AVERTISMENT: dacă după citirea CU ATENÈšIE a textului și A TUTUROR COMENTARIILOR mai apare cineva care crede că mă cert cu Arhi, acel cineva va fi banat. Că e clar că n-avem ce discuta, dacă chiar nu vrea să priceapă că nu-i nici un scandal între mine și Arhi. Dixit!
În general, mie nu mi-e silă de lucruri. Pe cele care-mi provoacă disconfort psihic, le ignor – mi se pare absurd să-mi consum energie sau sinapse ca să alimentez o “urăâ€?, o “scârbăâ€? sau altele asemănătoare. La fel și cu oamenii.
Mă întânesc însă uneori cu lucruri pe care nu le pot sări cu vederea, oricât m-aș stădui. Nu sunt foarte multe, dar există, și mă fac să-mi doresc s-ajung la ziua în care chiar totul să mă lase indiferent. În blogosferă, cele două lucruri de care mi-e cu adevărat silă sunt atacurile gratuite și comentariile inutile.
Mi-e silă de atacurile gratuite. Oare de ce să te apuci să înjuri, să iei la mișto, să faci “prafâ€? un om cu care n-ai nici în clin nici în mânecă, un om care nu ți-a făcut niciodată nimic ? Cum ar fi ca, fără nici un motiv, să m-apuc să scriu un post lung cât o zi de post negru, în care să explic ce prost e X, PENTRU CĂ AȘA CONSIDER EU ? Adică ăsta e argumentul suprem și unic – așa consider eu. Bă Arhi, n-ai nimic de spus și scrii neinteresant. Nu știu să explic, dar dacă așa am spus eu, așa e. Mă doare la bască de faptul că tu ai 2-3 mii de unici, care se implică în ce scrii tu și cărora le place. Niște tâmpiți toți. EU SUNT unicul deținător al adevărurilor absolute și consider că ești prost, scrii tâmpenii și te dai mare. Ce, să argumentez ? Păi nu mă duce capul să argumentez, doar să te înjur – și chiar dacă m-ar duce, n-am nici un argument. Și de ce să argumentez? Nu-i suficient că așa am zis eu ? Și ce dacă tu nu mi-ai făcut niciodată nimic, și poate nici nu te cunosc ? Eu zic că ești varză, și toți care te susțin sunt demni de ignorat. Doar ăia care-s de-acord cu mine contează, restul sunt niște pupincuriști.
Mi-e silă de comentariile inutile. Cele de genul – și ăsta l-am văzut cu ochii mei – “Habar n-am ce să zic, da’ simt că trebuie să zic cevaâ€?. Ăsta măcar a fost sincer – sunt mulți alții care n-au onestitatea de a recunoaște că n-au nimic de zis, dar totuși zic. Oare cei care se bagă așa în seamă pe blogurile mari, sunt singuri în viața lor de zi cu zi ? Sau … ce-i mână pe ei în asemenea demersuri ? Exceptând o acută lipsă a simțului ridicolului ?