Azi, eram la brutărie (care mai am scris io de ia!) și stăteam cu prietenul meu brutar la o țigară, la soare. Doar că nu era soare, dar acesta a fost un detaliu care chiar nu ne-a deranjat.
Și am avut acest dialog absolut real, citez perfect.
eu: alfel ?
el: păi… altfel…
eu: no… e bine!
(tăcere vreo 10 secunde, tras din țigări)
eu: și în rest ?
el: în rest… bine…
eu: Doamne-ajută!
Apoi ne-am uitat unul la altul și-am pufnit în râs, c-am realizat că amândoi citiserăm acest articol.
poză furată cu greu de la TVdece, pentru că lui Răzvan i-a fost pu și simplu prea lene să mi-o trimită.
Un dialog destul de lung pentru atat de putine de transmis 🙂
Tipic ardelenesc!
ei, eu aș spune că dimpotrivă, foarte scurt pentru cantitatea enormă de informații schimbate 🙂
e=mc2. no.
Doamne-ajută…
Dialogul e lung, dar concentrat. Sau scurt, dar exhaustiv.
Tipic ardelenesc!
Râdem noi râdem, da’ ardelenii îs oameni faini!
no, așe!
ie, bine-a fi