România pe 2 roți

Sebi și Robert pornesc, pe 1 iulie, să redescopere România pe motociclete. Vor parcurge 11.000 de kilometri, cu trei scopuri: promovarea turismului, promovarea siguranței pe șosele și o mână de ajutor pentru Zolti.

Detalii despre program, traseu și altele găsiți, desigur, la Sebi.

Proiectul e sponsorizat de Petrom, Microsoft Internet Explorer 9 și Romtelecom, iar parteneri media sunt Realitatea.net și Revista Top Gear

Și ăsta e traseul care va fi parcurs (click pentru mărire)

Mie mi se pare un proiect foarte, foarte fain și care se încadrează perfect în ideea Redescoperă România. Așa că le doresc drum bun și succes.

 

Am scris un vers, apoi l-am șters

Motto – am scris un vers, apoi l-am șters. nu era vers, era invers. Nu știu din ce moment al copilăriei mele mi-a rămas asta în cap, nu se leagă nicicum de nimic, dar o am în cap de dimineață și m-am gândit că poate așa scap de ea.

Am și o melodie ciudată în cap. Dacă funcționează cu versul, dacă scap de el după ce l-am scris aici, data viitoare vă cânt melodia. Să scap și de ea.

Așa, revenind…

În ultimele zile, am scris 3-4 articole, să le pun pe blog. Erau așa, grele de tot, profunde, despre oameni (astea au cel mai mare succes, am observat). Unul era chiar mișto, povestea o teorie pe care am dezvoltat-o în capul meu în ultima vreme referitoare la “oamenii-puroi” – oamenii care infectează tot ce ating. Le-am șters, mi-am dat seama că sunt inutile și irelevante.

De vreo două zile îmi doresc să revăd filmul In Bruges. L-am… cum să zic, l-am închiriat de la un centru de închirieri DVD-uri, apoi nu mi-am mai dorit să-l văd. Mi-am dat seama că m-ar plictisi să-l văd a treia oară.

În ultima săptămână, am dat multe unfollow-uri. Am mai povestit de ele. De ieri am început să dau follow înapoi. Mi-am dat seama că n-are nici o legătură un follow/unfollow cu ce cred sau simt io despre niște oameni. Sau, cel puțin, nu mereu.

În ultima perioadă i-am spus unui om că am încheiat orice relație cu el. După vreo două zile, îi spuneam că mi-e dor de el și abia aștept să ne vedem din nou. Evident, omul a rămas un pic confuz – dar cine n-ar fi rămas ? Am dat vina pe căldură

Am primit o ofertă de colaborare pe care am acceptat-o, apoi, după o zi, am refuzat-o. Mi-am dat seama că n-am nici timp, nici chef de ea. Și că nu banii sunt prima prioritate, oricât ar fi de greu în viață. Am recomandat pe altcineva. Culmea, pe cineva cu care am relații de non-amiciție. Cine să mai priceapă ceva ?

Una peste alta, concluzia zilei este că sunt indecis. Sau nu ?

Unde e Parcul Alpinet ?

Dacă ești nou în Timișoara, așa, ca mine, și vrei să vezi locurile frumoase din oraș, sigur auzi foarte repede de Parcul Alpinet. Că e un parc frumos.

Și-atunci te-ntrebi – unde-i parcul ăsta ?

Răspunsul e foarte simplu: depinde. Depinde de unde cauți această informație.

Spre exemplu, de pe site-ul Primăriei afli că între Podurile Traian și Episcopiei (link) – click pentru mărire

Dar de pe site-ul Direcției de Mediu din cadrul Primăriei Timișoara afli că e între Podurile Maria și Mihai Viteazu (link) – click pentru mărire

Eu nu știu, nu-s din localitate, dar Richie zice că e corectă varianta a doua – Maria și Mihai Viteazu. For the record 🙂

Mi-e dor

De Piezișă și de lumea pestriță care o populează. De pizza de la Dolce Vita

De serile în Funky, pe vremea când credeam că Luș e un tip de treabă. De shoturile pe care le făcea Luș, tot atunci. De neuitat.

De serile la bowling cu tvdeceii și cu mone’s.

De plimbările cu tvdeceii și cu mone’s în Parcul Mare.

De nenumăratele seri faine din Pub.

De Andreea, de a doua Andreea și, mai cu seamă, de a treia Andreea. Un pic și de Alina

De drumul de la Pub până în Gheorgheni, parcus noaptea târziu.

De Piața Unirii.

De serile în care găteam la mine, în Gheorgheni, pentru oricine voia să vină .

De apartamentul zgomotos din Bună Ziua.

