Dragoste cu năbădăi în Bună Ziua

buna ziuaÎn cartierele astea “moderne”, cum e cartierul Buenos Dias din Cluj-Napoca, se mai întâmplă niște imagini pitorești de ghetou, cu blocurile destul de apropiate între ele. Uneori, atât de apropiate încât oameni din blocuri aflate față în față își pot da mâna – sau se pot scuipa, după cum devine cazul.

În orice caz, apropierea asta o fi utilă din vreun punct de vedere social (nu-mi dau seama din care, da’ trecem peste), dar e sigur că implică și niște interferențe de intimitate care nu pică mereu bine.

Spre exemplu, anul trecut, de ziua mea, petreceam foarte decent cu prietenii TVdece și cu prietenii Mone, beam un vin sau ce făceam noi acolo, ronțăiam un fursec și ascultam, nu foarte tare, (probabil o) muzică sârbească. Doamna din blocul de vizavi urla la mine să dau muzica mai încet, deși proprii mei vecini (de-alături, de dedesubt) n-aveau nici o problemă. Nu vreau să spun, Doamne ferește, că doamna din blocul de vizavi ar fi vreo cretină isterică, nici poveste! Doar că muzica la mine nu era chiar așa tare și că eu îi spuneam, cu politețe, să-mi dea pace, că-i ziua mea, iar ea răspundea cu cuvinte grele, de batjocură și cu jigniri la adresa mea, care mă știți un finuț și-un cumsecade, precum și la adresa mamei mele care, săraca, CHIAR n-avea nici o vină în situația aceea, nefiind nici măcar în același oraș cu noi.

Da’ deviez.

Ideea era că apropierea dintre blocuri duce la niște interacțiuni ciudate între oameni.

De exemplu, acum vreo două zile, doi domni, unul dintr-un bloc și altul dintr-un alt bloc de-aici, de la noi din ghetou cartierul rezidențial Buenos Dias, blocuri nu lipite, da’ foarte apropiate, aveau o polemică dură, argumentată contondent cu referiri la mame, la morți, la Stalin (‘tă-te Stalin de imbecil nesimțit!), la mândrul Soare (‘tă-te Soarele de cretin notoriu! – deși, sincer, eu nu-l știam pe domnul acela, nu cred că era așa notoriu) precum și la rasă (‘tu-vă-n gură rasa aia de mocani ajunși la oraș!). Nu știu de la ce s-au aprins așa tare, da’ vă spun doar că discuția era purtată între două balcoane aflate la etajul 2 al fiecăruia dintre blocuri. Între doi domni slăbănogi și ușor trecuți. Nici nu știu cum s-a încheiat, că m-am dus să-mi fac făcutele. Dar știu că se certau pe viață și pe moarte, nu alta!

Bun.

Azi dimineață porneam eu spre oarece loc, măcinat de gânduri și complet neatent la realitatea înconjurătoare. Și deodată, cu un al 6-lea simț pe care nu mi-l explic niciodată (și care mă face să cred că ori am fost Rambo într-o viață trecută, ori am să fiu într-una viitoare, că prea simt pericolul câteodată!), mă prind că în dreapta mea, la vreo 2 metri, e unul dintre cei doi duri de mai sus; iar la vreo 3 metri în stânga mea, cel de-al doilea dur își plimbă… câinele, să zicem, dacă putem numi câine chestia aia mică și gri.

Bătaie!, îmi zic. Și rămân pe loc. Nu știu dacă pentru a-i despărți în caz de ceva, sau pentru a vedea care dă mai bine cu pumnu’, că nu se știe când ajung și eu la polemici dure cu vreunul dintre ei, sau pur și simplu să le dau două perechi de pălmi și să-i învăț să-și respecte vecinii și să vorbească frumos, că-s copii prin cartier. Chiar nu știu de ce, pur și simpu mi-am dat haina jos, mi-am ridicat mânecile și calculam distanțe și variante diferite de intervenție.

Îmi crescuse adrenalina, mi se îngustase orizontul, mi se încetinise timpul – mă rog, mai știți și voi, mă gândesc, cum simți când o cafteală e iminentă.

Se văd și ei, unul pe altul, simt tensiunea crescând exponențial și mă pregătesc de ce-i mai rău. Când ăla cu javra frumosul cățel de casă spune, cu cea mai calmă voce din lume:

– Servus, Gigel (sau cum l-o fi chemat). No, da’ ce faci, unde-ai fost ?

– Servus, Costel (sau cum l-o fi chemat). Da’ uite, no, am fost la Oncos să iau pâine, că pune nevasta masa, blablabla

Pe puțin 30 de secunde mi-a luat să revin la realitate. Pe puțin. 30 de secunde în care am rememorat cu Stalin, cu rasa și cu soarele… Nici n-am auzit ce-și spuneau la început, atât de încordat eram. Am tras aer adânc în piept, mi-am spus un sincer “bă Crivăț, ești prost tare, bă; și cam dement”, m-am suit în mașină și-am pornit încet. Am oprit lângă ei, am dat geamul jos și le-am zis “s-aveți o zi bună, sănătate!” și-am plecat mai departe, să-mi văd de-ale mele. Se uitau ei lung la mine, da’ să vedeți ce lung mă uitam eu când i-am auzit vorbind despre cum s-a făcut cald și frumos la Cluj…

#truestory, mates!

Harlem Shake – la Cluj sper că e numai începutul!

O agenție și-un radio din Cluj (sau invers), e vorba de Amprenta și Radio Impuls, organizează cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca ceea ce se vrea a fi “cel mai mare Harlem Shake din România”

Ășta ar fi afișul (mă rog, partea interesantă din el)

Print

M-am revoltat, la început. Din tot felul de motive: Ce mizerie!, mi-am zis prima oară. S-a ajuns prea departe cu porcăria aia de Harlem Shake. Dacă o agenție de publicitate n-are altă treabă decât să strângă oameni să dea dement din cap în piață, înseamnă că e criză rău pe piața publicității. Și cum, cu sprijinul Primăriei orașului meu ?

Așa gândeam, chiar le-am scris oamenilor care organizează… chestia asta, le-am spus despre tulburarea ce mă cuprinsese, despre gândurile negre, despre furia pe care o simțeam… Mi-au răspuns că nuuuu, nu înțeleg ? e de bine, e funny, lumea se bucură, o mai fac și alte agenții, ce bine, ce frumos, ce rău sunt!

M-am gândit la toate astea și mi-am dat seama c-am greșit. Ar trebui ca autoritățile să se implice cu adevărat, să ni se ducă buha în toată lumea cum știm noi harlemshake-ui pe stradă, să muară texanii și dujmanii de ciudă! (cică în Texas ar fi fost cel mai mare de până acum, de aia zic).

Ar trebui ca autoritățile locale să se implice mult mai tare. Primăria să aloce bani de la bugetul local. Consiliul Județean să aloce un spațiu dedicat exclusiv acestei manifestări, unde să încapă zeci de mii, sute de mii de clujeni, aduși cu forța de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, într-un uriaș exercițiu civic.

Și cine știe, dacă totul iese perfect, poate avem șansa ca în timpul vieții noastre să prindem o “cea mai mare brașoveanca” din lume, eveniment organizat de Parlament. Sau poate că o să fim invitați, toți românii din lume, în curtea Cotrocenilor, la un mic și-o bere și la noua sărbătoare românească internațională – cel mai mare dansul pinguinului din Galaxia Calea Lactee.

PS: pentru ăștia mai de-un leat, afișul nu v-aduce un pic aminte de revistele Pif ?

PPS: Pentru conformitate, când am văzut “Eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca” am adresat către Primărie o singură întrebare, formulată exact așa: DE CE ?

Răspunsul sună așa: Cererea a fost aprobata deoarece a intrunit toate conditiile legale specifice. In acest context, organizatorii evenimentului au apreciat sprijinul institutiei, manifestat doar prin aprobarea respectiva. Orice cetatean, grup formal sau informal care procedeaza in conformitate cu legea, doreste sa se exprime liber si nu incalca normele comunitatii noastre, va gasi deschidere la Primaria Cluj-Napoca.

Corect, legal și curat.

Da’ eu, sincer, dacă eram Primăria, le spuneam organizatorilor “da, puteți face, succes, da’ tare mult vă rog să scoateți sigla mea de pe afiș; știți, mă mai cunoaște lumea prin oraș și cine știe ce-o să creadă… ”

PPS: și uite, via prietenu’ Groparu, cum în loc de mizeria aia harlem shake se putea face ceva care să aibă un sens.

Două reguli telefonice

Să facem să fie bine, zic. Să stabilim niște reguli privind apelurile telefonice. Sunt doar 2, nu-i mare lucru – și le folosim doar noi între noi, nu trebuie să le impunem întregii omeniri, ok ? Doar așa, să le folosim între prieteni, în cadru restrâns.

1. Dacă te sun și nu poți vorbi, închide-mi. O să înțeleg că ai treabă și nu poți vorbi, sau că n-ai chef. Poate mă suni mai târziu, poate nu, nu contează – dar nu-mi răspunde ca să-mi spui doar “nu pot vorbi acum” și-apoi să-mi închizi. E cumva pierdere de timp. La ce ne ajută pe noi să facem asta ? Cu ce e viața noastră mai bună, mai frumoasă, mai ușoară dacă-mi răspunzi doar ca să-mi spui că nu poți răspunde ?

Ca o notă suplimentară, dacă mă suni și îți închid, nu mă suna peste 2 minute înapoi. Că ți-am închis sau pentru că nu pot vorbi, sau pentru că n-am chef, da’ e absolut clar că, în ambele cazuri, sau te sun eu înapoi când o să pot / o să am chef să vorbesc cu tine, sau nu vorbim deloc. Deci sunatul obsesiv nu îmbunătățește cu nimic comunicarea noastră, ok ?

2. Dacă te sun și se întrerupe, EU te sun înapoi. Dacă mă suni și se întrerupe, TU mă suni înapoi. Să nu ne petrecem minute importante din scurta și fragila noastră existență pe acest pământ sunându-ne în același timp, enervându-ne că sună ocupat și sperând că celălalt renunță primul.

Mno, așa-i că-i mai fain așa ? Super!

4 ani

Se împlinesc azi 4 ani de când fratele meu, Mile, a zis DA pentru o femeie frumoasă și deșteaptă, pentru o femeie specială, pentru o femeie ieșită din comun.

4 ani de când am petrecut veseli și fără griji. Fără să bănuim ce urmează.

4 ani de când am închis micul birt sârbesc cu fratele meu, Groparu.

4 ani de la cea mai fericită zi a lui, 3 ani fără o lună de când s-a dus. Și n-am uitat nici măcar o secundă din noaptea aia. Nici n-am să uit.

Moj brat Mile je sada medu nama!

nunta mile

O problemă cu un iPhone

Telefonul meu are un fel de… bug, să zicem.

Îmi arată că vrea să-și facă niște updates. Intru în App Store, merg la updates și începe să încarce. Și încarcă până se satură, că pe ecran n-apare nimic. Adică rămâne așa:

photo

Pot să fac asta de oricâte ori vreau, nu se schimbă nimic până nu-i dau restart – și apoi merge, dar foarte greu. Până la viitoarele updates, când iar trebuie să-i dau restart.

Mno, cum o rezolv ?

E 4s, am iOS 6.1.2 pe el și în nici o altă aplicație n-are “blocaje” din astea.

Vrei la Rocker ?

post pentru clujeni, îndeosebi

Vineri are loc la Cluj spectacolul de gală al filmului Rocker, în regia lui Marian Crișan, distribuit de Transilvania Film. E povestea unui tată care ar face orice, fără limită, pentru fiul să dependent de droguri.

În film joacă Dan Chiorean, Alin State, Ionuț Nicolae și Ofelia Popii (de care m-am îndrăgostit iremediabil după ce-am văzut-o în Faust).

Spectacolul are loc la Cinema Florin Piersic vineri (22 februarie) de la orele 20.00 și, grație celor de la Casa TIFF, dau o invitație de două persoane. As usual, primul venit, primul servit.

Afis Rocker

Lumânări pentru filmul Usturoi

Groparu a făcut o minune de film – Filmul Usturoi. Din păcate, neavând nici un fel de sprijin, caută finanțe pentru a-l putea încheia. Povestea filmului e aici.

Zânele Lumânărese n-au stat deoparte. Au făcut niște lumânări speciale pentru film. Ele vor fi vândute, iar profitul va fi donat producătorilor filmului, pentru a-și putea încheia lucrarea.

Detalii despre lumânările speciale și despre cum le puteți comanda găsiți aici. Sau pe facebook, aici.

Dacă vreți să dați o mână de ajutor filmului Usturoi, puteți cumpăra niște lumânări. Sau măcar puteți da mai departe povestea asta. Poate avem noroc și se strâng banii și vedem filmul pe ecrane în câteva luni 🙂

Lumanari Usturoi

Gigi, șeful Papei

Azi a demisionat Papa.

Dat fiind că s-a mai întâmplat doar de 4 ori în toată istoria, ultima oară acum 597 de ani, ați spune că-i, totuși, o știre importantă, nu ?

Televiziuni din toată lumea dezbat acest subiect, rețelele sociale duduie de informații și de glume, agențiile de presă gen Reuters sau AFP se-agită de numa’ să afle informații și să le dea mai departe. Până și pe Al Jazeera m-am uitat vreo oră la o dezbatere pe acest subiect, cu oameni care transmiteau live din Piața San Pietro.

Și la noi, site-urile de ziare, agenții și televiziuni au început să dea Breaking News. Unii au dat că e o situație fără precedent (deși, cum spuneam mai sus, au fost mai multe precedente), alții că e șocant și-așa mai departe; dar, de bine, de rău, era acolo. Bănuiesc că și pe la tv (eu nu posed) s-a discutat pe tema asta.

Buuuun!

