Aveam aseară un moment de melancolie în care-mi aminteam de ce copilărie frumoasă am avut.
O parte din ea, petrecută cu băieții mei de la bloc (la mulți ani, prietenosule Lucian!), o altă parte la bunici, la țară, la Unirea-Odobești, în județul Vrancea. Fiecare parte avea jocurile ei specifice. Cu băieții mei de la bloc jucam voleu, tenis la perete în 2, 3 sau 4, 9 pietre, gropița sau (mami, închide un pic ochii, te rog) barbut. Nu mai zic de stropit cu elefănței de plastic (3 lei pistolul de plastic, 5 lei elefănțelul).
La țară aveam alte jocuri, cel de care-mi amintesc cel mai tare fiind un joc numit, simplu și sugestiv, chiftenfleașcă.
Chiftenfleașca asta era cam așa: știți cum erau țevile de plastic prin care suflai cornete de hârtie, simple sau cu ac ? Care la Brăila și în alte părți se numeau gornete, de fapt. Ei bine, tot cu țevi de alea era și chiftenfleașca, doar că nu trăgeam cu mici săgeți de hârtie, ci cu boabe de aguridă mai mult sau mai puțin coapte. Usturau un pic pe piele, da’ cine se mai uita ? Aveam acolo 2 ruine ale unor cazemate din al doilea război mondial, era raiul copiilor.
Și aveam și o mulțime de jucării. Îmi amintesc că la o vârstă oarecare mi-am dorit extrem de tare un robot, care mergea, după ce-l întorceai cu cheia – mergea și vorovea ceva acolo, pre limba lui de robot de jucărie. L-am primit de ziua mea și l-am stricat în maxim 10 minute.
Însă până ieri uitasem complet de jucăria mea preferată – trila.
Toți copiii aveau trilă, unii aveau mai noi și mai strălucitoare, alții mai vechi, dar nu era băiat sau fată căruia să nu-i cumpere părinții o trilă când împlinea 5-6 ani.
Sunt convins că toți ăștia mai de-un leat vă amintiți cu drag de trilă, cum sărea ea de trei ori, spre deosebire de bilă, care sărea doar de două ori.
Pentru cei care n-au prins-o, însă, iată un articol foarte bine documentat de pe site-ul acela de cultură, Wikipedia – varianta în limba română, despre care am mai scris
Articolul poate putea fi citit în întregime aici. Via Răzvan
PS: ca să fie limpede, articolul de pe wikipedia este un pamflet, la care eu am râs tare. Mă rog, a fost, că l-au șters – păcat