De vizitele la Imagistica. De senzația de bucurie pe care o aveam când le plăceau mâncărurile și/sau prăjiturile pe care le duceam la ei. De Nemesis și de Miha. De Liviu și de Kiki.

De releul de pe Feleac, unde m-a dus prima dată Adelina, parcă, și apoi am dus diverse gagici să le impresionez cu frumusețea orașului – și nu le-am impresionat niciodată 🙂

De concertele cu Onișor, Mangu, Aminda, Mirona și/sau Mishu. De serile de folk.

De Incursiuni.

De discuțiile lungi și plăcute cu Mihaela Rus.

De mesele la Club Italia și de poveștile cu Giuseppe despre restaurante și mâncăruri.

De Panoramic.

De cafelele băute cu Adi Popa la Liga.

De piața Dorobanți.

De vremea când eram prieten cu Adi.

De prânzurile de la West City.

De Deja-Vu.

De tvdecei, mone’s, groparu, ruben, marius, lorand, cucu, razvan cu alex și câți și mai câți – și de momentele petrecute cu ei.

Și de Raluca. Și de casa din Andrei Mureșanu.

 

M-ajutați să fiu verde ?

Expediția Verde, de care vă povesteam, a început oficial. În cadrul ei, 4 flăcăi (Chinezu, Eftimie, Marius Sescu și, mă scuzați, eu) se vor lupta să demonstreze că orașul lor – București, Brașov, Iași, Timișoara – este cel mai verde.

Competiția nu-i ușoară deloc – sunt multe taskuri de rezolvat, nu tocmai simple. Spre exemplu, trebuie să indexez și să pozez toate parcurile din Timișoara în această săptămână. E drept, cercetez orașul de la volanul micului Renault Clio, ceea ce face ca sarcina să fie mai mai plăcută.

Bun. Ca să duc la bun sfârșit această misiune și Timișoara să fie orașul câștigător, am nevoie, evident, de voi. În mai multe feluri 🙂

1. În primul rând, să mă susțineți – numărul de susținători de un criteriu de departajare.

2. În al doilea rând, să m-ajutați să găsesc cele 40 și ceva de parcuri și scuaruri din Timișoara. Pe unele le știu, pe altele le-am căutat, pe altele sper să m-ajutați voi să le găsesc.

Să purcedem la găsit și pozat parcuri, așadar. Pe măsură ce le aflu, voi scrie despre ele pe Expediția Verde.

 

Arta de a critica aiurea

Toată discuția asta cu haterii, născută de Mihai azi, mie personal mi se pare așa, cam ca inundațiile. În fiecare an mai vine un val, toată lumea are reacții, se vor lua măsuri. Vine toamna, trece anul, alt val, alte reacții, alte măsuri – și tot așa. De ani de zile se întâmplă așa și probabil din când în când tot așa o să fie.

După ce-am citit – cu atenție, chiar – un articol în care 6 oameni și-au pus la bătaie IQ-urile (de care deduc că-s foarte mândri) ca să atace alți 4 oameni, eu am rămas cu câteva întrebări. Toate pleacă de la premiza clară că fiecare poate spune ce vrea. Dar de la oamenii cu minte-n cap ai niște așteptări.

1. Problema asta a pus-o Arhi deja, eu doar o reiau, ca are o logică. Cum poți reproșa cuiva că nu face chestii sociale sau educative când TU n-ai făcut niciodată mai mult decât un RT sau, hai, un articol ? Și să dai exemple DOAR de ce-au făcut alții ? (Hădean, Groparu, Doru). Nu, răspunsul noi nu suntem “lideri”, să facă EI, că de aia sunt lideri n-are valoare. Dacă vrei să faci lucruri bune în viață, le faci indiferent unde ești și ce faci. E ca și cum eu i-aș reproșa lui Mihai că nu dă mâncare la pisicile vagaboande (e doar un exemplu, habar n-am, poate el dă) când eu n-am dat niciodată. Mi se pare ipocrit, adică, să reproșezi unor oameni că nu fac lucruri pe care tu, la rândul tău, nu le-ai făcut niciodată.

2. (asta e o extrapolare) După fix același model, cum poți veni să spui de o campanie ca cea lansată de Chinezu că nu-i ok, când tu n-ai făcut niciodată vreo campanie online ? Ba, mai mult, poate nici măcar n-ai fost parte din vreo campanie, vreodată ? De unde ai priceperea și criteriile riguros științifice după care să stabilești că nu așa se face ? Din ce-ai mai citit pe ici, pe colo, pe net ? Și, mai mult, ai și tupeul să faci mișto de campania respectivă, cum aș face eu mișto de Nadal că nu dă bine cu racheta în minge – eu, care n-am jucat niciodată tenis.

