A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopșorul pere și răchita micsunele; de când se băteau urșii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrățindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și s-arunca în slava cerului de ne aducea povești; de când se scria musca pe părete.
De când aveam proaspete în minte secvențele din Răpirea avionului Savoya; de când Ion Iliescu nu-și începuse nici primul mandat; de când Vacanța Mare și Divertis făceau, cu adevărat, umor; de când fetele de la Apaca nu mai vroiau Kent, de când Crivăț era un băiat tânăr și frumos, cu mult păr în cap – mai mincinos cine nu crede.
A fost odată, ziceam, un Ioan Gyuri Pascu:









