Croco jobs

Cel mai fain anunț de angajare pe care l-am văzut în ultima vreme îl au triluliștii, aici

nu pricep nimic din ce zic ei pe-acolo, da’ m-am îndoit de râs când am văzut că ei caută Flash Intergalactic Developer sau PHP Samurai Developer care să:

aibă peste 58 ani de experienÅ£ă în Adobe Photoshop
cunoştinţe de XHTML, CSS, ROFLMAO, OMG, LOL, FTW
toate CD-urile Adobe Dreamweaver, Metallica, Robbie Williams …

sau care

ai ninja skillz, (…) ai inventat PHP-ul sau îÅ£i bei în fiecare dimineaÅ£a cafeaua cu ăla care l-a inventat
ÅŸtii HTML, CSS, LOL, ROFLMAO, OMG, FTW
ÅŸtii Javascript ÅŸi Ajax doar pentru că te fac mai fericit
făceai Linux System Administration când erai la grădiniÅ£ă

dar mai tari sunt job description-urile. Dacă e cineva interesat… click 🙂

Tilișca 2

… că rămăsesem dator să vă povestesc.

A fost minunat, că nici nu putea fi altfel. La aceeași pensiune. Irina – aceeași gazdă excelentă, ne-a făcut cel mai bun balmoș din istorie. A fost atât de bun, că n-am apucat să pozez decât resturile din castron. Dar m-a învățat să fac, și o să fac și o să vă arăt și vouă. Nu vă mai zic de coastele de oaie la grătar, de sarmale, de frigărui, de ciorba de perișoare… (click pe poze pentru un ușor zoom)

sarmale.jpgbalmos.jpg frigarui.jpggratar.jpg

A, dacă ajungeți la Tilișca și vreți să vizitați cele două cetăți din împrejurimi, nu vă lăsați păcăliți – Cetatea Feudală nu există. E doar o capcacă spre a vă trimite în colții unor câini de stână foarte neprietenoși. Așa vor ei să scape de intruși neinițiați, cred. Pe drumul către Cetate, mi-a venit mie ideea să prospectez împrejurimile, singurel, și ce să vezi ? Mi-au explicat câinii cu pricina, care făcuseră cerc în jurul meu, că nu-s tocmai bine venit. Nu pricep cum naiba am scăpat nemușcat, dar a fost… o întânire intensă. Și oricum, n-am găsit Cetatea, așa că dacă ajugeți pe-acolo, mergeți doar la Cetatea Dacică. Aia n-are câini pe traseu. Doar salamandre, care nu mușcă și nu aleargă în haite.

Biriș a fost super de treabă și m-a învățat să aplic un sistem de management al berilor băute. E complex, dar în linii mari se bazează pe inelele de la dozele de bere, care se păstrează cu grijă, departe de ochii hulpavi ai răuvoitorilor care vor să-ți pună în cârcă mai multe beri decât ai băut tu, de fapt, ca să-ți strice imaginea și self-esteem-ul. O altă chestie pe care am învățat-o de la Sergiu a fost următoarea: în această epocă a informației, când ai un business de condus, îți verifici mailurile chiar și în vârful muntelui (mă rog… dealului). În plus, m-a învățat că a fi web doi zero presupune că trimiți poze pe flickr din mijlocul pădurii.

biris1.jpg biris2.jpg

În linii mari, cam asta a fost. Abia aștept să mergem iar, la începutul anului viitor.

Groparu ș-o piesă

Groparu și Gropărița rulează și e cei mai buni. Nu doar pentru că azi ne-au invitat la ei, să mâncăm una dintre cele minunate mâncăruri făcute vreodată în lume – praz umplut, găteală la care au lucrat doo zile amândoi, drăguții, dar mi-au și deschis ochii asupra unei piese absolut minunate. Mahala Raï Banda vs Shantel – Mahalagească

Praz umplut, preparat de Gropărița și Groparu, they are the best (click pentru zoom):

pb290001.JPG

Piesa serii, Mahala Raï Banda vs Shantel – Mahalagească – courtesy of the Groparu‘s

Nu mai dați în Trilulilu!

Arhi, Adrian, Costin: oamenii de la Trilu au niște probleme. Sergiu promite că se rezolvă. Eu îl cunosc bine pe Sergiu, e om dintr-o bucată și dacă zice că va fi ok, atunci eu îl cred. Și dacă zice că-n două săptămâni va fi ok, atunci va fi ok în două săptămâni.