3. Să vii să le spui lu’ Arhi și lu’ Zoso că pe blog nu așa se face e ca și cum i-aș explica eu lui Radu cum se gătește asiatic. Adică lipsit de simțul ridicolului. Sigur, ne putem ascunde liniștiți după “e dreptul meu la opinie, că nu-s intangibili”, da’ asta nu face situația mai puțin amuzantă.

4. Nu pricep neam cine și de ce are dreptul să judece după ce criterii un om dă follow/unfollow pe twitter. Am mai zis io, punem enorm de mult dramatism în această rețea socială. Unii iau follow/unfollow mult prea în serios și mult prea dramatic. Ok, Chinezu dă follow numai celor pe care-i cunoaște personal. Zoso dă follow doar la o mână de oameni, care i se pare lui că au ceva de spus. CINE are dreptul să judece asta și pe ce criterii ? Cum să vii să spui nu așa se folosește twitter când ai ceva minte în cap ?

În rest, nu mai e nimic de zis, a zis Eftimie excelent totul. Da’ e păcat, mă băieți, că în loc să faceți chestii, vă pierdeți timpul judecându-i pe alții pentru ce fac. Când voi nu faceți nimic. Da, vorbesc de online, nu de viețile voastre de zi cu zi, în care poate sunteți niște îngeri binefăcători. Că de la online am plecat, nu ?

Vremea ideilor

În ultima perioadă, în viața mea și în relațiile mele cu oamenii au avut loc oarece schimbări. Unele foarte, foarte mult așteptate și binevenite, altele surprinzătoare, altele neplăcute. Una peste alta, așa e viața.

În viitoarea perioadă, în viața mea și în relațiile mele cu oamenii or să aibă loc niște schimbări. Pe unele abia le-aștept, pe altele le regret de pe-acum. Una peste alta, așa e viața.

Între toate schimbările astea, îmi găsesc refugiul gândindu-mă la lucruri pe care aș vrea să le fac. Am de câțiva ani câteva idei în cap pe care le-am amânat și le-am amânat (aiurea, fără un motiv real, evident) și pe care anul ăsta sunt hotărât să le fac. Am și o idee nouă, primită de la un prieten – și pe aia abia aștept s-o lansez.

Am, cumva, un entuziasm pentru lucrurile astea pe care nu l-am mai simțit de multă vreme. Și care mi-aș dori să mă țină.

A, și azi, în urma unei discutii lungi, dar foarte constructive, sunt în măsură să vă anunț că anul acesta, #princlujulmeu se va întâmpla mai târziu, prin septembrie. Dar va fi grandios 🙂

e drept, nici anul trecut n-a fost rău…

Ecodriving

Acum vreo 2 zile am luat de la Renault mașina cu care voi concura în Expediția Verde (puteți da like pe facebook aici, că o să am nevoie de ajutorul vostru). Renault Clio Estate e o mașinuță interesantă, cu un consum mic (mai puțin de jumătate, față de cât consumă mașina mea)

Asta e prima mea experiență ECO cu Clio

Înțelepciunea poporului

De-a lungul vremilor, din experiența de viață a zecilor și sutelor de generații dinaintea noastră, s-au desprins… cum să zic ? Așa, ca niște învățăminte. Au rămas, așadar, niște zicători cu valoare de adevăruri absolute – și depinde numai de capacitatea noastră de înțelegere și de inteligența noastră dacă ținem cont de ele sau nu.

Sunt multe exemple. Unul este cel de mai jos:

14. Nu mergi la hora satului după ce ai mâncat usturoi, altfel vei merge singur la praÅŸilă multă, multă vreme.

Mai sunt și altele. Le puteți citi pe toate aici, într-o capodoperă semnată de doi oameni cu greutate: Arhi și Crivăț.

Maya la 1 an

Iar îmi pare rău că nu sunt la locul potrivit.

Maya, trupa în care performează Mishu, împlinește un an. Ocazie cu care are un loc un concert aniversar – la Cluj, la Gambrinus, mâine (10 iunie) de la ora 23.00.

Ocazie cu care lansează (în sfârșit!) primul lor videoclip – Între nicăieri și-adio. Și zic în sfârșit pentru că, sper eu, videoclipul e un pas înainte către un album, pe care să-l am cu mine în mașină și să-i dau play când plimb fete romantice la ceas de seară și să le cuceresc cu vocea lu’ Mishu, că cu ce altceva…

Și invitații lor la ceasul aniversar vor fi Aminda și Richie Bordea

Și da, mi-aș fi dorit tare mult să fiu acolo. Da’ aia e.

Making of: