta asta căreia ORICUM îi faci umbră dejaba ?

Așa că am inventat-o. E o limbă total nouă, fără influențe din afară, fără arhaisme (logic, are doar vreo 6 ore), fără regionalisme (logic, se vorbește într-o singură casă de pe o singură stradă), fără neologisme (deși astea or să apară, sunt convins, se știe că limba e un organism viu, într-o continuă evoluție). E o limbă care susură ca izvoarele de cleștar din vârful munților, e pufoasă ca un norișor alb și (evident) pufos, e plăcută ca buza iubitei care-ți șoptește tandru în ureche vorbe dulci de iubire. Ce mai să și zicem, e o limbă tare frumoasă!

Se numește limba diliboi.

În vocabularul ei există, acum și pentru totdeauna, veci pururi, un singur cuvânt. Cuvântul diliboi.

E o limbă destul de ușor de învățat, cu reguli gramaticale simple. Am început deja să lucrez la un ghid de conversație diliboi – român, ca să-l puteți folosi când treceți pe la mine pe stradă. Încă nu e gata, dar voi spicui – nu-i așa ? – câteva fraze uzuale.

Spre exemplu, pentru domni:

Crivăț, trec pe la tine, aduc niște beri ? – Crivăț, diliboi diliboi, diliboi ?

sau, pentru doamne

Andrei, ți-am spus vreodată cât de mult te doresc, în secret, de când te-am cunoscut ? – Andrei, diliboi diliboi, diliboi, diliboi diliboi ? (ca și în limba română, trebuie un pic de atenție la virgule, care pot schimba sensul unei fraze)

sau, chestii mai simple, nu musai legate de mine:

Trebuie luată pâine! – diliboi diliboi!

Nu mai este bere, mergi să cumperi ? – diliboi diliboi, diliboi diliboi ?

Și tot așa. Singura mea mare teamă e că generațiile astea noi, de tineri rebeli, au să strice limba asta frumoasă. Parcă văd discuții pe mess în viitor întrebări simple – dlboy ?

Dar, în rest, mă bucur că am făcut și eu ceva cu adevărat util pentru omenire. Și sper să înțelegeți că sunt un pic mândru de evoluția mea. Am trecut, în doar câțiva ani, de la a inventa cuvinte la a inventa o limbă complet nouă!

flying words via shutterstock

PS: până acum, postările de genul ăsta aveau un tag care se numește “andrei e razna”. Încep să mă gândesc foarte serios că e nevoie de un tag nou. “andrei e razna rău, nene!”