Prin România. Ziua 2.

Doamne, frumoasă-i Dobrogea. Știu, mă repet – da’ ăsta-i gândul primordial care mă bântuie după 3 zile petrecute pe-acolo, cu proiectul Redescoperă România inițiat de Petrom și Bobby Voicu.

A doua zi a început al naibii de dimineață. Am mers cu toții (am fost 17 oameni, îi vedeți aici pe toți) să vedem Cetatea Libida, la Slava Rusă. Cetatea a fost cea mai mare aglomerare urbană din România (așa cum o știm azi) ocupată de romani. Avea 24 de hectare (în zona fortificată) și încă 4 în afara zonei. Astăzi, jumătate din cetate se află sub casele oamenilor. De-a lungul vremii, diverși imbecili căutători de comori au distrus boltele unor turnuri (aflate cam la 2-3 km de ziduri, îngropate într-un deal). Dacă ajungeți acolo, să mergeți la tabăra de arheologie să căutați familia Iacob. Stau acolo cam 2 luni pe an (vara) dar stând la povești cu ei ajungeți să vedeți cu ochii minții istoria Libidei. E impresionant să te uiți la un zid și cineva să-ți explice “uite, stratul ăsta a fost pus în secolul 4, iar acesta a fost pus peste el, în secolul 6”.

Am vizitat apoi Cetatea Argamum, la Jurilovca. Legenda zice că argonauții s-au oprit și aici când au fost să caute lâna de aur. Argamum este cea mai veche așezare de tip urban de pe teritoriul României, menționată într-un izvor antic (de către Hekataios din Milet, prin secolul 6 î. Hr.). E pe malul lacului Razim (nu pe malul mării, cum mai aveam puțin și-o convingeam pe Andra 🙂 )

A treia cetate vizitată în acea zi a fost Enisala. Parțial restaurată, Enisala oferă vizitatorului turnuri și ziduri semețe pe un vârf de deal, într-un peisaj absolut superb (și nu, nu mă joc cu superlativele). A fost construită de genovezi, acum 7 secole.

Ultima cetate a zilei a fost Histria. Muzeul din incinta cetății e impresionant. Găsești acolo tot felul de vase, unelte și inscripții, unele vechi de mai bine de 2.000 de ani. Cetatea a fost ridicată în secolul 7 î. Hr.

Ziua s-a încheiat la Constanța, unde am mâncat la restaurantul Beta. La restaurantul ăsta se mănâncă ATÂT de bine, că o să scriu un articol despre el pe Ebucataria, cât de curând. A fost atât de bună mâncarea, încât restaurantul o să intre și pe lista lui Doru.

Da, încă n-am scris de oamenii foarte faini pe care i-am cunoscut sau pe care i-am reîntâlnit. Poate mâine. Între timp, mai multe detalii despre Redescoperă România – etapa Dobrogea găsiți pe fanpage-ul Petrom

Andrei Crivăț

1 Comment

  1. Pingback: (L)Ibida « Unhollymary's Blog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Aboneaza-te la comentarii. Poti sa te abonezi si fara sa lasi un comentariu