Bună dimineața, lamulțean.

Bine ați venit în 2015, cel mai bun an din viața mea de până acum. Luați loc, o să dureze un pic. Cu ce vă servesc ?

Este bine cunoscută pe plan mondial (și chiar și intergalactic) frecvența enormă cu care public eu postări pe acest blog, din 2006 încoace. În sensul că nu, nici vorbă, ultima postare a fost acum aproape o lună. De aceea se întâmplă lucruri bizare.

Într-o vreme, până acum vreo doi ani, aveam obiceiul ăsta – îmi venea o idee de postare, dar n-aveam timp sau chef s-o scriu pe loc ? Nu face nimica, notam acolo 2-3 cuvinte despre idee și o lăsam în draft. Și chiar am notat câteva. Ultima în anul 2014 – intram în admin, new post, 2-3 cuvinte, save as draft, la revedere, Doamne-ajută, drumuri bune și-un week-end cât mai plăcut, dacă se poate. Dar în secțiunea aia unde se vedeau toate n-am mai intrat, cred, de vreo 2-3 ani.

Până acum vreo două luni, când am intrat și-am văzut asta (click acoloșa, să vedeț):

 

Și mi-am amintit, spre uimirea mea totală, ce voiam cu fiecare.

Ăla cu sanvișurile și burgerii, pe care n-o să-l mai scriu niciodată, cred, era mai mult ca o amintire cu papaya. Mi-am amintit eu la o vreme de primul sanviș cumpărat de la un magazin de sanvișuri, prin 1992, cred. Cât de bun și de genial mi s-a părut! Ce frumoasă e democrația, mă gândeam eu, dacă ne-aduce asemenea bunătăți! Era vorba, firește, de două felii de pâine care aveau între ele ceva șuncă și cașcaval și erau puse la primul sandwich-maker pe care l-am văzut în viața mea. Azi nici nu m-aș uita la așa ceva, atunci era rupere. La fel, prin 99, în Pasagiul Victoriei din București era o tanti care vindea burgeri. Niște mizerii ordinare, cu prea multă sare și prea puțină carne, care și aia era din porc, dar VAI cât de buni mi se păreau. Azi, iarăși, nici măcar cu scârbă nu m-aș uita.

Ăla cu “ce facem” mi-a venit la un moment dat când un instalator mi-a spart din greșeală o țeavă și s-a uitat la mine și-a zis “no, s-o spart… ce facem ?“, de parcă eram colegi de stupiditate sau ceva.

Alea care n-au titlu și care vor fi scrise vreodată, sper, unul povestește un moment tulburător din viața (și autoigiena) unui tânăr clujean de mare succes, iar celălalt vă va prezenta o teorie absolut revoluționară (a mea, firește!) referitoare ierarhia uscătoarelor de mâini din toaletele cârciumilor și benzinăriilor.

Ei bine, referitor la primul de sus, unde autorul și-a transmis sieși, prin timp, un îndemn clar și limpede – “SCRIE ASTA!” – m-am blocat. Total.

Pentru că eul din prezent pur și simplu nu poate cuprinde cu mintea mesajul tainic, tenebros, criptic transmis cu atâta hotărâre de eul din trecut. M-am tot gândit, răzgândit, iar gândit… băi tataie, ce dracu vreai să spui cu vorba asta ? Că nu pricepe Crivăț, la năibuța!

PS: “la năibuța!” este expresia mea favorită pe 2015, casăștiț

PPS: anul ăsta mi-am propus să încerc să scriu măcar 5 postări pe săptămână. sigur, mi-am propus asta în fiecare an din 2007 încoace, dar sunt precis că anul ăsta o să-mi iasă, voi nu ?

 

Prea multe lucruri pe care nu le-am înțeles deloc mi s-au întâmplat anul ăsta. Nu știu, sincer, ce concluzie să trag din asta și ce spune despre mine. Mă rog, sunt prea bun sau prea prost, probabil una dintre ele… dar nu știu.

