Eu am darul de a abera masiv.

Mă rog, îi zic eu “darul”, oamenii care sunt de față când mă pălește … inspirația, să zicem, nu cred că au aceeași părere.

Spre exemplu, amu-i un an de când eram la Cernat, cu Fermierii Lay’s. Și într-o pauză, eram cu Nicolai și cu fetele de la Lay’s și de la agenție, săteam pe iarba asta, la soare. Ele vorbeau despre ceva profesor (sau profesoară, nu mai știu) de la Psihologie. De care, desigur, nu auzisem niciodată până atunci. Și cum povesteau ele, așa, liniștite, deodată m-a pălit.

Motiv pentru care o jumătate de oră după aia am inventat viața persoanei ăleia din ultimii 25 de ani, inclusiv povești de iubire ale bunicilor. Cu detalii, cu tot. Sigur, cu fiecare pas al povestirii mele, câte-un om din grup își aducea aminte că are ceva de făcut brusc, la final mai eram doar eu pe-acolo, dar ce bine curgea povestea!

Sau, altă dată, la un Cluj Brands Tour, parcă, am început o poveste care s-a întâmplat în 8 septembrie 1984 – încă n-am terminat-o.

În fine, ideea era alta.

Amu-s ceva ani, la un chef, tot așa, am inventat o poveste despre oamenii care erau cu mine. Și râdeam că, la cum aberez, aș putea scrie o carte. Eh, și-a doua zi, când m-am trezit, am început s-o scriu. 11 pagini efectiv dintr-o suflare. Chestii grele, arme, droguri, interlopi, dar și un pic de iubire și dramă, firește. Și-un personaj, Andrei Crivăț, cam dubios, nu prea pricep ce hram poartă.

Ia numai faceți click pe poze, să vedeți…

 

Bun. 4.000 și ceva de cuvinte încărcate de mister și tensiune, apoi m-am oprit. Și de-atunci, din 2010, am uitat efectiv de povestea asta.

Și mă oftică rău că aș vrea acum s-o duc până la sfârșit, dar efectiv nu-mi amintesc care era firul poveștii. Era ceva c-o iubire, cu niște crime, cu destine schimbate, dar nu mai știu.

Și ultimul rând scris atunci, în 2010, mă confuzează. Este “urmează capitol cu Răzvan”. E vorba de acest Răzvan, dar nu mai știu ce voiam cu el. Știu doar că-i un personaj negativ – el, care-i un copil atât de bun, de fapt!