Despre circulația trilei în natură

Aveam aseară un moment de melancolie în care-mi aminteam de ce copilărie frumoasă am avut.

O parte din ea, petrecută cu băieții mei de la bloc (la mulți ani, prietenosule Lucian!), o altă parte la bunici, la țară, la Unirea-Odobești, în județul Vrancea. Fiecare parte avea jocurile ei specifice. Cu băieții mei de la bloc jucam voleu, tenis la perete în 2, 3 sau 4, 9 pietre, gropița sau (mami, închide un pic ochii, te rog) barbut. Nu mai zic de stropit cu elefănței de plastic (3 lei pistolul de plastic, 5 lei elefănțelul).

La țară aveam alte jocuri, cel de care-mi amintesc cel mai tare fiind un joc numit, simplu și sugestiv, chiftenfleașcă.

Chiftenfleașca asta era cam așa: știți cum erau țevile de plastic prin care suflai cornete de hârtie, simple sau cu ac ? Care la Brăila și în alte părți se numeau gornete, de fapt. Ei bine, tot cu țevi de alea era și chiftenfleașca, doar că nu trăgeam cu mici săgeți de hârtie, ci cu boabe de aguridă mai mult sau mai puțin coapte. Usturau un pic pe piele, da’ cine se mai uita ? Aveam acolo 2 ruine ale unor cazemate din al doilea război mondial, era raiul copiilor.

Și aveam și o mulțime de jucării. Îmi amintesc că la o vârstă oarecare mi-am dorit extrem de tare un robot, care mergea, după ce-l întorceai cu cheia – mergea și vorovea ceva acolo, pre limba lui de robot de jucărie. L-am primit de ziua mea și l-am stricat în maxim 10 minute.

Însă până ieri uitasem complet de jucăria mea preferată – trila.

Toți copiii aveau trilă, unii aveau mai noi și mai strălucitoare, alții mai vechi, dar nu era băiat sau fată căruia să nu-i cumpere părinții o trilă când împlinea 5-6 ani.

Sunt convins că toți ăștia mai de-un leat vă amintiți cu drag de trilă, cum sărea ea de trei ori, spre deosebire de bilă, care sărea doar de două ori.

Pentru cei care n-au prins-o, însă, iată un articol foarte bine documentat de pe site-ul acela de cultură, Wikipedia – varianta în limba română, despre care am mai scris

trila

 

Articolul poate putea fi citit în întregime aici. Via Răzvan

PS: ca să fie limpede, articolul de pe wikipedia este un pamflet, la care eu am râs tare. Mă rog, a fost, că l-au șters – păcat

Bani cu suflet

Ieri dimineață l-am auzit pe Vlad, la Deșteptarea, vorbind de cineva care a pus în practică o idee auzită în emisiune. Și recomanda acest cont de twitter – @banicusuflet.

I-am dat follow, că nu prea pricepeam faza. Practic, un om (care zău că habar n-am cine e), ascunde o sumă de bani prin Cluj-Napoca, apoi dă indicii spre a fi găsiți. Are două rugăminți, doar – cel care găsește banii să nu spună niciodată ce sumă a găsit și să doneze jumătate cuiva care are nevoie.

Curios de ce face asta, i-am pus câteva întrebări, că are adresa de mail la bio. N-a vrut să-mi spună cum îl cheamă, așa că o să-i spunem Alexandru.

Cum ți-a venit ideea să te-apuci de asta ?

Am avut ideea asta de vreo 3 ani și tot am așteptat să “mă fac mai bogat”. Mă gândeam că dacă vrei să ajuți pe alții trebuie să ai tu deja o situație materială foarte bună. Dar nu e așa. Poți să dai din puținul care îl ai și să produci bucurie destinatarului. Momentul de ieri a fost ales când ascultam Europa FM și Vlad Petreanu și colegii de la Deșteptarea povesteau despre povestea @hiddencash din San Francisco, unde un milionar din real estate împărțea bani în oraș random. Mi-am zis instant “asta e ideea mea” 🙂 – și am trecut la “acțiune”.

Banii pe care-i lași prin diverse locuri sunt banii tăi personali ?

Da, NU sunt milionar, NU sunt patron, las din banii de salariu.

bani

Care-i scopul unui astfel de demers ?

În primul și în primul rând să aducă un zâmbet de uimire și de surprindere pe fața celui care găsește plicul. Apoi, e un mod de a încuraja oamenii să dea din ce primesc, de asta cer ca jumătate din suma găsită să fie împărțită cu cineva în nevoie și poza de la “înmânare” să apară pe Twitter. În al treilea rând, cred că e un mod foarte frumos de a înviora Twitter-ul din Cluj și din țară si de a arăta că putem, împreună, să facem lucruri frumoase. Clujul a arătat de atâtea ori că are oameni cu suflet. Știu și despre inițiativele tale în direcția ajutării comunității. Twitter oferă o modalitate rapidă și ușoară de a transmite viral ideea tuturor care au un cont de Twitter și vor să facă un pic de mișcare și să găseasca plicul.

Câtă vreme o s-o faci ? Speri să-i inspiri și pe alții ?

O să continui o vreme. Da, sper din suflet să fie o invitație și pentru alții să facă la fel. Pe această cale chiar vreau să îi rog pe cei care vor să pornească #BaniCuSuflet în orașele lor, să-mi dea un email la banicusuflet@gmail.com și să “acoperim” cât mai multe orașe din țară.

Mie ideea ta îmi pare foarte faină. Cum pot eu, blogger din Cluj, să te ajut, mai mult decât scriind despre ce faci ?

Cu ce faci acum ajuți deja: povestești despre idee. Apoi poți, dacă vrei să participi, desigur, să îmi zici când ai o sumă de bani pe care vrei s-o lași și îți iei o zi în care tu vei fi “agentul bani cu suflet” și lași banii la o locatie, îmi trimiți poza/pozele de ghidaj și eu le public pe Twitter. Așa vom putea face mult mai mult decât dacă fac doar eu.

No, ziceți voi dacă omul ăsta nu-i foarte tare! Eu, unul, SIGUR o să particip la ideea lui, poate chiar săptămâna viitoare.

Huet.Urban 4

Unul dintre cele mai faine locuri din Sibiu este Piața Huet – de altfel, cea mai veche piață medievală a orașului.

De vreo 4 ani încoace, niște oameni au creat un eveniment care are darul de a revitaliza piața asta, punte între trecutul și prezentul orașului. Anul ăsta, Huet.Urban se desfășoară între 31 mai și 1 iunie.

huet 1

 

Și anul ăsta vor fi, în Piața Huet, ateliere ale meșterilor urbani, târguri, tururi ghidate, expoziții, concerte, spectacole de teatru și proiecții de film. Pe scena din mica piață vor fi byron, We Singing Colors și Avant’n’Gard.

Va fi, de asemenea, un mic oraș al copiilor, unde pruncii vor învăța despre arhitectură și spațiile publice ale unui oraș, ba chiar să ajute la construirea unui Mini-Sibiu.

huet 2

Fiecare instituție din Piața Huet (Colegiul Samuel von Bruckental, Casa Calfelor, Muzeul Astra etc) va avea, în cadrul festivalului, o acțiune proprie. “Cu sprijinul partenerilor transformăm acest festival într-unul al vecinătăților, un festival al comunității și pentru comunitate” – spun organizatorii.

Evenimentul este organizat de Fundația Heritas și cofinanțat de Primăria și Consiliul Local Sibiu. Partener principal: Ambient. Parteneri: Continental, Pegas.

Cum repar un espressor ?

Espressorul meu, partener de nădejde al fiecărei dimineți, s-a bușit sau ceva. Ceea ce e un lucru foarte rău pentru mine.

În sensul că nu mai încălzește apa. Așa, din senin. Ieri mergea perfect, azi scoate apă rece. Iar eu efectiv nu pot funcționa la parametri normali fără cafea.

Se pricepe cineva să-mi spună ce are și ce ar trebui să fac ? Îl pot repara eu sau trebuie să-l duc la un service ?

Sau mai bine îmi iau altul ? Și dacă da, ce recomandați ?

saeco

Când nu dăm doi bani pe legi

Am văzut, via Andrei, acest clip

Puțin offtopic, sunt un pic mândru de mine. Dacă l-aș fi văzut acum 10 ani, m-aș fi enervat foarte tare. Acum, însă, doar m-am scârbit. Mi se pare un mare pas înainte în evoluția mea.

Un singur gând am despre evenimentul ăsta.

Într-o țară normală la cap, în 30-60 de secunde ar fi apărut scutierii acolo.

Într-o țară care prețuiește mai puțin ideea foarte relativă de “drepturi ale omului“, într-o țară care e mai puțin dispusă să discute despre ideea foarte relativă de “democrație“, în alea 60 de secunde, până să apară scutierii să spargă acea gașcă de oameni revoltați, polițiștii ăia 3, singuri, ar fi scos din circuit măcar 10 oameni. În unele țări balcanice ar fi fost chiar mai rău. În Statele Unite, așa ceva nu s-ar fi întâmplat veci pururi.

Dar, pe de altă parte, într-o țară normală la cap NIMENI n-ar fi îndrăznit să atingă polițistul. Merg mai departe și zic – în Statele Unite, omul care atinge polițistul era, în cel mai bun caz, neutralizat instant și, în cel mai rău caz, mort.

Noi, însă, suntem aparte, nu dăm doi bani pe legi. Ce-i rău că 300 de oameni s-au strâns într-un parc la o chestie care nu are nici o autorizație ? Ce-i rău că bicicliștii trec pe roșu sau traversează pe trecerea de pietoni călare pe bicicletă, deși legea le interzice ? Legile trebuie aplicate, evident. Dar nu nouă. Ce facem noi rău ? Să se aplice la alții, ‘ți-ai naibii de nenorociți!

Și uite așa, ideea unei case pe malul mării, la Nisa, îmi pare din ce în ce mai surâzătoare.

Am mai zis, românii au devenit cam imbecili.

Harta purității apei

Partenerii mei de la Aqua Carpatica au lansat, zilele astea, o campanie foarte faină și foarte utilă – o campanie de testare a apei pe care o bem.

În fiecare primăvară, nitrații (sub forma îngrășămintelor folosite în agricultură) sunt dizolvați de apele ploilor și ale zăpezilor topite și ajung în apele potabile de suprafață sau de adâncime. Nitrații ăștia sunt antipatici și provoacă o mulțime de probleme de sănătate. Să consumi constant apă cu un nivel de nitrați peste limita maximă admisă poate duce la intoxicații urâte și, la copii, poate duce la situații foarte periculoase. Limita maximă admisă este de 50 mg/l la adulți și maxim 10 mg/l la bebeluși și copii.

În România, valoarea nitraților din apa de la robinet e necunoscută. De asemenea, mulți producători de apă îmbuteliată nu trec valoarea nitraților pe etichetă.

Ei bine, Aqua Carpatica distribuie în toată țara (în magazinele Carrefour, Cora, Auchan/Real, Mega Image Kaufland) niște testere cu care poți afla într-un minut câți nitrați sunt în apa pe care o bei.

aqua

Spre surpriza mea, apa care curge la robinet la mine, la țară, are 5 mg/l (știu, am pus testerul prea în dreapta, dar e vorba de intensitatea culorii, iar eu am întrebat la Aqua ce valoare arată, să fiu sigur că nu spun prostii).

Mi-am trecut deja rezultatul pe hartă (e o aplicație de facebook). Mai multe despre nitrați și despre alte ape pe care le bem găsiți pe site-ul campaniei

Un premiu pentru rezistență

Eu sunt, în general, un tip delăsător. Și îmi pare rău că sunt așa, dar poate nu e prea târziu să schimb lucrurile, cine știe.

Una din bucuriile mele, când eram tânăr, era s-o iau la pas pe coclauri. Niciodată n-am fost la cățărat pe munți, cu adevărat, dar îmi plăcea mult să bat poteci, păduri, dealuri, să mă plimb kilometri întregi prin natură, să descopăr locuri faine.

Când eram reporter, băteam orașul București la pas în fiecare zi. Eram tare dornic să mă afirm și mi se părea că la orice colț de stradă, dacă eram atent, puteam găsi o poveste pe care s-o fac apoi știre. Uneori, chiar așa era. Alteori, mă bucuram doar să descopăr străzi frumoase și locuri interesante – căci are și orașul București locurile lui foarte faine.

Apoi, am devenit leneș. Și-am mai îmbătrânit și m-am și îngrășat (că n-am fost mereu gras, să știți!) și am descoperit că mi-e lene să mai merg pe jos. Și, mai ales, că nu mai rezist la drumuri lungi. Și mi-a părut rău. Acum nu mai pot urca dealuri, că obosesc și transpir și n-am chef.

Dar lasă, că mă întorc eu către sport și să vedeți atunci!

Sunt, însă, oameni pentru care rezistența e un atribut firesc. Mirel Magop a mers, pe jos, zeci de mii de kilometri – și încă mai merge, acum face turul lumii. Daniel Carpo nu prea cunoaște termenul “durere”. Victor Vlad aleargă de 20 de ani la maraton. Adrian Petre are două recorduri la flotări, unul național și unul mondial. Intrați să citiți poveștile lor, pe mine m-au motivat foarte tare să nu mai fiu așa leneș.

851x315 - campioni 3

Pentru că oamenii ăștia CHIAR merită apreciați, Lindab a organizat Campionatele Calității – o campanie în care se premiază performanța. O campanie în care, dacă votați unul dintre cei 4 oameni de care am scris mai sus, puteți câștiga 50 de euro.

 

 

Dovada irefutabilă a unei prietenii absolute

Răzvan are o problemă.

Eu am o soluție la problema lui.

Vorbim la telefon.

Suntem atât de apropiați și îl cunosc atât de bine încât ȘTIU, în secunda în care îi aud vocea, că n-o să asculte sfatul meu și că vorbesc degeaba, pierzând iremediabil timp prețios dintr-o viață efemeră.

Totuși, asta nu mă împiedică să-i spun ce-am de spus.

Suntem atât de apropiați și mă cunoaște atât de bine încât ȘTIE, în secunda în care îmi aude vocea, că n-o să-l intereseze sfatul meu și că mă ascultă degeaba, pierzînd iremediabil timp valoros dintr-o existență efemeră.

Totuși, asta nu-l împiedică să asculte ce-am de spus.

Mno, dacă asta nu-i prietenie adevărată, atunci nu știu ce-o mai fi.

The Musketeers

La recomandarea stimatului domn Alexandru, în ale cărui gusturi am și voi avea mereu încredere, am urmărit primul sezon din serialul BBC The Musketeers.

musketeers

Nu e musai cel mai bun serial din lume (spun asta în condițiile în care serialele mele preferate din ultimii ani sunt Person of Interest, Strike Back și Vikings, în această ordine), dar e plăcut de urmărit. E genul de serial în care nimeni nu poate veni să spună “ah, n-ai citit cartea…“, pentru că în afară de câteva nume n-are nici o legătură cu cartea. Și costumele personajelor sunt incredibil de bine gândite. În lipsă de altceva, merită să-l vedeți. Nu-i grozav, dar e plăcut.

Și încă ceva. Cu The Musketeers am descoperit că Vinnie Jones putea fi un mare actor. Dar n-a fost să fie.

vinnie

Mke, în câteva zile vă mai recomand (sau nu) două – trei seriale.