Oameni care au apărut absolut din senin în viața mea și-au adus clipe de fericire incomensurabilă, oameni care au dispărut brusc, fără să știu de ce, aducând clipe de tristețe nemăsurabilă, un final de an îmbrăcat în niște minciuni monumentale, un sfârșit de an măcinat de un dor crâncen… sincer, n-am priceput ce și cum. Cred, sincer, că anul 2014 m-a depășit. Efectiv, n-am înțeles nimic din el. A fost un an mai confuz ca 2012 și nici măcar nu credeam că se poate.

Habar n-am de ce naiba am ajuns unde sunt acum – cred că nimeni nu ar putea da un răspuns, nici măcar nu-l mai caut.

Dar nu mai contează. Cică 2015 o să fie cel mai bun an din viața mea (sigur, n-am vreun motiv real să cred asta, cine mi-a spus-o n-a știut vreodată să spună vreun lucru adevărat – dar trebuie să recunosc că sună bine.)

Așa că, as usual… Să fiți cuminți și să iubiți mult. Și să ne vedem sănătoși. Vă pupă Crivăț de nu vă vedeți!

Am visat astă noapte că am câștigat la ceva loto 33 de milioane de euro. Problema mea majoră era, în visul meu, următoarea – unde naiba merg să locuiesc ? Și tot ce spun mai departe a fost parte din acest vis dubios.

M-am gândit să merg – în visul meu – în mai multe locuri, dar la toate am găsit – în visul meu – niște hibe.

Prima opțiune era Star Island-ul din Miami. Nene, frumos, loc de oameni fini. Îmi place maxim și aerul cubano care plutește în zona aia – dar e prea cald la Miami. O altă opțiune era zona Seattle, unde locuiește un frate de-al meu (mă rog, singurul…), dar parcă prea plouă la ei. Apoi mi-a venit în vis Asia. Singapore, Thailanda… dar aș duce lipsa civilizației cu care sunt obișnuit (și care, da, e mult sub civilizația asiatică, să nu discutăm acum, că imediat vine Crăciunul și e păcat). M-am gândit apoi la țările scandinave, dar parcă-i prea frig, totuși.

Apoi m-am gândit la zona mea de suflet, zona mărilor sudice din Europa. Crna Gora (adică Muntenegru), Croația, Italia, Grecia, Spania… dar în fostele țări iugoslave parcă-i prea mult balcanism și în restul parcă-i oricum prea cald. Anglia, Scoția ? iarăși, prea multă ploaie.

Aș vrea așa, o zonă unde vara nu-i prea cald, iarna nu-i prea frig și există și mare și munte. Monte Carlo nu sună rău, dar ce știu eu, n-am fost veci pururi pe-acolo…

Bine, nici Miami nu sună rău… dar cred că-i prea cald, nu ?

Star Island, via shutterstock

episodul 1. episodul 2. episodul 3. episodul 4. episodul 5.

Azi avem episodul 6, pentru că de ce nu ?

Vorbeam c-o prietenă pe facebook. O prietenă pe care o știu de foarte mulți ani; cum s-ar zice, din secolul trecut (cred, cel puțin).

– Băi, fumam o țigară în curte și mi-am amintit de când te-am cunoscut, când eram amândoi reporteri pe Poliția Capitalei, tu transmiteai pentru Pro și eu eram la Ziua… ai fost la Pro, nu bat câmpii, nu ?

– Nu, n-am fost la Pro…

– Eh, undeva erai tu, sigur… Dar pe Poliția Capitalei ai fost sau nu ?

– Nope :))

– ORICUM te știu de când eram ziarist în bucurești, și asta a fost 1998-2004. amu, poliție sau nu, pro sau nu… detalii.

La Pro era reporter pe Capitală, în anii ăia, Oana Maiuga. Prietena cu care vorbeam eu este Oana Dobre-Dimofte. Iar eu am încheiat discuția cu cea mai idioată variantă de a mă scoate.

– Vezi, tot Oana, tot blondă, oricine putea greși!

Zic din nou. #așaîncepe

 

episodul 1. episodul 2. episodul 3. episodul 4

Și, iată, episodul 5. Petrecut, practic, acum 15 minute.

Căutam bricheta. După vreo două minute, deja mă enervasem binișor că n-o găseam. De nervi, mi-am aprins o țigară, cu bricheta pe care o aveam în mână.

După care am mai căutat-o vreo 2 minute.

#așaîncepe, am mai zis.

Care arată fără putință de tăgadă că Funar are dreptate, “toate popoarele de pe planetă au ca strămoÅŸi geto-dacii”.

1. Amerigo Vespuci era dac. Numele provine de la faptul că strămoșii lui aveau mulți meri – “a-meri-go”. În daca veche, AMERICA înseamnă “marea grădină cu meri de peste apă”
2. Cuvântul pentru porumb, în daca veche, era “vasiton” (mă rog, am transcris fonetic). Asta a dus la Washington. Generalul Washington provine dintr-o veche familie dacă, al cărei nume în zilele noastre este Porumbescu. Este aceeași familie care l-a dat pe Ciprian Porumbescu.
3. Numele orașului Londra provine din cuvântul dac “loază”, care în daca veche însemna “supus al Reginei”.
4. Numele Brazilia provine de la străvechiul “Brăila”, care în daca veche însemna brânză de vacă argentiniană.
5. Cairo este exact cuvântul cu care vechii daci moldoveni denumeau cartoful. Din care făceau țuică, de aia a rămas în tradiție “țuica de Cairo”.
6. Absint este cuvântul din daca veche pentru “Spirt Mona tras prin pâine”, dar cuvântul a mai evoluat între timp
7. În daca veche, “ant arc tica” înseamna “am rămas fără lemne” (traducere aproximativă)
8. Când dacii au colonizat Atlantida, prima denumire a misterioasei insule a fost Teleorman, care în daca veche înseamnă, simplu, “așa ceva nu există”.
9. Undeva în nordul judeÅ£ului Vâlcea există comuna Malaia. Dovadă clară că dacii au colonizat Malaezia!
10. Numele civilizației sumeriene vine de la Simeria, localitatea de unde a plecat poporul primordial spre Sumer.

 

Ultimele 2 nu-mi aparțin, sunt ale comentatorilor lui Cetin – de aici

assyrian via shutterstock

În imagine – descrierea vizuală a momentului în care s-a născut vechea expresie dacă “să moară și capra vecinului” (așa erau caprele pe-atunci)

 

În curând, o să las Clujul pentru alte meleaguri. Știți și voi că mereu plec. Am fost la Temesvar, m-am întors, mă duc să mai încerc ceva, ce-o fi rău în asta ?

Sigur, mă tem de schimbarea asta cum mă tem de moarte. Dar de făcut, am s-o fac, orice-ar fi. Prefer să-mi pară rău c-am făcut-o, decât să-mi pară rău că n-am făcut-o, știți cum zic ?

Cumva, tot în Transilvania merg, că nu-s degeaba Senior de Transilvania. Dar plec dintr-un loc în care am, cu adevărat, mulți prieteni și oameni care chiar țin la mine într-un loc în care am, efectiv, un singur prieten. N-o să fie ușor. Dar, hei, vorba lui Doru – decât să fie ușor, mai bine să fie greu! Păi nu ?

În fine, nu asta-i ideea.

De când aveam 4-5 ani, mi-am dorit să cânt la acordeon. Nu știu de ce naiba mi s-a lipit de suflet instrumentul ăsta de lăutari, dar mi-e drag. Ei bine, pasul 2, după mutare, o să fie ăsta – o să-mi iau acordeon și o să învăț să cânt la el.

Să-mi țineți pumnii, s-ar putea ca mutarea asta să fie cel mai prost lucru pe care l-am făcut vreodată. Dar, în egală măsură, ar putea fi și cel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată. Naiba știe, sper să fie ok, până la urmă.

Om vide.