Nimeni nu-i perfect. Nici Trilu, nici Biriș… nici măcar eu, în ciuda aparențelor 🙂

Dar apreciez că Sergiu e deschis și spune pe șleau care-i problema. Aveți puțintică răbdare, o să se rezolve, eu am încredere în el.

Veșnicia s-a născut la Tilișca

Dacă nu toată veșnicia, atunci o parte din ea sigur e de-acolo, de la Tilișca, din Mărginimea Sibiului.

Ne-am petrecut cu Ciutacii, cu Groparii și cu Jegstăr un week-end de mare relaxare și voioșie. Am stat la Pensiunea Irina din Tilișca, și nici că se putea vreun loc mai fain de petrecut acolo, în Mărginime. O casă frumoasă, caldă și primitoare. O gazdă excelentă, o mâncare antologică și prețuri foarte ok. Un sat de oameni bogați rău – sau tare gospodari, cum zicea Irina, gazda noastră. Așa de bogați, că drumurile lor din sat sunt mult mai bine întreținute decât cele din centrul Clujului. Sau Bucureștiului, dacă vreți. Acolo, copiii merg sâmbăta la școală și anul școlar se termină pe 16 mai, pentru că după aia copiii pleacă la stână, cu oile. În rest, în linii mari – liniște totală, aer curat de munte, împrejurimi superbe, o cetate dacică din care au rămas vreo două-trei pietre și cea mai bună mâncare tradițională sibiană. Nu tu șuncă de la alimentară, ouă de gostat, telemea de fabrică. Nu, doar lucruri naturale, majoritatea producție proprie. (click pentru poze mari – și merită, credeți-mă)

Pensiunea Irina

pa130022.JPG pa130025.JPG pa130023.JPG

Irina și Adrian, un sibian de viitoare nădejde, cum ar zice Groparele (tatăl lui Adrian nu era acasă în momentul pozei, din păcate – da’ promit că-l pozez data viitoare, că e un om tare simpatic):

pa130028.JPG

Irina ne-a hrănit cu vreo turmă întreagă de mioare în cele trei zile cât am stat acolo, plus vreo duzină de purcei. Mie așa mi s-a părut – că oricât mâncam noi, 7 adulți și-un copil, nici nu se cunoștea. Ne-a dat cotlete de porc, sloi de oaie, carne de oaie la grătar și ceafă de porc, tot la grătar. Și niște sarmale geniale, cu un fel de smântână de oaie, cărora din păcate nu le-am făcut poze. Plus multe altele.

pa130071.JPG pa130072.JPG pa130092.JPG

Altfel, oamenii din Tilișca gospodari, cum spuneam. Aveau drumuri îngrijite, o cetate din care ce dacă n-a rămas nimic, au refăcut ei ce trebuia refăcut, mai aveau salamandre prin pădure și niste peisaje demențiale. Plus că erau și foarte credincioși. De obicei, cruci ca asta se pun la locurile accidentelor. La ei nu. Era doar așa: Doamne ajută-ne

pa130027.JPG pa130055.JPG pa130049.JPG pa130068.jpg pa130032.JPG

În fine, când am plecat cu părere de rău de la Irina (unde abia aștept să ne întoarcem) ne-am dus la Galeș, la Dădârlat Ilieș, ultimul fabricant de clopuri din Mărginime. Dădârlat nu era acasă, dar Lady Dădârlat ne-a procopsit pe toți cu câte o pălărie (revin eu cu un post separat, dacă nu uit). Apoi am mers la Groparele acasă, la Orlat, că era ziua mamei lui, care de fapt e o doamnă, după cum se știe. Și acolo am tras de week-end și l-am lungit, hăt, până luni dimineața. Că și Groparele avea mâncare bună, beutură fină și peisaje frumoase.

pa140111.JPG pa140104.JPG

Cam ăsta ne-a fost week-end-ul. Când mă refac, o să mai pun eu ceva filmulețe, alte poze și povestea clopurilor lui Dădârlat. Și ce mi-oi mai aduce aminte. Până atunci, vă recomand cu toată căldura – rupeți-vă 2-3 zile și mergeți la Irina, la Tilișca. Promit că n-o să vă pară rău.