Vinovatul prin lipsă de caracter și victimele colaterale

Am așa, o teorie (da, știu, am multe teorii, trebuie să-mi umplu și eu timpul cu ceva) care spune că, puși în fața unui fapt simplu, concret, împlinit, 5 oameni vor avea 5 păreri diferite. Din acest motiv, în momentele de “scandal” din viața mea, prefer să nu-mi exprim păreri despre cei implicați, ci doar să povestesc terților faptele și să-i las să tragă ce concluzii vor ei.

Da, doar că de data asta n-o să fac așa. De data asta o să vă prezint faptele, și o să vă spun și părarea mea despre ele.

Faptele. Cronologic.

1. Săptămâna trecută, oarece grup de bloggeri din Cluj și Alba au fost invitați la Roșia Montană.

2. (aici m-am documentat un pic să văd dacă-i adevărat. adică am vorbit cu minim 5 persoane care au fost). În timpul week-end-ului, grupul din Alba se separă vădit de ceilalți.

3. Acolo, Andrei Dobra (unul dintre bloggerii din Alba) scrie un articol pe care o parte din cei prezenți l-au considerat un act de aroganță gratuită. Adică un atac gratuit, necauzat de nimic anume. Repet, nu eu îl consider așa, ci o parte din cei prezenți acolo.

4. La acest articol, un individ oarecare, sub puterea anonimatului care a născut atât de mulți zei proști pe internetul lumii, îi răspunde lui Dobra. Într-un mod cam imbecil, suburban, cu atacuri la persoană inutile. Dar nu lipsit de adevăr. Cretinul (mă refer la comentatorul anonim) se semnează Iobagul Arabel.

5. Andrei Dobra aruncă acuzații pe twitter. Ca astea, adică. Desigur, fără nici un fel de motiv, fără nici un fel de indiciu. S-a gândit el că trebuie să fie Ruben (da, pentru cine îl știe pe Ruben, e aberant, pentru el n-a fost), sau Roland (se referea la Lorand), sau Vlad Cucu, sau Marius Perijoc, sau Dan Ciulea, sau Robințel. TREBUIE să fie unul dintre ei, da ?

6. Andrei Dobra scrie un articol în care acuză cei 18 clujeni prezenți în week-end-ul cu pricina că – atenție! – n-au sărit să-i ia apărarea. Specifică faptul că toți sunt vinovați că n-au intervenit.

Astea sunt faptele.

Părerile

sunt exprimate strict din punctul meu de vedere, da ?

1. Ești de trei ani pe internet. Dacă încă te atacă rău faptul că un anonim te înjură, ai o problemă de adaptare la mediul ăla din care te lauzi că faci “mii de euro”.

2. E o mizerie cruntă să arunci cu noroi în niște oameni, să-i faci (prin replici consecutive, nu direct) agramați și să mai și spui apoi, ca unic argument, “și tu ai fost acolo”.

3. Èšine de maximă ipocrizie să arunci cu noroi în 18 oameni faini și apoi să-i iei, unul câte unul, și să le zici “băi, nu de tine era vorba”.

4. Da, e a doua oară când faci ceva trafic dintr-un scandal. Bravo 10. Pe termen lung, o să rămâi doar cu scandalul.

5. Pentru mine, reprezintă o dovadă a unui carcater foarte trist să urli “sunteți vinovați că n-ați sărit să mă apărați”, în condițiile în care a) tu n-ai făcut niciodată asta pentru ei (îți amintești când, ieri, un imbecil o făcea albie de porci pe Alina ? Tu unde erai ? O mai știi pe Alina, iubita unuia dintre cei trei oameni pe care zici tu că blogul ți i-a făcut prieteni, printre miile alea de euro ?) și b) pe jumătate din ei nu i-ai văzut niciodată până week-end-ul trecut și, când i-ai văzut, i-ai ignorat cu dispreț suveran ?

De ce să-ți ia apărarea ? Pentru că tu, după miile de euro câștigate, ai început să te simți un mic zeu și să consideri că e firesc ca apostolii tăi să sară în foc pentru ei ?

