Și chiar dacă o știți deja, s-o recitiți. Pentru că e frumoasă.
Astăzi ne despărÅ£im
de Ștefan Augustin Doinaș
Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărÅ£im
cum s-au despărÅ£it apele de uscat.
Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: – AÅŸa trebuie să fie …
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.
Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guÅŸă mireasmă, bucatele.
Oamenii vor crede că suntem duÅŸmani.
Între noi, lumea va sta nemiÅŸcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.
Nimeni nu va ÅŸti că suntem tot atât de aproape
ÅŸi că, seara, sufletul meu,
ca Å£ărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău …
Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărÅ£im
cum s-au despărÅ£it apele de uscat.
Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul …
nu pot s-o citesc din cauza primelor versuri si pentru ca azi am o stare de exaltare (pe care vreau sa o pastrez)…dar promit ca revin poate nu maine , dar sa zicem poimaine….e bine?:P