Un pic, doar un pic mai târziu, se anunță condamnarea lui Gigi Becali. La început 3 ani cu executare, de era omul să rămână veșnic în Dubai, apoi cu suspendare, de-a anunțat omul că vine diseară acasă.

Dar televiziunile noastre ce-mi făcea ? Papa ? Cine-i ăla ? Gigi e subiectul zilei! Papa trece frumos pe locul 2. Sau chiar mai mult. (faceți click pe poze)

Realitatea

realitatea

RTV

rtv

 

B1 TV

b1tv

Singurii, din tot ce-am văzut eu, pentru care știrea cu Papa e un pic mai importantă decât cea cu Gigi sunt Digi 24. Care, promit, dacă o să mai am televizor vreodată, va fi postul de știri care va rula permanent.

digi

Păi și n-are dreptate Bogdan ? Nu-i atât de amuzant încât emigrarea devine o necesitate ?

 

Seară magică total

… dar nu la căminul cultural, cum zic oamenii ăștia, că la Apartamentul 1.

Apartamentul 1 e locul în care găsești, în opinia mea, cel mai bun cheesecake din oraș, niște paste senzaționale, o pizza incredibilă și foarte multă veselie și bună dispoziție. La orice oră.

Apartamentul 1

Ne-am strâns vineri seară o mână (hai, două) de oameni pentru o seară de boardgames – prima din îndelungata mea carieră. M-am dus acolo cu gândul că o să mă învârt pe la toate mesele și-o să joc și Monopoly, și table și tot felul. Până la urmă, Alma și Dragoș m-au învățat Catan și nu m-am mai desprins de tabla aia de joc.

photo 2

Cel puțin până când a început Cristi Gog să facă tot felul de minuni căroră nu le pot găsi noimă, așa că am stabilit că nu-i om. Pentru că ce om ar putea să mute, cu degetul, mărul de pe spatele unui iPhone luat la întâmplare din public ? Deci n-a venit cu el pregătit de-acasă, a luat unul la nimereală (pe-al lui Groparu, așa s-a nimerit), a pus degetul pe mărul ăla argintiu și l-a mutat, sub ochii a 20 de oameni. Nu mai spun că toți cei prezenți ne-am uitat cu ochii larg deschiși la o carte de joc care și-a schimbat cifrele în fața noastră, fără să o atingă. Deci nu-i om! Cum bine zicea cineva, nu mai știu cine – ar trebui să participe la Românii au talent!

Cristi Gog

sursa foto

Una peste alta, au dreptate TVdece-ii. Ar trebui să ne vedem mai des, că seară așa faină de multă vreme n-am mai avut.

La Terra Gusto

notă: acest articol nu este un advertorial, este o recomandare. Sigur că n-aș fi avut nici o problemă dacă era, am scris și-am să mai tot scriu advertoriale. Dar pur și simplu nu e.

În Cluj, pe str. Brâncuși 114, a funcționat mulți ani Restaurantul Red House. Nu era rău, meniul era unguresc și mâncarea bine gătită și gustoasă.

De curând, însă, și-a schimbat proprietarul, numele, decorul și meniul. Acum se numește Terra Gusto, are un super bucătar (l-am cunoscut și mi-a dat niște sfaturi senzaționale) și-un meniu menit să facă față cam oricăror critici. N-are pagini întregi de feluri de mâncare, însă cele alese sunt suficiente pentru orice gusturi și pentru o mulțime de combinații reușite. Și cumva se armonizează foarte bine opțiunile pentru gustări, supe, feluri principale și deserturi.

terra gusto

De exemplu, dacă îl vizitați și mergeți pe mâna mea, începeți cina cu unt de hering sau cu tartar de somon. Sau cu amândouă, de fapt. Puteți continua cu o supă cremă de dovleac cu așchii de bacon, după care merge de minune un rasol cu fasole verde (jur că-i cel mai bun pe care l-am mâncat vreodată, perfect rumenit la exterior, fraged și suculent în interior) sau, dacă vreți să vedeți o inovație culinară perfectă, o lasagna foarte atipică cu piept de iepure. De minune ar merge și-un piept de rață cu fulgi de ghimbir. Deserturile pe care nu cred c-am să le ratez vreodată când merg la ei sunt sufleul de ciocolată și duo mousse-ul – ambele făcute cu ciocolată belgiană.

Și lista de vinuri se potrivește cu meniul. Bere au foarte puțină (3 sortimente de Paulaner, dacă am reținut bine), dar mâncărurile lor nu prea se potrivesc cu berea.

Pozele sunt făcute cu telefonul, dar mai mult ca sigur c-am să mai merg și-am să fac poze mai faine (sau, mai bine, o să-l duc pe AlexDimaFoto cu mine 🙂 )