Ioi, ce m-am spăriet!

nu uitați de concursul cu premii faine de pe Ebucataria!

Deci (că v-am mai spus, cică doar fițoșii nu încep cu deci) intru ca cititorul comun, banal, plictisitor pe site la Mediafax să citesc o știre despre absolut nimic. Și în timp ce se deschide (că io am internet de la UPC, durează), schimb fereastra ca să mai povestesc 2-3 vorbe cu Hădean despre una, dar mai ales despre alta. Și deodată, teroare! spaimă! mister!… în jurul meu se aude o voce metalică, inumană, care îmi suflă puternic în ceafă, vorbind rar: “S A L U T! Vreau să-ți răpesc…

Văleu, zic, deci există moroi cu adevărat, că ce om ar avea vocea aia… da’ ce să-mi răpească ? Tulai, zic, vor să-mi răpească străchinile, să mănânce și să capete puteri și să… da’ m-am liniștit când m-am întors la Mediafax, era o reclamă cu dragă Stolo, cu sunet și alte măscări drăcești, menite să sparie gândul minților nevinovate, pasămite.

Poza:

stolo.jpg

Și vocea moroiului:

PS: Nu uitați, la vot opțiunea ANDUUU nu există 🙂

Eroare de lux

LE: citiți și update-ul de la sfârșit

Știți, probabi, cu toții despre operele complete ale lui Vintilă Corbul și Eugen Burada, editate de Adevărul. Dacă nu știți despre ce vorbesc, găsiți detalii aici. Cărțile din colecția asta sunt prezentate și vândute ca produse de lux. Și chiar sunt de lux: coperți de piele, hârtie de bună calitate, un tipar bun, greșeli de editare foarte puține spre deloc, preț destul de mare.

Mi-am cumpărat de la ei, animat de bucuria recitirii, toate cele 6 volume ale seriei Dinastia Sunderland – Beauclair. În volumul 3 al primei părți, Idolii de aur, lipsesc – într-un mod foarte luxos, ca să zic așa – vreo 20 de pagini. Mai exact, de la 224 la 241 (click pentru mărire).

dsc_0047.JPG

Așa că vă rog pe voi să-mi spuneți: ce se întâmplă din momentul în care Richard îl primește, de față cu Adrien de Beaulieu, pe Zechariah Abercrombie și până în momentul în care se povestește cum Charles a cunoscut-o pe Marina ? Că editorii n-au considerat partea asta suficient de interesantă încât s-o lase în carte. M-am prins că Abercrombie moare pe undeva – probabil pe la paginile 217-219, n-am de unde să știu – dar aș vrea mai multe detalii.

Sau poate că în fasciculul lipsă era pauza de reclamă ?

UPDATE: uite că nu doar la mine lipsesc luxos pagini întregi din volumul ăla de lux. Și lui Mordechai îi lipsesc – stupoare ? – aceleași pagini. O fi tot tirajul așa. Băi nenea de la Adevărul, dați-ne băi paginile lipsă, să știm și noi ce s-a întâmplat cu luzeru’ ăla de Abercrombie!

Aventuri cu UPC

Mda, deci ne mutarăm. Și în apartamentul ăsta nou, exista cablu TV de la UPC, dar nu exista internet. În naivitatea mea, mi-am imaginat că fiind cablu deja tras, tot ce trebuie făcut e să dau un telefon la ei, să-i chem, iar ei vor veni, țopăind vedeli, vor apăsa pe ceva butoane și minune! avem internet. Ei bine, nu chiar.

În prima zi, am stat 45 de minute la telefon. Nu mi-a raspuns nimeni. În a doua zi, după 40 de minute mi-a răspuns cineva. I-am explicat ce vreau, m-a rugat să aștept câteva minute să-mi facă legătura la alții – “nu închideți, vă fac legătura. să nu închideți, da ? să nu închideți!” – și am așteptat. Alte 40 de minute. N-a mai răspuns nimeni. În a treia zi, aceeași poveste cu “nu închideți, vă fac legătura” – după 45 de minute (oare așa îi învață la traininguri ? dacă nu stă clientul minim 40 de minute pe telefon, înseamnă cu nu arde ?) îmi răspunde o doamnă foarte amabilă. Mă întreabă una-alta, notează, îmi ia datele, mă sună în 10 minute.

După vreo 6 ore, sun înapoi. Domnul care mi-a răspuns n-o cunoștea pe doamna de dinainte, nu avea în sistem nici o cerere înregistrată pe numele meu, nu nimic. Bun zic, schimbăm macazul. Cu ajutorul prietenului unui prieten, reușesc să înregistrez pârdalnica aia de cerere, și cu alte câteva mici emoții, a doua zi a venit cineva și mi-a instalat ce trebuia instalat. M-am simțit un pic răzbunat când omul care a venit la instalare a sunat pentru activare – pe un număr dedicat, nu pe numărul ăla pentru muritorii de rând – și a stat 20 și ceva de minute la telefon.

Una peste alta, a durat 4 zile, sau 170 de minuet până am reușit doar să-i anunț că vreau să le fiu abonat. Și dacă nu era prietenul prietenului (mulțumesc, Maria și mulțumesc, domnu’ Dan T.) probabil că dura încă o dată pe atât. Dar altfel, sunt mulțumit. Internetul merge bine, digitalul ăla merge bine… și în fond, ce înseamnă 170 de minute la telefon ? Nimic… Noi să fim sănătoși

Fur, da’ măcar am tupeu

Ați auzit vreodată de Dragoș Pătraru ? Sigur că nu, de unde naiba să fi auzit ? Eh, domnu’ ăsta, ceva patron de ziar din Prahova, are o problemă cu Ciutacu și cu primarul din Bușteni, Savin. Bravo lui. Ca să sublinieze mai bine ce mare problemă are cu oamenii ăștia doi, a făcut o investigație tipic jurnalistică și, pe baza mărturiei unor surse care, evident, doresc să-și păstreze anonimatul, a pus mâna pe o înregistrare ultrasecretă a unui șpriț cu lăutari, cu Ciutacu și Savin. Deci acum, în preajma Crăciunului, a aflat și el că de Paște Savin a petrecut cu Ciutacu. Bun.

Dar nu asta e problema. Ce-a aflat el mă lasă rece, e problema lui. Că filmul – marea dezvăluire – e filmat de mine, cu mânuțele astea două, iar nu contează. Că l-a furat de pe blogul meu și nici măcar n-a avut atâta bun simți să scrie (că linkuri am văzut că nu știe să pună) de unde l-a luat, nici asta nu mă interesează.

Ce m-a enervat cu adevărat e răspunsul pe care omul i l-a dat lui Victor, când a fost atenționat că a uitat să menționeze sursa. A răspuns așa:

Ciordeala de care vorbesti nu prea e ciordeala, pentru ca e de pe youtube, care din ce stiu nu-i apartine finului Crivat.

Deci dragii mei, daca vreodata ajungeți pe site-ul ziarului acestui domn, puteți fura orice de-acolo. Spuneți că e de pe internet care, din câte știm cu toții, nu-i aparține lui Pătraru.

LE: Și domnul cu pricina perseverează:

Din moment ce clipul era pe youtube, inseamna ca poate fi preluat de toata lumea. E ca ÅŸi cum l-aÅŸ fi găsit pe stradă

Mda… ce să mai zici.

LE2: mai există pe-acolo prin Prahova un deținător de ziar, altul adică, care-mi explică cu o logică imbatabilă că atâta vreme cât youtube are mai mulți vizitatori decât andreicrivat.ro, e limpede că la o căutare pe google “ciutacu savin”, youtube o să iasă primul. După care taie comentariile, ca nu cumva să-i și răspund. Concluzia mea e clară: de-acum trebuie să pun credits pe orice filmez/pozez, că n-ai cu cine, dom’le

Iată din nou și filmul, descoperit cu mari eforturi jurnalistice de domnu’ ăsta, Pătraru:

Împușcat în București

via Eduard

Un om, George Călin, a fost împușcat pe o terasă centrală din București. De către un angajat al localului, căruia îi spusese să nu mai fie agresiv. Chelnerul a venit pe la spate, i-a pus pistolul în falcă și a tras. Printr-o minune, George a scăpat cu viață. Acum se luptă în justiție să demonstreze că, totuși, EL a fost victima. Aș spune că e incredibil ca, după o asemenea fază, poliția să tragă de victimă să se împace cu agresorul, pentru bani, dar trăim în rromânia, cum bine zice Arhi.

LE: și Laura a scris despre asta

LE2: Costin zice că povestea a fost “pe toate posturile tv, gen” – eh, eu abia acum am aflat, aia e.

Amenințări stupide

De Ce a fost ANUNÈšAT să-și șteargă blogul. Nu, n-am uitat de logica gramaticală a limbii române. Așa i-au scris specialiștii de la firma PRO DOOR: pentru că n-a cumpărat nimic de la ei și pentru “gramatica folosită“, adică “plasă, care e echivalent cu țeapă conform dicționarului” (în acest articol referitor la pro door), conducerea firmei l-a anunțat să-și șteargă blogul.

Vezi, Dane.. dacă ai fi luat plasă de la ei, nu te mai anunțau. Da’ așa, pentru gramatica pe care ai folosit-o în cuvântul plasă….