Legendarul Savin

În plină vervă post-alegeri, toată lumea vorbește de Boc, Johannis, Mazăre etc, primari care au luat din primul tur primăriile orașelor lor, unii cu scoruri foarte mari. Dar n-am auzit pe nimeni să vorbească despre Emanoil Savin, primarul din Bușteni, care tocmai își începe al doilea mandat cu 70% din voturile concitadinilor săi.

Savin e un personaj fascinant. Sărim în mare viteză peste faptul că are în organizația locală 1.700 de oameni, ceea ce probabil face ca PD-L Bușteni să fie organizația cu cel mai mare număr de membri pe cap de locuitor din România (a oricărui partid). Și ajungem la omul Savin, un tip super fain, prietenos, de viață, mare amator (și cântăreț) de muzică populară. Mai jos performează alături de nașu’ Victor, care de altfel ne-a și făcut cunoștință cu el. (clipul are un mic defect de sonor pe la mijloc, da’ își revine spre sfârșit)

În plus, omul mai are o calitate care mie, în mod special, mi l-a făcut extrem de simpatic: e posesorul celei mai apetisante pivnițe pe care am văzut-o în România. Care pivniță (la subsolul hotelului Alexandros, proprietatea familiei lui) cuprinde cam așa: o colecție de vinuri, o colecție de murături, o colecție de brânzeturi nobile și o colecție de produse de vânat, obținute din animale vânate chiar de el. Asta din cauză că Savin e mare consumator de alimente naturale, nealterate de e-uri, conservanți și alte bazaconii. Preferă produsele producție proprie.

p4290067.JPG p4290065.JPG

p4290068.JPG p4290075.JPG

Ca și concluzie, Savin e unul dintre cei mai mișto primari din țara asta, și unul dintre cei mai faini oameni pe care i-am cunoscut. Și pentru că mi-e drag și simpatic, am scris ditamai postul doar ca sa-l felicit pentru noul mandat și să-i urez sănătate și succes.

Groparu ș-o piesă

Groparu și Gropărița rulează și e cei mai buni. Nu doar pentru că azi ne-au invitat la ei, să mâncăm una dintre cele minunate mâncăruri făcute vreodată în lume – praz umplut, găteală la care au lucrat doo zile amândoi, drăguții, dar mi-au și deschis ochii asupra unei piese absolut minunate. Mahala Raï Banda vs Shantel – Mahalagească

Praz umplut, preparat de Gropărița și Groparu, they are the best (click pentru zoom):

pb290001.JPG

Piesa serii, Mahala Raï Banda vs Shantel – Mahalagească – courtesy of the Groparu‘s

Sergiu Biriș, copilul teribil

Interviu în Informația Cluj, cu Sergiu, despre Triluliu (evident)

Ce m-a amuzat pe mine e prima frază a introducerii:

Clujeanul Sergiu BiriÅŸ e considerat de mulÅ£i internauÅ£i copilul teribil al internetului românesc

Păi dacă eu l-aș considera pe Sergiu copil și teribil, pe Darius ce l-aș mai considera ?

PS: alo, băi Informația, faceți ceva cu linkurile alea, serios. Că-i ultima oară când pun un link către voi, dacă păstrați modelul:

http://www.informatiacluj.ro/index.php?id=12&tx_ttnews[tt_news]=731&tx_
ttnews[backPid]=7&tx_ttnews[sViewPointer]
=3&cHash=6797c6b752

Nu era mai simplu să fie ceva de genul
“http://www.informatiacluj.ro/anul/luna/ziua/titlu” ?

Tamango dixit

Tamango, în emisiunea lui Liviu Mihaiu de la Guerilla

  • mai bine golan, decât activist, mai bine țigan decât aromoterapist
  • nu sunt rrom, sunt țigan. țigan m-am născut, nu rrom.
  • pot să fiu și consilier, și președinte și primar și orice, tot țigan sunt
  • dacă mai îmi zici rrom, io-ți inchid telefonul. țigan sa-mi zici că mă bucur.

pour les connaisseurs, “Taraf” cu Shukar Collective (Tamango, Napoleon, Clasic)

În dulșili grai moldoviniesc

Am o rugăminte. Către toți acei iubitori pătimași ai limbii române, care susțin până în pânzele albe că NU există limba moldovenească, nu e nevoie de un dicționar moldoveano-român și nici de traduceri din moldovenește în românește (mă refer la limba Republicii Moldova). Rugămintea este să-mi traduceți și mie, la comentarii, versurile melodiei următoare:

PS: Mihail și Alexandru, chiar vreau traducerea, după cum Mihail poate își mai amintește. Dar nu către voi e adresată rugămintea mea. Însă m-aș bucura să traduceți voi 🙂

_____________________
Blogvertising: Monitor LCD

Veșnicia s-a născut la Tilișca

Dacă nu toată veșnicia, atunci o parte din ea sigur e de-acolo, de la Tilișca, din Mărginimea Sibiului.

Ne-am petrecut cu Ciutacii, cu Groparii și cu Jegstăr un week-end de mare relaxare și voioșie. Am stat la Pensiunea Irina din Tilișca, și nici că se putea vreun loc mai fain de petrecut acolo, în Mărginime. O casă frumoasă, caldă și primitoare. O gazdă excelentă, o mâncare antologică și prețuri foarte ok. Un sat de oameni bogați rău – sau tare gospodari, cum zicea Irina, gazda noastră. Așa de bogați, că drumurile lor din sat sunt mult mai bine întreținute decât cele din centrul Clujului. Sau Bucureștiului, dacă vreți. Acolo, copiii merg sâmbăta la școală și anul școlar se termină pe 16 mai, pentru că după aia copiii pleacă la stână, cu oile. În rest, în linii mari – liniște totală, aer curat de munte, împrejurimi superbe, o cetate dacică din care au rămas vreo două-trei pietre și cea mai bună mâncare tradițională sibiană. Nu tu șuncă de la alimentară, ouă de gostat, telemea de fabrică. Nu, doar lucruri naturale, majoritatea producție proprie. (click pentru poze mari – și merită, credeți-mă)

Pensiunea Irina

pa130022.JPG pa130025.JPG pa130023.JPG

Irina și Adrian, un sibian de viitoare nădejde, cum ar zice Groparele (tatăl lui Adrian nu era acasă în momentul pozei, din păcate – da’ promit că-l pozez data viitoare, că e un om tare simpatic):

pa130028.JPG

Irina ne-a hrănit cu vreo turmă întreagă de mioare în cele trei zile cât am stat acolo, plus vreo duzină de purcei. Mie așa mi s-a părut – că oricât mâncam noi, 7 adulți și-un copil, nici nu se cunoștea. Ne-a dat cotlete de porc, sloi de oaie, carne de oaie la grătar și ceafă de porc, tot la grătar. Și niște sarmale geniale, cu un fel de smântână de oaie, cărora din păcate nu le-am făcut poze. Plus multe altele.

pa130071.JPG pa130072.JPG pa130092.JPG

Altfel, oamenii din Tilișca gospodari, cum spuneam. Aveau drumuri îngrijite, o cetate din care ce dacă n-a rămas nimic, au refăcut ei ce trebuia refăcut, mai aveau salamandre prin pădure și niste peisaje demențiale. Plus că erau și foarte credincioși. De obicei, cruci ca asta se pun la locurile accidentelor. La ei nu. Era doar așa: Doamne ajută-ne

pa130027.JPG pa130055.JPG pa130049.JPG pa130068.jpg pa130032.JPG

În fine, când am plecat cu părere de rău de la Irina (unde abia aștept să ne întoarcem) ne-am dus la Galeș, la Dădârlat Ilieș, ultimul fabricant de clopuri din Mărginime. Dădârlat nu era acasă, dar Lady Dădârlat ne-a procopsit pe toți cu câte o pălărie (revin eu cu un post separat, dacă nu uit). Apoi am mers la Groparele acasă, la Orlat, că era ziua mamei lui, care de fapt e o doamnă, după cum se știe. Și acolo am tras de week-end și l-am lungit, hăt, până luni dimineața. Că și Groparele avea mâncare bună, beutură fină și peisaje frumoase.

