Și de la pășune, iaca…

Eu v-am mai povestit că m-am mutat undeva așa, mai la țară. Și că sunt fericit când văd în fiecare dimineață oile pe geamul de la bucătărie și în fiecare seară gâștele pe celălalt geam.

Dar fericit ca azi n-am mai fost încă. Ca azi, când am ieșit din scară și la 50 cm distanță de mine păștea, tacticoasă, dânsa:

19082009

Să n-o omori ?

Pe Citynews am citit o poveste care m-a revoltat maxim. O mamă de doi copii angajează o bonă. O testează vreo lună, îi subliniază insistent că nu are voie să dea în copii sau să vorbească urât, apoi începe să meargă la serviciu.

După niște vreme, observă cum copiii săi încep să se poarte ciudat, ultradefensiv. Copiii au 4 ani, respectiv 2 ani și 10 luni. Andrei și Alexia. Apoi montează o cameră video ascunsă.

Iar vineri, 26.06.2009, am inregistrat aceasta femeie, SPIREA ECATERINA, 55 ani, Dr Taberei, pe care o plateam sa imi ingrijeasca si alinte copii, cum le vorbeste urat tot timpul, tipand in continuu si rastindu-se la ei, cum imi smuceste baiatul si mi-l taraie cativa metri sa il trimita in camera lui, cum ii arunca efectiv pe jos pe gresie pe amandoi ca sa ii puna in genunchi, ” cum i-a zis mama sa faca”, cum il trage de obraz si de urechi pe Andrei, cum ii da un picior Alexiei cand statea in genunchi, dupa ce fusese pedepsita si alte “lucruri interesante”. Cuvinte ca tampiti, nesimtiti, nu sunt sanatosi la minte sunt frecvent intrebuintate.

Eu am toată admirația pentru femeia asta. Pentru felul în care a știut să se abțină s-o calce în picioare pe vaca aia care se cheamă bonă și să meargă la poliție și in general să urmeze calea legală. N-am copii, și tot m-am umplut de revoltă când am văzut ce făcea cu copiii. Dacă erau ai mei, nu cred c-aș fi avut puterea să stau cu aia la povești și să am răbdare să se miște sistemul legal.

Toata lumea ma intreaba cum am putut sa nu o omor in bataie. Le raspund ca, daca o bateam, durerile treceau, daca o omoram, copii mei ramaneau fara mama, asa ca am strans toata puterea si determinarea de care am fost in stare si m-am abtinut pentru a putea sa o dau pe mana justitiei. Si am de gand sa o tarai prin tribunale si sa ii iau toti banii pe care i-a primit in anul acesta si sa reusesc ca macar un post tv sa dea macar unul din momentele in care imi chinuie copii, astfel incat alta mama sa nu o mai lase langa copilul ei. Si poate si fiul ei va afla de ce este in stare mama lui si nu ii va lasa nepotul pe mana.

A, și încă un detaliu:

Bona a avut concediu medical si de odihna platite 100%, in momentul in care plecam cu sotul si copii undeva ii plateam zilele 100%, daca in timpul saptamanii mai intarziam, vineri cand am program mai scurt ii dadeam drumul mai devreme. Am facut tot ce am putut ca sa fie multumita. Masa si sucul si cafeaua nu i-au lipsit niciodata, la fel si cadourile de Paste, Craciun etc.

Cumul de fapte

(iei, avem blog din nou, aplauze vă rog)

Oare cât noroc să ai în viață ca în câteva minute să comiți atâtea fapte penale ? În Clujeanul toată știrea, mai jos un rezumat.

O clujeancă fără permis de conducere a rănit grav o bătrână de 87 de ani, care se plimba pe marginea drumului sprijindu-se în două cârje. MaÅŸina, cu numere expirate, a fost “făcută dispărută” de un tânăr beat, care n-avea nici el permis

Viața pe lângă mall

macys1Atunci când locuiești în apropierea unui mall, în scurt timp acesta va deveni principalul loc în care îți faci cumpărăturile. Cu atât mai mult atunci când n-ai în apropiere nici un alt fel de magazin.

Trăind lângă mall, intri într-un fel de simbioză cu el. Îți aranjezi agenda zilnică după cum își aranjează mall-ul programul. Înveți în scurt timp care-s orele la care sunt cozi mai mici sau în care locurile de parcare cele mai apropiate de intrări sunt goale, înveți rapid că după 10 seara nu mai ai de unde să-ți iei țigări, apă, bere, suc, hârtie igienică sau orice altă prostie ți-ar putea trebui noaptea. Înveți să fii prevăzător cu nevoile tale. Devii mai matur, pentru că poți lipsi noaptea de-acasă când tu n-ai o conservă prin frigider.

Dar cele mai multe lucruri le înveți despre oameni. Acum îmi dau seama – atunci când mergi o dată pe săptămână la cumpărături în mall, n-ai timp să studiezi problema. Ești concentrat pe nevoile tale. Dar când mergi de 2 ori pe zi (prima oară să-ți iei țigări, a doua oară înjurând că ai uitat să iei apă) începi să vezi niște stereotipuri comportamentale.

De exemplu, în doar câteva zile eu am învățat că pe lângă 90% dintre fetele sexy stau băieți atletici, de multe ori tunși foarte scurt, nu rareori tatuați. Și nu mă refer (doar la) pițipoance și cocalari. Dar nu prea vezi fete sexoase lângă băieți cu moacă de profesor, doctor sau economist.

O altă chestiune interesantă la mall este statul oamenilor la coadă. Există panouri mari pe care sunt desenate (ca să înțeleagă tot românu’, să nu se încurce în litere) și scrise mesaje simple, de genul: “casă pentru coșurile de mână”, “casă prioritară pentru femei însărcinate și persoane cu handicap”, “casă pentru obiecte voluminoase”. E fascinant că oamenii sau le ignoră total, sau le aplică cu sfințenie, depinde de zi. Adică mai deunăzi la casa pentru coșuri de mână erau 2-3 care s-au supărat pe mine când le-am spus că nu-i primește cu coșuri din alea mari, pe roți. În același timp la casa pentru gravide erau numai bărbați cu coșuri pline de chestii foarte mari, iar la casa pentru obiecte voluminoase nu era nimeni. Ieri, însă, la casa pentru coșuri de mână era coadă de 20-25 de persoane, iar la casele de lângă nu era nimeni. Ce să mai înțelegi ? Psihologia socială e complexă și are multe aspecte.

Nu mai zic de parcare. Pe cele 5 locuri rezervate persoanelor cu dizabilități am avut norocul să surprind, zilele trecute, 5 soferi plecând aproape în același moment. Nu erau împreună, a fost o coincidență.. 3 erau doamne între 25-35 de ani, 2 dintre ele în pantaloni scurți și a treia în ceva blugi trei sferturi. Ceilalți doi – un puști de 19-20 de ani cu ceva Passat de fițe și un domn așa, potent financiar. Evident, nici unul dintre cei 5 n-avea nici pe dracu. În parcarea aia sunt peste o mie de locuri de parcare, sunt o mulțime de locuri goale, dar oamenii ăștia au găsit că acolo era mai la îndemână să parcheze. Inutil – nu-i așa ? – să vă zic ca locurile alea speciale de parcare sunt ocupate la orice oră din zi și din noapte de oameni care n-au nimic

Partea bună a vieții mele pe lângă mall constă în faptul că în fiecare dimineață prin fața geamului meu de la bucătărie trece agale o turmă de oi și capre. Iar seara, de pe balcon, ascult găgăind o turmă de gâște. E cumva liniștitor să descoperi că anumite lucruri nu se schimbă niciodată.

Niște spirit civic

Azi, în parcare la Polus, langâ mașina mea stătea un domn paznic. Agale mă apropiam de dânsul, pregătindu-mă pentru vreun scandal absurd legat de cum am parcat (parcasem ușor strâmb) sau cine știe ce altă prostie. Deci mă pregăteam de scandal cu el, da ?

Mno, omul stătea lângă mașină s-o păzească, pentru că prostovanu’ – adică je – lăsase geamul deschis și omul s-a gândit că dacă îmi fură cineva ochelarii de soare ? Mai bine să nu mi fure. Așa că a stat lângă mașina mea s-o păzească vreo 15 minute.

Mi s-a părut foarte frumos. Dar și mai frumos mi s-a părut că aflase de geamul meu deschis de la un domn client, care când l-a văzut așa (deschis) s-a dus și a anunțat paza mall-ulului.

Acum mă tot întreb, oare dacă vedeam vreo mașină cu geamul deschis, m-ar fi dus capul să anunț paza ? Oricum, mulțumesc, domnule client, oriunde ai fi.

Sloganuri publicitare

Văzute, toate, pe drumul București-Iași.

1. Nicu Nelu Gălbenuș Import Export – numele unei benzinării

2. Dragostea trece, cabina de duș rămâne – reclamă magazin Dedeman

3. Cu dragostea nu te joci, nici cu ciocanul rotopercutor – idem

4. Arde frige n-are gură ca să strige – slogan Pizza Magic Iași

5. Păli-v-ar foamea – idem

Și bomboana de pe tort, cu poză:

DSC_0040

Trandafir de la Moldova

intro 1: am un plugin nou pentru poze, pe care l-ați văzut probabil la toți ceilalți bloggeri, dar eu sunt mai înapoiat. La fiecare galerie faceți click pe prima poză, apoi sub ea, jos de tot, aveți niște săgeți cu care puteți trece de la una la alta.

intro 2: ăsta e un post lung de tot, de călătorie, cu multe poze și multe povești. dacă n-aveți chef de el, treceți la următorul post. Nu l-am scris încă, dar vine el.

Citește mai departe

O țară de cretini

O altă chestiune care va intra la mizeriile săptămânii ăsteia

Cabral este unul dintre cei mai mișto oameni pe care i-am întâlnit în viața mea. Un tip deschis, onest, prietenos, plin de umor, complet lipsit de figuri și vedetisme.

Citiți asta, apoi citiți aici, mai departe.

Cabral e negru. Șocant, nu ? Ce chestie tare, descoperim că nu toți suntem caucazieni perfecți. Să-mi explice cineva, ce vină au oamenii de culoare că s-au născut așa ? De ce trebuie stigamtizați pentru asta ? De ce eu, alb, aș fi mai bun decât un galben, un roșu sau un negru ? Ce mă face mai bun ca el ? Ce-mi dă dreptul să-l subapreciez ? Ce mă face să mă simt superior ?

Cabral a crescut ca o țintă. Èšinta tuturor complexaților care, văzând că nu pot fi mai umani, mai sportivi, mai frumoși, mai deștepți, mai dotați decât el, au decis să-și manifeste complexele atacându-i culoarea. Trăim într-o nație dominată de reduși intoleranți. Oameni pentru care orice e diferit de ce-au văzut acasă e demn de jignit. În țara asta, dacă ești altfel, ești terminat. Dacă nu ești român verde, ești discriminat. Dacă nu ești creștin ortodox, ești pus la colț. Dacă nu ești alb, ești ținta unor ironii imbecile.

Să mă ierte Dumnezeu, dar eu nu găsesc nici un motiv pentru care un român ortodox să se considere superior oricărei alte nații, rase, credințe sau culori. Absolut nici un motiv. Totuși, general vorbind, toți ne simțim mai buni, mai curați, mai uscați, mai șmecheri.

Spuneți-mi voi, cum trebuie s-o crească Cabral pe fiica lui, Imoke, în țara asta de retarzi rasiști și intoleranți ? Cum o ferește pe copilă de mizeriile la care o să fie supusă zilnic ? Cum o pregătește pentru redușii mintal care o categorisesc CIOARĂ doar pentru că ei, întâmplător, sunt de altă culoare ?

Fapt:

Am vazut in reluare una din editiile emisiunii lui Cristi Brancu in care invitat a fost manelistul Florin Petrescu, fost component al grupului Vacanta Mare. La un moment dat, a fost difuzat un fragment dintr-o productie Acasa Tv in care mama Cabralului (o femeie de pus la rana) s-a impiedicat si a cazut de-am zis ca acolo ramane. Din fericire n-a patit nimic! Ce a urmat in emisiunea lui Brancu m-a socat.

Florin Petrescu a facut urmatoarea remarca: “Se vede ca Dumnezeu nu-i CIOARA! Ca adaca era, nu cadea!” Eu am ramas paralizat. Prezentatorul a inceput sa rada… In orice stat civilizat, autoritatile s-ar fi autosesizat! Asta e un caz penal! Cat despre Brancu, care are impresia de ceva timp ca mie imi este frica sa merg la emisiunea lui (WTF?!?!?), nu a replicat in niciun fel. Se distra…

Are dreptate Mihai Bendeac. Iartă-mă, Cabral, că ne-am născut într-un popor de imbecili. Iartă-mă că nu suntem în stare să ne manifestăm complexele altfel decât jignindu-i pe cei ca tine. Iartă-mă că trăim “intr-o tara unde culoarea pielii conteaza atat de mult incat oamenii, inainte de-a se uita in ochii tai, se uita la culoarea mainilor tale.”

Și mută-te. Într-o țară în care oamenii sunt oameni. Promit că vin după tine.

România Evului Mediu

via Orădeanul. Asta o să intre la mizeriile săptămânii viitoare.

În Oradea, Consiliul Local a hotărât (așa a hotărât el, da ?) să se anuleze un concert.

Trupa God Dethroned trebuia să cânte într-un club privat, Blue Monday

AutorităÅ£ile locale din Oradea, prin vocea consilierului local Dan Octavian, au decis ca show-ul trupei olandeze God Dethroned, programat duminică, 5 iulie în Clubul Blue Monday, trebuie anulat din motive care Å£in de faptul că trupa este calificată ca fiind satanistă”, se arată într-un comunicat al agenÅ£iei organizatoare de concerte Axa Valaha, postat joi pe site-ul metalhead.ro. (din Bihoreanul)

Nu mă pricep foarte bine, așa că vă întreb pe voi. Are un Consiliu Local bază legală să interzică un concert care NU se desfășoară pe spațiul public ? Nu e neconstituțional să interzici un concert din motive religioase ?

Nu știu exact cum anume l-au interzis. Poate printr-o hotărâre de Consiliu Local, nu știu, poate l-au amenințat pe patronul clubului că o să aibă necazuri dacă se ține concertul, ceea ce se numește șantaj. (investigăm, când o să aflăm modalitatea o să vă spun). Dar cert e că mai e puțin și o să fim arși pe ruguri, vorba lui Laurențiu.

UPDATE: pe surse, reiese că NU a fost hotărâre a Consiliului Local. Un comentator de pe Orădeanul.com zice așa:

Dan Octavian (consilier local – n.m.) nu a anulat niciun concert. A mers in calitate de persoana particulara la patronul Blue Monday, Andras Dutka, si i-a spus ca nu e bine sa se tina concertul, fiindca trupa e una satanista. Andras a decis sa nu se mai tina concertul.
Deci concertul nu a fost interzis de nimeni! Nu este implicata nici primaria, nici Consiliul Local, nici politia – nu a fost luata nicio masura oficiala.

Sublinierea îmi aparține.

Deci cum ? Au avut o discuție și patronul clubului, care investise deja bani în promovare și – probabil – o mulțime de eforturi și de timp în organizare, a renunțat așa, deodată ? Consilierul local i-a spus “băi, nu e prea bine să-l faci, că-s sataniști” și patronul a răspuns “A, da, nu m-am gândit când i-am chemat, nu m-am gândit când am băgat bani în promo. Bine, nu-l mai fac, dă-i naibii de bani, dă-l naibii de renume al clubului” ?

Să fim serioși.

UPDATE 2: dacă nu vă era încă foarte clar în ce țară de imbecili trăim, citiți comentariile de la articolul de pe Hotnews