Să-i faci pe niște oameni ca TVdece-ii, Ruben, Lorand, Adelina, Cucu sau Peri vinovați că n-au sărit să te apere când un nimeni de pe internet te-a înjurat mie îmi dovedește că ești foarte ipocrit și foarte frustrat. Plus, cum bine zice Arhi, foarte laș.

Ești un tip deștept, Andrei Dobra. O spun sincer. Ești singurul om cu care mi-am luat țeapă de două ori. Dar tu, pe termen lung, vei rămâne doar cu imaginea ta despre tine.

Și cu miile alea de euro 🙂

Nu e nici un război între bloggeri, Liviu. Tu, Jorjh și Marius sunteți doar carne de tun. Sunteți victime colaterale. Există doar mizerii aruncate pe bloguri, în speranța că mai luăm un 50 de unici de ici, de colo.

Cu Twitterul prin Serbia

O poveste scurtă, de dimineață, ca să vedeți pe unde se poate ajunge.

Pe ministrul de Externe al Serbiei îl cheamă Vuk Jeremic.

Ei bine, cineva a făcut un cont fals de twiter – @vookjeremic – de pe care a început să înjure. Politicieni sârbi, politicieni din alte țări, pe toată lumea.

Ei bine, adevăratul Jeremic ce-mi făcea ? Simplu, a pus SBPOK-ul (Serviciul de combatare a crimei organizate) să ia la puricat toate conturile false de twitter legate de numele lui. Apoi a scris la Twitter și Twitter a șters contul fals. Pur și simplu.

Bloggerii și twitteriști din Serbia s-au crizat maxim când au aflat că SBPOK s-a băgat pe fir. Desigur, nu i-a băgat nimeni în seamă.

Ministerul a dat un comunicat că ei nu închid TOATE conturile false legate de Vuk Jeremic, dar la ăsta era prea de tot, că afecta relațiile externe ale statului, blablabla.

Așa că dacă vă pasionează conturile false de politicieni, e bine să fiți un pic atenți, că se poate ajunge departe.

știrea originală e aici

Arta de a critica aiurea

Toată discuția asta cu haterii, născută de Mihai azi, mie personal mi se pare așa, cam ca inundațiile. În fiecare an mai vine un val, toată lumea are reacții, se vor lua măsuri. Vine toamna, trece anul, alt val, alte reacții, alte măsuri – și tot așa. De ani de zile se întâmplă așa și probabil din când în când tot așa o să fie.

După ce-am citit – cu atenție, chiar – un articol în care 6 oameni și-au pus la bătaie IQ-urile (de care deduc că-s foarte mândri) ca să atace alți 4 oameni, eu am rămas cu câteva întrebări. Toate pleacă de la premiza clară că fiecare poate spune ce vrea. Dar de la oamenii cu minte-n cap ai niște așteptări.

1. Problema asta a pus-o Arhi deja, eu doar o reiau, ca are o logică. Cum poți reproșa cuiva că nu face chestii sociale sau educative când TU n-ai făcut niciodată mai mult decât un RT sau, hai, un articol ? Și să dai exemple DOAR de ce-au făcut alții ? (Hădean, Groparu, Doru). Nu, răspunsul noi nu suntem “lideri”, să facă EI, că de aia sunt lideri n-are valoare. Dacă vrei să faci lucruri bune în viață, le faci indiferent unde ești și ce faci. E ca și cum eu i-aș reproșa lui Mihai că nu dă mâncare la pisicile vagaboande (e doar un exemplu, habar n-am, poate el dă) când eu n-am dat niciodată. Mi se pare ipocrit, adică, să reproșezi unor oameni că nu fac lucruri pe care tu, la rândul tău, nu le-ai făcut niciodată.

2. (asta e o extrapolare) După fix același model, cum poți veni să spui de o campanie ca cea lansată de Chinezu că nu-i ok, când tu n-ai făcut niciodată vreo campanie online ? Ba, mai mult, poate nici măcar n-ai fost parte din vreo campanie, vreodată ? De unde ai priceperea și criteriile riguros științifice după care să stabilești că nu așa se face ? Din ce-ai mai citit pe ici, pe colo, pe net ? Și, mai mult, ai și tupeul să faci mișto de campania respectivă, cum aș face eu mișto de Nadal că nu dă bine cu racheta în minge – eu, care n-am jucat niciodată tenis.

3. Să vii să le spui lu’ Arhi și lu’ Zoso că pe blog nu așa se face e ca și cum i-aș explica eu lui Radu cum se gătește asiatic. Adică lipsit de simțul ridicolului. Sigur, ne putem ascunde liniștiți după “e dreptul meu la opinie, că nu-s intangibili”, da’ asta nu face situația mai puțin amuzantă.

4. Nu pricep neam cine și de ce are dreptul să judece după ce criterii un om dă follow/unfollow pe twitter. Am mai zis io, punem enorm de mult dramatism în această rețea socială. Unii iau follow/unfollow mult prea în serios și mult prea dramatic. Ok, Chinezu dă follow numai celor pe care-i cunoaște personal. Zoso dă follow doar la o mână de oameni, care i se pare lui că au ceva de spus. CINE are dreptul să judece asta și pe ce criterii ? Cum să vii să spui nu așa se folosește twitter când ai ceva minte în cap ?

În rest, nu mai e nimic de zis, a zis Eftimie excelent totul. Da’ e păcat, mă băieți, că în loc să faceți chestii, vă pierdeți timpul judecându-i pe alții pentru ce fac. Când voi nu faceți nimic. Da, vorbesc de online, nu de viețile voastre de zi cu zi, în care poate sunteți niște îngeri binefăcători. Că de la online am plecat, nu ?

Zelist Monitor v2

Acum o vreme am zis că m-am cerut afară din Zelist. Motivele au fost personale iar cel principal a fost (din nou, cu toată modestia) că nu mai am nimic să-mi demonstrez acolo.

Asta nu înseamnă, însă, că nu apreciez Zelist, ca produs – e foarte bun și foarte eficient, dacă știi cum să-l folosești.

Dar și mai tare mi-i drag Zelist Monitor. Efectiv, îmi încep fiecare zi cu Zelist Monitor – mi-e cea mai utilă unealtă de monitorizare în Social Media.

Care acum a ajuns la versiunea 2. Versiunea 2 aduce o grămadă de noutăți: oferă date demografice, măsoară nivelul de viralizare (adică preluări pe bloguri și rețele sociale), monitorizează pagini de Facebook, monitorizează forumuri în limba română și alte minuni. Toate foarte folositoare pentru oricine se agită în zona asta.

Mai multe detalii (de fapt, toate detaliile) sunt aici.

Cine este Aloisiu Brandabulă?

Îl știți de pe internet.

Aloisiu Brandabulă are cont pe twitter. E ăla care mereu crede că are ceva de spus, deși n-are. Mereu se bagă în discuțiile voastre cu alți oameni – chiar dacă n-are nimic de adăugat, da’ să fie sigur că-l vedeți acolo, atent și activ. Ai ceva de spus cuiva ? Aloisiu imediat va da un RT completat de o glumiță sau de un cuvânt înțelept, gen “ups” sau “haha”. E și pe bloguri. Pe toate. Lasă câte un comentariu în care nu spune nimic, de obicei – sigur, doar la articolele cu multe comentarii. Plus că-ți va trimite mailuri în care, pe un ton glumeț, îți va cere să-l bagi în blogroll, sau să-i dai un link, acolo. Că doar a râs cu tine pe twitter, deci sunteți prieteni de – acum, practic e datoria ta morală să-l ai în blogroll. Evident, e și pe facebook. Are un cont, dar și o pagină – a lui sau a blogului lui. Și săptămânal, îți dă suggest la pagina lui. Unde vei găsi fix aceleași lucruri de pe blog, de pe twitter sau de pe cont – da’ să fie, acolo, cât mai mulți.

Aloisiu îl înjură uneori pe twitter pe Zoso, sau prin comentarii pe bloguri diverse, dar niciodată folosindu-i numele, ca să se poată scoate în caz că e ceva. După care o să-i spună amicului de bere “ai văzut ce i-am tras-o ? De Zoso era vorba, te-ai prins ?”. Și-or să râdă ei acolo, înfundat – după care va intra pe blogul lui Zoso să lase un comentariu pozitiv, poate vine ceva trafic de la el.

Dar, mai trist, îl cunoașteți și în viața reală

Aloisiu Brandabulă în viața reală este tipul ăla care știe totul. Nu există să-i spui vreodată “uite, ar fi bine să faci asta” și el să nu-ți spună “da, eu știu asta, dar…”. Dacă totuși CHIAR e vizibil că nu știe, ca să-și apere imaginea va avea un raționament de genul bine, eu mă ocup să fac pâine, nu-i treaba mea să știu despre făină. Este tipul care se minte constant că e foarte bun în ceea ce face. Și dacă nimeni în jurul lui n-are timp sau răbdare (sau interes) să-i spună s-o ia mai ușor, că nu-i chiar așa – și de obicei nimeni n-are – el va ajunge să creadă cu toată ființa lui că într-adevăr, e foarte bun. Din acest moment, nu va mai accepta niciodată să i se spună că greșește. Din când în când va constata cu un soi de mirare naivă: “wow, sunt un zeu!”. Partea mai enervantă e că, după 2-3 constatări din astea uimitoare, va începe să aibă pretenția să fie ascultat și respectat ca un mic zeu. Pentru că el ȘTIE că așa e – și dacă tu nu recunoști, esti hater sau invidios, de obicei amândouă.

Pentru că mai demult a băut o bere cu Arhi, îți va povesti mereu de prietenul lui, Arhi. Va spune tuturor oamenilor din jur, de multe ori, cum i-a dat prietenul lui Arhi un RT, sau cum i-a răspuns prietenul lui Arhi la un comentariu pe blog. O va spune așa, cu un ton absolut neutru, ca și cum n-ar fi nimic – dar ochii lui vor vâna intens o privire, un gest prin care să trădezi admirația față de prietenia lui cu Arhi, sau măcar un pic de invidie când îți arată ce prieten e el cu Arhi. Sigur, e foarte posibil ca Arhi să nu-l mai știe, da’ asta-i altă poveste.

Aloisiu Brandabulă o să se uite la Manafu, cum face el evenimente și apoi, ajuns acasă, o să-și zică: “păi ce, nu pot și io ? Că pot, dară”. Și o să-și strângă 2-3 amici cu care merge la bere, după care o săptămână vor vorbi cu toții, pe rețelele sociale, despre evenimentul online pe care l-au organizat – practic, un nou început în istoria online-ului din orașul lui.

Și evident, după toate astea, Aloisiu va deveni mai mândru și mai orgolios. Stilul lui de a vorbi, felul de a se purta cu oamenii, toate se vor schimba. Pretențiile lui de la cei din jur vor fi mai mari. Nu mai vine la bere fără să te întrebe “cine mai vine ?” – pentru că acum nu se mai poate afișa cu oricine.

Sigur, e doar o descriere succintă a lui Aloisiu. Dar sunt convins, cum spuneam, că toți îl cunoașteți, într-o formă sau alta

Pentru că Aloisiu este cel mai blogger el care este. Este definiția de dictionary a bloggerului. La început mic și nebăgat în seamă, în clipa în care cineva îl vede, brusc se schimbă. Deja reprezintă ceva, deja vocea lui este o opinie, vorbele sale devin literă de lege și prin asta si mojo-ul.

Marea problemă a lui Aloisiu este că nu știe când nu mai e băgat în seamă și nu mai contează. Devine surd și mut, toate sfaturile sau atenționările prietenilor devin doar cuvinte oarecare ale unor hateri oarecare, cine nu e cu el e împotriva lui. Și astfel oameni care odată ți-au plăcut, care erau oameni adevărați, se transformă în niște entități stranii, pe care nu ai vrea să îți risipești nici măcar aerul din jur, darămite aerul din interior.

Drum bun, Aloisiu. Nu te vom regreta.