pa140111.JPG pa140104.JPG

Cam ăsta ne-a fost week-end-ul. Când mă refac, o să mai pun eu ceva filmulețe, alte poze și povestea clopurilor lui Dădârlat. Și ce mi-oi mai aduce aminte. Până atunci, vă recomand cu toată căldura – rupeți-vă 2-3 zile și mergeți la Irina, la Tilișca. Promit că n-o să vă pară rău.

Faceti o fapta buna!

(articol pentru bucuresteni)

Daca vreti sa faceti o fapta buna, donati AZI niste banuti pentru o fetita exceptionala. Detalii gasiti aici

Daca vreti sa donati chiar azi, 10.10.2007, ma cautati si va explic cum procedati (e valabil doar pentru bucuresteni). Daca nu vreti/puteti azi, sau nu sunteti din Bucuresti, aveti in postul mentionat mai sus un numar de cont, unde puteti dona. Sunt convins ca majoritatea o veti face, ca nu-i un capat de tara, si fetita aia chiar merita.

Fripturiști versus ziariști

O leapșă, nu în sensul ei clasic, venită de la Alex Mihăileanu, despre atârnătorii de la conferințele de presă, sau Ghițus Pișcotarus, cum le zice el.

Nu mai practic de mulți ani meseria de reporter. Dar îmi aduc aminte cu precizie că pe vremea când băteam conferințele de presă din București (pe eveniment, inițial, apoi pe cultură și o scurtă perioadă pe economic) erau 2-3 personaje clasice (unul dintre ei cred, aproape cu convingere, că era Emerald Bâscovicescu, personaj descris de Iulian Comanescu; dacă nu era același, sigur i s-ar fi potrivit de minune denumirea) care nu lipseau de la absolut nici o conferință, indiferent pe ce temă era. Pe vremea aia, cadourile pentru ziariști se lăsau pe scaun și nu erau îmbulzeli – mărturisesc că n-am văzut niciodata ceva asemănător cu ce a filmat Alex.

Ei, atârnătorii de pe vremea mea nu erau așa profesioniști ca cei de azi, așa că tot ce reușeau era să-și umple buzunarele cu sanvișuri sau fursecuri sau ce era pe-acolo. Ziariștii se uitau la ei, se amuzau, PR-ii se uitau la ei și se amuzau… La un moment dat, am aflat că Bâscovicescu meu nu lucra la nici un ziar (avea legitimație de Ministerul Culturii, de aia zic că s-ar putea să fie același cu al lui Iulian; și era genial să vezi cum intra, de exemplu, la o conferință de presă făcută de Arctic și spunea nonșalant că lucrează la ziarul Ministerului).

Cred că specimenele astea de paria, de genul Bâscovicescu sau Ghițus Pișcotarus, ar trebui excluse, cumva, de la evenimente. Ar trebui ca ziariștii să-i demaște public, să colaboreze cu PR-ii… E păcat să lase imaginea negativă să se întindă asupra lor, doar pentru că niște fomiști profită de faptul că absolut oricine poate să se dea ziarist. Mă gândesc că PR-ii de la astfel de evenimente merg seara în oraș și le povestesc prietenilor cum sunt ziariștii. Și e păcat ca 40-50 de oameni de la o conferință de presă să fie catalogați drept Ghițus Pișcotarus din cauza a 2-3 care chiar sunt.

______________________
Blogvertising: Televizor LCD